Puncte, puncte … (III)

Motto: Fugi de-aici, esti visator! Sau, esti abstract! Ce ne tot adaugi Puncte si puncte!

 

Caut alti visatori de puncte, “visatori punctuali” carora sa nu le lipseasca simtul umorului. In “punctul de gasire” vom fi toti fata in fata, nimic nu ne va mai fi invizibil. Vom cadea in delirul perpetuu de a ne spune totul. Am tot adunat puncte si in 2010, sperand sa gasim punctul pe care il neglijam: PUNCTUL COMUN.

Puncte (I),

Puncte (II)

seria de puncte va continua …

1. Punctele Cellei Serghi : ” cauza neintelegerilor … trebuie sa fi fost punctul de plecare gresit asa cum se intampla cand sari un ochi de la impletiturile cu andrele, dupa care totul iese rau. Daca iti dai seama numaidecat de punctul gresit si ai curajul sa desfaci pana acolo, totul se poate indrepta. Alteori iti dai seama tarziu, cand lucrul este prea avansat, si, neavand curajul sa desfaci, iti spui: “Lasa, voi cauta sa dreg pe cat se poate, nu se va baga de seama. Ce Dumnezeu, nu e decat un singur punct gresit! …” Dar atunci te poticnesti la fiecare rand, si ochiurile gresite se inmultesc, si nu mai stii cum sa repari greseala dintai.” ( Panza de paianjen, 1938).

2. Punctele lui JUNG

Punctul de cotituraun punct exista in jurul varstei de 35 de ani, cand lucrurile incep sa se schimbe, este primul moment al umbrei vietii, al prabusirii spre moarte. Este clar ca Dante a gasit acest punct si toti cei ce vor citi Zarathustra vor vedea ca Nietzsche l-a descoperit de asemenea. Aparitia acestui punct e simtita in diferite moduri, unii oameni il neaga, altii se avanta spre el, si ceva important se intampla inca cu ce vine din exterior. Daca nu zarim un lucru, Destinul o face in locul nostru“.

Punctul de sprijin-Jung “Noi posedam cateva puncte de sprijin pentru a intelege ca inselaciunea sentimentala a luat proportii de neconceput… sunt sigur ca suntem prizonieri ai sentimentalitatii si, prin urmare, trebuie sa fim de acord ca aparitia in civilizatia noastra a unui profet al insensibilitatii e compensatoriu”.

3.Punctul lui Isaac Luria, acel punct infinit de mic, poate chiar ultimul punct al Cartii Sfinte, unde Dumnezeu s-a retras, pentru a lasa creatia creaturilor sale. A abandonat-o precum o regiune din interiorul lui, un fel de spatiu mistic, si-a sacrificat propria divinitate. Creatia insasi e abdicare a sa, dar e o abdicare … voluntara. Abandonul in care ne-a lasat Dumnezeu este maniera lui de a ne mangaia. E o abdicare prin care ne face sa existam. Creatia pentru Dumnezeu nu a constat in a se extinde, ci a se retrage.

4. Punctul Jabès , punctul din pragul portii,  unde “nu uita niciodata ca esti nucleul unei rupturi”. (“Le livre des questions”, 1963-1973).

5. Punctul Gammil “Traiti viata ca si cum ar fi fost creata pentru a traversa un punct, un eveniment unic. Pentru punctul acesta va pregatiti,  fara teama,  fara neliniste, doar cu atentie”.

6. Punctul Robert Desnos (1900-1945), Printr-un punct situat intr-un plan/Nu poti trasa decat o perpendiculara pe acel plan/Asa se spune …/Dar prin toate punctele planului meu/Putem trece toti oamenii, toate vietatile pamantului/Si atunci perpendiculara voastra ma face sa rad/Si nu doar oamenii si animalele/Ci inca atatea lucruri/Pietre/Flori/Nori/Tatal meu si mama mea/O corabie cu panze/o teava/si daca imi place/patru sute de milioane de perpendiculare. (1939 – “La géométrie de Daniel”)

7. Punctul Tzara – Punctul de intalnire – “Puteti spune care a fost intalnirea capitala a vietii? Pana in ce punct aceasta intalnire va da impresia de destinat? de necesar? “. (1933 , in “Minotaure”)

