Daena (IX) – Despre cea Verde

Motto: „Totul a inceput ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucatorul insusi facand parte din jocul de smarald”.

Omul modern e vazut de Eliade ca purtand cu sine paradoxul unei existente duse pe doua nivele diferite si paralele, incompatibile. Discipolul sau, Culianu, si-a modelat viata in functie de o schema simbolica pe care mi-am propus sa o explorez in seara aceasta.  Scindarea intre planul social, al omului de stiinta si cel personal si transpersonal  este incredibil de vizibila, misterioasa, atragatoare, tulburatoare, cu valoare soteriologica, purtatoare de mesaj.  Atat Eliade cat si Culianu au scris de multe ori din simplu avant, cum fiecare dintre noi ar trebui sa o facem.

Va voi propune una din ultimele nuvele „exotice” ale lui  Ioan Petru Culianu pentru a ne introduce in panteonul feminin al Tibetului.  Culianu introduce fel de fel de personaje ce ne scapa la o prima lectura, ce ne par inventate,  simple nume sonore si pitoresti. Ce-ar fi daca nu le vom considera doar simple deseuri erudite? In „Pergamentul diafan” pomeneste de Al Kindi si „Cartea timpurilor intermediare” , Al Musili Ishaq si Kitab al-Fihrist, despre ibn Maymun imamul ascuns, despre djinul feminin Mekor Hayyim, secta Nin-ma-pa, sau calugarii galbeni Gelugpas , despre Gya-zo „Oceanul intelepciunii”, Tara,  Amithabha,  Isaac Loriah  si Sefer Yezirah  si chiar …  Bhagvan Shree Rajneesh. E oare doar o simpla indrazneala de a transporta cotidianul in mister, sau mai e ceva ?

„… călugărul care-l instruise îl învăţase multe, pînă şi meditaţia asupra desăvîrşitei contopiri cu Zeiţa Tara, cea verde ca smaraldul, şi în această stare de perfectă fericire se aşternea el la drum. Iar Zeiţa Verde sfîrşise ea însăşi prin a se complace în îmbrăţişarea Calului Alb. Cîteodată îl vizita chiar şi atunci cînd se odihnea şi-i transmitea tot felul de cunoştinţe; era o fiinţă plină de voie bună, iar lui rTe-hu îi plăcea s-o întîlnească oricînd. De aceea, perioadele-i omeneşti nu erau de fapt cu adevărat omeneşti; Zeiţa îl ferea de orice pasiune funestă şi-l învăţa cumpătarea.”  (Alergatorul tibetan – din volumul – Pergamentul diafan )

Voi adauga fara mari pretentii erudite (constient de o anumita incertitudine asupra naturii sale) pe „divinitatea” tibetana „sGrol-Ma” – „Tara” mama trezirii spirituale , protectoare si eliberatoare, cea nascuta din lacrima lui Avalokiteshvara, in galeria „Daena” (  fara a incheia inca topicul).

Tibetanii considera ca divinul poate rasari din uman.  Sa ne imaginam coborati pe pamantul legendei, al metaforei, si sa exploram neindemanatec cateva traditii indepartate. Tara e „mama tuturor buddhas”, ea are o existenta pe un plan ultim, un plan relativ, pe nivelul numit „pedagogic”.  A fost probabil o femeie, inainte de a fi considerata „divina”, cu multe epoci in urma, fiind nascuta intr-o lume numita „a Luminii multicolore” unde traia „Buddha sunetului de tambur”,  si se numea „Luna inteleapta„. Desi „nu exista nici barbat nici femeie aici, nici eu, nici individ, nici categorii, „barbat” si „femeie” fiind doar denumiri creind confuzii in spiritele pervertite ale acestei lumi, pana cand samsara va fi vida, voi face binele fiintelor sub forma unei aparente feminine.” ,  spune Taranatha – sec.XVI). Aceasta aparenta feminina a fost cunoscuta sub numele de „Eliberatoare”, ce in sanscrita da „Tara”. In diferite epoci specifice Tibetului, ca de pilda kalpa „Victoriei Perfecte”  a fost numita „Cea prompta”, „Cea curajoasa”. In Kalpa „Fara inceput” un calugar a devenit „Avalokiteshvara”. Cei 5 „victoriosi” – Buddhas ce conduc cele 5 familii ale trezirii, i-au daruit acestuia o initiere speciala, prin care, din inima i-a aparut Tara, careia i-au spus „Fiica Suveranului lumii”. De-a lungul epocilor ea face bine fiintelor manifestandu-se sub forme diferite, occidentalii o considera un boddhisatvas feminin sau  chiar perechea spirituala a luiAvalokiteshvara. Ea rezida precum acesta in campia pura Potala, functia sa principala fiind sa indeparteze frica si pericolul, sa vina in ajutor.

