Exigenta profunzimii (VIII) – Minciuna

cocteau

Motto:
Un menteur ne sait plus ce qu’il a dit la veille
Rire, il ne l’ose pas – si le rire l’ouvrait !
Il craint de s’endormir près de celui qui veille,
Sa paresse l’oblige à travailler le vrai.
(Jean Cocteau 1933)

” As vrea sa va spun adevarul, dar adevarul nu ma iubeste. De indata ce-l rostesc isi schimba chipul si se rasteste la mine. Par un mincinos si toata lumea ma priveste suspicios. Minciuna atrage intotdeauna necazuri mari. Te incalcesti in ea. Mint de teama de a nu fi ridicol. Odata pasit in minciuna ramai acolo. Nu e comod deloc. Ti-o jur!

E asa de usor sa spui adevarul. E un lux al celor lenesi. Minciuna nu e o ocupatie usoara. E un „montagne-russe” ce-ti taie rasuflarea. Daca iubesc spun ca nu iubesc, si invers. Degeaba imi spun in fata oglinzii „Tu nu vei mai minti!”. Eu mint! Mint pentru cei mici si pentru cei mari.

marais33x4Daca mi se intampla sa spun adevarul vreodata prin hazard, el se rastoarna, face grimase, devine minciuna. Cele mai mici detalii se leaga impotriva mea si dovedesc ca am mintit.

M-am schimbat.  Nu voi mai minti. Voi gasi un sistem sa ma faca sa nu mai mint, sa scap de dezordinea oribilei minciuni. Va voi face dovada, aici, in public. Sa nu credeti ca-mi place sa-mi etalez viciul. Nu ! Mi-e rusine ! Urasc minciunile. Ma voi vindeca. O sa ies din tunelul minciunii.

Dar voi? Voi spuneti adevarul? Sunteti demn sa ma auziti? In realitate eu ma acuz fara a intreba daca tribunalul e in masura sa ma judece, sa ma condamne, sa ma gratieze. Si voi mintiti! Mintiti cu totii, fara incetare, va place sa mintiti dar credeti ca nu o faceti. Va mintiti pe voi insiva. Eu, eu nu ma mint pe mine insumi. Voi sunteti lasi. Ma ascultati, va ziceti: „Saracul de el!” si profitati de sinceritatea mea pentru a va ascunde minciunile. V-am prins! Stiti de ce va povesteam? Pentru ca nu e adevarat. Era singura modalitate de a va atrage in capcana ca sa inteleg.

Eu nu mint. Nu mint niciodata. Detest minciuna si minciuna ma detesta. Nu am mintit decat pentru a va spune ca mint. Acum vad chipurile ce vi se descompun. Fiecare doreste sa-si paraseasca locul, ii e frica sa nu-l chestionez. Doamna, ati pus sotului ca ati fost …  Domnule, ati spus sotiei ca … Fals. Fals. Totul e fals. Indrazniti sa ma contraziceti. Indrazniti sa ma tratati de mincinos. Nimeni nu reactioneaza? Perfect. Stiam la ce sa ma astept. E usor sa acuzi pe altii. E usor sa-i pui pe ceilalti in situatie defavorabila. Imi spuneti ca mint si mintiti.E admirabil. Eu nu mint niciodata. Ma auziti!

N i c i o d a t a.

Daca mi se intampla e pentru a face cuiva un serviciu, pentru a evita o rusine, o drama … Minciuni pioase.  Obligatoriu trebuie mintit. Sa minti un pic, din cand in cand. Orice as spune nu ma credeti. Miciuna e  … minunata. Imaginati-va o lume ireala si sa credeti in ea … minciuna!

E drept ca adevarul are miez si ma uimeste. Confruntare. Adevar si minciuna. Poate ca minciuna va castiga, chiar daca eu nu mint niciodata. Ce ? Am mintit! E cert. Am mintit spunandu-va ca nu mint niciodata. Am mintit spunandu-va ca mint?  Sunt un mincinos? Eu?

Nu mai stiu. Ma incurc. Ce vremuri! Oare sunt un mincinos? Va intreb.

Sunt mai degraba o minciuna.

O minciuna ce spune intotdeauna adevarul.  ”

_____________________________________________________________________

Sub titlul „Teatru de buzunar” ambiguul Jean Cocteau (5 iulie 1889 – 11 octombrie 1963) reunea o serie de texte scurte, continand  monologuri sau dialoguri mai putin cunoscute,  printre care si „Le Menteur” dedicat lui Jean Marais, probabil in 1940, pentru radiofonie.

_____________________________________________________________________

Mi-as fi dorit sa fac o trecere de la articolul precedent, cel despre tacere,  printr-un citat de Robert Louis Stevenson „Exprimam adesea minciunile cele mai crude prin Tacere.” Minciuna e unul din subiectele literare cele mai utilizate, imi amintesc repede „Mincinosul” lui Corneille, cel al lui Henri James, „Cronicile unui mincinos” ale lui Boris Vian si altele.

In limba romana substantivul „minciuna” e feminin, iar „adevar” e masculin. In limba franceza „le mesonge” e masculin si „la verité” e feminin. Sa fie acesta semnul unei diferente psihologice?  Daca mi-as dori sa provoc, as putea adapta o vorba a lui Hermant: „Barbatii sunt clasa muncitoare a minciunii iar femeile sunt aristocratia ei”.

Odata deschis dialogul eu ma voi opri. Astept.  Mai ofer un citat, al lui Picasso, ce-mi place: „Tineretea e perioada minciunilor sincere”.