Puncte, puncte … (II)

Motto: Un punct dureros va durea. Un punct dureros este intotdeauna martorul unei erori.

Dintr-un punct in altul se poate duce o linie, se poate construi un cerc, se pot face multe…  Gasesc greu la ceilalti drumul ce poate uni puncte diferite de vedere. E  greu sa ignori un punct, odata aparut, cum am promis aici, seria de puncte va continua.

1. PUNCTUL  HUXLEY – punctul de ruptura –  “Apropierea de punctul de ruptura, ne face anormal de sensibili la sugestii, vulnerabili la implantarea unor noi comportamente, idei…”

2. PUNCTUL BLOY, punct-zero, acela in care “literatura trebuie sa depaseasca orice dispersie a istoriei, sa presimta fiinta, sa repereze semnele, intr-o experienta totala. Intoarcerea la punctul zero trece printr-o hiperbola, entuziasm excesiv, strigat, plans. Scriitura unui “clameur” este o scriitura alba.”

3. PUNCTUL  PAREYSON,  – “spunto”,  reprezinta punctul de plecare, punctul in care rasare ceva, punctul in care iti simti independenta proprie, punctul ce vine la intalnire cu artistul, un punct printre mii  altele, dar diferit, fecund, demn de a fi dezvoltat.  Punctul de plecare trebuie sa corespunda unei asteptari, altfel nici nu ar fi remarcat, l-am fi depasit fara consecinte. Atentia cu care te opresti asupra lui e prelungirea fertila a sperantei de a-l intalni. Punctul de plecare nu e nimic fara activitatea noastra, cautarea noastra. Chiar venind “à l’improviste”, surprinzandu-ne, intelegem ca este acela, asteptatul. Veritabilul artist gaseste permanent “spunti” in jurul sau, nu e nici macar obligat sa caute, e suficient sa priveasca pentru a fi inconjurat de sugestii si solicitari ce vor fi utilizate cu folos. Punctul de plecare nu poate fi tratat insa la intamplare, ca orice hazard. Nu-l poti forta sa mearga in orice directie, in orice alta directie, are o intentionalitate proprie, un destin al sau, o vocatie ce rezoneaza cu spiritul nostru, ce preseaza, violenta si impetuoasa, odata cu o inspiratie neindiguita. Punctul de plecare se prezinta deja ca o multiplicitate de dezvoltari posibile. Uneori punctul de plecare te poate antrena spre insuccese pana iti va evoca posibilitatea sa autentica. Uneori acest punct poate saraci, deveni steril, pe cale. In acest caz, el initiaza un nou proces de formare, uitandu-l pe cel initial … sau le urmeaza pe amandoua, intr-o opera incapabila sa se fixeze. Punctul de plecare nu are evidenta absoluta a unei Legi, trebuie doar recunoscut. Efortul nostru va consta in a mentine “spunto” in independenta sa initiala si sa ne interogam cat mai potrivit vocatia, sa-l intrebam ce vrea de la noi, ce poate naste doar prin experimentarea sa si numai a sa. Punctul de plecare va transforma in “energie formanta” fiecare elan interior, de exploatat. Exercitiile sau improvizatiile pot uneori provoca “spunti”, dar “spunto” se prezinta cel mai adesea ca Inspiratie, irezistibil, gratuit, exceptional si extraordinar, ca o fericire concentrata, productiva, dominand orice obstacol, oboseala, ezitare, ameteala … ca si cum am fi niste posedati inconstienti ai gratiei.   “Punctul de plecare ia nastere intotdeauna dintr-o intalnire fericita intre o spiritualitate ce se comporta formativ si o materie ce cauta propria vocatie formala”.

4. PUNCTUL BURROUGHS: punctul critic al privatiunii. E acel punct in care nevoia de “drog” se concentreaza intr-o ultima si teribila foame presanta, (sau sete!), aceea pentru partea frumoasa a Visului. Punctul lui Burroughs “nu se situeaza in timpul fazei initiale a crizei ci la sfarsitul parcursului, un pic inainte de a fi eliberat de dependenta, de nevoi. Atunci intervine un interludiu cosmardesc de panica celulara, viata suspendata intre cai divergente.” ( Naked Lunch – 1959)

5. PUNCTUL Di NOTA/DOSTOIEVSKI“Punctul in care un jucator pierde si trebuie sa faca o alegere stiind ca nu are nici o sansa de a castiga, aceea de a parasi masa, de a schimba regulile jocului sau de a continua. Punctul de frumusete ce scapa, punctul pe care tragedia nu l-a prevazut, e alegerea celei de-a treia optiuni.”

