„Amnesie in litteris” – Suskind (2)

books¨Amnesie in litteris” e un pamflet savuros. Un semi-erudit se intreaba care e cartea care l-a impresionat, marcat, zguduit, care l-a asezat pe cale sau l-a schimbat dintr-o data? ” Toate astea te fac sa te gandesti la un soc, un traumatism, sunt experiente de care victima nu vrea sa-si aminteasca … Poate ca e vorba nu de o experienta de lectura de ordinul neuro-traumatic, ci vizeaza mai degraba o descoperire estetica bulversanta … numele nu-mi vine imediat, dar e vorba de un poet foarte celebru … are mustata… o strada ii poarta numele.”

„Cate carti au schimbat viata mea? Imi las privirea sa-mi parcurga biblioteca, toate cartile astea … ochii mi se pierd, ma apuca ameteala si pentru a scapa iau la intamplare un mic volum, il deschid, il feuiletez. Imi dau seama ca alegerea a fost buna, foarte fericita chiar. E un text cu o proza cizelata, cu o argumentatie limpede, emailata cu informatiile cele mai interesante si cele mai noi, plina de surprize… Acum cand scriu aceste randuri nu-i gasesc titlul, nici numele autorului, nu-mi amintesc exact continutul, dar asta nu schimba nimic. E o carte excelenta, fiecare fraza e o bogatie, tot rasfoind-o ma afund in fotoliu… Citind uit pentru ce ma apucasem de citit. Sunt intens patruns de tezaurul savuros si nebanuit ce-l descopar pagina dupa pagina. Dau peste cateva pasaje subliniate ( nu apreciez sublinierile unui precedent lector), dar acum nu ma deranjeaza, caci recitul e atat de captivant ca nu pot decat sa aprob, caci releva faptul ca cititorul anterior a subliniat exact ceea ce ma entuziasmeaza mai mult. In dubla euforie cauzata de exceptionala calitate a textului si camaraderia spirituala cu personajul necunoscut ce m-a precedat, imi continui lectura. Ajung la un pasaj ce-mi smulge un strigat de admiratie „Ah! Ce bine e gandit!”. Inchid un moment ochii pentru a medita la cele ce tocmai citesc, vazand bulevardul trasat in dezordinea constiintei mele, deschizandu-mi perspective complet noi, facand sa rasara in mine descoperiri si asociatii noi, intepat cu acul ce-mi zice: „Trebuie sa-ti schimbi viata!” Mana mea se intinde spre un creion si subliniez, adaugand pe margine un „Foarte bine!” cu un mare semn de exclamatie. Voi nota si cateva cuvinte cheie pentru a fixa fluxul ideilor nascute de acest pasaj, pentru memorie, si in omagiu autorului care te-a luminat atat de magnific. Dar ce sa fie? Gasesc pe foaie deja un „foarte bine” anterior, si acelasi rezumat telegrafic pe care ma pregateam sa-l notez, predecesorul meu deja o facuse, cu o caligrafie ce-mi era familiara, pentru singura ratiune ca era a mea, caci acel lector precedent nu fusese altul decat eu. Ce tristete! Ce boala! Amnezia in letteris, pierderea totala a amintirii unei lecturi. Si un val de descurajare ma cuprinde. In fata vanitatii oricarui efort de cunoastere. La ce bun sa citesti? La ce bun sa recitesti aceasta carte cand stii ca dupa o vreme nu-mi va mai ramane nici o amintire? La ce bun orice efort daca totul se intoarce in neant? Repun cartea pe raft, alaturi de celelalte.”

„… E o rusine, un scandal. De 30 de ani stiu sa citesc … dar ce-mi mai reamintesc acum? Ganduri si impresii vagi. Mii si mii de ore de lectura, din copilarie, din tinerete, din timpul vietii adulte, petrecute citind si , din toate acestea, O IMENSA UITARE… Cu spiritul intrr-un asa haos, cum mi-as putea sa-mi raspund la intrebare si sa raspund ce carte, cu precizie, a schimbat viata mea? Niciuna? Toate? Fiecare? … Nu stiu… Poate ca lectura e un act de impregnare, in cursul careia cunostiinta absoarbe totul in profunzime, dar printr-o osmoza atat de imperceptibila incat nu e constienta de proces. Lectorul amnezic e schimbat, dar nu-si mai aduce aminte, caci in creierul sau s-au schimbat acele instante capabile sa-i spuna ca s-a schimbat. Pentru scriitor aceasta „maladie” e poate chiar o binecuvantare, aproape o conditie necesara, caci il protejeaza de respectul paralizant pe care-l inspira orice mare opera literara… „

Anunțuri

Exigenta profunzimii – Suskind (I)

Patrick Suskind ( n. 26 martie 1949) autorul celebrului „Parfum” nu apare mai niciodata in public, si ramane una din personalitatile misterioase ale literaturii. suskindphoto1

Colturos,mi-a miscat iarasi sensibilitatea cu doua vechi nuvele, aproape contemporane romanului ce l-a facut celebru : „Exigenta profunzimii” apare in „Le Nouvel Observateur” in 21 august 1987, iar „Amnezie literara” in „Jurnalul literar” din decembrie 1987.

In „Exigenta profunzimii„, o tanara artista desenatoare are o critica pozitiva la prima sa expozitie, din partea unui critic ce dorea sa-i favorizeze cariera. El se exprima astfel: „ceea ce faceti este interesant si plin de talent, va lipseste un pic de profunzime”. Tanara incepe sa reflecteze. Isi priveste desenele, scotoceste prin toate cotloanele, obsedata de acest verdict: un pic de lipsa de profunzime. Caracatita intrebarii „De ce n-am profunzime?” o tortureaza. Ii vine din ce in ce mai greu sa deseneze, negasind profunzimea liniilor. Incepe sa studieze carti de arta, opere ale unor desinatori, sa viziteze galeriile si muzeele. Cere librarilor cei mai profunzi ganditori contemporani, primeste un Wittgenstein, dar nu stie de unde sa-l inceapa. Devine tot mai bizara, isi distruge efectiv viata. Prietenii simt ca traverseaza o criza, se intreaba daca e de ordin existential (caz in care nu pot face nimic), daca e de ordin estetic (caz in care trebuie sa reuseasca singura), sau de ordin financiar (caz in care puteau ajuta, dar ea putea fi jenata de initiativa). In cele din urma isi ia viata iar presa de senzatie sari imediat pe afacere. „O artista atat de promitatoare, inca un tanar talent care nu gaseste destula energie pentru a se impune. Primele sale opere exprimau deja aceasta desirare, aceasta agresivitate monomaniaca dirijata impotriva sa, aceasta revolta interiorizata, incarcata de afect si sortita esecului, aceasta revolta a creaturii impotriva propriului sine, aceasta fatala, implacabila, exigenta de profunzime.”