Puncte, puncte … (IV)

 Motto:  ” A scrie e usor. Incepi cu majuscula si termini cu punctul final. La mijloc pui ideile.”

Punct Neruda

Stim ceea ce cautam si gasim ce prevedem,  pana la un Punct.” ( Noica)

Punctul Blaga – Punctul de Infiripare, ce surprinde “momentul in care omul biologic se lanseaza in chip cu totul inexplicabil si neimpins de nici o imprejurare precisa, intr-o experienta inconjurata de orizontul misterului si a unei virtuale revelari…Momentul e plin de grave consecinte, caci sub impulsul sau se declanseaza de fapt destinul creator al omului. Momentul e punctul de infiripare, punctul origo al unui jgheab, care tine de fiinta omului mai mult decat de anatomia acestuia. Cu acel moment de transpunere in orizontul misterului, fara intoarcere, cu acel moment de declansare ireversibila a unui destin revelator-creator, apare ceva nou in lume. Existenta se imbogateste cu cea mai profunda varianta a sa…” ( Trilogia Culturii , 1935-1937 )

Punctul d’Annunzio

el se afla in mijlocul existentei sale muritoare, desprins de tinerete, chiar in Punctul de Declin; si iata ca numai acum i se dezvaluia viata, infrumusetata cu toate bunatatile eu, ca o padure plina de copaci purpurii, a caror catifelare proaspata n-au cunoscut-o niciodata mainile sale concentrate asupra altor opere...”.

 

Puncte PLATONEste clar ca daca mi-as cunoaste punctele tari si punctele slabe, m-as stradui sa le cultiv pe primele si m-as debarasa de cele secundare in masura in care mi-ar fi posibil”,  “exista PUNCTE in apararea carora nu ma incapatanez prea mult” (Platon, Menon) ” Punctul … slabiciunii si al lenei ne face incapabili sa mai traversam aerul pana la capat.” (109d)  “Ar trebui sa revenim pe proprii pasi dupa ce am ales pentru acelasi subiect un punct de plecare diferit… Punctul de plecare va fi mai diferentiat decat in explicatia precedenta, ce nu mai e suficienta… Pentru a atinge claritate in acest punct, sa ne  fortam sa ne explicam din nou…

Punctul Bossuet-GratryPunctul care ma preocupa azi –  “Inteligenta ne este partiala, intrerupta, captiva. Traiesc gandesc prin linii stramte, punct cu punct. Pentru a fixa o idee uit altele. Pentru a dori un PUNCT abandonez toate celelalte. Ma fixez in cel mai neinsemnat obiect. Uit lumea intreaga pentru punctul care ma preocupa azi. Si toata viata mea e asa focalizata pe un punct si dezgustata de toate celelalte. Vointa mea nu-i ca un soare ce iradiaza in toate directiile pentru totdeauna, e ca o linie stramta, foarte scurta, la capatul careia te opresti si te stingi, pentru a lumina o alta linie, urmatoarea…  “

“Exista un punct unde toate eforturile intelepciunii umane esueaza: acela de a sti cum se face ca exist, ca sunt liber si ca sunt cauza a ceva.” ( 1844)

Punctele DragomirRatiunea e intotdeauna afara de ceea ce gandeste … ratiunea e altundeva, intr-un PUNCT EXTERIOR. Acest punct exterior nu este Bewußtsein ( Constiinta), nici Evidenz ( Evidenta), nici “cogito ergo sum”. Toate acestea vin numai dupa aceea si cand sunt constient, de exemplu, deja sunt extrapolat fata de gandire, adica constiinta este extrapolarea relatiei “punct-obiect”, dintr-un punct care e constiinta constiintei s.a.m.d… Ratiunea este “din afara”, adica pur si simplu atat. Aceasta punere la punct e importanta. Ce se poate spune despre acest punct din afara decat  ca este deja in alt punct din afara fata de primul? Nimic. Poti sa creezi oricate trepte de “din afara“… “  ( 27 nov. 1978) “… acum caut sa gandesc asta dinlauntrul meu, adica adaugand punctul de referinta care sunt eu… Eu sunt mereu altul si altul, sunt in fiecare clipa punctul de referinta al clipei mele respective, si totodata, independent de mine, se constitue viata mea, in care nu mai sunt eu cel de fiecare clipa, ci ceva strain de mine, pe care pot sa-l ignor, sa-l mistific, sa-l trisez, nu numai fata de altii, ci si fata de mine, intr-un cuvant, sa fac cu el ceea ce pot face cu orice este altceva decat mine. Adaugarea punctului de referinta insotitor si implicat in fiecare ACUM este hotarator pentru ceea ce vreau sa spun … nimeni nu stie ce este esential pentru fiecare, raportat la sine ca punct de referinta.” ( dec. 1988).

Punctul Omului Recent, Punctul Patapievici … dintr-un punct incolo este imposibil ca cineva sa nu calce, fara sa stie, o lege.”

 Punctul Aragon : Niciodata n-ar fi cedat in teoria unui anumit punct , ce dadea coerenta celor 1000 de vieti ale sale“.

Puncte Cioran : “cosmogonia  mea adaugă neantului iniţial o infinitate de puncte de suspensie…”“Inima mea — prin care a trecut cerul — e punctul cel mai îndepărtat de Dumnezeu.”  … Parisul e punctul cel mai indepărtat de Paradis?” “Deşerturile sînt parcurile lui Dumnezeu. Prin ele îşi plimbă oboseala de totdeauna şi prin ele se vaicără chinuitele noastre avînturi. Singurătatea e punctul nostru comun cu El, dar şi cu diavolul. “Nu pot vorbi de infinit fără să simt un vîrtej interior şi unul exterior. Este ca şi cum, dintr-o existenţă ordonată, cu legi şi forme, aş sări într-un vîrtej cu ondulaţii inegale şi capricioase ce evoluează, cu o iuţeală de gînd, prin imensitate. Evoluţia acestei linii sinuoase se desfăşoară spre un punct etern inaccesibil. Cu cît punctul de ajungere se deplasează înspre o depărtare inconceptibilă şi indefinită, cu atît intensitatea vîrtejului pare a creşte. Curbele şi ondulaţiile lui n-au nimic din uşurinţa graţiei, ci descriu linii complicate, asemenea unor flăcări cosmice. O trepidaţie universală zguduie totul ca într-un infern. Şi toată lumea pare a se mişca într-un ritm accelerat şi nebun, ca şi cum s-ar apropia apocalipsul. Nu există un sentiment adînc al infinitului fără acea senzaţie ciudată a apropierii vertiginoase de sfîrşitul cosmic, de sfîrşitul universal. ” Punctul critic  al vitalitatii nu este boala -care e o lupta- ci aceasta eroare imprecisa ce refuza totul si rapeste dorintelor forta de a genera erori proaspete.” “Nu oboselile suspecte, nici tulburarile precise ale organelor ne vor revela Punctul cel mai de jos al vitalitatii , nici perplexitatile sau variatiile de termometru, ci ar trebui sa resimtim aceste accese de ura sau mila fara motiv, fiori nemasurabili, pentru a intelege ca echilibrul ne e amenintat“. Punctul in care indivizii pot fi inferiori propriei lor experiente”.