6. PUNCTUL VARGAS LLOSA, numit punct de vedere spatial, “ca relatie ce exista intre spatiul ocupat de narator si cel povestit. El este determinat de persoana gramaticala dinspre care se vorbeste. Punctul de vedere spatial e ceva ce se poate identifica dintr-o prima ochire aruncata peste frazele de inceput al unui roman. Acest punct este riguros respectat de autor de-a lungul istoriei, e de o coerenta absoluta. Schimbarile de puncte de vedere pot imbogati o istorie, o face mai densa, mai misterioasa, mai ambigua, dandu-i o proiectie multipla, poliedrica, dar o si pot sufoca sau dezintegra.” Exista si un Punct de vedere temporal, ca relatie intre timpul naratorului si cel al povestirii, exista timpi vii si timpi morti.

7. PUNCTUL LUCRETIUpunctul INCERTUS, insesizabil, cel ce se topeste in departare, prin ingustarea unui con. O “res incerta” salasluieste in acel punct imaginar, focal si in acelasi timp obscur.  Misterul punctului incertus e dat de micsorarea perspectivei, opusa largimii planului panoramic a lui “locus certus”.  Ne pomeneste Lucretiu si de un “locus amoenus”, un loc agreabil in “De natura rerum”.

8. PUNCTELE  WEIL“punctul in care iubirea e abia posibila”.  “il y a toutes les gammes de distance entre créature et Dieu. Une distance ou l’amour de Dieu est impossible… Le mal est si complet qu’il se detruit, il n’y a plus de mal: mirroir de l’innocence divine. Nous sommes au point ou l’amour est tout juste possible. C’est un grand privillege, car  l’amour qui unit est proportionnel à la distance. Dieu a créé un monde qui est, non le meilleur possible, mais comporte toutes les degrés de bien et de mal. Nous sommes au point où il est le plus mauvais possible. Car au-delà est le degré où le mal devient  innocence.”

Punctul de ruptura al  lui Simone Weil. “Oricat de profunda ne-ar fi iubirea, exista un moment de ruptura in care cedeaza, e momentul care transforma, ce smulge din finit spre infinit.”

Punctul de contact cu Dumnezeu, al lui  Simone Weil  “Nu putem merge dincolo de un anumit punct pe calea perfectiunii daca il judecam pe Dumnezeu doar ca personal”. E ca o senzatie de prezenta a unei iubiri, dar asemanatoare acelei dintr-un suras pe un chip iubit.

9. PUNCTUL  BRAGA-CASTANEDA – nu este misteriosul “Punct de asamblare” ( varful activ al constiintei, cel ce ne da imaginea ce o avem asupra lumii), ci punctul in care cititorul, indrumat sa citeasca tex­tele ca pe relatarea unor intâmplari ade­varate,   incepe sa se indoiasca de realitatea lor.  „Punct de suspendare nedorita a increderii” in scriitor, narator, povestitor, interlocutor. „Punct de frustrare” in care increderea e amenintata de incongruitate.  „Punct de soc sistemic„, atunci când nu exista indici textuali spe­cifici care sa trezeasca mefienta cititorului, punct de conflict al vi­ziu­nilor sau conflict al interpretarilor. Punct de panica intelectuala, de incapacitate de a elabora o explicatie rationala si pozitiva. „Punct de non-conversiune„. Punctul in care ti se cere , si ceri povestitorului sa fie de buna-credinta.

10.PUNCTUL CHATEAUBRIAND, punctul de vedere al posteritatii, pentru a contempla lucrul implinit.

11. PUNCTUL FLAUBERT, (  oct.1879)  ramane enuntat destul de misterios:  – “Toute œuvre d’art doit avoir un point, un sommet, faire la pyramide, ou bien la lumière doit frapper sur un point de la boule. Or, rien de tout cela dans la vie ; mais l’art n’est pas la nature.” Aproximativ tradusa ideea : “Fiecare opera de arta trebuie sa aiba un punct, un pisc, un varf de  piramida, cum punctul in care bate lumina, stralucitor, pe o sfera. Nimic din toate astea in viata fireasca, arta nu e natura.”

12. PUNCTUL PLANCK, cel mai mic, mic …mic punct , cel mai mic si simplu lucru din univers 1,616 x 10 la puterea minus 33, constanta lui Planck. Aici ar trebui ca „lucrurile sa ni se prezinta in maxima lor simplitate”.

13. PUNCTELE MIHAIL SEBASTIAN, punctele de vedere  sunt niste animale domestice, care merg unde le duci.  “Daca vreti si daca va amuza, va pot gasi in Eneida lui Vergiliu luxametri despre revizuirea tratatului de la Versailles, iar in Infernul lui Dante tertine despre stabilizarea monetara. E o chestiune de puncte de vedere.”