Ce inseamna Frica? Frica sa nu obtinem ceea ce dorim, si frica sa nu putem elimina un pericol, o circumstanta dureroasa. Daca fenomenele ar poseda o realitate in sine, nici o modificare nu ar fi posibila. Pt. tibetani, fiind vide, sunt deci simple conditionari ale spiritului ce se pot modifica. Aceasta explica pt. ei eficacitatea rugaciunii si raspunsului divinitatilor precum Tara. Ea protejeaza impotriva a 8 frici : elefantul=orbirea, leul=orgoliul, focul=furia, sarpele veninos=gelozia, hotii=filosofiile eronate, inchisoarea=avaritia, apa=dorinta de a te atasa si demonii=indoielile.  Ea protejeaza binenteles de nelinistile interne si alunga factorul perturbator, un fel de protector personal ce vegheaza asupra noastra in circumstantele vietii. Accesul la protectie nu e limitat de bariere culturale. 🙂 Nu e „Tara” unica protectoare. Aspectul principal e Tara Verde cel mai adesea reprezentata ca in aceasta statueta.

TARA1

Cateva semnificatii ale posturii:

– piciorul stang e repliat indicand stabilitate, retragerea din fata perturbatiilor
– piciorul drept e un pic intins, indicand ca personajul e gata sa se ridice pentru a sprijini orice fiinta.
– mana dreapta – deschisa in pozitia daruirii
– mana stanga – de obicei retrasa, doua degete apropiate semn al uniunii cunoasterii, celelalte trei au semnificatie budica.
– florile de lotus – perfecta realizare.
– simbolismul verde – activitate treaza

Ca sa ne putem imagina modest ce stia Culianu inainte de a se lansa in fictiunea nuvelei, sa mai exploram inca un pic, daca rabdarea dvs. nu s-a epuizat. Exista o „Tantra Tara” ( tantra, gya in tibetana inseamna continuitate, „natura a spiritului”). Un tantras are un sens comun, un sens ascuns, un sens literal si un sens definitiv. Sase posibilitati se ofera pentru interpretare: sens pedagogic, sens definitiv, cu intentie, fara intentie, intr-o limba cunoscuta, intr-o limba necunoscuta. Tantra din timpurile initiale, cele fara de inceput,  continea 800000 strofe, apoi 600000, 12000, 1000 strofe. Cea enuntata de Buddha Shakyamuni ( 566 – 486 ien) nu a fost inca comunicata oamenilor, fiind destinata bodhisattvas, zeilor, altor fiinte si pazita de Gardianul Secretelor, bodhisattva Vajrapani. Abia in sec. III ien au fost comunicate oamenilor, Tara fiind printre „divinitatile practicate” in mod secret. Propagarea Tantrei Tarei se face de catre un calugar din Bengal, numit Hayapala, dupa ce primeste prin initiere de la o dakini. De aici  se formeaza  linia obisnuita de transmitere in care sunt pomeniti Hayagosha, Nagarjuna, Atisha. Am putea crede ca e suficient, dar nu. Tibetanii numesc „termas”, texte ascunse si descoperite predestinat. Acestea pot fi si sub forma de revelatie „gongters”. Chogyour Lingpa (1829-1870) le-a primit in Grota Cristalina a Lotusului dupa o viziune a Tarei, care i-a spus doar „lek so, lek so, lek so” „ E bine, E bine, E bine”. Textele sunt binenteles pe diferite nivele – exterior, interior, secret.

De aici, il lasam pe Culianu sa continue 🙂 :