Punct Ana Blandiana Scrisul e “punctul in care prezenta omului nu mai este necesara“.  “Poezia e ca un continuu si riscant efort de renuntare la forma, de diminuare a ei pana la punctul primejdios in care pot sa stea in cumpana gandul spus si cel nespus … “ “Pentru a fi un bun cititor de poezie trebuie sa te tii cu precautie la o oarecare departare de ea, trebuie sa te opresti in PUNCTUL in care lumina cade asupra ei potrivit, sa te asezi in locul din care sa nu ti se para nici orbitoare, nici lipsita de importanta. Nu e un loc comod si nici nu e usor sa aluneci din punctul ideal. Putina oboseala, putina deznadejde si totul se deformeaza si devine monstruos“…

Puncte Vasile Lovinescu

“… dar supremul MAGNUS OPUS sta in dibuirea punctului unde mitul incepe sa se teasa in viata de toate zilele, in dezvaluirea intrepatrunderilor intr-un tot indivizibil.” ( Sunt lacrimae rerum)“Lumina fosneste. Lumina atrage oracular puncte cruciale ale fiintei noastre, dupa catharsis.” (Steaua fara nume) “In orice moment, in orice punct, trebuie sa spui de Dumnezeu ca este acolo, dar si ca punctul si momentul nu sunt Dumnezeu. “ ( Insemnari Initiatice) “Ma simt la punctul de interferenta al unor lucruri stranii care se invalmasesc in mine fara macar sa catadicseasca sa-si dezvaluie identitatea.” (Scrieri crepusculare) “Ca sa imbratisam natura trebuie sa o prindem in punctul si momentul acela cand e invizibila si care ii produce vizibilitatea … Contemplarea cea mai desavarsita a naturii se reduce la o serie de puncte invizibile si care sunt noduri vitale ce ne animeaza pe ea si pe noi…“  (Insemnari initiatice).“O metoda de a universaliza ambianta, si pe noi, este sa descoperim, prin atentie si mediatatie, punctele vii ale unui lucru. Odata acestea asimtite, lucrul, in materia lui, in punctul de interferenta al acestor puncte, devine cenuse si se transforma in constelatie care misca zilele cunoscute si necunoscute.” (Jurnal alchimic) Orice punct este “centru” cu conditia ca acolo sa existe o “initiativa” si o “libertate”.(4 iulie 1965) “Comorile se gasesc in punctele de ruptura.” Adancul, “punctul cel mai de jos ce reflecta pe  cel mai de sus”. ( V.L. MSR) “Pentru ca doua puncte de pe o linie spatiala sau dintr-o succesiune temporala sa se identifice, trebuie sa “devoreze” spatiul dintre ele.” ( VL – MSR) “Orice punct simbolizeaza Punctul.“cele 6 directii ale spatiului plus punctul lor central … Toate directiile spatiului se reintegreaza in punctul salbatic…“ “Cum poate fi melodia Punctului altceva decat Suflu?” “In Punctul in care se intampla Sfasierea se aude strigatul fara sunet.”

Punctele Silburn ” Durata nu e facuta decat din puncte-clipe care se urmaresc, spatiul consta tot din aceste puncte-clipe ivindu-se simultan si miscarea nu e decat aparitia acestor puncte-clipe in atingere… Nu exista timp, spatiu si miscare in afara acestor puncte-clipa. Instantul se intinde in tot ce exista.”

Punctele Ionesco “Sunt chiar foarte indignat ca nu exista decat doua puncte de vedere total opuse, si nici o persoana nu poate remedia aceasta lipsa a inteligentei umane care abia reuseste sa fie dualista” (“Nu” – 1934)

Punctul LazarisNoi nu gandim, noi cream gandirea. Sa gandesti cere timp, si nu avem timp. Cream sentimente toata ziua. Cum comunicam? Prin acel punct de conversie a iubirii in lumina”.

Punctul Culianu in care “in cele din urma se ajunge la concluzia ca, din orice punct ar fi privita – chiar din pozitia cea mai privilegiata …- conditia umana e searbada, iar spatiul lumii – o inchisoare unde aspiratiile ei sunt iremediabil incatusate.” (Tozgrec)

Punctul Lacroix-DeleuzeSa urmezi o linie de fuga nu e posibil decat daca nu o calculezi in termeni de PUNCT DE PLECARE si PUNCT DE SOSIRE, trebuie sa iubim devenirea pentru ea insasi.”

Punctul Dante, “punctul spre care se trag din toate partile greutatile” , punctul de maxima compactare a lumii… un fel de pol.

Punctul Hugoaceste cuvinte erau, putem spune, punctul de jonctiune a doua scene care s-au dezvoltat in paralel la acelasi moment, fiecare in teatrul particular. “  ( martie 1831)

Punctul Eminescu

Dar deodat-un punct se miscă… cel întâi si singur. Iată-l

Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl…

Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii,

E stăpânul fără margini peste marginile lumii…

( Scrisoarea  I )

Punctul Goethe “Studiul deductiv si inductiv odata ajuns in punctul in care se produce mirarea, trebuie sa se opreasca imediat”.

Punctul ParmenideMi-e indiferent de unde voi incepe caci ma voi intoarce din nou in acest Punct” ( Poemul, fragment)

Punctul Manzoni : “nu lipsea decat un punct de sprijin, o rascruce, un impuls usor, pentru ca faptele sa succeada cuvintelor…” ( Les Fiancés)

Punctul Rortry: ” Punctul cel mai indepartat pana la care poate cineva sa inainteze cu limbajul; dincolo de el exista doar pasivitate neajutorata sau recurgere la forta.” ( Contingenta, ironie, solidaritate).

Punctul Hasdeu (1838-1907) “Aplicarea celei mai riguroase metode analitice silindu-ma a descompune toate elementele constitutive ale fiecarei chestiuni pana la PUNCTUL NON-PLUS-ULTRA, m-a atras vrand-nevrand in episoade mari si mici, de care sunt insa departe de a ma cai, caci ele mi-au permis a rezolva in mod incidental o multime de probleme…” ( prefata la Istoria critica ).

Punctul SimionIn orice fenomen, oricat de complicat ar fi, trebuie sa existe cateva puncte de reper, un rasarit de soare si un apus, dupa care te poti orienta. Spectacolul universului devine, in acest chip, accesibil.“  “Negatia este atat de puternica incat de la un punct nu mai sunt sensibil la adevarul pe care il contesta…” ( Jurnal parizian).

 

Puncte Junger  “Fiecare punct e centru in infinit” ( Jurnal pe 22 nov. 1944).

Observatiile se succed din noaptea timpului si e mereu aceeasi frontiera vizata: Punctul unde cunoasterea capituleaza” (Jurnal, 13 dec.1945)

De indata ce te asezi intr-un PUNCT DE OBSERVATIE, te plasezi intr-un punct particular fata de lumea in ansamblul sau si cine prinde un secret, afla si mai multe secrete, fara sa le fi cautat“. ( Inima aventuroasa, prima varianta , 1929 )

Punctele Steinhardt, “Exista in dialectica simultanelor credinta-necredinta un punct critic  pe care, rugandu-ne mai departe, il depasim. Prin faptul ca ma rog, desi ma indoiesc, desi prin urmare nu cred in mod absolut, cred ! Aceasta este credinta : depasirea punctului critic al dialecticii.”

Omul priveste cu spaima furnicarul ( ori stupul, ori colonia de termite sau oricare alta societate animala), unde fiinta individuala nu-i decat o piesa care-si repeta functia la nesfarsit, unde pe orizontul perfect circular nu se inscrie nici un punct omega . ”(Jurnalul fericirii).