14. PUNCTUL HURTAK“omul isi concepe constiinta ca un punct de timp, ce devine punctul central al inchiderii sale si nu tine cont de miscarea nesfarsita a constiintei. Autoacuzare care inchide”.

15. Punctul  NICHITA STANESCU

“Cand totul devine punct

cand sunt se imbratiseaza cu nu sunt”

16.  PUNCTUL YUSUF IDRIS – punctul in care esti constient de existenta ta. “ Mã aflu in acest spatiu pe care-l cuprind cu ochii. Nu stiu exact unde e locul meu. Privesc intr-un unghi oarecare. Chiar dacã mi-aş schimba poziţia şi direcţia, aş privi din acelaşi unghi. Mã nasc si trãiesc. Simt pentru prima oarã cã mã podidesc lacrimile. Sunt viu, am inceput sã fiu conştient de existenţa mea. Nu mai e important cã dupa aceea punctul se transformã  intr-o linioarã, linioara intr-o linie, linia in corpul lung al trenului, de care se desprinde norul de fum ca o coloanã fãrã capãt. Importanţa e apariţia aceea bruscã, impresionantã a punctului… […] Si cu toate cã punctul este mereu neschimbat, bucuria mea la ivirea lui n-a dispãrut niciodatã. Chiar dacã spaţiul vizual a inceput odatã cu inceputul fiinţei şi a continuat pânã la sfârşitul ei. Senzaţia plãcutã a lui n-a dispãrut niciodatã. El e numai clipa. Acea clipã pe care o despart parca o mie de ani de cea urmatoare.E doar clipa…E tot ce ma leaga de viata ! Da, privesc atent si deodatã zãresc o minune: punctul…Dupa aceea nu mai e important cã punctul devine o liniuţa, iar liniuţa o linie lungã nesfârşita.Nimic nu mai e important…”

17. PUNCTUL IULIAN TANASE , punctul de adoratie, recuperat din volumul “Adora“:

“În curînd vom ajunge în punctul de adoraţie
vom trăi doar ceea ce-am visat nimic mai mult
punctul de adoraţie ne va primi cu braţele deschise
ne vom îmbrăţişa într-un bazin cu lumină adîncă
ne vom recunoaşte unul altuia tăcerile incandescente ale braţelor
ne vom săruta unul altuia pe gură incendiile din priviri
Punctul de adoraţie e ora de aur e ora de dor e dorul din zori
e ora Adora.”

18. PUNCTUL BERTHOLD BRECHT este “punctul-zero“, punctul de dinaintea inceputului, “inca-nimicul”, punctul dinaintea betiei ce e arta. Pentru Brecht, arta incepe de jos, acolo unde cauti gesturile cele mai simple, mai potrivite, mai evidente. El alege sa reprezinte comportamente umane usor de inteles.  Nu trebuie “atacat” un domeniu deasupra “punctului-zero”, prea de sus, nu poti da maximul de la inceput.

19. PUNCTUL „TEOPHYLE”, punctul fara compromis, “in viata trebuie sa faci compromisuri pana la un anumit punct. am ajuns la punctul final al compromisului fara compromitere.”

20.  PUNCTELE  PROUST. “Fiintele care au jucat un rol important in viata noastra nu pot iesi dintr-o data si de o maniera definitiva din ea. Ele revin si se depun un moment in mintea noastra, pana in punctul in care unii cred ca reincepe iubirea, de fapt, inainte de a-i parasi definitiv. ” (Le coté de Guermantes) . Proust gaseste mereu puncte comune intre diverse persoane, si le numeste: minciuna, indoiala, gelozia, indiferenta,  punctele durerii, puncte dominante de placere sau de suferinta, sau “le point, toujours le même, où je me sentait retomber…” – punctul mereu acelasi unde ma simteam cazand…

21.PUNCTUL POTOCKI punct median al iubirii
“exista un moment cand doi indragostiti se iubesc in mod egal, … din acesta intrebarea intra in maxime si minime.” ( Manuscrisul de la Saragoza – Velasquez – a 20-a zi )

22.PUNCTUL CODOBAN – punct privilegiat al fiintei – “Dacă definim omul ca acel punct al contextului Fiinţei unde semnificaţiile trec în comportament, iar gesturile se pot ridica la semnificaţii, atunci cu siguranţă, în contextul omului, la rîndul lui, punctul privilegiat în care această trecere se petrece este acela al iubirii. “

23.PUNCTUL KAZANTZAKIS – punctul misterios, punctul central situat in strafundul inimii, cel care genereaza, directioneaza si armoniaza gandurile si faptele

24. PUNCTUL TZARApunct de saturatie – “Un punct de saturatie constitutiva este previzibil in civilizatia actuala materiala, ce a generat-o, si , extinderea sa, urmand principiul schimbarii cantitatii in calitate, va avea caracterul total ce il asteptam de la o revolutie” (1935).

