Pentru ca i-a placut remarca antica „curiozitatea e un defect magic”, am promis lui X sa revin dupa „Dervisi” si „Cel Verde” cu inca o incursiune prin zona inaccesibila oricui pe unde calatoreste sau a calatorit ea – la Tabriz , ( gradina Edenului trebuie sa fie localizata prin apropiere) 🙂 ; cu povesti despre despre “qwasis” , acei discipoli “emancipati”, ai lui Khezr (in persana) , cei ce l-au intalnit pe “Al Khadir” .
Fiecare priveste spre o directie, cine stie sa priveasca spre directia fara directie? L-am parafrazat pe Rumi, pentru a introduce o intalnire, la varsta de 37 de ani, cu un personaj de o importanta deosebita pentru acesta – Shams (tr. soare) din Tabriz (1187-1247).
Invataturile lui Shams
Dupa traditia orala, in anul 1244, Mawlana Jalal–ud–Din Balkhi –Rumi (30 sept. 1207 – 17 dec. 1273) citea in gradina sa, langa fantana, cand dervisul ratacitor Shams trece „intamplator” si-l intreaba :
– Ce faci ?
Rumi ii raspunde:
– Ceva ce tu nu poti intelege.
Auzind asta Shams ii ia teancul de carti si il arunca in fantana-bazin. Rumi sare ca ars dupa ele , dar constata ca Sams le-a scos din apa … uscate si il intreaba:
– Ce-i asta?
– Mowlana, asta e ceva ce tu nu poti intelege.
Shams era un dervis ratacitor ce promisese lui Dumnezeu sa-i daruiasca viata daca acesta il va face sa intalneasca o fiinta inspirata. Il recunoaste pe Rumi. In acest moment al primei intalniri s-au inteles dintr-o privire. Locul intalnirii se numeste „Konya„, „punctul de intalnire al celor doua mari”, denumirea latina a localitatii din Anatolia (Turcia) e interesanta, asa ca o notez : „Iconium” („icoana” in greceste). Dupa aceasta prima intalnire cei doi se retrag timp de 40 de zile, Shams punandu-i si raspunzand la 100.000 de intrebari si il supune pe Rumi la fel de fel de probe. ( In Munaqib al-Arifin, „biografia misticilor”, Aflaki ne spune despre Shams ca era fara egal in alchimie, astrologie, matematica, teologie, filosofie, astronomie, logica si dialectica). Desi avea calitati si puteri miraculoase, Shams traia intr-o permanenta criza, si cauta un om perfect. Maestru sufi nu poate fi oricine, trebuie sa fie legat la un lant initiatic ( silsila) . Daca un adevarat maestru (pir) este rar, un bun discipol este la fel de rar. Shams e considerat insa si o persoana a blamului, a interzisului, un „malamati”. „Nu posed nimic, decat secretul meu si mintea mea” ( Shams – in Maqalat). Ibn Arabi ( 1165-1240) in „Tratat asupra categoriilor initierii” considera al 5-lea grad al celor smeriti, umili, cei ce nu asteapta recompensa, pe „malamati„, sub conducerea lui Qutb (Al Khadir). Regula lor e sa-si ascunda meritele si sa lase la vedere defectele. Actioneaza direct, deschis, in toate domeniile, cu „virilitate” spirituala. „Malamati” nu vorbesc niciodata de experientele lor spirituale si nu te invata decat cum sa asculti de Dumnezeu. Dupa sufism, in practica nu putem ajunge la punctul stabil decat daca fiinta a fost gasita, pierduta si iarasi regasita, ai trecut prin faze ce au golit fiinta pana la a-i da o certitudine definitiva, o „remise-en-cause” completa; o geografie complexa de stari mistice e luata in seama (frica, speranta,…) iar starea suprema este binenteles iubirea. Rugaciunea personala a lui Ibn Arabi era „O Doamne, primeste-ma in oceanul profund al infinitei tale unitati„.
Rumi si Shams au ramas impreuna timp de 3 ani, poate de aceea traditia sufista a pastrat aceasta durata de 1001 de zile pentru intrarea discipolului in „tariqa” (tr. cale, procedeu, metoda). Nu voi intra prea mult in detalii asupra „metodei” ce s-ar putea reduce la un simplu „pastreaza-ti inima vigilenta contra asaltului neglijentei” – in primul an de ucenicie slujesti semenii, in al doile an slujesti pe Dumnezeu, si in al treilea veghezi asupra inimii proprii.
Dupa disparitia lui Shams (probabil asasinat), neconsolat, Rumi va incepe sa practice „sama„, dansul mistic, sperand sa-si regaseasca macar asa maestrul in interior. Opera literara a lui Rumi va cuprinde peste 47.000 versuri grupate in cele 6 carti ale lui Masnavî ( numita si „Biblia Persiei”), 40 000 versuri in Diwân (inchinat lui Shams), 3500 odes , 2000 catrene, 147 scrisoril – Maktûbât, un tratat in proza Fîhi-mâ-fihî (Cartea interiorului) si va exercita o influienta considerabila asupra spiritualitatii musulmane si nu numai.
„Calea verde” sufi, e calea progresiei spirituale, in 4 etape – calea stiintei, calea viziunii, calea cunoasterii si calea unirii. In termeni de cultura nu poti vorbi de iubire. Iubirea nu e masurabila, nu e stiintifica, nu e viziune doar, e cunoasterea si unirea insasi. E cheia vietii. E cheia tuturor dimensiunilor. E o cheie care merge pana in cele mai profunde initieri. Iubirea e un creuzet alchimic pentru corp, o proba de foc, de moarte-renastere. Mi-am notat din „Diwân” – „vino, vino, oricine ai fi, vino/ chiar necredincios sau idolatru, vino / limita noastra nu e cea a disperarii / chiar daca nu ti-ai tinut cuvantul de 100 de ori, vino / ca esti persan, grec sau turc / invata limbajul celor ce nu au limba.”
Nu am reusit sa memorez foarte multe din vorbele lui Shams, mi-am notat mai demult :
„Cei ce doresc Oglinda sunt si ei doriti de Oglinda
daca spargi oglinda, te spargi si pe tine.”
„Cele 700 de voaluri nu sunt decat un voal, ce esti tu insuti.”
„Cer logicii pe Dumnezeu, dar cele de la Dumnezeu nu vor sa asculte de logica”.
Despre soma: „Exista un dans interzis: cel in care mainile si picioarele danseaza si se misca fara sa simta nimic.”
In final si cateva din vorbele lui Rumi:
” Exista o lume dincolo de islam
dincolo de necredinta
in aceasta lume fara frontiere si fara hotare
locuieste iubirea noastra
cand initiatul intra, ramane
caci in aceasta lume nu exista nici islam
nici necredinta,
nici macar lumea. „
Filed under: spiritualitate | Tagged: ibn arabi, Rumi, Shams il Tabriz | 5 Comments »
Gabi a lu' Ursu Blog 