Punctele Radu Botta “ajunsesem în punctul unde nu mă voi culege literă cu literă decât dacă voi fi aruncat totul.”“Nu există un punct în care să stai şi să împlineşti rotirea, nu e o persoană  în care să prinzi băierile lumii, un exerciţiu creator care salvează, şi nu suntem datori cu nimic nimănui.“viciul e viciu  în punctul infinitezimal al întâlnirii” “mă vor fi tras în punctul în care să le fi promis  tuturor fericirea, dar mort e mai confortabil”. “Ai ajuns fără să  ştii într-un punct în care erai deja promis. Fluieri a pagubă în faţa a ceva ce nu  recunoşti şi pe care ar fi trebuit numai să-l scrii.” “vorbim înainte şi  după de punctul în care semnificăm. Tăcem vorbindu-ne. Când scriem  scăpăm acestui proces şi facem lucrurile simultan…”… paradoxul punctului de echilibru: oricare dintre punctele materiale pe care le-ai alege dintr-o siluetă au o deviaţie de la punctul geometric al echilibrului. Imediat ce pui în mişcare obiectul apare o arie de sprijin înăuntru şi în afara lui prin care deplasarea se poate balansa. Cum poţi sta?!, fără să te-nvârţi.” “Nefericirea e o vină stupidă într-o lume ca asta unde ai toate şansele din orice  punct.” “Sintetizează şi reduce ori găseşte o cale,  trebuie să ajungă din ce în ce mai departe de tot; şi de la un anumit punct de  sine.”

Puncte Jabes  “Nu exista punct de invatatura pentru ceea ce ignoram…”

“In ce punct al prezentei noastre suntem cand devenim absenti? “  (Le Livre de Marges, II) Punctul e obiectul tentatiei mele. La capatul renuntarii am intalnit Punctul.

Ai uitat Punctul? Punctul e astrul uitarii.  (Le Livre des ressemblances)

“Din acest Punct e timpul de dinainte de punct si timpul de dincolo de punct. Punct de jonctiune… Punct de saturatie. Punct de roua. Punctul deceptiei. “ “Cercul de ieri a devenit punct si intrebarea cercului, intrebarea punctului. Opera circulara isi poate gasi finalitatea in punct? Acest punct, ultima urma, este probabil o clipa circumscrisa eternului, reinceperii cartii.”  (El, ou le dernier livre).

“In Punctul acesta atat de mic e continuta cenusa celorlalte puncte.” “Vad un punct scaldat in propriul sange si vad acelasi punct traind … aud strigatul acelui punct.  “Asteptarea e acel punct fara intoarcere in tenebrele caruia cautam iluminari.”

“Sa descoperim raportul profund intre un punct si un altul indiferent de distanta, de puterea noastra de a percepe, iata adevarata cunostere calda. … Acest punct halucinant, punct de contact, punct de concurs, punct de incidenta – este nod plin de cunoastere, coarda a sublimului, spanzurat, revendicat de cele 4 orizonturi cu care fiecare zi incendiaza corpul.

Punct Wittgenstein “Pentru a spune ca un punct e negru sau alb, trebuie sa stiu in prealabil in ce conditii numim un punct negru, si in ce alte conditii il numim alb…” ( Tractatus logico-philosophicus).

Punct Lautremont “Sa nu credeti ca sunt pe punctul de a muri, caci nu sunt inca un schelet, si batranetea nu mi-e lipita de frunte”. (Les Chants de Maldoror)

Punctele Anais

De ce gandurile mele nu sunt mai calme? Din cauza minusculelor puncte de iritatie. Imposibil de controlat.” (Jurnal, 1925)

Punct Avicena Ceea ce spunem despre Punct, “ca deseneaza o Linie prin miscarea sa”, e ceva spus pentru Imaginatie, dar nu e posibil sa existe. Nu putem presupune, pentru punct, un contact cand se deplaseaza … o extensie a lui. Contactul inceteaza prin miscarea punctului. Cum poate punctul sa ramana punct? Linia exista inaintea miscarii punctului, deci punctul nu e cauza Liniei.

Punctul T.S.Eliot

” In punctul neclintit al lumii miscatoare.

Nici din carne, nici descarnat;

Nici de la, nici inspre;

In punctul neclintit, acolo este dansul,

Dar nici repaus, nici miscare. Si sa nu o numesti fixitate,

Unde trecutul si viitorul sunt alaturate.

Nici miscare de la, si nici inspre,

Nici ascensiune, nici declin.

Cu exceptia punctului,

punctul neclintit,

Acolo, nu ar fi niciun dans, dar, acolo, este numai dansul.

Pot doar sa spun, acolo am fost :  dar nu pot spune unde.

Si nu pot spune, cat de mult,

Ce ar fi putut fi şi ceea ce a fost

Punct la un capăt, care este mereu prezent.

Punct Pessoa  “Am ajuns in Punctul in care,  colectiv ne-am saturat, iar individual ne-am saturat sa ne fi saturat. Ne-am ratacit atata ca trebuie sa fim pe calea cea buna” …” Criza noastra provine esentialmente din excesul de civilizatie al incivilizabililor. ( Bancherul anarhist, octombrie 1923).

Exista doua cai directe intre doua puncte, cea de la un punct la altul in linie dreapta si cea care face turul lumii inainte de a ajunge, completand acea linie.”

“Impingem disciplina sociala pana in Punctul excesiv, in care fiecare lucru, chiar bun, devine neaparat rau.” ( Dialoguri despre tiranie).

Punct Baudelaire

Frigul crestea pana in punctul in care devenea alarmant; dar eram, inainte de toate, dominat de o curiozitate de a sti pana la ce nivel poate cobori. In fine, ajunse la un asemenea punct, fu atat de complet, de general, ca toate ideile mele s-au congelat, eram ca o bucata de gheata ganditoare, statuie de gheata, si aceasta nebuneasca halucinatie ma facea mandru, excitand in mine o stare de bine moral pe care nu o pot descrie.” ( Le Poème du haschisch).

Punct Kierkegaard:

“In Punctul de Existenta si in exigenta ca etica sa se adreseze existentului trebuie rezistat cand o filosofie abstracta si gandirea sa pura pretinde sa explice totul, mai putin esentialul.”Putem sa ne inselam pana la un anumit Punct si aceasta relativitate ne caracterizeaza,Angoasa este cel mai inalt Punct al egoismului”“Ma fortez sa-ti trezesc vointa. Pana in acest punct un om poate veni in ajutorul celuilalt, odata ajuns acolo, aceasta influienta este minima.” “Am spus multe lucruri singulare, regretabile si revoltante despre iubire, dar cel mai stupid este acela ca ar merge pana la un Punct.” (Postscriptum, 1846)  “unii merg cu inocenta pana in punctul in care lesina“. Description: :-)Ce inseamna sa spui despre o decizie ca ea nu exista decat pana intr-un anumit Punct? Inseamna sa negi decizia.”( K. PS)

Punct Fondane ” … necrutatoarea putere pe care o are asupra existentului nu este decat o Zauberkraft – o putere magica – , cu atat mai greu de inlaturat, cu cat, la drept vorbind, punctul ei de sprijin este nimicul …”

Puncte Joubert 

“Un punct obscur in minte e la fel de insuportabil ca un fir de nisip in ochi.”

“Iluzia e singurul punct de contact prin care materia poate atinge sufletul.”