” Pradă jubilaţiei constante a contopirii cu Tara, Zeiţa Verde, Calul Alb îşi urmă cursa fără de oprire. împovărat de două taine formidabile, dintre care una atît de îngrozitoare încît nimeni n-o cunoştea, el alerga printre oamenii care, ocupaţi cu ale lor, nu-şi dădeau seama de nimic. Puţin le păsa lor că Tibetul fusese cotropit, puţin le păsa de mesajul indicibil depus în străfundurile sufletului lui rTe-hu, acolo unde conştiinţa sa n-avea acces. Nevăzînd pe nimeni şi ne fiind văzut de nimeni, alergătorul tibetan trecu de Darjeeling, se înfundă în Bihar şi se îndreptă către Miazăzi fără să simtă nici oboseala, nici foamea, nici frigul, nici căldura, nici strigătele de groază şi aceasta, în principiu, avea să dureze o veşnicie, căci nu mai exista nici o instanţă care să-l controleze, cu excepţia Zeiţei Verzi ce se complăcea în
îmbrăţişarea lui. Aproape trei ani trecuseră de la plecarea lui cînd, pasămite, Zeiţei i se făcu milă de el, pentru că rTe-hu străbătuse deja în zig-zag o bună parte din Madhya Pradesh şi atunci o sfîrşi – şi nu din vina lui, de bună seamă – sub roţile unui automobil la Jabalpur şi-şi dădu sufletul pe loc. în clipa aceea, agregatul care purtase numele de Calul Alb începu să se desfacă în părţile sale componente: carnea i se întoarse în pamînt, sîngele – în apă, răsuflarea – în vînt, lumina din ochiul stîng – în Lună, lumina din ochiul drept – în Soare, mesajul cunoscut – în tărîmul murmurelor, Zeiţa Tara – în lumea ei de smarald, iar taina indicibilă – în cea mai misterioasă parte a acestui colţ de univers, acolo unde lucrurile disparate dobîndesc un înţeles prea complex spre a putea fi definit, prea subtil ca să devină limbaj. „

( Ioan Petru CulianuAlergatorul tibetan – din ultimul sau volum – Pergamentul diafan )

„Pergamentul diafan” a revenit acum cateva zile pe biroul meu, dupa foarte, foarte multi ani. Ca si cum mi-ar fi cerut sa-l recitesc; nu am rezistat impulsului. Nu pot incheia acest post  fara un alt fragment, ce-mi pare potrivit, completare la „Profesorul si sirena” . Ce se intampla, de ce avem nevoie de re-lectura? Oare nimic nu mai e stabil ? Voi prelua o remarca ce m-a izbit astazi, de la o foarte, foarte tanara si isteata prietena a mea : „oricum am aranja piesele acestui puzzle, inevitabil aceleasi, imaginea reflectata este intotdeauna diferita”. Unele texte sunt ca niste calatorii ce se implinesc si  au confirmari  doar inlauntrul fiintei.

sem-ioan3 Miss Emeralds era, fără putinţă de tăgadă, o intelectuală pasionată cum puţine se pot vedea. Dar nu asta ne subjugase la ea, ci iubirea, pe care, fără de ştirea ei, o degaja – şi atît de mare-i era inocenţa în această privinţă, încît puterea acelei emanaţii era înzecită. Ted L. mi-a mărturisit că singura dată cînd fusese în stare să rostească o răutate la adresa Alogenei se simţise atît de vinovat, încît îl cuprinsese în mod serios nevoia de a-şi tăia o mînă sau măcar un deget. O asocia nu doar cu toate făpturile feminine, închipuite sau reale, ce-i impuseseră vreodată dragostea şi respectul, ci – şi asta traducea perfect şi propriile-mi sentimente faţă de ea – şi cu tot ceea ce pe lume e pus în taină sub oblăduirea noastră, ca fiind plăpînd şi gingaş. Noaptea mă cufundam în lungi meditaţii despre Mekor I Hayyim care n-aveau, cred, nimic erotic. Eram obsedat de ideea că o mai văzusem deja undeva, într-o ipostază supraomenească, iar starea mea de spirit faţă de ea era una religioasă. Pentru mine, om de la munte bîntuit de pasiuni, ea era precum  amurgul într-un codru de brazi, taină încremenită, neţărmurită, precedînd întunericul şi frigul. Glasurile se estompează, vîntul I se opreşte. Ochiul şopîrlei se dilată, orb. Căldura retrăgîndu-se din piatră. Umbrele înălbăstrindu-se. Toate păsările de pradă îşi  acordează sttigătele, se apropie panica. Punct de ruptură. Imaginează-ţi asta, fără înainte, fără după. Veşnic amurg într-un codru de brazi. Sîngele care o ia în răspăr, ochii privind înlăuntru, urechile care ţiuie nişte semnale, mîinile care mîngîie blana unui animal neînchipuit de gingaş. Acolo e ea, covîrşindu-te, străluminată şi blîndă. Inima ţi se strînge, buzele ţi se  întredeschid. Dacă atîta frumuseţe nu te striveşte, e din pricină că nu există nici înainte, nici după.

