Exigenta profunzimii (III) – Schema lui Panofsky

cioranVoi incepe  cu un citat din „Caietele” lui Cioran: ” De indata ce cineva imi vorbeste despre ELITE stiu ca ma aflu in prezenta unui cretin”. Marturisesc ca Cioran nu e printre preferatii mei, tocmai pentru ca dialogul sau cu sine se facea intr-un astfel de limbaj – al disperarii. Recunosc insa ca datorita lui, am facut cunostiinta cu un alt disperat ce ma pasioneaza,  care probabil i-a servit drept model – Leon Bloy, poate voi scrie ceva despre aceasta „intalnire” altatdata. As putea sa adaug la lista inca cativa scriitori din familia „disperatilor” dar nu o fac acum.

Imi amintesc, pe vremea cand accesul la cultura ne era mascat, cat de greu gaseam o cat de mica orientare. Acest „alt context” facea ca  Jurnalul de la Paltinis (1983), de exemplu, sa se citeasca cu atentie, cu pasiune. Descopeream ideea de programare a culturii, incercarea unora de mentinere si recreare a „elitei”, cerand tinerilor minime bazenoica Constantin Noica era neindurator – seria teologica continea Noul Testament si apocrifele, Philostrat, gnosticii, Hermes, Augustin, Origen, Clement, Pseudo Denis, Ioan Hristodomul, Grigore de Nisa, conciliile, Sf. Vasile, Ioan Scararul, filocaliile. Seria filosofica:  trebuia sa includa pe Plotin, Philon, Pseudo-Longhin, Porfir, Boethius, Abelard si Heloise (!), Thomas d’Aquino, Anselm, Occam, Duns Scott, Eckhart, Cusanus,  chiar Marrou si Gilson. Ne intalneam, unii poate pentru prima data, cu nume precum Cioran, Eliade, Vulcanescu, Goethe, Panofsky, Foucault, Sartre, Gombrich, Blake, Jung si Freud, Erde, Nietzche, Marquez, Paul Valery, Loyola, Bocenski, Hintikka, etc etc etc. Nu se putea iesi din mediocritate la gramada. De ce neaparat era nevoie, fara mari pretentii insa?  Lista lui Noica e asemanatoare celei a lui Marcelo Ficino (1433-1499)ficino1, erudit florentin, ce cunostea deja la 22 de ani, textele lui Platon, Plotin, Proclus, Porphyre, Jamblique, Pseudo Denis Areopagitul, Hermes Trismegistrul. Imi place Ficino datorita conceptului „circuitus spiritualis”, nume dat dragostei – circuit ce duce de la Dumnezeu la univers si de la univers la Dumnezeu. Sa iubesti e pur si simplu sa-ti gasesti loc in acest circuit mistic…. E destul sa pornesti motivat de la o astfel de lista, elementele si analogiile se vor inlantui, impletite de pasiunea si caracterul fiecaruia.

Situatia s-a schimbat astazi, totul e accesibil,  s-a studiat serios si sintetizat foarte mult, poti porni usor la drum cu o buna biografie, adresandu-te specialistilor unui domeniu.  Umberto Ecco, un exemplu de eruditie literara contemporana,  recunoaste (in 1997) ca doar o buna intuitie te poate calauzi intotdeauna prin hatisul de lucrari, oricat de savant si documentat ai fi.