Punct Nietzsche

Contactul superficial cu idei periculoase produce o excitatie, o mancarime, incepem sa frecam punctele sensibile pana facem rana deschisa si dureroasa… tortura” (Nietzsche, Uman, prea uman II, 1880)

Punct Plesu : ”expansiunea cantitativa e totuna cu a schimba ascutisul unui PUNCT cu desfasurarea egala a liniei. Toate nefericirile noastre vin din incapacitatea noastra de a savura punctualitatea unei situatii date, din pofta de liniaritate.” ( Jurnalul de la Tescani) “… se afla, spiritualmente, în punctul acela periculos în care ţi se pare că, în fond, nimic nu prea contează. ” (Note,Stari,Zile , 29 noiembrie 2011)

Punct Nae Ionescu

“Daca Punctul nostru de sprijin trebuie sa fie stabil, daca nu putem sa cladim pe ceva ce aluneca necontenit, daca individualului, care este pur si simplu haosul, trebuie sa-i opunem generalul, in ce forma exista acest general, daca exista? “ (  “Curs de metafizica”).

Punct Jankelevitch

Punctul, chiar daca nu are nici o dimensiune, exista si subzista ideal in spatiul unde este situat. Punctul e ca un obiect, mereu aici, si mereu acolo, mereu disponibil, mereu prezent … astfel putem rata de mii de ori tinta si in acelasi timp sa-l vizam din nou atat timp cat nu-si schimba locul.” ( “Ireversibilul si nostalgia”).

Punct Artaud… in Punctul in care omul prizonier al celor 4 scanduri ale sicriului sau ar putea gandi ca are mai multa libertate daca lucrurile ar fi ceea ce par sa fie, dar ele nu sunt ceea ce par … constiinta ne e subjugata.” (Momo,1946)

Punct Maurice Blanchot “Imagini ce creau propria obscuritate il inundau. Nu vedea nimic, departe de a fi deranjat facea din aceasta absenta de vedere Punctul culminant al privirii. Ochiul sau, inutilizabil pentru vedere, lua proportii extraordinare, se dezvolta nemasurabil intinzandu-se pe orizont, lasa noaptea sa patrunda in centrul sau pentru a primi ziua. Prin acest vid, privirea si obiectul privirii se amestecau…” ( Thomas l’obscur)

« Daca nu intalnesti Obstacole  inseamna ca nu ai parasit Punctul de Plecare ». ( Blanchot, De Kafka à Kafka).

Punctul EDGAR POE  “Cand vrei sa stii pana in ce Punct cineva este circumspect sau stupid, pana in ce Punct este bun sau rau, sau care sunt gandurile lui actuale, imi compun mimica dupa a sa, cat mai exact cu putinta, si astept sa vad ce sentimente si ganduri vor naste in inima sau mintea mea pentru a corespunde fizionomiei.”

Punct AfloroaieiPunctul Zero al diferentei opusilor, acolo unde ea nu a survenit in mod real”. Nietzsche cu “Vointa si putere” : “Lumea noastra ofera un chip diferit privita din fiecare punct; fiinta ei este alta, in mod esential in fiecare punct

Punctul Radulescu-Motru:
Intre doua puncte oricat de apropiate se interpune seria unui infinit de multe alte puncte… Infinitatea punctelor prin care este sa treaca (un corp) il constrange la imobilitate absoluta.

Punct Bataille “Fixez un Punct inaintea mea si imi reprezint acest punct ca locul geometric al intregii existente si al unitatii, al tuturor separatiilor si angoaselor, al tuturor dorintelor neimplinite si al tuturor fortelor posibile. Ader la acest punct si o profunda iubire a semnificatiilor punctului ma arde pana la a renunta la orice alta ratiune de a trai decat aceasta, pentru acest punct care, fiind viata si moarte a fiintei iubite, are stralucirea unei cataracte … Acest punct absorbant fara sfarsit …” ( articol in “Acephale”)

Punct Derrida  “Teoria mea e mereu oarba intr-un Punct“.

Punctul Hölderlin “Sa faci una cu tot ce traieste, umplut de fericire, sa-ti pierzi constiinta de sine reintorcandu-te in natura, iata Punctul culminant al oricarei gandiri si oricarei fericiri, iata inaltimea sacra, locul eterniei paci, unde amiaza isi pierde caldura invadatoare si tunetul vocea, unde marea devine asemeni valurilor lanurilor de grau.” (Hyperion, 1799)

Punct Machiavelli (1469-1527). “Vom sti pana in ce Punct lumea e corupta, pieptanand-o cu exactitate“. ( M.d.a)

Puncte Sloterdijk “Traim inca in acea epoca in care intelegerea prin evidenta poate fi considerata Punctul de intalnire intre fraze si extaze, chiar in munca de concept, binecuvantarea vine de sus.” ( Glob, Prolog).

“In cea mai mare Sfera, Punctele individuale nu sunt legate doar la centru … se solidarizeaza prin energia unui pact teocentric cu Punctele vecine… “  “Fiinta comuna in sfera  aduce justificarea ultima pentru solidaritatea Punctelor.” “Intr-o exterioritate generalizata nici un Punct nu poate deveni de neatins de celelalte.” ( Glob, II)

Punct Borges In spatiu nici un Punct nu are un succesor sau un predecesor imediat … ii putem intercala infinite Puncte. Fiecare Punct e deja Punctul final.” ( Istoria Eternitatii).

Punct Deleuze-Guatari “Orice Punct al unui rizom poate fi conectat cu oricare altul, si trebuie sa o faca.” ( Rhizome).

Puncte (I),

Puncte (II)

Puncte (III)

seria de puncte este mai voluminoasa in Jurnalul 2011

Anunțuri

Gardianul portii strâmte

poarta_stramtaMotto:

„Greşeşte
mai bine cui descui, decât la scară
să ţii popor ce mila ţi-o cerşeşte.“

(Divina Comedie – Dante)

Circula destule parabole despre sentinela, gardieni, paznici ai portii, fara sa le banuim „originea literara”.  Nu voi avea timp sa scriu foarte mult astazi, ce mi-as fi dorit, ar fi sa completeze cititorii scurta mea lista de exemple.  Eu am adaugat la legenda din final , textele din „Procesul” (1925) lui Kafka, „Calatoria pelerinului” (1678 ) de Bunyan si „Purgatoriul” (1321)  lui  Dante .  Daca nu ne-am intalnit inca cu aceste parabole, macar in vise astfel de imagini ne-au aparut. Da! probabil ca irealul nostru e mai usor de vizitat. Paznicul monstruos e intalnit undeva, la o poarta, un loc de hotar, al limitei noastre.  Unii se impietresc privind gardianul infiorator, se opresc acolo in fata portii si asteapta, si asteapta.  Pe indecisi ii gaseste moartea la intrare. Paznicul ce pare mut dar fioros,  pleaca odata cu ei. Cand nu mai e nimic de pierdut, abia atunci, cu o scanteiere de curaj, intreaba gardianul: Dar ce-i dincolo de poarta? Si monstruosul gardian va zice … ” Pai nu stiu? ca era Poarta ta!”.  Daca tot le revine curajul, mai supraliciteza o intrebare: Si de ce stateai asa fioros aici? – „Asa sunt eu ! multi imi zic ca sunt de decor ! si de intimidare !” 😉 . Dincolo de poarta e mai intotdeauna un loc minunat, se poate insa sa fie si infernul.