Manuscrisul gasit la Zaragoza – Jean Potocki

Motto: „Unul din noi a avut ochii fascinati, si poate ca am vazut rau amandoi.”

( Jean Potocki – Manuscrisul gasit la Zaragoza – a opta zi  )

270px-jan_potocki_1761-1815

Pentru astazi, voi reveni in lumea Literaturii, si voi propune un roman destul de putin cunoscut al polonezului Jean Potocki (1761-1815) si anume, „Manuscrisul gasit la Zaragoza” (1810). Cei curiosi pot gasi detalii pe Wikipedia, nu asta e intentia mea si in nici un caz sa dezleg enigma acestui roman incitant, ce a aparut postum in atatea editii ca nimeni nu mai stia care e cea completa si reala.  Nu va voi povesti nici despre autor, si nici ce contine romanul,  nu voi alege sau extrage o tema sau alta a romanului, caci ar fi o hazardare inutila.

Era tare ambitios polonezul acesta Potocki! La 28 de ani scria „omul studios, poate, dupa cativa ani de munca asidua, sa cuprinda toate cunostiintele adunate pana la el.”

Asadar  Potocki, a inceput acest roman labirint in 1794, ca  „roman à tiroirs”, in franceza (il putem considera astazi un veritabil „bunic” al atat de lecturatului realism-magic sud-american), l-a construit ca o suma de genuri:   e  gotic, e fantastic, e si parodic, e cavaleresc, e  romantic, e istoric, are umor-negru dar si filosofie,  e si ceva libertin, are povesti de dragoste,  e teatral,  e saturat de referinte esoterice, de coduri masonice, de tot felul de imbricari amestecate intr-un balet de istorioare … ca blogurile multora dintre noi. :-). Doar ca impresia lasata e ca toate vor conduce in final la „initierea” eroului. Suntem in lumea literaturii, dar parca am fi si in cea reala, autorul reuseste repede sa ne evaporeze toate reperele. De la inceput incerci sa intelegi „Cand a fost gasit manuscrisul?”. In 1808, cand Zaragoza era asediata de armata napoleoniana, curiozitatea intelectuala a unui ofiter drawing_handssalveaza de la evidenta distrugere cateva caiete spaniole, de care nu se poate desparti. Astfel se formeaza de la inceput un fel de veriga escheriana ( ESCHER ) intre text si lumea exterioara, caci textul conduce la identitatea celui ce l-a gasit. Adica, noul proprietar al manuscrisului intra, fara sa stim cum, in lumea particulara a cartilor si a bibliotecilor care e locul memoriei colective, si in care NOI suntem in mod neasteptat continuti.  ( mai tineti minte de biblioteca distrusa dar nu in intregime pierduta din Alexandria?) . Fara sa vreau , am inceput deja sa va povestesc… Tot voi dezvalui cate ceva, sa va trezesc un pic interesul, iarasi nu stiu exact ce citat voi alege. Romanul  incita: „Descifreaza-ma daca poti”. Lectura unui astfel de roman e in acelasi timp activitate intelectuala si ludica. Autorul, dupa ce te plonjeaza in perplexitate iti da ceva piste de lectura si un suport interpretativ.cele_trei_versiuni

Voi proceda ca la analiza unui text antic ;-), caci pana si un roman trebuie reactualizat in functie de descoperiri recente, ca munca unui arheolog.  „Savantul necunoscut”  😉 din trecut, Potocki,  a preferat pozitia de autor de fictiuni, pentru a surprinde, pentru a NU ne formula direct cateva ipoteze ale sale. Nu va sti nimeni cum trebuia de fapt ansamblat romanul, din bucatelele-manuscris gasite mai peste tot.   Avem ceva informatii despre:

A – versiunea „integrala”  in editia Corti – Radrizzani – restaurat la Paris, extras din arhive pierdute din Cracovia, Varsovia, Leningrad, Leipzig, Pontarlier..)

