Daena (XIV) – Tchinguiz Aitmatov

Motto: „E oare rusinos sa iubesti cand iubirea se prezinta si Dumnezeu v-o acorda pentru totdeauna?”

Tchinguiz Aitmatov – „O zi mai lunga decat veacul”

” Nu te mira Raimaly-aga, eu indraznesc sa vin la tine cu un cantec, cuprinsa de acelasi frison si aceeasi frica de parca ti-as marturisi iubirea mea. Iarta-ma Raimaly-aga sunt plina de indrazneala cum e incarcata pusca de pulbere… M-am pregatit pentru intalnirea aceasta viata mea intreaga, ca o albina ce aduna miere, picatura cu picatura. M-am pregatit ca floarea in boboc ce asteapta momentul sa se deschida. Si momentul acesta a venit …”

Iarta-ma , dar cine esti tu frumoasa straina? ar fi dorit sa intrebe Raimaly-aga, dar nu indrazni sa-i intrerupa cantecul. O privi rascolit si plin de admiratie. Inima ii era tulburata, trupul i se trezise sub bicul fierbinte al sangelui  si, in acel moment precis, cei cu o privire patrunzatoare l-ar fi vazut animandu-se , tresarind si batand din aripi ca un vultur regal ce-si ia zborul. Ochii sai au reinceput sa traiasca, sa straluceasca, si urechea sa tresari la un strigat din Cer pe care-l astepta demult. Isi ridica capul, uitandu-si anii…

Tanara cantareata continua: „Vreau sa-ti spun, ilustre bard, cum am facut acest pas, sa stii ca te iubesc din frageda pruncie Raimaly-aga, rapsod daruit de Dumnezeu. Te-am urmarit peste tot, unde ai cantat, unde ai colindat. Nu ma condamna, visul meu a fost sa devin bard ca si tine, tu esti fara seaman, mare maestre al cantecului. Te-am urmarit peste tot ca o umbra invizibila, fara sa pierd nici una din vorbele tale, repetand melodiile tale ca pe niste rugaciuni si invatandu-le pe de rost, ca pe niste formule magice. L-am rugat indelung pe Dumnezeu sa-mi daruiasca si mie darul tainic care sa-mi dea curajul de ma infatisa in fata ta  intr-o zi preafericita, sa-ti marturisesc iubirea mea, admiratia mea dintotdeauna, si sa-ti cant melodiile cele ce le compun sub privirile tale. Dumnezeu sa-mi ierte indrazneala, caci chiar am cerut sa ma intrec cu harul tau, mare maestre, chiar daca infrangerea mi-e harazita. O ,  Raimaly-aga, am visat aceasta zi cum fetele isi viseaza ziua maritisului. Dar eram atat de mica si tu atat de mare, atat de iubit de toti,  inconjurat de atata glorie si respect ca era imposibil sa ma remarci in mijlocul lumii, pe mine, mica copila… Fierband de rusine si imbatata de  cantecele tale, visam la tine in secret si mi-am dorit sa devin mai degraba femeie, pentru a-ti rasari dinainte, cutezand sa-ti vorbesc de iubire. Mi-am facut juramant sa invat arta cuvintelor, sa cunosc la perfectie natura muzicii incat  sa ma aseman tie si ca tine sa cant, profesor al meu,  sa te chem la intrecere  fara teama privirii tale intransigente, pentru a-ti aduce lauda, pentru a-ti marturisi iubirea fara sfiala fara a-ti ascunde nimic. Iata-ma astazi prezenta in fata ta, ochiul tau sa ma judece!  Timpul a trecut lent, eu cresteam, nu mai aveam rabdare, ma grabeam sa devin femeie  pentru a ma prezenta tie, si, in sfarsit, am facut nouasprezece ani... iar tu, Raimaly-aga, tu esti acelasi ca in visul meu de tanara copila, doar ai incaruntit. Asta nu e un motiv sa nu te iubesc… Iata-ma in fata ta, vorbeste-mi clar, esti liber sa ma respingi ca femeie, dar nu ca rapsod, pentru ca am venit sa te infrunt cu elocventa. Primeste provocarea mea, e randul tau sa canti din instrument…

– Dar  cine esti tu? De unde vii? Cum te numesti?

– Numele meu este []

[…] Pana unde mi-ai fost pana astazi ascunsa ? De unde vii ?… intreba aproape fara voie rapsodul, plecandu-si fruntea intunecata..

– Ti-am spus, … am fost mica si am crescut.