Opusul acestei atitudini e in „Pilgrim’s progress”,  la poarta unui castel pazit de cavaleri inarmati, cu spada si fiorosi, o mare multime de pretendenti speriati la intrare, iar gardianul are o simpla carte si asteapta mai retras sa scrie numele celor temerari.  Un curajos, se apropie de el, zice: Noteaza numele meu!, trage sabia si se arunca asupra cavalerilor, primeste rani si-si croieste drum prin mijlocul lor, razbate.

Voi lasa textele sa vorbeasca de la sine…

__________________________________________________________________________________

1) Gardianul lui Dante (1231)

michelino_danteandhispoem

văzui că-i poartă, şi că stau supt ea
trei scări de trei colori deosebite
şi-având portar ce mut încă stătea.

şi, tot mai larg privirile-mi ţintiteindia-temple-guardian
pe el, văzui că şade-n capul scării
c-un chip aşa că ele-mi fur’-orbite.

C-o spadă-n mâni, în felul apărării,
ce-atari lucori lăsa-n priviri să-mi pice,
c-ades le-ntoarsei oarbe-n largul zării.

— „Voi doi de jos, aşa-ncepu a zice,
ce vreţi şi cine-i cel ce v-a condus?
Vegheaţi ca drumu-n sus să nu vă strice!“

— „Cunoscătoare-a ce-i pe-aici, de sus
venind, o doamnă, zise-al meu părinte,
de-această poartă chiar acum ne-a spus.“

— „Spre bine paşii ducă-vi-i nainte!
vorbi din nou acel gentil portar.
Păşiţi acum pe-a noastre trepte sfinte!“

Spre ele-am mers; şi prima ca de vargardian_japon
era din piatră lucie, curată
şi lins-aşa că mă reda cum par;

ca purpura, dar mai întunecată,
din piatr-,a doua, aspră şi bătrână,
şi-n lat şi-n lung în multe părţi crăpată;

şi-a treia apoi, a ambelor stăpână,
părea porfir cu-aşa coloare nouă
ca sângele ce-acum zvâcni din vână.

Pe-aceasta deci cu tălpile-amândouă
sta sfântul sol, şezând pe-un prag cum nu e
mai plin de licur clarul strop de rouă.

Văzând că buna vrere-a mea mă suie,
Virgil îmi dete-ndemn: — „Acum tu lui
smerit să-i ceri ca poarta s-o descuie“.

La sfintele-i picioare m-aşternui,
cerându-i mila porţilor deschise,
ci-n piept dintâi de trei ori mă bătui.guardian-dvarapala

El şapte „P“ pe frunte-atunci îmi scrise
cu-al săbii vârf şi-apoi :— „Pe dealul sfânt
tu vezi de-nchide-aceste răni“, îmi zise.

Culoare de cenuşe,-ori de pământ
ce-l sapi uscat avea a lui hlamidă;
şi două chei a scos de sub veşmânt,

de-argint şi de-aur, dând ca să deschidă
cu alba-ntâi, cu-a doua-apoi, la fel
şi-aşa-mpăcat-a inima-mi avidă.

— „Când una dintre chei, ne zise el,
o lesne-umblare-n broasca porţii-o neagă,
rămâne-atunci închis acest tunel.

Mai scumpă-i una, ci-alta cere-o-ntreagă
ştiinţă şi-artă a celui ce-o-nvârteşte,
fiindcă nodul numai ea-l dezleagă.

Când Petru mi le-a dat, a zis: „Greşeşteguardian-anubis_standing
mai bine cui descui, decât la scară
să ţii popor ce mila ţi-o cerşeşte.“

şi-mpinse-acele uşi, când loc ne dară.
—„Intraţi, ne-a zis, ci-aveţi de grijă bine.
că,-n urmă-ţi de te uiţi, te-ntorci afară.“

şi, când pe cardeni se-nvârtiră-n fine
acele două-aripi la poarta sacră,
de fier, şi tari, şi-adânc de vuiet pline,

nici n-a gemut Tarpea, nici mai acră
n-a fost aşa, văzând cum îi dispare
Metell’ cel bun, lăsând-o-n bunuri macră.

Spre primul când mă-ntoarsei cu-ncordare
şi parc-a fost Te Deum ce-au cântat
şi-un dulce glas s-amesteca-n cântare.

şi, ce-auzeam, în mine-a deşteptat
o stare-aşa precum ţi-e sâmţământul
când voci şi-organe cânt-amestecat

şi-acum auzi, şi-acum n-auzi cuvântul.

( Divina Comedie, Purgatoriul , Cantul IX – Dante 1265 -1321 –in traducerea lui George Cosbuc)


2) „Gardianul lui Kafka”