8. Punctul AGRIPPA (Ἀγρίππας), care e definit in primul din cei 5  “tropi”  ai scepticului grec: “de indata ce un punct este contestat de cineva devine un PUNCT OBSCUR. Daca pentru aceeasi intrebare putem gasi un raspuns diferit, suntem in dezacord. Dezacordul e un efect produs de emotie, nu neaparat de forta argumentarii raspunsului. Nici o afirmatie gratuita nu poate fi luata drept adevar.  Probabil ca e un punct important, acest Punct Obscur, caci de aici se poate intra usor in Cercul Vicios, te poti Opri Dogmatic sau Regresa la Infinit.

9. Punctul Bruckner “Fericirea, facandu-te sa visezi, ramane punctul de fuga al unei dorinte vii si vorace.”

10. Punctele Blanchot (1907-2003)

“Da, sunteti atat de imobil, priviti un singur PUNCT, va regasesc mereu in fata acelui punct…  E teribil sa-ti imaginezi ca nu puteti parasi acel punct, ca ii consacrati toate fortele, si ca poate ca acel punct nu e fix. Incerc sa evoc punctul. As putea sa-i spun ca, de fapt, acel punct era ea. Dorinta de a fi cu ea trecea prin acel punct, era orizontul meu… Dar ea ajuta: “Nu sunt prea sigura de mine”, si am protestat : “Ei bine, eu sunt sigur de tine, eu nu sunt sigur decat de tine”… Ea trebuie sa inainteze acum, cu toata liberatatea de care era capabila, catre punctul catre care isi imagineaza ca privesc…  un punct de gravitatie care nu lasa loc decat asteptarii…”

“Un NU la un om care spunea aproape intotdeauna DA era teribil. El reprezenta punctul secret de ruptura, indica zona de la care ne considera, si considera chiar propria suferinta ca disparute.”  ( “Le dernier homme” – 1957)

Punctul-Cer “Nu vom suporta ca cerul este de fapt un simplu punct. Daca n-ar fi fost un punct, daca nu era la fel de infim ca varful unui ac, cum l-am fi putut suporta? Vrei sa spui ca cerul se infinge in noi ca varful unui ac? Da, asa e! Este deci acesta punctul care strapunge cele mai indepartate amintiri. El conduce calmul. E un moment unic. Cert vom atinge acolo ceva, ce vine pe neasteptate, ce apare cand contrariul era asteptat…”

11. Punctul Simone WeilPunctului cunoasterii supranaturale in  care te intrebi: “Cum ar putea sa ma iubeasca? Si totusi in strafundul meu, un PUNCT din mine insumi, nu ma putea impiedica sa ma gandesc tremurand de frica ca poate, in ciuda tuturor, el ma iubeste.

12. Punctul Bousquet Nu sunt un adevarat scriitor. Nu mi-am dorit decat sa gasesc un loc, un PUNCT CONCRET, un pol vizibil si nevazut in care existenta, ea singura, va bulversa poezia, adica viata la sursele ei.

13. Punctul Descartes (1596-1650) : daca intr-un singur PUNCT al filosofiei mele se gaseste ceva fals, atunci tot restul filosofiei nu valoreaza nimic. Metoda carteziana se rezuma astfel: trebuie gasit PUNCTUL DE PLECARE FERM, indestructibil. Renunt la toate opiniile, nu mai cred nimic fara o proba perceputa de mine insumi… Considera Descartes ca timp de mai bine de 2000 de ani am pornit din “puncte de plecare” false, desi cursa a fost intotdeauna aceeasi … si parcursul.