Am priceput pe-ncetul că Mekor Hayyim nu făcea parte din speţa noastră: era o zeiţă. Era ca zorii deasupra unui lac : tu scufundat, începeai deodată să vezi. Era ceea ce împinge iepurele să scape de vulpe şi de puşcă. Sălăşuia în inima şi în pasul fugarului. Se afla în toate antenele ce vibrează. Aceste imagini nu erau doar poetice. Zeiţa se putea defini ca Frumuseţe, dar cum să defineşti Frumuseţea? Putea fi definită ca Bucurie, dar cum să defineşti Bucuria? Sau Frumuseţea şi Bucuria dimpreună? Teologia Zeiţei nu era nici pozitivă, nici negativă: era aluzivă. O teologie aluzivă e făcută pentru un obiect care se derobează, precum Zeiţa însăşi. A spune că ea este ceva, un anumit lucru, înseamnă să calci regula teologiei aluzive; a spune că se derobează înseamnă a spune că se află dincolo de orice descriere. Ea este expresie. Orice ar face, e Graţie, Frumuseţe şi Bucurie. O teologie pozitivă i-ar deduce de aici atributele. O teologie aluzivă, care este mult mai apropiată de adevăr, ar spune pur şi simplu că acestea sînt nişte însuşiri expresive ce nu există în afara Zeiţei. Fără Zeiţă, întreaga realitate ar fi spectrală, de la cel mai umil fir de iarbă şi pînă la oameni, clădiri şi vehicule. Totul ar fi învăluit pentru totdeauna într-o ceaţă deasă. Zeiţa nu e sînge sau culoare; ea nu-i decît adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decît spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă „diferită”, de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sînt numai nişte metafore. „

„Nu ştiu dacă nu cumva toată lumea urzise o conspiraţie tăcerii în jurul celei supranumite Miss Emeralds, de teamă să ni mă facă să sufăr. De atunci am renunţat s-o mai caut, căci am j fost şi încă mai sînt convins că era o Zeiţă ce nu-şi manifestase esenţa decît faţă de mine, după care fusese silită să se retragă într-o dimensiune inaccesibilă. O dată ce ai întîlnit, ai recunoscut şi iubit cu disperare o Zeiţă, nu mai poate fi vorba să te legi de vreo femeie. Ceea ce a înverzit sub pasul ei lin nu s-ar putea vreodată veşteji sau pierde. Am dus o viaţă cu totul castă, mai rău – lipsită de orice  ispită. Căci în fiecare noapte, vreme de mulţi ani, îi simţeam mîinile delicate şi reci atingîndu-mi fruntea şi mirosul de briză înfăşurîndu-mă ca un voal şi sarea de mare pătrunzîndu-mi în gură şi în nări şi rîsu-i cristalin izbucnind ca un izvor dătător de viaţă pe o pajişte fericită şi multicoloră. Mă întreb doar de ce s-a manifestat în viaţa mea atît de timpuriu, eliberîndu-mă de orice dorinţă, de orice sclavie – oare ! nu mi-a dat astfel o dovadă de dragoste mult mai mare decît ar fi fost posesia, fie şi a unei zeiţe ? Presimt că nu voi mai întîrzia prea mult s-o întîlnesc, iar mîngîierile ei dulci au acum ceva febril. îmi place să cred că e nerăbdătoare să mă revadă faţă către faţă, să mă ia de mînă şi să mă ducă pe acel tăpşan care înfloreşte sub pasu-i uşor şi pe care-l binecuvîntează cu mîna ridicată. Căci o viaţă e scurtă, dar o iubire credincioasă e lungă şi merită o răsplată pe care numai Zeiţa e în stare s-o acorde.”

( Ioan Petru CulianuMiss Emeralds – din ultimul sau volum – Pergamentul diafan )

Anunțuri

Despre „Cel Verde”