cathedraleseeIntalnirea mea cu Erwin Panofsky (1892 – 1968 ) s-a facut deci prin intermediul „Jurnalului de la Paltinis”. Asa am aflat ca „Gothic Architecture and Scholasticism (1951)”  era considerat, la acea vreme, un text de referinta in istoria artei, al arhitecturii in special. Panofsky ( care in tinerete fusese pasionat de pictorul si matematicianul Albrecht Durer(1471-1528)) m-a initiat in gandirea scolastica. El remarca o schimbare a gandirii omului medieval, privind constructiile pe care acesta le-a ridicat. Unul din pricipiile fundamentale ale scolasticii e „principiul clarificarii” – datorita logicii si ordinii din gandire, scolasticii isi prezentau temele descompunandu-le in subordonari logice de la TOT spre PARTE, in distinctii si articole.  Ideea lui Panofsky  e ca arhitectul epocii „gandea scolastic”, ceea ce l-a dus la inventarea formelor gotice, pe care le caracterizeaza prin transparenta si divizibilitatea uniforma a structurilor ( autosimilaritate de scara, un echivalent, de ce nu, al fractalilor de astazi).  Ideea sa, chiar frumoasa, nu e justificabila, iar cauzalitatea gandire-arhitectura are binenteles destule falii. M-a pasionat sa descopar in gotic, miscarea principiului „coincidentia oppositorum”,  si al grupelor paradoxului punctului, clasamentului, organizarii si nodului in arhitectura. De fapt „paradox” si  „coincidentia oppositorum” sunt apropiate ca semnificatie, ambele concepte incercand sa alature termeni ce nu pot fi pusi impreuna, ce sunt incompatibili si totusi „impreunati”, co-exista. Subiectul acesta merita o tratare ulterioara …

Am incercat sa-mi explic, evaziv, cum si ce se citeste.  Dar contactul cu arta cum se desfasoara ?

Vechea schema „Panofsky” poate fi utila inca pentru intelegerea intalnirii cu o opera de arta, si se poate rezuma asa:

Un Eveniment ce te atinge,

surprinde tot felul de Semnificatii,

creeaza o Reactie

si asteapta un Raspuns”.   😉


panofski

Anunțuri

Despre solutionarea problemelor

Plesu si Liiceanu se amuzau intr-o emisiune TV, descoperind la romani un fel de misoginie contrara inteligentei. Binenteles ca reactia la care se asteptau era:  „iar se dau astia destepti, tara te vrea mai prostutz  !”.

escher_moebius_bandCautam o reconciliere intre intuitie si sistemele de rationament logice. Undeva, ne blocam in bucle stranii.Bucla stranie, ce seamana vizibil cu semnul infinitului, e o forma de a reprezenta un proces infinit printr-o modalitate finita. Norbert Wiener (parintele ciberneticii), descoperea in 1940 ca pentru a controla o actiune orientata catre un tel, circulatia informatiei necesare trebuie sa formeze o bucla inchisa, „masina” trebuie sa evalueze efectele actiunilor sale si sa-si controleze comportamentul ulterior utilizand performantele trecute – proces numit feefback. Buclele descriu traiectorii complexe si subtile prin care creierul comunica cu el insusi, cu alte creiere, cu mediul cu universul intreg. Noi suntem bucle si buclam (Rosenfield).

inclassables010Filosofia pare ca a generat toata avalansa prin Paradoxul lui Epimenide: „ceea ce spun acum este un fals”.Russell considera ca pentru rezolvarea paradoxului este necesara o anume ordine de propozitii generale, propozitii de ordinul 1, de ordinul 2, care se refera la anumite totalitati, cu un caracter tehnic de stricta specialitate matematica. Kurt Gödel a reinterpretat paradoxul mincinosului si a introdus in el conceptul de demonstratie. Rezultatul a fost o afirmatie de tipul:Aceasta afirmatie nu are nici o demonstratie. Deoarece Gödel a putui traduce afirmatia de mai sus in limbaj matematic, el a reusit sa demonstreze ca in matematica exista afirmatii care sunt adevarate, dar care nu vor putea fi niciodata demonstrate ca fiind adevarate, asa-numitele afirmatii indecidabile.

Teoremele lui Godel ( 1906-1978) le intalnesc adesea, in viata de toate zilele, in mai toate incercarile mele personale, voi incerca sa le traduc, altfel decat matematic .

Teorema de incompletitudine (1931) . „Toate formulele axiomatice includ propozitii indecidabile„.

Teorema 1. „Daca un sistem e consistent, nu e complet”. Un adevar nu este neaparat demonstrabil intr-un sistem dat.  Exista adevaruri nedemonstrabile. De fapt se ajunge chiar pana la afirmatia: Intuitia e necesara pentru solutionarea problemelor.