14. Punctului lui Claudel “Aritmetica si geometria pleaca de la principiul unei existente unice, pe care o traduc printr-un PUNCT. Spunem despre un lucru ca nu mai este ( in franceza : qu’il n’est point ), pentru a exprima negatia cea mai absoluta. Punctul e un semn pur, independent de toata experienta exterioara pozitiva. Ori, aceasta posibilitate de a concepe realitatea prin PUNCT implica sa poti concepe o alta, secundara, identica, la nesfarsit. Aceasta putere continua, actualizata sau nu, este desemnata prin linie.  Acest PUNCT UNIC ne da ideea de initiere si plecare. Un punct secund ne da ideea de directie. O serie de puncte interdependente nascand unul din altul in asa fel incat nu putem ajunge la ultimul fara sa treci prin toate celelalte, ne furnizeaza ideea de dreapta, de paralela, de perpendiculara. O serie de puncte, toate separate printr-un numar egal de unitati de un punct de plecare unic, ne da ideea de cerc si de curba.( “Traité de la Co-naissance” – L’art poétique – 1907):

15. Punctul Haberpunctul rationalitatii “Se comporta rational cel ce e capabil de a actiona sau a gandi pana in punctul in care reflexivitatea sa devine critica, cel care pune la incercare sistematic principiile, normele si ipotezele la care recurge, cel care in in fata problemei e suplu, ajusteaza ipotezele in functie de context, confrunta puncte de vedere, admite contradictii, stie sa-si revada pozitia si e dispus in momentul alegerii sa adopte cel mai bun dintre argumentele cu care a fost confruntat.”

16. Punctele Liiceanu:  “Fiecare viata are noduri de existenta, PUNCTE DE COAGULARE, cel mai adesea generate de acei oameni care, intrati in viata noastra, au precipitat de fiecare data un potential al vietii intr-o figura ferma a ei.” Gabriel Liiceanu ne propune vizitarea periodica a punctelor de coagulare. “Iti dau sentimentul linistitor ca nu ai trait degeaba si ca pleci, poti sa iesi din scena oarecum impacat“… “Punctul SLAB este ca, pe masura ce te apropii de final, ambientul tau uman devine tot mai sarac. Te indrepti, pas cu pas, catre pustiul uman al vietii tale…  (“Intalnire cu un necunoscut” )

17. Punctul Andrei Plesu “Fiecare om îşi are „punctul lui de fierbere“, limitele şi destinul lui. … Inautenticul nu ştie că e inautentic. Iar cînd află e pe jumătate salvat.”

18. Punctele EvolaPunctul FERM cel ce poate sa-si comunice propria consistenta celui ce nu o are. Criteriul de certitudine ce se impune in acest punct este exprimat de principiul: Exista absoluta certitudine numai a acelor lucruri detinute de Eu in sine, a faptului ca sunt sau nu sunt, ca sunt astfel sau altfel… In acest punct crucial trebuie inteleasa diferenta dintre spontaneitate si vointa. Spontaneitate avem acolo unde, posibilul fiind identic cu realul, ceea ce este este numai ce putea sa fie, suita brutala de intamplare si dezlantuire. In schimb in vointa exista exces al posibilului fata de real, un punct de autarhie, de potestas domina actul ca extrema,  neconditionata ratiune a existentei lui sau a non-existentei lui, a modului de a fi ca act, numai unul din cele posibile. Pt. Evola “Punctul de plecare este universalul, terminus a quo, in el avem acea stare simpla a fiintei ce se afla pe sine, ca pura spontaneitate, ce nu poseda, ci pur si simplu exista“.

19. Punctele Barrès, (el isi nota in carnete punctele senzatiilor din curiozitate de a le simti din nou, cand timpul le va distila): “E o mare eroare sa concepi fericirea ca pe un punct fix, exista metode, dar nu rezultate. Emotiile de ieri deja nu ne mai apartin… “. Ne-ar trebui un tact, o clarviziune infinita. “Sunt constient ca diversele mele suflete nu se cunosc decat in mine, neavand alt punct de contact decat clarviziunea mea ce le creeaza, nu pot zburda impreuna.”

20. Punctul Plotinoare ce cautam nu este acest Punct, conceput ca un centru al sufletului? Sau trebuie sa gandim altceva, un punct unde, ca sa spunem asa, coincid toate centrele si sa consideram aceasta prin analogia cu centrul cercului concret? “…

21. Puncte Nechita

“In punctul de interes al zonei estetice, cu cat tipul de ideal propus este mai materializabil, cu atat entitatea poeziei care-l transporta devine mai perisabila.