don_quijote—  Eşti foarte bun cu mine, spuse K.
Mergeau de colo-colo, unul lîngă altul, prin bezna navei.
—  Tu eşti o excepţie printre oamenii justiţiei. Am intai multă încredere în tine decît în oricare dintre ei, deşi cunosc atîţia. Cu tine, pot vorbi deschis.
—  Nu te amăgi, spuse preotul.
—  în ce privinţă m-aş putea amăgi ? întrebă K.
—  Te amăgeşti în privinţa justiţiei, spuse preotul; iar în privinţa aceasta Scripturile care preced Legea spun: un paz­nic al porţii stă dinaintea Legii; la paznicul acesta vine un om de la ţară, să-i ceară îngăduinţa de-a pătrunde înăuntru. Dar paznicul îi spune că nu poate să-l lase să intre în clipa aceea. Omul chibzuieşte şi întreabă dacă i se va îngădui să intre mai tîrziu. „S-ar putea — spune paznicul — dar nu acum.” Paznicul se dă la o parte din faţa porţii, deschisă ca totdeauna, iar omul se apleacă şi priveşte înăuntru. Paznicul vede ce face, rîde şi-i spune: „Dacă ţii atîta, intră, cu toată opreliştea mea. Dar să nu uiţi că eu sunt puternic. Şi cu toate astea, nu sînt decît ultimul dintre paznici. La uşa fiecărei încăperi ai să găseşti paznici din ce în ce mai puternici; începînd de la al treilea, nici eu nu mai sînt destul de tare ca să le pot suporta privirea.” Omul nu se aşteptase la asemenea stavilă, se gîndise că Legea trebuia să fie îngăduită tuturor, întotdeauna, dar acum, cătînd mai bine la paznicul porţii, la haina lui de blană, la nasul lui ascuţit, la barba lui neagră, rară şi lungă, ca de tătar, se hotărăşte să aştepte totuşi pînă cînd i se va da voie să intre. Paznicul îi dă un scăunel şi-i îngăduie să se aşeze lîngă poartă. Omul rămîne acolo, ani îndelungaţi. Şi face tot mai multe încercări ca să capete îngăduinţa de a intra, şi-l oboseşte pe paznic cu rugăminţile lui. Paznicul îl supune uneori la mici interogatorii, îl întreabă despre satul lui şi despre multe altele, dar toate nu sînt decît întrebări indiferente, aşa cum pun domnii cei mari, iar la sfîrşit îi spune mereu, invariabil, că nu-l poate lăsa să intre. Omul, care şi-a luat din belşug tot felul de provizii pentru călătoria lui, foloseşte tot, oricît de preţios ar fi, ca să-l mituiască pe paznic. Şi paznicul porţii ia tot, dar spunîndu-i: „Iau numai ca să nu te poţi tu gîndi că ai neglijat ceva”. Şi-n decursul anilor acelora îndelungaţi, omul nu încetează o clipă să-l observe pe paznic. Şi-i uită pe ceilalţi paznici, şi i se pare că primul este singurul care-l împiedică să pătrundă în Lege. Şi-n primii ani blesteamă cu glas tare cruzimea soartei; iar mai tîrziu, cînd îmbătrîneşte, mormăie doar. Şi cade în mintea copilăriei; iar fiindcă în lungul ani­lor l-a cercetat atît pe paznic încît îi cunoştea şi puricii din blană, îi roagă pînă şi pe purici să-l ajute ca să-l înduplece pe paznic. Pînă la urmă, vederea îi slăbeşte şi el nu mai ştie dacă se întunecă în preajmă cu adevărat sau dacă îl înşală ochii, par atunci desluşeşte în beznă licărirea unei lumini care răzbate prin porţile Legii. De-acum, nu mai are mult de trăit. Iar înainte de-a muri, toate i se îmbulzesc în creier ca să-l silească să pună o întrebare pe care n-a mai pus-o încă niciodată paznicului. Şi, nemaiputînd să-şi ridice trupul înţe­penit, îi face semn paznicului să se apropie. Iar paznicul porţii se vede silit să se aplece foarte tare spre el, căci acum statura lui şi a omului sînt foarte deosebite. „Ce mai vrei să ştii ? îl întreabă paznicul porţii; tare mai eşti nesăţios!” „Dacă toţi oamenii caută să cunoască Legea, spune omul, cum se face că de-atîta amar de vreme nimeni în afară de mine nu ţi-a mai cerut să intre ?” Paznicul porţii vede că omul e la capătul zilelor şi vrînd ca vocea să mai ajungă pînă la timpanul mort, îi urlă în ureche: „Nimeni, în afară de tine, n-avea dreptul să intre aici, căci poarta asta era făcută numai pentru tine; acum plec, şi o încui.”
—  Deci, paznicul porţii l-a înşelat pe om, spuse imediat K., pe care povestea îl interesase extrem de mult.
—  Nu te grăbi să judeci, spuse preotul, şi nici nu-ţi însuşi păreri străine, fără să cugeti asupra lor. Ţi-am spus povestea după textul Scripturii. Acolo, nu se pomeneşte ni­mic despre înşelăciune.
—  Dar e clar, spuse K., şi prima ta tălmăcire era cît se poate de exactă. Paznicul n-a vorbit decît atunci cînd nu-i mai putea ajuta omului.
—  Paznicul porţii nu fusese pînă atunci întrebat, spuse preotul; gîndeşte-te că era doar un simplu paznic şi că şi-a făcut întreaga datorie.
—  De ce crezi că şi-a făcut întreaga datorie ? întrebă K. •Nu şi-a făcut-o deloc. O fi fost poate datoria lui să-i alunge pe străini, dar pe omul acesta, căruia îi era hărăzită poarta, trebuia să-l lase să intre.
— Tu nu respecţi îndeajuns Scriptura şi schimbi poves­tea, spuse preotul. în ceea ce priveşte intrarea, povestea conţine două lămuriri importante ale paznicului porţii, una la început, alta la sfîrşit. Prima spune că nu-l putea lăsa pe om să intre în momentul acela, iar cealaltă: „Poarta asta este făcută numai pentru tine”. Dacă ar exista o contradicţie între aceste două lămuriri poate că ai avea dreptate, paznicul l-ar fi înşelat pe om. Dar nu există nici o contradicţie. Dim­potrivă, prima lămurire o anunţă chiar pe cea de-a doua. S-ar putea spune aproape că paznicul porţii îşi depăşea dato­ria, îngăduindu-i omului să întrezărească posibilitatea de-a intra mai tîrziu. La vremea aceea, datoria lui era doar să nu-l lase pe om înăuntru şi, de fapt, mulţi comentatori ai Scriptu­rii se miră că paznicul porţii a putut lăsa să-i scape o aseme­nea aluzie, căci părea să iubească exactitatea şi să-şi facă datoria cu străşnicie. Paznicul veghează ani şi ani fără să-şi părăsească postul şi nu încuie poarta decît la urmă de tot; e conştient de importanţa misiunii sale, căci spune: „Sînt pu­ternic”, şi-şi respectă superiorii căci spune: „Eu nu sînt decît ultimul dintre paznici”. Nu e flecar fiindcă nu pune, în de­cursul anilor, decît „întrebări indiferente” cum le defineşte textul Scripturii; şi nu se lasă mituit, fiindcă spune cînd primeşte daruri: „iau numai ca să nu te poţi tu gîndi că ai neglijat ceva”; paznicul porţii nu se lasă nici înduioşat, nici enervat cînd e vorba de îndeplinirea datoriei, pentru că despre om se spune: „Şi-l oboseşte pe paznic cu rugăminţile lui”; în sfîrşit, şi înfăţişarea lui arată un caracter pedant, nasul lui mare şi ascuţit, barba lungă, rară şi neagră, ca de tătar. Poate exista oare paznic mai credincios ? Dar caracterul lui mai are şi alte trăsături, extrem de favorabile pentru cel care cere să intre; iar trăsăturile acestea arată în orice caz că paznicul porţii şi-a depăşit datoria lăsînd să se întrevadă aluzia despre care  îţi vorbeam, cu privire la posibilităţile viitoare ale omului de a pătrunde în inima Legii. Nu s-ar putea tăgădui că paznicul porţii e oarecum nerod şi îngîmfat — ceea ce, într-o anumită măsură, e tot urmarea neroziei. Oricît de exacte i-ar fi spusele privind puterea lui şi a celorlalţi paznici, despre care el însuşi afirmă că nu ie-ar putea suporta privirea, oricît de exacte, zic, ar fi aceste cuvinte, tonul cu care le spune arată felul lui de-a vedea e umbrit de nerozie şi de îngîmfare. în legătură cu aceasta, comentatorii spun că „poţi să înţelegi un lucru şi totodată să te înşeli în privinţa lui”. în orice caz, te vezi nevoit să admiţi că oricît de slab s-ar manifesta îngîmfarea, nerozia, ele reduc eficacitatea păzirii porţii şi sînt lipsuri fn caracterul paznicului. La aceasta mai trebuie adăugat că paznicul porţii pare binevoitor din fire, că nu rămîne tot­deauna o persoană oficială. El glumeşte încă de la început, poftindu-l pe om să intre în ciuda opreliştii pe care o menţine; apoi, în loc să-l alunge, se spune că-i dă chiar un scăunel şi că-l lasă să se aşeze lîngă poartă. Răbdarea cu care îngăduie ani de zile stăruinţele omului îl arată milos din fire, ca şi micile interogatorii pe’care le începe, darurile pe care le acceptă şi generozitatea cu care îi permite omului să blesteme |l faţa lui cruzimea destinului pe care îl reprezintă acolo tocmai el, paznicul. Nu orice paznic ar fi procedat aşa. Iar la urmă, nu se apleacă el adînc spre om numai la un semn al acestuia, ca să-i dea posibilitatea să pună ultima întrebare ? In cuvintele lui nu există decît o uşoară urmă de enervare, atunci cînd spune: „Tare mai eşti nesăţios !” dar şi cuvintele acestea paznicul porţii le rosteşte atunci cînd ştie că totul s-a sfîrşit; unii merg mai departe şi spun că aceste cuvinte „Tare mai eşti nesăţios !” exprimă un fel de admiraţie amicală, din care n-ar lipsi, fireşte, o anumită bunăvoinţă îngăduitoare. In orice caz, figura paznicului porţii se conturează cu totul lltfel decît crezi tu.