B – versiunea 1810 – versiune rescrisa – cuprinzand 61 de zile ( manuscris lasat prin testament urmasilor si gasit la Madrid, Moscova, … ?… Austria )

C – versiune 1804 – versiune mai baroca – cuprinzand 45 de zile – abandonata de autor

D – versiunea 1794 – cuprinzand doar noptile 19-39 , publicata in timpul vietii                  🙂

Evreul ratacitor nu se plimba si povesteste decat in A si C, finalul romanului nu-l avem  decat in A si B, si se pare  totusi ca A, B si C sunt trei versiuni diferite. Cand esentialul unui roman ne scapa, incercam sa-l detectam prin ricoseu. Sa-l caut in A, in B, in C? Sau in ceea ce au comun A, B, C ? Daca Potocki nu are centru? Geografic, in viata sa reala, nu locuieste nicaieri, calatoreste fara sa stie unde merge, spre ce destinatie. E ca o polifonie.  Personajele sale sunt, ca si el, in voiaj. Pana si recitatorul se dedubleza spre final. Intai Alphonso apoi Avadoro, 2 luni de ratacire pe mai mult de 600 de pagini, ca in final sa ramana o opera deschisa. Ramanand deschisa, stratagema indoctrinarii (complotului initiatic ocult) cade (ni s-a parut suspecta toata aceasta punere in scena pregatita colectiv) . Cand nu mai e centru orice se realizeaza. Stiti cum? Autorul se retrage pur si simplu din roman. Nu mai lasa nici o urma.

Cand un autor construieste un roman cu o problematica, ce te face sa te gandesti la un mecanism, nu rareori lectorul se va opri pe anumite componente ale recitului. Intuitia lectorului il avertizeaza ca aceste fraze ii fac semne, ca sunt duble, chiar daca sunt introduse in povestire unde au foarte bine loc, dar pot avea si o alta valoare simbolica.   Care e pozitia lectorului:

– urmareste aventurile romanesti

– primeste un continut de gandire ( o suma de reflexii filosofice adesea contradictorii)

– incearca sa creeze un pasaj intre acestea; lectorul poate avea propriile alegeri, incearca sa faca ORDINE.

Parca retraim cele 1001 de nopti (care la sufisti insemnau binenteles ceva!), sau multfilmul_coppola indragitul meu „Don Quijote„. As fi inceput sa povestesc , despre primele 8 zile cand ne intalnim cu cele 3 mari religii monoteiste, prezente in Spania ( doua surori musulmane, un ermit crestin si un kabalist). As putea aminti personajele: Alphonse, kabalistul Uzeda si sora sa Rebeca, geometrul Velasquez, evreul ratacitor, Avadoro boemianul, talharul Zoto, secta lui Gomelez, savantul melancolic Hervas. M-am lungit insa, prea mult, pentru cei interesati  va astept cu comentarii. Cer scuze, dar ma voi opri aici, sper ca interesul a fost trezit.

Pentru cei tineri si lenesi la lectura, sa amintesc ca exista un film de Wojciech Has (din 1965, de retinut!) ce are si el, aproape aceeasi poveste stranie ca si manuscrisul. (Luis Bunuel aprecia mult acest film.)

O versiune scurta foarte scurta , super ciopartita de 120 min, o versiune scurta de 152 min,  si  din 1990 se tot cauta versiunea lunga de 180 min, ce a aparut in sfarsit in 1997 , in recenta restaurare facuta de Scorsese si Francis Ford Copola dupa unica copie pastrata de W.Has.  Din pacate pentru prima versiune a lui Stalker, Tarkovski nu a avut acelasi noroc, si a trebuit sa refaca in intregime filmul pe care multi il indragesc atata.

PS:Cateva citate totusi:

„… Noi radem cand ceilalti isi imagineaza ca o pot citi, ca pentru aceasta le este suficient organul material al vederii. Asta este de ajuns pentru anumite limbi moderne, dar nu pentru ebraica, unde fiecare litera e un numar, fiecare cuvant o combinatie savanta, fiecare fraza o formula inspaimantatoare care, bine pronuntata cu toate inspiratiile si accentele convenabile, ar putea distruge muntii si seca fluviile. Asa Dumnezeu a creat lumea prin cuvant si apoi s-a facut cuvant El insusi. Cuvantul loveste aerul si spiritul, actioneaza asupra simturilor si asupra sufletului. Oricat de profani trebuie sa recunoasteti ca e veritabilul intermediar intre materie si inteligentele de orice fel. Tot ce va pot spune e ca in fiecare zi nu doar castigam cunostiinte noi, ci o putere noua, si daca nu o utilizam, macar avem placerea de a ne simti fortele si de a avea convingerea interioara.” ( A 9-a zi – cabalistul).

PUNCTUL LUI POTOCKI – alte „Puncte, puncte …” aici

„exista un moment cand doi indragostiti se iubesc in mod egal, … din acesta intrebarea intra in maxime si minime.” ( Velasquez – a 20-a zi )