Pentru a contrabalansa „masculinul” si ariditatea sau exotismul  textului ce urmeaza, imi permit sa adaug aceasta ambianta sonora, de aceasta data, ce poate parea unora nepotrivita. Unele din ideile expuse succint vor parea sau chiar sunt divergente. Calea de rezolvare a divergentelor e imbinarea reflexiei cu dezvaluirea intuitiva. Inteleg intotdeauna cei ce vor sa inteleaga.
Sunt in fata unui raft cu 2000 de volume de mistica musulmana, alaturi alte 2000 de volume de mistica iudaica, si inaintea lor alte 7000 de volume de exegeza si mistica crestina. Le privesc, zambesc, am la dispozitie doar o ora, fara catalog, singur, pentru a gasi CEVA pe subiectul care ma intereseaza acum, despre care doresc sa scriu cateva randuri. Sunt impotriva vulgarizarii, achizitiei fara efort, propagandismului fara intelegere. De indata ce cineva reuseste sa sintetizeze ceva informatii pe un subiect din afara "coloristicii" mioritice locale, intelectualul roman se grabeste sa-l inzestreze cu cine stie ce autoritate. Cei informati par astazi mai eclectici decat insesi sursele lor.  Admir efortul editurilor de a face accesibile, printr-o alegere atenta si reconstruire, anumite texte. Am avut adesea senzatia, ca publicul interesat roman, isi alege subiectele si pasiunile in functie de ultimele aparitii din librarii. E bine (?), se poate sesiza, o anumita sincronicitate,  e profitabil pentru dezbateri ...si zbateri. Nevoia unora de agitatie o numim ambitios astazi gust al cercetarii. Mai bine decat atrofiere intelectuala si reactie doar la ceea ce am fost dresati sa reactionam.
_
Andrei Scrima intr-un curs din mai 1978 la Facultatea de Stiinte Religioase a Universitatii Saint-Joseph din Beirut despre experienta spirituala, pomeneste de un personaj enigmatic ce rasare de Nicaieri, aproape nesesizat de laici, in Vechiul Testament: Melchisedec. Nu e singurul personaj ce apare DEVREME, la inceputul Traditiei. Gasisem si eu Geneza 14.18  , Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 7 ,  Psalmul 109,  scotocind SI prin putinele lucrari avand ca tematica lumile nesesizabile si  inaccesibile ( taramul celalalt din basmele noastre, Paradesha , Shagri La, Insulele Albe, Avalon, Salem, ... si celelalte ). Se intreba Scrima ( vezi "Experienta spirituala si limbajele ei" - Humanitas 2008 ), sta oare Melchisedec ( talcuit rege al dreptatii, rege al pacii, al Salemului)  si el in "locul originilor"? (adaug un cuvant din limba celta: A-von!). Apare o clipa si dispare, transcendent, neimplicat in istorie. Inaintea realizarii planului istoric prin Abraham, Melchisedec e deja prezent pe un nivel superior, de "dincolo". Modernii  l-ar putea considera si drept imaginea holografica a lui Iisus, proiectata cumva peste timpuri. Binenteles ca, familiarizat cu mediul traditiei islamice, Scrima va aminti, pe langa misteriosii Ilie, Ioan Botezatorul si Ioan evanghelistul  (la care eu as adauga, inaintea tuturor, pe "misterioasa" fecioara Maria ), pe Al-Khadir - "Cel Verde".
al_khadirPersonajul Al-Khadir,  mi-a retinut atentia dupa lectura Coranului, incurajat, in timpul unui ramadan, de o cunostiinta temporara, un profesor si caligraf de limba araba. Scrima aminteste despre traditiile musulmane ce-l considera pe Al-Khadir legat de izvorul vietii, aparandu-i lui Moise in misteriosul "loc de intalnire al celor doua mari", metafora pentru intalnirea  lume terestra, lume cereasca sau confluienta dintre corp si spirit. Coran Surata 18, AL-KAHF (pestera).18.60-82 aici .
Gasim in povestile sufi motivul pentru care Moise il intalneste pe "cel Verde"- Al-Khadir: Moise e intrebat de un evreu "este cineva pe pamant care are mai multa stiinta decat tine?", iar Moise a raspuns "Nu". Un raspuns mai potrivit ar fi fost "Dumnezeu stie mai bine." Dumnezeu intervine si-i reveleaza lui Moise: "Ce stii tu cui daruiesc eu stiinta? La confluenta dintre mari e cineva care are mai multa stiinta decat tine." Cand Moise aude aceasta doreste imediat sa-l intalneasca pe necunoscut. Cum sa nu fi dorit cu ardoare sa completeze cunostiinte pe care el nu le avea? Il intreba pe Dumnezeu unde si cum il va putea intalni:alphabet-arabe "Mergi catre mare, ia din raul asta un peste, da-l servitorului tau. In momentul in care vei uita pestele, si cand el iti va scapa, atunci vei intalni pe cel ce tu cauti. E la confluenta intre doua mari." Locul si timpul propus de Dumnezeu nu are determinare exacta. Moise si servitorul sau, pleaca in cautarea acelui loc, pe drum langa un izvor, de langa mare,  pestele prinde viata, sare in apa vie, fara ca cei doi sa-si dea seama.  Cand Moise si slujitorul sau fac popas pentru a manca, descopera ca pestele  a disparut, un miracol. Se hotarasc sa se intoarca pe urmele pasilor lor , caci ajunsesera acolo "unde pierdusera pestele". Asa s-au intalnit cu cel ce primise gratia si intelepciunea lui Dumnezeu. "Nu poti, propune Moise, sa-mi daruiesti si mie din intelepciunea daruita tie de Dumnezeu? Pot sa te urmez, astfel incat sa ma inveti din ceea ce tu ai invatat, ca buna calauzire?" (C. 18.66).