“Punctul este cat un punct ;
iarba este cat un punct ;
norul este cat un punct ;
pamantul este cat un punct ;
soarele este cat un punct.
Punctul si cu iarba, sunt cat un punct.
Punctul si cu iarba si cu pamantul
si cu soarele
si cu stelele si cu tot cerul
sunt cat un punct.
Egale intre ele si cat un punct
fata de ceea ce este.”  ( Un om de cal)

Aleph! Iata punctul din care se vede sensul intregului” (Laus Ptolemaei,1968)

Cosmosul nu este decat un punct.   Traim in interiorul unui punct. Istoria  noastra nu este  decat  istoria punctului.  Ceea ce este inlauntru celui mai inlauntru, si e putin. Numai cuvintele nu au dimensiune. Ele au trecere  oriunde. Si fac launtrul launtrului. Un cuvant: oricare dintre cuvinte; orice cuvant este cat tot ceea ce este, dar este si inlauntru a tot ceea  ce este. ” ( Carte de recitire , 1972)

22. Punctul Roth scena erotica este punctul focal unde toate temele converg si unde se situeaza secretele cele mai ascunse“.

23. Punctul S.J.Perse ,  “in punctul de hipnoza al unui ochi imens locuit de pictor, ca ochiul insusi al unui ciclon avansand – toate lucurile raportate la cauzele lor originare si toate focurile se intersecteaza – e unitatea in sfarsit refacuta a diversilor reconciliati“.

24. Punctul FaulknerNefericirea face sa taca vocea explicativa care pune lucrurile la punct si care trage concluzii accesibile cuvintelor“.

25. Punctul  Eliade Intr-o intindere omogena si infinita unde nu este posibil punct de reper , si unde nici o orientare nu este valabila, hierofania reveleaza un PUNCT FIX ABSOLUT, un centru” (in “Sacrul si profanul“)

26. Punctul Breton faimosul Punct al Spiritului “unde viata si moartea, realul si imaginarul, trecutul si viitorul, comunicabilul si incomunicabilul inceteaza sa mai fie percepute drept contrarii”. (“Al doilea manifest”).

27. Punctul Michaux “Omul, fiinta lui esentiala, nu este decat un Punct. Doar acest punct este consumat de Moarte. Trebuie sa vegheze sa nu fie incercuit… Punctele pot pasi peste voi si va elimina. Sufla peste voi si va invadeaza. ” ( Un Point c’est Tout)

28. Punctului Vasile LovinescuUn popor poate sa aiba vizibil o istorie considerabila, spectaculara, dar fara importanta, deficitara in invizibil… Trebuie sa ai ochi de linx pentru ca privirea sa strabata zidurile groase ale istoriei aparente si sa ajunga in sanctuarul unei entitati, in inima ei vie, in punctul de interferenta unde se aud soaptele ursitoarelor ei“.



Profesorul si sirena

La 70 de ani, Eliade scria „In curte la Dionis„. Enigmatic. O fascinanta cautare a perechii se mentine inca la aceasta varsta. Fiecare se simte destinatarul mesajului lui Eliade, e incredibil! Imi amintesc inca cat de „suparat” eram cand Eliade alegea in Maitreyidragostea mea cerea implinire, vietuire pe pamant, nu pereche ingereasca…”.

eliade_mitAşa-i spuneam, şi aşa îi plăcea şi ei să-şi spună: Leana. Dar nu uita niciodată să adauge: Nu mă cheamă aşa….faţa i se lumina de un zîmbet nemaivăzut şi neînchipuit. Nu putea fi comparat cu nimic, nu semăna cu nimic nici cu zîmbetul celor mai frumoase femei, nici cu al copiilor şi nici cu zîmbetul îngerilor. Te întrebai: Leana asta, de unde o fi venit, din ce mediu? Nimeni nu ştia unde locuieşte, şi nici dacă are sau nu familie: nu ştia de ce dispărea aşa, pe neaşteptate, şi nu mai da pe la „Floarea-soarelui” cu săptămînile şi nici de ce se întorcea. … Aşa spunea şi ea, cînd vreunul din noi îi mărturisea, poate mai mult în glumă, dar poate şi serios, că e îndrăgostit de ea. Sînt de mult îndrăgostită, spunea. De cînd mă ştiu sînt indrăgostită. De acelaşi”, repeta ea rîzînd, dacă vreunul din noi îi punea vreo întrebare obraznică.
Pentru păcatele mele, spunea, nu-l cunosc încă, deşi ştiu cine este şi-l iubesc. Îl iubesc de mult, şi nu mai pot iubi pe altul…” Spune-ne măcar cum este, stăruia unul din noi. Spune-ne dacă e frumos sau sclipitor, şi cu ce daruri e înzestrat, ca să ştim şi noi şi să-l invidiem.” Nu l-am întîlnit încă, răspundea Leana. Nu ştiu cum arată. Dar cînd îl voi întîlni, am să vi-l aduc aici, să-l cunoaşteţi şi voi.”
Dar asta a fost demult, asta a fost la început. La începutul începutului. Şi nimeni n-a înţeles. N-au înţeles că poemul era scris sub semnul lui Orfeu, că era vorba de Dionysos, şi vesteam acolo beatitudinea fără nume, cînd vom fi toţi lîngă el, alături de el, la curţile lui, ale împăratului, la curţile zeului… ” ( Mircea Eliade – In curte la Dionis – 1977 )

