Daena (II) – umbra din Tunelul lui Sabato

tunnels

 

Parcă trăiserăm pe două coridoare alăturate

sau pe două tunele paralele,

fără să ştim că mergem unul lângă altul,

două suflete asemănătoare

în situaţii asemănătoare,

întâlnindu-ne

la sfârşit

în faţa unei scene pictate

de mine,

o scenă destinată numai ei,

ca un anunţ secret al prezenţei mele,

al faptului că cele două coridoare

se împreunaseră,

în sfârşit,

şi ora întâlnirii sosise.

 Ora întâlnirii sosise!

Era adevărat, oare,

că cele două coridoare

se împreunaseră

şi că sufletele noastre

se contopiseră şi ele?

Câtă iluzie!

Nu, coridoarele erau tot paralele.

Doar zidul despărţitor era de data asta

din sticlă

pentru ca eu să-i pot vedea

chipul tăcut şi de neatins…

Dar zidul nu era întotdeauna din sticlă:

uneori era din piatră neagră

şi eu nu mai ştiam atunci

ce se petrece de cealaltă parte

şi nici ce făcea ea

în aceste intervale.

crezusem

că venea pe un alt tunel,

paralel cu al meu,

dar ea aparţinea în realitate lumii largi,

lumii fără de margini

a celor ce nu trăiesc în tunele.

( Tunelul – Ernesto Sabato – 1948 )