– Inteleg totul. Un singur lucru imi scapa: sensul Destinului meu!  Cum de te-a facut atat de frumoasa si te-a trimis sa ma tulburi acum cand eu alunec spre apus si spre iarna? De ce? Ca sa-mi dau oare seama ca existenta mea a fost vida si inutila, traita fara noima, ignorand  al cerului nepretuit dar, acest dulce martiriu,  clipa in care te-am intalnit, chinul dulce de a te auzi si a te  vedea si a te cunoaste? De ce destinul meu mi-a adus asa  severa osanda?

– La ce bun sa te lamentezi si sa te amarasti Raimaly-aga? Daca destinul a luat infatisarea mea nu trebuie sa te cainezi si sa te indoiesti de mine. Nimic nu-mi este mai pretios pe lume decat sa-ti aduc bucurie prin tinereasca mea tandrete, cantecele mele si iubirea imensa din adancul inimii. Iar daca nu vrei ori nu poti sa-ti infrangi indoiala zavorandu-mi urcusul spre inima ta,  eu , iubindu-te nu voi pregeta sa ma intrec cu arta ta, probele le accept oricat de grele.

– De ce-mi vorbesti tu …? Ce e rivalitatea artistica? Ce e proba verbului cand exista o proba mai teribila, aceea a iubirii incompatibila cu ordinea lumii in care traim? NU, refuz sa rivalizez cu tine in elocventa. Nu ca n-as avea forta, nu ca s-ar fi stins cuvintele in mine sau ca vocea mi s-a stricat, ci pentru ca nu pot face altceva decat sa te admir… Spre nefericirea mea nu pot decat sa te iubesc, si sa ma intrec cu cu tine in iubire… ( si bardul canta din „dombra” acorduri semanand cu soapta vantului in iarba, cu furtuna… ) Tie , celei ce a facut atata drum,  insetata venind sa  bea de la izvor, ca vantul voi alerga la intalnirea cu tine si-ti voi cadea imblanzit la picioare. Daca aceasta ar fi ultima zi a destinului meu, daca astazi mi-e sortit sa mor, azi nu ma pot cobori in moarte,  iubind sunt nemuritor. Voi renaste si voi reincepe sa traiesc pentru a nu ramane fara tine, caci fara tine sunt ca un orb …

– Visul meu a devenit realitate, i-a raspuns […] .. Te voi urma pretutindeni, cand vei dori, unde vei dori, cantecele noastre se vor uni, pentru a te iubi si a fi iubita de tine. Astazi , fara ezitare, imi daruiesc viata Destinului.

 

O cale „verde” – Shams din Tabriz

Pentru ca i-a placut remarca antica „curiozitatea e un defect magic”, am promis lui  X sa revin dupa „Dervisi” si „Cel Verde” cu inca o incursiune prin zona inaccesibila oricui pe unde calatoreste sau a calatorit ea – la Tabriz , ( gradina Edenului trebuie sa fie localizata prin apropiere) 🙂 ; cu povesti despre despre “qwasis” , acei discipoli “emancipati”, ai lui Khezr (in persana) , cei ce l-au intalnit pe “Al Khadir” .

Fiecare priveste spre o directie, cine stie sa priveasca spre directia fara directie? L-am parafrazat pe Rumi, pentru a introduce o intalnire, la varsta de 37 de ani, cu un personaj de o importanta deosebita pentru acesta –  Shams (tr. soare) din Tabriz (1187-1247).

Invataturile lui Shams

Dupa traditia orala, in anul 1244, Mawlana JalaludDin Balkhi –Rumi (30 sept. 1207 – 17 dec. 1273) citea in gradina sa, langa fantana, cand dervisul ratacitor Shams trece „intamplator” si-l intreaba :

– Ce faci ?

Rumi ii raspunde:

– Ceva ce tu nu poti intelege.

Auzind asta Shams ii ia teancul de carti si il arunca in fantana-bazin. Rumi  sare ca ars dupa ele , dar constata ca Sams le-a scos din apa … uscate si il intreaba:

– Ce-i asta?

– Mowlana, asta e ceva ce tu nu poti intelege.