—  Tu cunoşti povestea mai bine decît mine şi de mai multă vreme, spuse K.
Tăcură amîndoi o vreme, apoi K. întrebă: I — Crezi deci că omul n-a fost înşelat ?
—  Nu mă înţelege greşit, răspunse preotul. Eu mă mulţumesc doar să-ţi expun diversele păreri care există în privinţa aceasta. Nu da prea multă importanţă comentarii­lor. Scriptura e invariabilă şi comentariile nu sînt, adeseori, decît expresia deznădejdii comentatorilor. în cazul pe care-l discutăm, există chiar comentatori care susţin că paznicul porţii ar fi fost cel înşelat.
—  Comentatorii aceştia merg cam prea departe, spuse K. Şi cum argumentează ei ?
—  Afirmaţia lor, spuse preotul, se bizuie pe nerozia paznicului. Se spune că el nu cunoştea interiorul Legii, ci numai drumul pe care trebuia să-l facă întruna, în faţa porţii. Co­mentatorii socotesc drept puerilă părerea lui despre interior şi consideră că paznicul însuşi se teme de lucrurile cu care vrea să-l înspăimînte pe om; ba spun că se teme chiar mai mult decît omul, căci acesta nu cere decît să intre, chiar după ce i s-a vorbit despre cumpliţii paznici ai porţilor dinlăuntru pe cînd paznicul porţii de afară nu vrea să intre, sau cel puţin nu ni se vorbeşte despre o asemenea dorinţă. Alţii spun, ce-i drept, că el probabil a intrat, din moment ce-a fost primit în slujbă şi că numirea lui nu putea să se facă decît în interior. Dar li se poate răspunde, pe bună dreptate, că putea la fel de bine să fie numit din interior fără ca el să fi intrat vreodată şi că, oricum, n-ar fi putut să meargă prea departe, fiindcă nu putea suporta privirea celui de-al treilea paznic. De altfel, nu se spune nicăieri că în decursul numeroşilor ani cît a aştep­tat omul, paznicul porţii ar fi povestit vreodată ceva despre interiorul Legii, cu excepţia cuvintelor despre paznicii dinăuntru. Fireşte, s-ar putea să nu fi avut voie să vorbească, dar nici despre interdicţia aceasta nu ni se pomeneşte nimic. Se poate deci conchide că el nu cunoaşte nici înfăţişarea, nici semnificaţia interiorului şi că se înşală în privinţa lor. Dar se înşală şi în privinţa omului de la ţară, căci îi este inferior, fără să ştie. Că el îl tratează ca pe un inferior, se vede clar din numeroasele pasaje pe care ţi le mai aminteşti. Dar că în realitate îi este inferior, se vede la fel de clar din părerea pe care o exprim aici. Mai întîi, omul liber e superior celui constrîns. Iar omul care a venit, e într-adevăr liber, poate să se ducă unde îi place; numai poarta Legii îi este oprită, dar şi aceasta numai de-o singură persoană, de paznic. Dacă se aşază pe scăunel, lîngă poartă, şi rămîne acolo toată viaţa lui, face asta voluntar; povestea nu pomeneşte nicăieri că’ ar fi fost constrîns. Pe cîtă vreme paznicul porţii, dimpotrivă, e legat de postul său prin slujba pe care o are; el n-are dreptul să se îndepărteze în exterior şi, după cît se pare, nici să pătrundă în interior, chiar dacă ar vrea. Iar pe deasupra dacă, ce e drept, e în slujba Legii, n-o slujeşte decît în legătură cu poarta de afară; deci, efectiv numai pentru omul căruia îi e destinată poarta. Iată încă un motiv ca să vedem în el un subaltern. Şi e de presupus că ani întregi a făcut o muncă deşartă — o viaţă de om cum se zice — căci e spus că vine un om, prin urmare un bărbat în toată firea, ceea ce presupune că paznicul porţii a trebuit să aştepte multă vreme pînă să-şi îndeplinească slujba sau, mai precis, atît cît j-a plăcut omului care a venit cînd a vrut. Şi pînă şi sfîrşitul slujbei lui depinde de omul venit, căci ea nu încetează decît la sfîrşitul vieţii omului; iată deci că îi rămîne subordonat pînă la sflrşit. Iar textul accentuează clipă de clipă că pazni­cul porţii pare să ignore complet toate acestea. Comentatorii nu văd nimic de mirare în asta, căci paznicul porţii, după părerea lor, se înşală încă şi mai grav asupra unui ah punct, adică asupra propriei sale slujbe. într-adevăr, nu spune el oare, la sfîrşit: „Acum plec şi încui” ? Dar la început se spune că poarta Legii era deschisă ca totdeauna, şi-atunci, dacă e deschisă „totdeauna”, adică independent de durata vieţii omului căruia îi era hărăzită, nici paznicul însuşi n-o poate închide. în privinţa aceasta părerile se împart. Unii spun că paznicul, cînd declară că va închide poarta, nu vrea să dea decît un răspuns, alţii că vrea să-şi sublinieze îndatori­rea serviciului, alţii, în sfîrşit, că vrea să-i stîrnească omului o ultimă remuşcare, un ultim regret. Dar un mare număr de comentatori sînt de acord că el nu va putea să închidă poarta. Ei cred chiar că, la sfîrşit cel puţin, paznicul porţii îi rămîne inferior omului şi în ceea ce priveşte cunoaşterea, căci omul vede strălucirea care răzbate prin porţile Legii, pe cînd paznicul rămîne mereu cu spatele spre poartă, în calitatea lui de paznic, şi nu mărturiseşte prin nici un cuvînt că ar fi observat vreo schimbare.
— Toate aceste sînt bine justificate, spuse K  după ce urmărise unele pasaje din explicaţiile preotului, repetîndu-le oi jumătate glas. Toate acestea sînt bine justificate; acum Cred şi eu că paznicul e cel înşelat. Dar ele nu înlătură prima mea părere, care chiar coincide parţial cu cea dobîndită acum. într-adevăr, puţin importă dacă paznicul porţii vede clar sau nu. Eu spuneam că omul e înşelat. Dacă paznicul vede clar, ar putea exista anumite îndoieli; dar dacă paznicul e înşelat, atunci înşelarea lui se răsfrînge inevitabil şi asupra Omului. Atunci paznicul încetează de-a mai fi un înşelător, chiar pare atît de nerod, încît ar trebui alungat imediat din slujbă. Gîndeşte-te că dacă eroarea în care se află nu-i dău­nează lui cu nimic, în schimb ea e de-o mie de ori mai peri­culoasă pentru om.
—  Cu asta te loveşti de părerea contrarie, spuse preotul. Unii susţin că povestea nu-i dă nimănui dreptul să-l judece pe paznic. Oricum ne-ar părea, el rămîne tot un slujitor al Legii, aparţine deci Legii şi e scos de sub judecata ome­nească. Şi în cazul acesta trebuie, de asemenea, să nu-l mai socoteşti inferior omului. Căci numai faptul că e legat prin slujba sa de-o poartă a Legii — fie ea una singură — îl aşaza incomparabil mai sus decît omul care trăieşte în lume, oricît de liber ar fi el. Omul abia vine la Lege, pe cîtă vreme pazni­cul se află mai demult acolo. El e pus în slujbă de Lege; a te îndoi de demnitatea paznicului înseamnă a te îndoi de Lege.
—  Eu nu sînt de acord cu părerea aceasta, spuse K. şi clătină din cap. Căci, dacă o accepţi, trebuie să iei drept adevăr tot ce spune paznicul. Şi mi-ai arătat tu însuţi, pe larg, motivele pentru care un asemenea lucru nu e posibil.
—  Nu, spuse preotul, nu trebuie să iei drept adevăr tot ce spune paznicul, e de ajuns să socoteşti că e necesar.
—  Jalnică părere, spuse K.; ea face din minciună o lege a lumii.
K. încheie astfel discuţia, dar fără să-şi spună şi ultima părere. Era prea obosit ca să poată adînci toate consecinţele poveştii, şi-apoi ea îi împingea mintea pe căi neobişnuite, îl îndemna spre locuri fantastice, mai potrivite pentru dis­cuţiile tribunalului decît pentru el. Povestea iniţială se de­formase, devenise de nerecunoscut, şi el nu dorea decît s-o uite; preotul îl suportă cu mult tact şi-i acceptă încheierea fără să spună un cuvînt, deşi nu se potrivea deloc cu propria lui părere.
Continuară cîteva clipe să se plimbe amîndoi, tăcuţi. K. se ţinea pas cu pas de preot, căci bezna îl împiedica să recu­noască drumul. Lămpiţa pe care o avea în mînă se stinsese de mult. O clipă K. văzu licărind, chiar în faţa lui, statuia de argint a unui sfînt care pieri imediat în întuneric. Ca să nu depindă cu totul de preot, K. îl întrebă :
—  Am ajuns cumva lîngă intrarea principală ?
—  Nu, spuse preotul, sîntem foarte departe de ea. Vrei să pleci de pe acum ?
Deşi în clipa aceea se gîndea la cu totul altceva, K. răspunse imediat:
— Sigur, trebuie să plec. Sînt procuristul unei bănci şi sînt aşteptat acolo; am venit doar ca să-i arăt catedrala unuia dintre clienţii noştri străini.
—  Bine, du-te’ atunci, spuse preotul şi-i întinse mîna.
—  Dar nu mă pot descurca singur în bezna aceasta, spuse K.
—  Caută să ajungi la peretele din stînga, spuse preotul, şi mergi de-a lungul lui, fără să-l părăseşti; ai să găseşti o ieşire.
Abia se depărtase preotul cu cîţiva paşi, cînd K. îi strigă cu glas tare:
—  Mai aşteaptă, te rog! I — Aştept, spuse preotul.
—  Nu mai doreşti nimic de la mine ? întrebă K.
—  Nu, spuse preotul.
—  Adineauri erai atît de binevoitor, spuse K. îmi expli­cai tot, şi acum mă laşi, de parcă nici nu ţi-ar păsa de mine.
—  Dar tu mi-ai spus că trebuie să pleci, răspunse preo­tul.
—  Sigur, spuse K., dar înţelege.
—  Mai întîi înţelege tu însuţi cine sînt eu, spuse preotul.