Teorema 2. „Daca un sistem este inconsistent, atunci orice poate fi demonstrat intr-insul, inclusiv ca sistemul poate fi consistent.” Demonstratia consistentei sta in inconsistenta sa. Se mai poate traduce: Pentru a stabili consistenta unui sistem e nevoie de un sistem mai puternic.

Teoremele complexitatii.
wire_globe_12Motto:
„Complexitatea fiind o problema complexa va fi compllicat sa v-o explic”  (Edgar Morin).
„Complexitatea reduce complexitatea” ( Niklas Luhmann)

1. Fiecare problema are o complexitate inerenta.

2. Anumite probleme se pot rezolva repede altele mai greu.

Bachelard spunea ca nu exista simplul wire_globe_07in natura, ci doar simplificatul. Gandirea simpla rezolva probleme simple. Gandirea complexa nu rezolva ea insasi problemele, doar ajuta la strategia de rezolvare. Complexitatea reprezinta pentru unii doar o multime de probleme neviguros rezolvabile, cu solutii fragile. Problemele apar ca rezultat uneori a tentativelor rau dirijate pentru a modifica o dificulatate reala.

Exista nenumarate paradoxuri legate de probleme, am retinut si voi aminti cateva :
O problema exista dar incercam sa o remediem pe nivelul nepotrivit.

Teorema lui Cook ( 1971)
Exista probleme cu solutii simple si usor de verificat, dar pentru care nimeni nu stie sa gaseasca o solutie suficient de rapid.

Teorema lui Solovay (1977)
Orice metoda bazata pe diagonalizare si simulare este sortita esecului.

Teorema lui Hilbert
Rationamentul da intotdeauna un rezultat. Se cauta o metoda universal aplicabila ce da SOLUTIA. Godel demonstreaza ca „masina adevarului universala” bazata pe ideea lui Hilbert nu e capabila sa raspunda corect la ORICE intrebare. Si gaseste exemple.ampe-daladin Ce-ar face duhul lampii lui Aladin, obligat sa realizeze 3 dorinte proprietarului, daca i-as cere ca dorinta mea sa nu fie indeplinita ?

Noah Chomski considera ca lumea intelectuala se divizeaza in probleme si mistere. Retin o alta idee bizara a sa: oamenii nu sunt o specie naturala!

Nu i-am pomenit pe Cantor, Kleene, Church, Savitch, Blum, Cobham, Edmonds, Karp, Zablonski, Levin, Ladner, escher_unionBermann-Hartmanis, Mahaney, von Neumann, Deutch,Kolmogorov (teoria ergodica), George Spencer-Brown ( teoria auto-referentialitatii), Ilya Prigogyne(ideea ordinei prin fluctuatii, complexitatii prin zgomot, structurile disipative), Henry Atlan, Francesco Varelo, Humberto Maturana (autopoezia), Rene Thom (teoria catastrofelor) , Benoit Mandelbrot(teoria fractalilor), John Gleick (noua teorie a haosului),  Thomas Kuhn (paradigm shift concept),   Herman Haken (sinergetica), Alain Boutot (teoriile morfogenetice) …  ma opresc din enumarea grabita …

Aleg subiectiv inca cateva „teorii” si deviatii pe care eu le-am gasit amuzante, ce pot deschide gustul pentru studiul acestui domeniu.

Problema utopiei
O problema e sa vezi solutie acolo unde nu e solutie, si sa te atasezi credintei ca o poti gasi.
Utopiile pot fi pozitive – lume fara probleme , sau negative – lume fara solutii

Butterfly effect – o metafora determinista, declansata si castigand publicitate, dupa ce Edward Lorentz intr-o lacrimaconferinta din  1972,  afirma  ” o bataie de aripa a unui fluturas in Brazilia poate provoca o tornada in Texas”.  Ce ne facem cand e vorba de milioane de fluturi ?  Si ce ne facem cu bataia de aripa care poate impiedeca o furtuna? E mai corect spus ca bataia de aripa induce tornada, nu ca o produce,  exista o dependenta tare de conditiile locale. Cum explicam ca, de fapt, ordinea e generata din haos? Pascal afirmase si el fara demonstratie: « Le nez de Cléopâtre, s’il eût été plus court, toute la face de la terre aurait changé».

