Exigenta profunzimii (III) – Schema lui Panofsky

Voi incepe  cu un citat din „Caietele” lui Cioran: ” De indata ce cineva imi vorbeste despre ELITE stiu ca ma aflu in prezenta unui cretin”. Marturisesc ca Cioran nu e printre preferatii mei, tocmai pentru ca dialogul sau cu sine se facea intr-un astfel de limbaj – al disperarii. Recunosc insa ca datorita lui, am facut cunostiinta cu un alt disperat ce ma pasioneaza,  care probabil i-a servit drept model – Leon Bloy, poate voi scrie ceva despre aceasta „intalnire” altatdata. As putea sa adaug la lista inca cativa scriitori din familia „disperatilor” dar nu o fac acum.

Imi amintesc, pe vremea cand accesul la cultura ne era mascat, cat de greu gaseam o cat de mica orientare. Acest „alt context” facea ca  Jurnalul de la Paltinis (1983), de exemplu, sa se citeasca cu atentie, cu pasiune. Descopeream ideea de programare a culturii, incercarea unora de mentinere si recreare a „elitei”, cerand tinerilor minime baze:  Constantin Noica era neindurator – seria teologica continea Noul Testament si apocrifele, Philostrat, gnosticii, Hermes, Augustin, Origen, Clement, Pseudo Denis, Ioan Hristodomul, Grigore de Nisa, conciliile, Sf. Vasile, Ioan Scararul, filocaliile. Seria filosofica:  trebuia sa includa pe Plotin, Philon, Pseudo-Longhin, Porfir, Boethius, Abelard si Heloise (!), Thomas d’Aquino, Anselm, Occam, Duns Scott, Eckhart, Cusanus,  chiar Marrou si Gilson. Ne intalneam, unii poate pentru prima data, cu nume precum Cioran, Eliade, Vulcanescu, Goethe, Panofsky, Foucault, Sartre, Gombrich, Blake, Jung si Freud, Erde, Nietzche, Marquez, Paul Valery, Loyola, Bocenski, Hintikka, etc etc etc. Nu se putea iesi din mediocritate la gramada. De ce neaparat era nevoie, fara mari pretentii insa?  Lista lui Noica e asemanatoare celei a lui Marcelo Ficino (1433-1499), erudit florentin, ce cunostea deja la 22 de ani, textele lui Platon, Plotin, Proclus, Porphyre, Jamblique, Pseudo Denis Areopagitul, Hermes Trismegistrul. Imi place Ficino datorita conceptului „circuitus spiritualis”, nume dat dragostei – circuit ce duce de la Dumnezeu la univers si de la univers la Dumnezeu. Sa iubesti e pur si simplu sa-ti gasesti loc in acest circuit mistic…. E destul sa pornesti motivat de la o astfel de lista, elementele si analogiile se vor inlantui, impletite de pasiunea si caracterul fiecaruia.

Situatia s-a schimbat astazi, totul e accesibil,  s-a studiat serios si sintetizat foarte mult, poti porni usor la drum cu o buna biografie, adresandu-te specialistilor unui domeniu.  Umberto Ecco, un exemplu de eruditie literara contemporana,  recunoaste (in 1997) ca doar o buna intuitie te poate calauzi intotdeauna prin hatisul de lucrari, oricat de savant si documentat ai fi.

Intalnirea mea cu Erwin Panofsky (1892 – 1968 ) s-a facut deci prin intermediul „Jurnalului de la Paltinis”. Asa am aflat ca „Gothic Architecture and Scholasticism (1951)”  era considerat, la acea vreme, un text de referinta in istoria artei, al arhitecturii in special. Panofsky ( care in tinerete fusese pasionat de pictorul si matematicianul Albrecht Durer(1471-1528)) m-a initiat in gandirea scolastica. El remarca o schimbare a gandirii omului medieval, privind constructiile pe care acesta le-a ridicat. Unul din pricipiile fundamentale ale scolasticii e „principiul clarificarii” – datorita logicii si ordinii din gandire, scolasticii isi prezentau temele descompunandu-le in subordonari logice de la TOT spre PARTE, in distinctii si articole.  Ideea lui Panofsky  e ca arhitectul epocii „gandea scolastic”, ceea ce l-a dus la inventarea formelor gotice, pe care le caracterizeaza prin transparenta si divizibilitatea uniforma a structurilor ( autosimilaritate de scara, un echivalent, de ce nu, al fractalilor de astazi).  Ideea sa, chiar frumoasa, nu e justificabila, iar cauzalitatea gandire-arhitectura are binenteles destule falii. M-a pasionat sa descopar in gotic, miscarea principiului „coincidentia oppositorum”,  si al grupelor paradoxului punctului, clasamentului, organizarii si nodului in arhitectura. De fapt „paradox” si  „coincidentia oppositorum” sunt apropiate ca semnificatie, ambele concepte incercand sa alature termeni ce nu pot fi pusi impreuna, ce sunt incompatibili si totusi „impreunati”, co-exista. Subiectul acesta merita o tratare ulterioara …

Am incercat sa-mi explic, evaziv, cum si ce se citeste.  Dar contactul cu arta cum se desfasoara ?

Vechea schema „Panofsky” poate fi utila inca pentru intelegerea intalnirii cu o opera de arta, si se poate rezuma asa:

„Un Eveniment ce te atinge,

surprinde tot felul de Semnificatii,

creeaza o Reactie

si asteapta un Raspuns”.   😉