E poate prea curajos ce spun. Uneori am impresia ca a pierdut ceva pe drum, o revelatie, ca s-a resemnat. De fapt el a asteptat semnele pana in ultimul moment. Oare s-a falsificat ceva pe cale? Eliade a trait destul de exemplar, dupa parerea mea, a avut si privilegiul unei morti cu un discipol la capatai, pe devotatul Culianu. Multi sunt necajiti, ca a ramas fara mormant. Cristinel ii recitise din nuvele proprii. Putini stiu ce s-a intamplat cu exactitate intre Eliade si Culianu in ultima zi. Nici un amanunt nu e lipsit de sens, „se petrecusera lucruri tainice” nota Culianu. Trecerea lui Eliade catre moarte a fost marcata de o poveste, la cererea acestuia. E ciudata si minunata aceasta alegere ca rit de trecere dincolo. E vorba de o scurta nuvela a lui Giuseppe Tomasi, duc de Palma, print de Lampedusa, autor cu destin tragic al unei singure carti „Ghepardul”. De Lampedusa moare odata cartea incheiata, in 1958. Nuvela e din 1956, si se numeste „Profesorul si sirena”, banuiesc ca foarte putini o cunosc. Exista probabil inca o coincidenta stranie, legata de o nuvela scrisa cu exact 100 de ani mai inainte, de catre Edgar Allan Poe, „Ligeia„. .

poe„… elle venait et s’en allait comme une ombre. Je ne m’apercevais jamais de son entrée dans mon cabinet de travail que par la chère musique de sa voix douce et profonde, quand elle posait sa main de marbre sur mon épaule. Quant à la beauté de la figure, aucune femme ne l’a jamais égalée. C’était l’éclat d’un rêve d’opium, une vision aérienne et ravissante, plus étrangement céleste que les rêveries qui voltigeaient dans les âmes assoupies des filles de Délos.  ses yeus … ils étaient, je crois, plus grands que les yeux ordinaires de l’humanité ; mieux fendus que les plus beaux yeux de gazelle de la tribu de la vallée de Nourjahad…Qu’était donc ce je ne sais quoi, ce quelque chose plus profond que le puits de Démocrite, qui gisait au fond des pupilles de ma bien-aimée ? Qu’était cela ?… J’étais possédé de la passion de le découvrir. Ces yeux ! ces larges, ces brillantes, ces divines prunelles ! elles étaient devenues pour moi les étoiles jumelles de Léda, et, moi, j’étais pour elles le plus fervent des astrologues. … l’instruction de Ligeia ; elle était immense, telle que jamais je n’en vis de pareille…? Je ne vis pas alors ce que maintenant je perçois clairement, que les connaissances de Ligeia étaient gigantesques, étourdissantes ; … Sans Ligeia, je n’étais qu’un enfant tâtonnant dans la nuit. Sa présence, ses leçons pouvaient seules éclairer d’une lumière vivante les mystères du transcendantalisme dans lesquels nous nous étions plongés.Privée du lustre rayonnant de ses yeux, toute cette littérature, ailée et dorée naguère, devenait maussade, saturnienne et lourde comme le plomb. ( Edgar Allan Poe – Ligeia – 1856 – traduit en français par Charles Baudelaire) „