Al-Khadir ii raspunde "Nu vei putea suporta tovarasia mea. Tu nu vei avea rabdare cu mine. Cum vei putea tu sa rabzi cele ce nu cuprinzi tu cu stiinta? " ( C.18.68). Daca Dumnezeu doreste, ma vei afla tu rabdator si nu ma voi impotrivi nici uneia din poruncile tale." (C18.69). "Bine", spune strainul," daca vrei sa ma urmezi, nu ma intreba despre nici un lucru, cata vreme nu-ti pomenesc nimic despre el." De aici recitul prezinta trei fapte stranii ale voiajului lui Moise cu  Al Khadir, sabotarea unei corabii a celor 10 frati oropsiti, ( 5 , cei bolnavi, se aflau pe corabie si 5 pe tarm, caci puteau munci: un orb, un surd,un mut, un handicapat si un nebun.), uciderea unui tanar si intarirea unui zid ce statea sa se pravaleasca. De fiecare data Moise ii reproseaza actiunile, iar Al-Khadir ii cere sa fie rabdator pana ii va ingadui sa se desparta. Inainte de a se desparti pentru totdeauna ii va explica ratiunea gesturilor sale, dezvaluindu-le sensul. - vezi C.18.79-82. Intarzierea explicatiei creeaza un conflict intern de care Dumnezeu e multumit. Nu exista acceptare fara conflict.  Un profet poate ignora lucruri care au fost revelate altui profet? Pestele omorat de pasiuni si care reinvie e oare inima care revine la viata, plonjand in oceanul sfinteniei? "Cel Verde" e modelul initiatorului direct, neconditionat de timp si spatiu. Spre deosebire de profet, ancorat puternic datoriei fata de limbaj si intermediere,  atitudinea didactica a lui Al Khadir e una de armonie relationala prin intermediul probelor. Pentru multi, Al-Khadir e parabola intalnirii domeniului religios cu cel initiatic; binenteles ca René Guénon (1886-1951) declara " am multe de spus in legatura cu acest subiect, dar ma indoiesc ca le voi scrie." ( 1938 ) ( am gasit un site dedicat aici) . Desi Guenon refuza sa discute anumite subiecte, permitea revistei "Voalul lui Isis" la care era redactor sa publice anumite traduceri de tratate si articole avand ca tematica initierea. O scrisoare a sa din 14 martie1937 este reprodusa in culegerea de texte postuma intitulata "Initiere si realizare spirituala" (1978  ).( "El-Khadir est proprement le Maitre des Afrad, qui sont independants du Qutb et peuvent mème n'ètre pas connus de lui; il s'agit bien, comme vous le dites, de quelque chose de plus <<direct>>, et qui est en quelque sorte en dehors des functions definies et délimités, si élevées qu'elles soient; et c'est pourquoi les nombre des Afrad est indéterminé.") al-khizrAl Khadir e considerat un maestru al solitarilor ("afrad"), a celor ce sunt dincolo de caile normale de initiere ( prima fiind cea istorica,comunicata in sanctuare si traditii sub indrumarea unui invatator,maestru autorizat si cealalta una spontana). "Solitarii" nu au discipoli, nu-si revendica invataturi, nu impun disciplina, daruiesc stiinta lor ca un dar ce-l putem primi sau refuza, au renuntat definitiv la oric actiune izvorata din voina proprie, sunt purtati de ceva, de o forta, pe care o putem numi iubirea de Dumnezeu. Iconografia Asiei occidentale il reprezinta ca un personaj in varsta, imbracat in verde, purtat pe apa de un peste.
_
M-am lungit, imi cer scuze. Sa revin deci la rafturi.  Alegerea a fost Ibn Arabi, pe care Corbin il numea "doctor maximus", iar Massignon "gramatic al esoterismului". Din primele pagini e explicat efortul de interpretare, ce inseamna alegerea dispozitiei interioare gratie careia inspiratia vine. "Al-quiyas" - rationamentul prin analogie, nu constitue un argument decisiv pentru a accepta drept bun ceva.  Cei ce realizeaza opere (ta'ammul) se disting de profet, si sunt numiti "afràd"-singurateci, sau "muqarrabun"-apropiati.  In "Futuhat Makkiyya" - "Les illumination de la Mecque" (texte din 1203-1231), andaluzul  Ibn Arabi il desemneaza pe Al-Khadir "min ru' asa'hadha l-manzil", drept "unul din sefii acestei asezari", in sens de afinitate cu Supremul. Ibn-Arabi citeaza pe Al-Khadir intreband pe Moise:" Cum vei suporta tu pe cei ce nu imbratiseaza experienta ta? ".  La Moise functia de trimis emana dintr-o pura electiune divina (ik htisas), Al Khadir constitue o etapa obtinuta prin achizitie (ikhtisab) prin parcurgerea tuturor etapelor. Dar acesta nu e acelasi dar divin ca cel acordat lui Moise. Faptul ca detine o stiinta necunoscuta lui Moise, nu afirma superioritatea "Celui Verde"." Cel ce totalizeaza toate etapele nu mai are etapa" ( Coran 41.53). Cei doi sunt intr-o relatie, am putea-o numi de delicatete, fiecare a primit un gust de Dumnezeu. Al-Khadir respecta el insusi ordinea adusa de Moise, urmandu-si legi proprii. El respecta chiar dorinta lui Moise de a-l parasi, din consideratie pentru rangul trimisului.
Voi incheia cu o fraza pe care eu am tradus-o  improbabil, mai enigmatic, din Ibn Arabi: "Cel ce cunoaste ratacirea ghidarii, nu strabate distante lungi."  :-)gabriel_en_arabe
_____________________________________________________________________________________________
1.) Geneza 14.18Şi când se întorcea Avram, după înfrângerea lui Kedarlaomer şi a regilor uniţi cu acela, i-a ieşit înainte regele Sodomei în valea Şave, care astăzi se cheamă Valea Regilor. 18. Iar Melchisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt. 19. Şi a binecuvântat Melhisedec pe Avram şi a zis: "Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeu cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. 20. Şi binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!" Şi Avram i-a dat lui Melchisedec zeciuială din toate. Mai amplu, pe interesantul blog: Ioan Usca << aici

