Exigenta profunzimii (II)

Curajoasa orice expunere publica. Intr-o dimineata, cand starea de vis nu ma parasise, am incercat sa parcurg picturile unei tinere necunoscute artiste, ce ma provocase orgolios , acuzandu-ne pe noi privitorii ca nu trecem niciodata la practica. Artistul are dreptul sa ne ceara o exigenta a privirii? Nu am considerat-o imediat teribilista, ci doar ca ne cerea sa nu ne mai urmarim ideile in ganduri ci imaginile in spirit …

Incercam sa-i descriu in nota artaudiana, halucinant, precum interesantul meu interlocutor Radu Botta aici .

Nu vad in picturile ei nici fantome, nici halucinatii, nici cuvinte, puncte, virgule, ci uneori curenti luminosi, realitatate neprelucrata si nerevelata, adevaruri si elucidari, cosmar lent, suferinta pre-natala, pete de natura, harti pierdute, pasari imaginare, hieroglife colorate de psihic, sensibilitate neclara, hermetism inutil, secret fara secrete, ploi ce desfac torente, poeni stangace furios colorate, privire inclinata la dreapta, cu chip de lumina si umbra, un parfum de pigmenti iesit din panza. De ce mi se pare ca in natura culorile sunt mai reusite si pictorii sunt mici criminali ucigandu-le pe panza? Tabloul e un eveniment si ne obliga sa nu mai ramanem aceiasi. Si ce mai observ: culoarea asta ondulatorie, ca a lumii psihice, fara piatra pretioasa, fara sinteza uneori, fara decantare, doar univers personal ca un corp singerat si deschis. Ce pretentie sa-ti fie inteles eul interior! Ce pretentie sa te simti autentic! Sau sa depasesti Pictura, ca mijloc de existenta. Ce stare geniala cand te simti capabil de pictura, de poezie, de muzica ! Autoportetul umanoid, traversat de lumina blanda … pictorul pictat, pictorul ce intra in el insusi, sau intra in materia picturii. Pictor ce va fi uitat de indata ce ne-a facut sa alunecam sclantindu-ne sensibilitatea. Tremurul trecerii pensulei fara enigma? Fara intalnire remarcabila? Suflet ce trebuie sa dea ochii si pensula pictorului si vederea privitorului. Pana atunci … alambic de elemente distruse si refacute, inventate intr-un ritual personal parca ghidat de credinta. Visele se termina cand vor ele, sau la trezire ? … Pictura ta trebuia sa ne ajute sa nu ne mai fie teama de Moarte, nu sa o reaminteasca in permanenta. Prea multa minte in pictor si prea multa in tulburarea sa pe panza. Sa inteleg ca doar atat se poate trai in culoare? Ca ne oprim la elementele primare – iradiatii ale luminii? Peste tot febra a corpului psihic cautandu-si sanatatea, transpirand culoare prin pori … fara PACE. E doar pictura febrila dinainte de revolutia veritabilei picturi. Si tot dimineata … tot bombardamentul asta de atomi de pictura se grupeaza parca pentru a ne invata. Impresie de pictand si neintelegand. Alungata orice mistica, orice aparenta de magie … doar drama! Orice alaturare eronata de culori loveste sensibilitatea, perturba … si e ARTA, generatoare de catharsis? Orice tremur inutil al pensulei distorsioneaza, ca un cariu pe suprafete armonioase. Se incearca oare o refacere a fortelor vietii? Fara a ne darui o noua Realitate daca nu ai explicatia pictorului, indiciul! Tema, motivul, nu intamplarea generatoare de urme pe panza! De ce-ul picturii e personal! Si simt lupta cu panza ce trebuie sa-ti devina prietena ca si culorile ce-si pierd treptat, treptat otrava si se separa de realitatea lor magica intr-un univers nou, artificial si uneori inestetic…. In formarea noastra trebuie sa existe un timing corect (well timed). Explicatia este o FIXARE! un indemn spre static, pe cand tu ai nevoie de ceva ce te consuma, dinamic. Acum am impresia ca te opresti undeva in minte. Poti recepta un mesaj ( al artei chiar ) doar cu un anumit fel de inocenta. Gandindu-ma mult la ceva stric mesajul, pierd intentia lui, prezentul, imediatul… Privind imaginile, comentand apoi, mi-am apropiat ceea ce nu-mi apartinea. Iar tu stii doar care sunt sensurile. Eu adaug, umflu ceea ce tu, cu suferinta, ai adus pe lume, cu puritatea ta. Insa nu astepta sa gasesc SENS acolo unde TU NU AI PUS. Asadar, e mai normal, dupa parerea mea, SA POTI SA VORBESTI TU despre lucrari. De fapt, cand vreau sa explic cu adevarat ceva cuiva, nu o pot face fara a-i si DESENA, PICTA. I-as si canta, dansa – atat de limitat mi se pare Limbajul!

Privirea vorbind privirii, e buna metoda. Sa le zici, curajoaso, pustilor viitori intelectuali care te hartuiesc la scoala, de pilda, ca obiectele ce le privesc, vor conserva, pentru eternitate privirea lor inocenta. Sa le spui ca felul lor de a privi da picturii mister. Si ca apoi, misterul asta pictat o sa recastige privirile altora, si tot asa!

Cata pictura in buturuga asta ! Gasit de ochiul tau de pictor, inlauntru,  un inger !

Uneori fereastra mea reflecta atat de bine padurea incat mici pasarele vin si se izbesc cu ciocurile de sticla. Mi-a amintit o poveste de-a lui Pliniu: Un pictor, Parrhasios, il provoaca pe un altul, Zeuxis, mai renumit, sa-si puna in joc titlul de cel mai mare pictor al Greciei. Zeuxis picta niste struguri, cu atata perfectiune ca pasarelele fura atrase, se precipitara spre zid si-si sparsera ciocurile. Cand fu randul lui Parrhaisos, acesta picta pe zid o simpla panza alba de in. Zeuxis mandru de bucatelele de cioc sparte de zid, il intreba pe Parrhasios: „hai, e randul tau, da panza (voalul) la o parte si arata-mi ce ai pictat.” Parrahaisios surade. Zeuxis se apropie, intinde mana, incearca sa departeze voalul. Nu atinge decat tencuiala zidului. In prima instantza intelege. In a doua instantza reflecteaza. In cea de-a treia se declara invins. Un fel de morala: Zeuxis a pictat vizibilul, Parrhasios a pictat ceea ce nu se vede …

Artistul nu e obligat sa-ti raspunda in cuvinte, ea incearca ceva : « cred ca ai intr-un fel dreptate din nou, dar nu stiu ce sa vorbesc despre ele… ele exprima inima mea formata din ganduri, sentimente, vointa si o sete dupa ceva, cineva, care am inteles ca e Dumnezeu… este singurul Nume care nu limiteaza dragostea… imi este cunoscut sentimentul unei bucurii explozive si foarte antrenante care ma insufleteste in unele picturi sau in anumite etape dintr-o pictura … si este minunat sa ai atata putere si totusi sa fii atent sa nu ranesti pe nimeni… »

Acum , artista nu mai expune … picteaza doar pentru ea, sau a renuntat, nu mai stiu …