Henri Poincaré (1854 – 1912) a dat primul definitia clara (matematic!) a haosului (1890). Voi cita insa o alta fraza a sa : « Croira-t-on. . . qu’ils ont toujours marché pas à pas, sans avoir la vision du but qu’ils voulaient atteindre ?Il a bien fallu qu’ils devinassent le chemin qui y conduisait, et pour cela ils ont eu besoin d’un guide.Ce guide, c’est d’abord l’analogie. » Se pare ca el a inventat interesanta notiune de „Atractor”, nu Lorenz (1963); despre atractorii stranii s-ar putea povesti multe, in limbaj nu neaparat stiintific, imi rezerv subiectul pentru alta data.

Cateva „derivatii” jucause:

ganditorul_de_la_hamangiaProblema continuumului decizional – nu stii intotdeauna cand iei o decizie, o buna stare de spirit te poate ajuta.
1. Astazi nu iau o decizie de unul singur
2. Daca nu iau eu decizia, ziua insasi mi-o va oferi
3. Nu ma mai intreb. Am uitat ce trebuie sa decid
4. Macar pot sa decid ca nu-mi place ce simt acum
5. Poate ca am facut undeva o eroare.
6. Vreau sa vad lucrurile si altfel
7. Daca exista alta posibilitate ce pierd cerand-o?

Problemele cu hazardul ale lui Baudrillard
1. Toate lucrurile sunt chemate sa se intalneasca, doar hazardul face ca ele nu se intalnesc.
2. Toate lucrurile sunt indepartate si indiferente unul fata de altul, doar hazardul face ca ele se intalnesc cateodata.

Problemele schimbarilor
Schimbare de tip 1 – in interiorul unui sistem ce ramane stabil ( crestere, maturitate, imbatranire, echilibru homeostatic)
Schimbare de tipul 2 – contrara sistemului (- mutatie, ruptura, revolutie, recadraj) – modificare a premiselor ce guverneaza sistemul

Problema Noduluinoeud1
Nodul e imposibi de desfacut daca ignoram cum a fost facut. Nodul ne arata o dificultate, e o intrebare pusa inteligentei.

Problema Probei
Anumite experiente, pur si simplu, nu mai pot fi repetate.

Problema internetului
Exista pagini unde nu poti niciodata ajunge, sau e posibil ca vei ajunge intr-o pagina de unde nu vei mai putea pleca.

internet

si binenteles ca totul a plecat, iarasi … de la Aristotel
Nimeni nu descopera Adevarul complet, dar nimeni nu esueaza in intregime … fiecare aduce ceva”. ( Metafizica,I)

O provocare  informatica in final:
O masina inteligenta capabila sa se insele si sa inteleaga ca s-a inselat. Sa invete sa traiasca intr-o lume de suspens.

„Te iubesc mai mult decat te iubesc”

