Teatrul inaccesibil

Dupa inflatia de filme downloadate fara limite, de pe net,  teatrul trebuie cumva sa reactioneze.  Mi-a facut placere sa descopar pe blogul lui Adrian,  ca  teatrul de apartament,  teatrul la domiciliu se practica si in tara,  aici  , adaug si linkul spre blogul lorgean-theatre/. Le doresc cat mai multe idei si creativitate.  Nu e vorba desigur de teatrul zugravirii casei … cum ne-ar lasa imaginea sa credem.

Nespecialistul, opusul „neoactivistului cultural”, isi poate permite o privire complet subiectiva asupra intalnirilor sale, semi-intamplatoare cu teatrul ( de ex: Sophocle, Shakespeare, Moliere,Goethe, Shaw, Ibsen, Maeterlinck, Cehov, Artaud, Caragiale,Beckett, Ionesco,Visniec, Zografi), isi permite sa nu emita opinii, si poate avea o perspectiva fara didacticism.

Cat despre critica, critica … critica e critica, ca sa-l parafrazez pe indianul houma din povestirea mai veche aici.  Tzara, in manifestul dada din 1918, declara nici mai mult nici mai putin „critica e inutila,ea exista doar subiectiv, pentru fiecare, fara nici cea mai mica urma de generalitate”.  Am putea merge mai departe? Punea cineva pe gabilutza sa mediteze de ce „un copilas nu are recul critic”?

Problema ne-specialistului e ca isi permite prea mult: sa-si imagineze ca exista un teatru de societate si unul aparte, un teatru de arta, un teatru liber, un teatru poetic, un teatru inedit, un teatru simbolist, un teatru hermetic, un teatru initiatic, un teatru angajant, un teatru intelectualist, un teatru futurist, un teatru fictiv, un teatru explicativ, un teatru paradoxal, un teatru total, un teatru simfonic, un teatru modern si postmodern, un teatru de marionete, un teatru ceremonial, un teatru conventional, un teatru cabotin, un teatru, creativ, un teatru cultivat, un teatru de suflet, un teatru puzzle, un teatru de articulari, un teatru utopic, un teatru metafizic, un teatru maret-wagnerian, un teatru romantic, un teatru intimist, un teatru reteatralizat, un teatru la gramada, un teatru social, un teatru socant, un teatru crud, un teatru primar, un teatru experimental,un teatru de incercari, un teatru anarhist, un teatru revolutionar, un teatru psihedelic, un teatru politic, un teatru polemic, un teatru educativ, un teatru comercial, un teatru artifical, un teatru fantezist, un teatru snobist, un teatru popular si un teatru elitist, un teatru suprarealist, un teatru al starilor de spirit, un teatru ritmic, un teatru mimetic, un teatru gestual, un teatru ca arta a formei pierdute, un teatru de actiune, un teatru de divertisment, un teatru satiric sau dramatic, un teatru scurt, foarte scurt si foarte foarte scurt, un teatru catharhic, un teatru de nervi, un teatru de strigate,gemete si contorsiuni, un teatru conjugal, un teatru minoritar, un teatrul de coltul strazii, un teatru al absurdului, un teatru de intuitie,un teatru marginal, un teatru anti-cultural, un teatru aluziv, subversiv, un teatru politic, un teatru jenant, un teatru diferit, un teatru uitat si, doar in final, … un teatru inaccesibil, caci nu ne mai gasim timp sa-l frecventam. Nu ma voi intreba acum de ce nu citim teatru, de ce preferam experienta spectatorului celei a lectorului. Imi amintesc ca Maeterlinck considera ca spectacolul nu se poate substitui lecturii unei capodopere, caci ea a devenit in sine un simbol ce nu mai suporta adaosul accidental cu ajutorul mijloacelor umane. Personal consider ca omul insusi e un simbol,  si orice capodopera poate sa-i suporte prezenta, ajutand teatrul sa fie viu … 😉

________

Un teatru foarte , foarte , foarte scurt a fost mentionat, si trebuie exemplificat nu ?

Piesa de un minut, a fost visata, marturisea Beckett  intr-un interviu (probabil ca aceasta a declansat, mai apoi, pe „Asteptandu-l pe Godot”):

„O fiinta singura, in picioare, silentioasa, imobila. Apropiat de culise. Totul in lumina crepusculara. Apare cineva. Avanseaza. Cu pasi lenti. Zareste persoana imobila. Se opreste. ,
– Asteptati pe cineva?
I se raspunde printr-o negatie din cap.
– Ceva?
Acelasi raspuns. Dupa cateva secunde continua ruta sa.
Atunci celalalt:
– Unde mergeti?
– Nu stiu.
Dupa un moment, surazand:
– Poate imi propuneti dvs. unde.”