thesiren1In nuvela lui Lampedusa, ilustrul helenist Rosario de Ciura povesteste tanarului Corbera un fapt esential al vietii sale. Mi-l imaginam pe Eliade, atat de eruditul, la spital, incercat de boala, ascultand nu Bardo Todol sau Evanghelia, ci aceasta poveste despre Lighea, o sirena aparuta in dimineata zilei de 5 august 1887, profesorului de Ciura, in timp ce declama si mangaia valurile cu strofe in greaca veche si nume de zei uitati. Culianu astepta ceva, cu candoare, a trimis oare Eliade un ultim mesaj mental discipolului sau, si daca da, de ce acesta, de ce pe ultimul prag ?

„A sea change into something rich and strange

what potions have I drunk of Syren tears?”

<< Deci, in dimineata zilei de 5 august, catre ora 6 dimineata, la rasaritul soarelui, ilustrul elenist Rosario de Ciura, ce petrecea in solitudine o vacanta la Augusta, umbrit de vulcanul Etna, simte cum barca sa se inclina. Intorcandu-se da de chipul unei adolescente, iesind din apa, doua manute micute. O tanara ce avea poate in jur de 16 ani, ii suradea, cu buzele pale… Surasul acesta nu avea nimic in comun cu surasul ce-l schimbati voi ceilalti, intotdeauna abatut de o expresie accesorie, ironie, binevointa, mila, cruzime, sau Dumnezeu mai stiu eu ce. Surasul ei nu se exprima decat pe el insusi, adica o fericire de a exista, aproape animala, o lejeritate aproape divina. Fu prima vraja ce actiona asupra mea, revelandu-mi paradisul unei serenitati uitate. Din parul ei strans, solar, apa curgea pe niste ochi verzi si mari, pe un chip de o puritate infantina. Oricat de multe ganduri ascunse am avea, intunecata noastra ratiune se inchina in fata miracolului … Crezand ca e o simpla innotatoare m-am oferit sa o ajut sa urce in barca…. Era insa o sirena. Cand vorbi am fost fermecat, dupa sarmul surasului si parfumul cu aroma de mare, de o noua si majora vraja: cea a vocii. Era o voce un pic guturala si voalata in care vibrau nenumarate armonii, percepeam in ea, dincolo de cuvinte, framantarile lenese ale marii in vara, ultimele soapte ale spumei pe plaja, plimbarea vantului pe reflexele lunii. Cantecul sirenelor nu exista, muzica e pur si simplu vocea lor. Ea vorbea greceste si abia reuseam sa o inteleg. -Te-am auzit vorbind singur, o limba apropiata de a mea; imi placi, ia-ma. Ma numesc Lighea, sunt fiica lui Caliope. Nu crede in basmele povestite despre noi, noi nu omoram pe nimeni, doar iubim.

Dadeam la vasle aplecat spre ea, vedeam doar ochii surazatori. Am ajuns pe tarm, am luat in brate corpul ei aromatic si am trecut spre umbra … Profesorul povestea toate astea lui Corbera, un tanar Don Juan ce-i considera pe toti ceilalti mediocri in dragoste. Povestea aceasta ce intrecea toate experientele lui feminine, il facea sa se simta umilit, nimic din tonul profesorului nu-i permitea umbra vreunei indoieli, totul trebuie sa fi fost adevarat. Profesorul petrecu cu sirena 3 saptamani, in care a trait in acelasi timp cele mai inalte forme de voluptate spirituala alaturi de placerea cea mai elementara… Din acest corp imortal izbucnea atata putere vitala incat orice pierdere de energie era compensata, energia crestea. In acele zile, a iubit atata, de sute de ori cat Don Juan a reusit intr-o intreaga viata. Si ce IUBIRE! Dincolo de pretentiile inimii, de falsele suspine, de fictivele delicii ce murdaresc inevitabil mizerabilele noastre saruturi… Au petrecut 20 de zile in care Lighea se absenta adesea, fara a preveni. Il chema alintandu-l „Sasa”. Sirena era in acelasi timp animal dar si nemuritoare si e mare pacat ca nu putem exprima prin cuvinte aceasta sinteza ce corpul ei exprima cu o simplitate absoluta. Nu numai ca manifesta in dragoste o bucurie si o delicatete opusa oricarei dorinte bestiale, dar cuvintele ei aveau, intre altele o putere de evocare careia nu i-am gasit echivalentul decat la marii poeti. Nu esti fiica lui Caliope degeaba: straina oricarei culturi, ignoranta la toata intelepciunea, indiferenta la orice constrangere morala, ea apartinea insa sursei tuturor acestea si stia sa exprime acesta superioritate originala in termenii unei intense frumuseti: „Eu sunt totul caci eu nu sunt altceva decat o unda de viata fara gres, sunt imortala caci toate mortile vin spre mine, cea a unui peste si cea a lui Zeus, si aceste morti reunite se intorc la viata, nu prin vieti individuale si determinate, ci prin viata-unica, prin Libertate.  Tu esti tanar si frumos, ar trebui sa ma urmezi acum sub mari si vei scapa de suferinte, de batranete; tu vei locui cu mine, sub muntii vertiginosi de apa, imobili si sombri, unde totul e calm si liniste. Te iubesc. Cand nu vei mai putea, aminteste-ti, doar apleaca-te deasupra marii si cheama-ma: eu voi fi acolo, caci eu sunt peste tot, si setea ta de a adormi va fi implinita.”