fara_limite1Nu prea ma pricep sa fac demonstratii, de multe ori nu dau explicatii pentru ceea ce propun, in limbajul meu cu care sesisez lumea. Imi imaginez ca oamenii gandesc, nu doar accepta punctul de vedere al unuia sau al altuia. Redeschid o intalnire cu Oedip nu doar cea de aici , lui trebuie sa-i vorbesc de greci ca sa citeasca continuarea, anagignosko desemnau ei,  a citi, lectura adica. Traducerea exacta e „recunoaste ce astepti”. Vorbim deci de perceptii, puncte din care vezi. Omul intelege multe, natura si toate celelalte, dar nimeni nu a afirmat cu curaj „omul intelege omul”. Daca unii au un limbaj mai comod, credeti in ei. Cum o fi aratand mai intelectual decat intelectualul? 😉  Genului acesta as dori sa ma adresez… 😉
Ma las atras si „sustinut” de derutantul Jean Baudrillard din „Les stratégies fatales” … Mai frumos decat frumosul e fascinantul, mai ascuns decat ascunsul e secretul,  mai adevarat decat adevaratului ii opunem mai fals decat falsul si ne lansam in amplificari. Mai fals decat falsul e aparenta.Cautam ceva mai rapid decat comunicarea si dam peste sfidare, provocare. Comunicarea e prea lenta, caci trece prin contact si cuvant. Privirea, de exemplu, e mai rapida, totul e jucat instantaneu. De fapt nu comunicam. Cautam in comunicare instantaneitatea privirii, luminii, seductiei … si ea e mai lenta decat lentul, adica inertie si tacere.
O pasiune a escaladei, a ridicarii la putere, a superlativului pana la  extaz. Tot ce e amplificat, orice cautare de superlativ, aceasta spirala paradoxala a dedublarii creeaza un vartej, liber de orice continut sau de orice calitate proprie si devine unica noastra pasiune. Imaginati ceva frumos care a absorbit toata energia uratului. Imaginativa tot ceea ce poate fi amplificat prin asimilarea energiei contrariului. Seductia e vertiginoasa cand e obtinuta nu din efectul unei atractii simple ci din una … dedublata.
Sa spui „Te iubesc MAI MULT DECAT te iubesc” e paradoxal, e poetic, dar e cumva si … nevrotic, deviant, provocant, denota necunostere de sine.  Se comunica ceva? Pe latura pozitiva, pentru cei ce sunt preocupati de LIMITE,e expresia optimista a capacitatii de a-ti depasi un blocaj personal. „Te iubesc mai mult decat te iubesc” e un paradox aproape circular ( desi il prefer desenat ca o bucla). Nici nu se poate compara cu posibilele variatii „profane”, din care incerc o enumerare:
Te iubesc mai mult decat nu te iubesc
Te iubesc mai mult decat te iubeste
Te iubesc mai mult decat orice
Te iubesc mai mult decat pe mine insumi
Te iubesc mai mult decat un pachet de biscuiti
Te iubesc mai mult decat cel ce te iubeste cel mai mult
Te iubesc mai mult decat enorm
Te iubesc mai mult decat pot (as putea)
Te iubesc mai mult decat tine
Te iubesc mai mult decat ieri
Te iubesc mai mult decat atat
Te iubesc mai mult decat pe altii ( pe oricine)
Te iubesc mai mult decat viata ( lumina ochilor, etc)
Te iubesc mai mult decat iti inchipui
Te iubesc mai mult decat as vrea ( as fi vrut)
Te iubesc mai mult decat cerul (lumina, soarele, marea etc)
Te iubesc mai mult decat la inceput
Te iubesc mai mult decat atunci
Te iubesc mai mult decat meriti
Te iubesc mai mult decat o data, de mai multe ori
Te iubesc mai mult decat poti tu intelege
Te iubesc mai mult decat te ador ( te doresc)
Te iubesc mai mult decat am iubit vreodata
Te iubesc mai mult decat un om ( un inger)
Te iubesc mai mult decat pot exprima
Te iubesc mai mult decat putin
Te iubesc mai mult decat pe Dumnezeu
Te iubesc mai mult decat ne este dat sa iubim
Te iubesc mai mult decat pot sa te conving
Te iubesc mai mult decat pot sa sufar
Te iubesc mai mult decat LIMITELE mele
Puterea repetitiei e saturativa … GATA … tine loc de demonstratie vertijul asta. Imi place sa practic cu mine, in primul rand, anti-pedagogia. Cliseul seamana cu alergatul in jurul cozii, nu-ti mai permite o iesire din acel „tine insuti” sterp si vid decat printr-o ex-centricitate a lucrurilor, un accident prin hazard. Tot sistemul obez de expresii de mai sus ce videaza si anuleaza sensul, l-as opune haiku-ului, care cauta tocmai vidul cuvantului, oprirea limbajului in evidenta.
