Poeme eretice

XXVIII

 

Am citit astazi aproape doua pagini

Din cartea unui poet mistic,

Si am ras ca cineva care a plans indelung.

Poetii mistici sunt filosofi bolnavi,

Si filosofii sunt oameni dementi.

Caci poetii mistici spun ca florile au sentimente

Si spun ca pietrele au suflet

Si spun ca fluviile cunosc extaze, sub clar de luna.

Dar florile, daca ar avea sentimente, n-ar mai fi flori,

Ar fi persoane ;

Si daca pietrele ar fi avut suflet, ar fi fiinte vii si nu pietre ;

Si daca fluviile ar cunoaste extaze sub clar de luna,

Fluviile ar fi oameni bolnavi.

 

Nu ar trebui stiut ce sunt florile si pietrele si fluviile

Pentru a vorbi de sentimentele lor.

Sa vorbesti de sufletul pietrelor, al florilor, al fluviilor,

E sa vorbesti de tine insuti si de propriile ganduri false.

Gratie lui Dumnezeu pietrele nu sunt decat pietre,

Fluviile nu sunt decat fluvii,

Si florile , flori, pur si simplu.

…

 

XXIX

…

Culoarea florilor nu e aceeasi cand e soare

Sau cand un nor se instaleaza

Sau cand se face noapte

Atunci florile capata culoarea amintirii.

Dar cine priveste bine vede ca sunt aceleasi flori.

 

XXXI

 

Daca reusesc sa spun ca florile surad,

Si daca intr-o zi voi spune ca fluviul canta,

Nu e pentru ca cred ca ar fi suras in flori

Si cantec in curgerea fluviului…

 

Fac asa pentru ca oamenii falsi sa simta

Existenta veritabila a florilor si a fluviilor,

Fiindca scriu spre a fi citit,

Ma sacrific cateodata

Stupiditatii simturilor lor.

 

 

  Alberto Caeiro (1912)