Muze (II) – Dialoguri despre muza

– Ce cauti pe blogul acesta?
– Pai ,si eu … mmm … mi-am pierdut Muza!
– Ti-ai pierdut-o pe aici?
– Nu.
– Atunci de ce o cauti aici?
– Pentru ca e colorat si e lumina.
– Chiar cand cauti in Lumina nu e sigur ca vei gasi Muza, dar poate tot gasesti ceva.
In obscuritate nu vei gasi nimic!

Voce 1: Muza e mai mult decat „ceva”. Muza e o persoana, si majoritatea o vad doar ca pe o unealta.  E ceea ce noi ii conferim, idealul nostru, un suflet si un trup plamadit de imaginatia noastra. Realul are doar franturi din acest vis al nostru. Muza ce simte?

Muza simte ceea ce simti tu dar in felul ei si , involuntar probabil, devine ecou si amplificator al emotiei tale.Muza e un stimulant, catalizator de energii, te scoate din amorteala, te face chiar sa scrii, sa scrii pentru ea si pentru tine, venind din tine spre ea, nu poti sa nu scrii, nu poti sa nu creezi cu ochii largi deschisi, cuvinte, sunete, pictura ce ii sunt dedicate.

Voce 2:  MUZA… e asa de greu s-o ignori… mai am o speranta : ce-i mai bun, vine la urma…. mai asteapta… nu mult… dar mai asteapta…

Nu astepta rasplata, rasplata e acea stare in care esti capabil sa recunosti muza, sa creezi, nimic altceva nu iti va satura vreodata timpul.

Muze (I) – Despre Muza

Motto:  „Dic, age, Musa lenis, meumque praelude cantum”

(„Hai vorbeste blanda Muza si anunta-mi cantul.”)

Pana sa aflam ce e „daena”,  vom face o vizita unei verisoare a ei, mai indepartate …  „muza„.

E 14 octombrie. La Iasi e Sarbatoarea Sf.Paraschiva, este si ocrotitoarea mea dintotdeauna. Cateva amintiri imprecise revin,  e chiar dificil sa va povestesc despre muza! Nu e cumva si ea, o creatie a imaginatiei , o plasmuire?  Ma intreb inca si acum …

Trecu oare una prin viata mea, o muza cu unghii verzi, cu haine verzi, cu par verde … dar cu ochi negri, sau albastri, sau verzi si ei? Degetele sale subtiri cu unghii verzi, ca un cer verde cu stelute, se puteau oare plimba pe fruntea mea?

Muza mea e ca vantul? E plete verzi si vant in acelasi timp? E vant gales dar si furtuna. Zburda bucuroasa. Zburda suferind. Zburda dansand cu viata si moartea.

Poti cere vantului sa te ocoleasca?

Suferinta muzei mele am luat-o drept izvor. In el reveneam la viata, o revenire poate egoista, a celui ce descoperise ceva misterios. Muzo , de ce-ai confundat tu oare chemarile mele cu altceva? De ce te-ai facut ecou fals, chemandu-ma sa ne zbatem pe aceeasi cruce? De ce te-ai apropiat? Din curiozitate?

Vocea muzei? Incantare. Raspuns de ecou interior. Cum sa nu-i jertfesti vocea ta? Jertfesti vocea ta tacerii…

Muza nu te face doar sa scrii poezii, sa te indragostesti  altfel, sa dai tot ce e mai bun in tine. Muza m-a intinerit, mi-a daruit cumva hainele sale verzi si gandul sau verde. Parul mi-a inverzit in loc sa albeasca. Doar ca n-am inteles de ce m-a durut schimbarea asta. N-am inteles ca transformarea e ireversibila, ca vorbele mele vor deveni caini verzi, muscandu-mi buzele inca rosii.

O muza nu te face sa suferi, ci doar sa te schimbi De ce? DE CE? Cuvintele unei muze nu au nimic altfel, doar tie iti par seminte gata sa incolteasca. Si incoltesc, ca sa dea rod verde! Si rodul asta nu e cine stie ce. E doar rod. Iese el din tine datorita ei?

Muza simte ceea ce simti tu dar in felul ei si , involuntar probabil, devine ecou si amplificator al emotiei tale. Daca intalnesti muza intr-o persoana esti deja norocos de doua ori! Altfel esti norocos doar o data!

Muza vine de pretutindeni! De ca sa-i dam trup? De ce?

O frumusete in trup e muza, si e o frumusete in suflet „atat de frumoasa incat va ramane frumoasa si in continuare”  Priveste cum se dizolva in toate! Te priveste in ochi. Atat de real si atat de aproape incat nici cuvintele nu pot sa ne mai desparta.

Imi place sa cred ca acolo, langa muza, locuieste ce e mai bun din mine, partea valoroasa a sinelui meu. Acolo, langa muza, viata devine un vis al vietii. In vis inaintezi, insensibil la orice risc, pe margini de prapastii, pe faleze, pe turnuri ale fanteziei, fara vartej, fara sa ametesti, la inaltimi ce nu le percepem ca inaltimi, ci ca niste locuri plate, de campie. Muza din visul meu, imi da sarutul doar cu ‘buzele visului’.

Poti fi necredincios Muzei? O poti huli? O poti nega? Ce fatarnic!… O poti chema? Sau vine ea singura? O poti uita? Cum e sa uiti de tine? Caci muza seamana cu noi atat de mult, si se deosebeste de noi inca si mai mult. Putem schimba rolurile Muzo? Cum ar fi sa cari o ‘cruce’ mai grea, imi vei spune, fugind de mine pentru a ma apara.

Ma mai poti tu muzo parasi? Nu! Parul tau verde, muzo, arde oricum prin copacii padurii!

Te-am pierdut inainte de a te cunoaste cu adevarat, atunci cand m-am ascuns de intrebarile ochilor tai. Te-am iubit si te-am negat Muzo! M-am lasat doar fermecat de puterea ce mi-o daruiai, si, de atata vreme, nu mai ajung sa ma refac.

MA ROG SA NU FII TU MUZA MEA, IN FIECARE DIMINETA !

Ma rog sa fii fericita si libera ca vantul, si sa-mi iesi din ganduri…

Daca m-ai putea parasi cu adevarat, as putea macar reincepe sa te caut, poate te voi gasi pentru totdeauna, de data aceasta!

…

Iarta-ma Muza ca iti vorbesc cateodata la persoana a doua, Iarta-ma!

…

Muzo, tu cui te rogi? Omului bun ce m-a chemat, raspunde ea …

…

Ce-o fi, ce n-o fi MUZA asta, chestia e ca intalnirea ei separa viata ta in doua, iti ramane doar ceea ce vei numi mereu … RESTUL VETII !

va continua …

PS: The true Klimt here ! 🙂