2.) Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 7
" Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam, pe când se întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat, 2. Căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din toate, se tâlcuieşte mai întâi: rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii, 3. Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea. 4. Vedeţi, dar, cât de mare e acesta, căruia chiar patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război. 5. Şi cei dintre fiii lui Levi, care primesc preoţia, au poruncă după lege, ca să ia zeciuială de la popor, adică de la fraţii lor, măcar că şi aceştia au ieşit din coapsele lui Avraam; 6. Iar Melchisedec, care nu-şi trage neamul din ei, a primit zeciuială de la Avraam şi pe Avraam, care avea făgăduinţele, l-a binecuvântat. 7. Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare. 8. Şi aici iau zeciuială nişte oameni muritori, pe când dincolo, unul care e dovedit că este viu. 9. Şi ca să spun aşa, prin Avraam, a dat zeciuială şi Levi, cel ce lua zeciuială, 10. Fiindcă el era încă în coapsele lui Avraam, când l-a întâmpinat Melchisedec. 11. Dacă deci desăvârşirea ar fi fost prin preoţia Leviţilor (căci legea s-a dat poporului pe temeiul preoţiei lor), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melchisedec, şi să nu se zică după rânduiala lui Aaron? 12. Iar dacă preoţia s-a schimbat urmează numaidecât şi schimbarea Legii. 13. Căci Acela, despre Care se spun acestea, îşi ia obârşia dintr-o altă seminţie, de unde nimeni n-a slujit altarului, 14. Ştiut fiind că Domnul nostru a răsărit din Iuda, iar despre seminţia acestora, cu privire la preoţi, Moise n-a vorbit nimic. 15. Apoi este lucru şi mai lămurit că, dacă se ridică un alt preot după asemănarea lui Melchisedec, 16. El s-a făcut nu după legea unei porunci trupeşti, ci cu puterea unei vieţi nepieritoare, 17. Căci se mărturiseşte: "Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec". 18. Astfel, porunca dată întâi se desfiinţează, pentru neputinţa şi nefolosul ei; 19. Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. 20. Ci încă a fost la mijloc şi un jurământ, căci pe când aceia s-au făcut preoţi fără de jurământ, 21. El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a grăit: "Juratu-S-a Domnul şi nu Se va căi: Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec". 22. Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezaşul unui mai bun testament. 23. Apoi acolo s-a ridicat un şir de preoţi, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască. 24. Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare (veşnică). 25. Pentru aceasta, şi poate să mântuiască desăvârşit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei. 26. Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile. 27. El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi. 28. Căci Legea pune ca arhierei oameni care au slăbiciune, pe când cuvântul jurământului, venit în urma Legii, pune pe Fiul, desăvârşit în veacul veacului" .
3) Psalmul 109
Zis-a Domnul Domnului Meu: "Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale". 2. Toiagul puterii Tale ţi-l va trimite Domnul din Sion, zicând: "Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi. 3. Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale, întru strălucirile sfinţilor Tăi. Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut". 4. Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec".