A devenit o dependenta stranie la mine, cursul privat de engleza, pretext sa ma intalnesc o data pe saptamana cu Kent, un muzician american hippie cu nume de tigara, ce a depasit 50 de ani dar arata ca de 30; el isi mai rotunjeste veniturile, eu ii ascult povestile (cum l-a parasit candva o iubita pentru Phil Collins, ce mai scoate grupul lui,” Pillat Error”)  si el pe ale mele. In final, imi lasa intotdeauna notata o foaie cu expresii ce trebuie sa mi le corectez.  E nostim, si se potriveste cu cele de mai sus… printre cuvinte , noi principii sunt inventate – „lovisticysm” , „lovecratie”, „lovement”, „lovitation”,”lovitude” …
love_lessons
Intelectualul de astazi declara public sus si tare ca e LIMITAT. Auzi adesea „aici nu e domeniul meu”,  ma cunosc, stiu unde sa ma opresc. E civilizat si strategic ca mesaj pentru privitori si cititori, dar dupa parerea mea e pervers, subliminal si limitativ. Iti spui „daca asta recunoaste blocajul sau, si, cu mintea ce i-o respect nu ajunge sa-l depaseasca, atunci, io, cel simplu, ce sa mai zic?”. Imbraca intelectualul public  frumos in cuvinte neputintele personale? E politically-corect. Maturitatea intelectuala nu are a face cu expansivitatea in zone neclare. „Limitele ne construiesc” auzi adesea.  Se practica fraza heideggeriana, de genul, „mai binele ca putinta a Binelui de a fi altfel„,  se iese usor din orice fundatura cu un pic de adaptabilitate si o fina manevrare a cuvantului. Limitatilor  trebuie sa le amintim ca li se potriveste acel „eu sunt si ceea ce tin sa fiu”. Intre vartejul dedublarii si putinul, „presque-rien-ul” ce te desprinde de limite spre ce posibilitate sa ma indrept? Un ganditor sincer al nostru, Dragomir, spunea ca nu exista iesire din paradox. Iti ramane pur si simplu sa framanti problema. Cum s-o framanti in asa fel incat sa inteleaga si ceilalti, si sa puna si ei umarul? Cum sa facem sa nu fim demascati de HRP ca „nimeni cu continua pe nimeni„?
Punctul mort al intelectualului e LIMITA? E locul in care acesta intalneste, in sine, contradictiile si se declara blocat? E punctul de „remise en cause”? E punctul din care lucrurile, ideile inceteaza sa mai fie adevarate  pentru sine? E punctul de unde devenim orbi, Oedipe? Cum sa fim limitati cand, de fapt, noi suntem POSIBILITATE? De aia ne-a explodat natura!
A nu gasi raspunsul unei intrebari inseamna deja lansare inspre a cunoaste. Solutia ideala, poate unica, e sa aduci intrebarea acolo unde e raspunsul. Toate intrebarile au un raspuns intr-un unic loc. Uneori ma intreb unde este locul BUN ? ( nu cel mai bun, sau cel mai bun decat bun). Si mi se raspunde din interior : acolo unde te poarta pasii … dar nu fara limpezire. Doamne, cine mai adauga si acest „da nu fara limpezire”? Limita mea sau ilimitatul meu? Bine zice Biblia „bunul raspuns e ca un sarut”. Indragostitului nu-i dai veritabilul raspuns in discursuri si dovezi verbale, stie el,  nu stiu eu cum, doar in sarut cum sta treaba. 😉 Indragostitul insa, chiar si dupa asa un raspuns perfect, prefera sa ramana in acea stare de cautare a dragostei. Nu despre indragostiti vorbesc de fapt… Pentru ca intalnirea  reala cu un raspuns sa aiba loc undeva, dragostea trebuie sa fie deja acolo. Dupa parerea mea, o mistica culturala inrudita cu cea crestina e imposibila si ea, ca si mistica rationala.  Las dezbaterea codata si provocanta despre „intelectualul misticoid” pentru alta data, sa se mai coaca…
Nu putem exprima cu cuvinte si nu putem exprima fara cuvinte.  Nu am ales , de aceasta data, un ton potrivit.  M-am luat de LIMITE tocmai pentru ca imi cautam  motivatie reala pentru a iesi din spatiul privat in cel cibernetic… nu sunt intotdeauna convingator cu mine insumi…  Acum ma lovesc cu batul peste degete !  ce mi-a venit?
Voi sterge tot…