( Versiunea lunga , compilata de Max Brod in  „Procesul” , trebuie sa verific daca in traducerea lui Gellu Naum)

( exista un text scurt,  publicat in 1915 de Kafka insusi, nuvela „In fata legii”)

3) „Gardianul lui Bunyan”

pilgrim_gateSo, in process of time, Christian got up to the gate. Now, over the gate there was written, “Knock, and it shall be
opened unto you.” Matt. 7:7. He knocked, therefore, more than once or twice, saying,“May I now enter here? Will he withinOpen to sorry me, though I have beenAn undeserving rebel? Then shall I Not fail to sing his lasting praise on high.” At last there came a grave person to the gate, named Goodwill, who asked who was there, and whence he came, and what he would have.

[…]

I saw also, that the Interpreter took him again by the hand, and led him into a pleasant place, where was built a stately palace, beautiful to behold; at the sight of which Christian was greatly delighted. He saw also upon the top thereof certain persons walking, who were clothed all in gold. Then said Christian may we go in thither? Then the Interpreter took him, and led him up towards the door of the palace; and behold, at the door stood a great company of men, as desirous to go in, but durst not. There also sat a man at a little distance from the door, at a table-side, with a book and his inkhorn before him, to take the names of them that should enter therein; he saw also that in the doorway stood many men in armor to keep it, being resolved to do to the men that would enter, what hurt and mischief they could.
Now was Christian somewhat in amaze. At last, when every man started back for fear of the armed men, Christian saw a man of a very stout countenance come up to the man that sat there to write, saying, “Set down my name, sir;” the which when he had done, he saw the man draw his sword, and put a helmet on his head, and rush towards the door upon the armed men, who laid upon him with deadly force; but the man, not at all discouraged, fell to cutting and hacking most fiercely. So after he had received and given many wounds to those that attempted to keep him out, Matt. 11:12; Acts 14:22; he cut his way through them all, and pressed forward into the palace; at which there was a pleasant voice heard from those that were within, even of those that walked upon the top of the palace, saying, “Come in, come in, Eternal glory thou shalt win.”

aceeasi bucatica din Cap 2. in franceza :

„Ensuite l’Interprète prit le Chrétien par la main et le conduisit dans un lieu de plaisance où il y avait un palais magnifique et fort agréable à voir. Je vis aussi quelques personnes qui marchaient sur le faîte du palais, vêtues d’habillements d’or. Le Chrétien demanda à l’Interprète s’il lui serait permis aussi d’y entrer. Et je vis à cette porte une grande multitude de gens qui témoignaient, à leur contenance, en avoir un grand désir; mais ils n’osaient pas. Il y avait également un homme assis derrière une table placée un peu à côté de la porte, ayant devant lui une écritoire et un livre pour inscrire tous ceux qui devaient y entrer. Je vis encore que sur la porte il y avait plusieurs hommes armés, avec dessein de tuer ceux qui tenteraient de forcer le passage. Sur cela, le Chrétien parut tout consterné. Mais comme presque tous reculèrent par la crainte de ces gens armés, je vis un homme, qui paraissait d’une valeur extraordinaire, monter vers celui qui était assis à cette table, et lui dire: „Ecris mon nom”. Cela accompli, il ceignit une épée et mit un casque sur sa tête, se tourna droit vers la porte, en se jetant avec un courage intrépide sur les hommes armés, qui, de leur côté, le reçurent avec une fureur sans égale. Mais cet homme, sans perdre courage, fendit la foule de ses ennemis en frappant à droite et à gauche; de sorte qu’après avoir reçu plusieurs blessures, et après avoir, de son côté, blessé ses ennemis, il passa au milieu d’eux et pénétra jusque dans le palais. A l’instant on entendit un cantique qu’entonnèrent ceux qui se promenaient sur le faîte du palais, et dont voici les paroles.Courage! entrez dans ce palais de gloire!C’est ici les séjour de l’immortalité,Où vous allez jouir du fruit de la victoire Pendant toute l’éternité. Dès que cet homme fut entré, il fut vêtu d’un habit magnifique comme tous les autres. Et le Chrétien commença un peu à sourire, disant: – Il me semble que je pourrais dire sans me tromper, ce que cela signifie. Laisse-moi aller là-dedans.”

( un text clasic al literaturii engleze – „Pilgrim’s Progress” – 1678 – John Bunyan )

Imagini – gardieni ai templului in Japonia, India, Egipt, gravuri „Pilgrim’s progress” si „Dante con in mano la Divina Commedia” – Florenta – Domenico di Michelino