4) Coran Surata 18, AL-KAHF (pestera).18.60-82

60 : ... Il arriva que Moussa (Moïse) dit à son valet au cours d'un voyage : "Tant que je n'aurai pas atteint le confluent des deux mers, je ne cesserai de marcher, dussé-je y mettre des années entières."
61 : Ils atteignirent enfin le confluent des duex mers. Entre-temps, comme ils avaient ommis d'avoir l'oeil à leur poisson, ce dernier avait sauté dans la mer et avait disparu.
62 : Lorsqu'il eurent repris leur route, Moussa dit à son jeune valet : "Ce voyage nous a fatigués. Ne pourrais-tu nous servir à déjeuner ?"
63 : "Te rappelles-tu, lui répondit son disciple, quand nous nous sommes arrêté près du rocher ? Juste à ce moment, je n'ai plus prêté attention au poisson : négligence que le Sheytan à dû m'inspirer. C'est alors que le poisson, chose étonnante, a replongé dans la mer."
64 : "C'est là précisément, dit Moussa, le lieu que je cherchais." Ils retournèrent sur leurs pas.
65 : Ils firent alors la rencontre de l'un de nos serviteurs qui avait été touché de notre grâce et avait été initié à notre sagesse.
66 : "Ne pourrais-tu, lui proposa Moussa, m'agréer pour discipleet m'initier à quelque peu de cette sagesse que tu tiens d'Allah ?"
67 : L'inconnu lui fit observer alors : "Tu ne sauras jamais supporter ma compagnie.
68 : Car comment pourrait-on affronter de sang-froid certaines choses que l'on ne peut s'expliquer ?"
69 : "Tu verras, répondit Moussa ! Je serais toujours d'humeur égale et toujours soumis à tes ordres, si Allah le veut."
70 : "Eh bien ! dit l'étranger, si tu veux être mon disciple, ne me questionne sur aucun fait ! Attends que je t'en parle le premier !"
71 : Ils firent route ensemble. Il arriva qu'ils prirent place à bord d'un vaisseau. L'homme s'empressa d'entailler le flanc du navire. Moussa s'écria, indigné : "L'as-tu ainsi saboté pour noyer l'équipage ? Ton geste est vraiment inqualifiable."
72 : "Ne t'ai-je pas dit que tu perdrais vite ta patience en ma compagnie ?" lui dit l'inconnu.
73 : "Ne m'en veux pas, maître, de mon oubli, fit Moussa, et point ne me soumets à trop rude épreuve."
74 : Sur ce, ils reprirent leur chemin. Ils rencontrèrent un jeune homme. L'inconnu s'empressa de le tuer. "Quioi donc, sursauta Moussa, tuer ainsi un être innocent et qui n'a point lui-même commis de meurtre ! Ne voilà-t-il pas un acte odieux ?"
75 : "Ne t'avais-je pas dit, dit l'étranger, que tu perdrais vite ta patience à mes côtés ?"
76 : Moussa répondit : "S'il m'arrive encore de te questionner, tu rompras ton lien avec moi. Tu n'as été en vérité que trop patient à mon égard !"
77 : Ils se remirent en route. Ils se trouvèrent bientôt parmi la population d'une cité. Ils demandèrent aux habitants de les héberger. Les deux voyageurs s'aperçurent qu'un mur menaçait ruine ; l'étranger le consolida. Et Moussa alors de s'étonner : "Que ne réclames-tu un juste salaire pour ton travail ?"
78 : "C'est chose faite à présent, répartit l'inconnu, nous nous séparons pour toujours. Je vais seulement t'expliquer ce que tu étais impatient de savoir :
79 : Pour le bateau, il appartenait à de pauvres matelots. J'ai voulu l'endommager eh apparence : me souverain du pays allait bientôt, je le savais, réquisitionner tous les bateaux utilisables.
80 : Quant au jeune homme, sachnt que ses parents croyants et d'une grande piété, nous avons cru qu'abusant de leur faiblesse, il ne les entraîne à sa suite dans la révolte et l'impiété.
81 : Nous avon voulu qu'en échange, Allah leur fit don d'un fils plus pur et plus attentionné envers ses parents.
82 : Pour le mur enfin, il était l'héritage des deux orphelins de la ville, et sous le mur, il y avait un trésor leur revenant de droit. Leur père était un homme de bien. Le Seigneur, dans sa bonté, a décrété que, parvenus à l'âge d'hommes, ils pussent eux-mêmes retrouver leur bien. Je n'ai point fait cela de ma propre initiative. Voilà les choses dont tu étais impatient de connaître le sens..."