Intr-o zi sirena anunta ca va lipsi mai mult, caci trebuie sa mearga departe, departe, unde putea gasi un cadou. A revenit cu o creanga de coral, purpurie, pe care profesorul a pastrat-o ani si ani, imbratisand locul unde fusese atins de mainile Ligheiei, a Indiferentei, a Beneficei. Mai tarziu coralul a fost furat, regasit in vitrina unui bijutier, profanat, curatat, polizat, de nerecunoscut. L-a rascumparat si l-a aruncat in mare, prea multe maini il pangarisera. Ligeia ii povestea despre nenumaratii amanti avuti in decursul adolescentei ei milenare. Toti au raspuns invitatiei ei si au cautat-o, unii deindata, altii dupa ceva timp. Unul singur nu s-a prezentat. Probabil ca era atat de beat, incat nu si-a putut aminti, creand ca are de-a face cu o simpla pacatoasa. Saptamanile au trecut repede. Odata trecute, am realizat ca traisem secole. Acest copil lasciv, acest monstru crud era de asemenea o mama de o infinita intelepciune, a carei simpla prezenta a dezradacinat credinta, a disipat metafizica, cu degetele ei adesea reci si insangerate mi-a aratat calea adevaratei odihne eterne, cea a unui ascetism fondat nu pe renuntare, ci pe imposibilitatea de a accepta placeri inferioare. Eu nu voi fi cel de-al doilea a lasa apelul ei fara raspuns, nu voi refuza aceasta sansa de gratie pagana ce mi-a fost acordata.

Vara a fost scurta, dupa 20 august norii s-au adunat. Marea de culoarea turturicii plangea dimineata in zbaterile ei sincere si suspina seara, fara urma de briza, intr-un degradé de gri fumuriu, otel, perla … Starea de spirit a Ligeiei trecea de la fervoare la tandretea griului. Tacea adesea, privea cu orele orizontul fumuriu, se indeparta: – Nu vreau sa te parasesc inca; daca plec in larg acum, tovarasii mei ma vor retine. Ii auzi tu oare? Ma cheama?”. Mi se parea ca aud o nota diferita, mai joasa, in concertul strident al pescarusilor. Suflau in cochilii chemand-o pe Ligeia la sarbatorile lor. In dimineata lui 26 august, marea s-a deschis, un prim val s-a apropiat, plin de spuma. Adio Sasa, tu nu ma vei uita! Valul s-a spart de tarm, Ligheia s-a aruncat in izvorarea irizata, nu a mai revenit, mi se parea ca s-a dizolvat in spuma.

Dupa ce-i povestise toate astea lui Corbera, profesorul pleaca mohorat. I-a mangaiat parul inainte de a-l parasi. In gazeta de a doua zi citi despre disparitia ciudata a acestuia, cazuse in mare si corpul nu i-a mai fost gasit. O saptamana mai tarziu testamentul sau fu deschis …    >> de aici o alta istorie va urma …