Shams era un dervis ratacitor ce promisese lui Dumnezeu sa-i daruiasca viata daca acesta il va face sa intalneasca o fiinta inspirata. Il recunoaste pe Rumi.  In acest moment al primei intalniri s-au inteles dintr-o privire. Locul intalnirii se numeste „Konya„, „punctul de intalnire al celor doua mari”, denumirea latina a localitatii din Anatolia (Turcia) e interesanta, asa ca o notez :  „Iconium” („icoana” in greceste). Dupa aceasta prima intalnire cei doi se retrag timp de 40 de zile, Shams punandu-i si raspunzand la 100.000 de intrebari si il supune pe Rumi la fel de fel de probe. ( In Munaqib al-Arifin, „biografia misticilor”, Aflaki ne spune despre Shams ca era fara egal in alchimie, astrologie, matematica, teologie, filosofie, astronomie, logica si dialectica). Desi avea calitati si puteri miraculoase, Shams traia intr-o permanenta criza, si cauta un om perfect. Maestru sufi nu poate fi oricine, trebuie sa fie legat la un lant initiatic ( silsila) . Daca un adevarat maestru (pir) este rar, un bun discipol este la fel de rar.  Shams e considerat insa si o persoana a blamului, a interzisului, un „malamati”. „Nu posed nimic, decat secretul meu si mintea mea” ( Shams – in Maqalat). Ibn Arabi ( 1165-1240)  in „Tratat asupra categoriilor initierii” considera al 5-lea grad al celor smeriti, umili, cei ce nu asteapta recompensa, pe „malamati„, sub conducerea lui Qutb (Al Khadir). Regula lor e sa-si ascunda meritele si sa lase la vedere defectele. Actioneaza direct, deschis, in toate domeniile, cu „virilitate” spirituala. „Malamati” nu vorbesc niciodata de experientele lor spirituale si nu te invata decat cum sa asculti de Dumnezeu.  Dupa sufism, in practica nu putem ajunge la punctul stabil decat daca  fiinta a fost gasita, pierduta si iarasi regasita, ai trecut prin faze ce au golit fiinta pana la a-i da o certitudine definitiva, o „remise-en-cause” completa; o geografie complexa de stari mistice e luata in seama (frica, speranta,…) iar starea suprema este binenteles iubirea.  Rugaciunea personala a lui Ibn Arabi era O Doamne, primeste-ma in oceanul profund al infinitei tale unitati„.

Rumi si Shams au ramas impreuna timp de 3 ani, poate de aceea traditia sufista a pastrat aceasta durata de 1001 de zile pentru intrarea discipolului in „tariqa” (tr. cale, procedeu, metoda).  Nu voi intra prea mult in detalii asupra „metodei” ce s-ar putea reduce la un simplu „pastreaza-ti inima vigilenta contra asaltului neglijentei” – in primul an de ucenicie slujesti semenii, in al doile an slujesti pe Dumnezeu, si in al treilea veghezi asupra inimii proprii.

Dupa disparitia  lui Shams (probabil asasinat), neconsolat, Rumi va incepe sa practice „sama„, dansul mistic,  sperand sa-si regaseasca macar asa maestrul in interior.  Opera literara a lui Rumi va cuprinde peste   47.000 versuri grupate in cele 6 carti ale lui Masnavî ( numita si „Biblia Persiei”),  40 000 versuri in  Diwân (inchinat lui Shams),  3500 odes , 2000  catrene, 147 scrisoril –  Maktûbât, un tratat in proza Fîhi-mâ-fihî (Cartea interiorului) si va exercita o influienta considerabila asupra spiritualitatii musulmane si nu numai.

„Calea verde” sufi, e calea progresiei spirituale, in 4 etape – calea stiintei, calea viziunii, calea cunoasterii si calea unirii. In termeni de cultura nu poti vorbi de iubire. Iubirea nu e masurabila, nu e stiintifica, nu e viziune doar, e cunoasterea si unirea insasi. E cheia vietii. E cheia tuturor dimensiunilor. E o cheie care merge pana in cele mai profunde initieri. Iubirea e un creuzet alchimic pentru corp, o proba de foc, de moarte-renastere. Mi-am notat din  Diwân” – „vino, vino, oricine ai fi, vino/ chiar necredincios sau idolatru, vino / limita noastra nu e cea a disperarii / chiar daca nu ti-ai tinut cuvantul de 100 de ori, vino / ca esti persan, grec sau turc / invata limbajul celor ce nu au limba.”

Nu am reusit sa memorez foarte multe din vorbele lui Shams, mi-am notat mai demult :

„Cei ce doresc Oglinda sunt si ei doriti de Oglinda
daca spargi oglinda, te spargi si pe tine.”

„Cele 700 de voaluri nu sunt decat un voal, ce esti tu insuti.”

„Cer logicii pe Dumnezeu, dar cele de la Dumnezeu nu vor sa asculte de logica”.

Despre soma:  „Exista un dans interzis: cel in care mainile si picioarele danseaza si se misca fara sa simta nimic.”

In final si cateva din vorbele  lui Rumi:

” Exista o lume dincolo de islam

dincolo de necredinta

in aceasta lume fara frontiere si fara hotare

locuieste iubirea noastra

cand initiatul intra, ramane

caci in aceasta lume nu exista nici islam

nici necredinta,

nici macar lumea. „


HOME – o alternativa la MATRIX

Motto: ” si ce anume sunt frumusetile acestea, ori acest frumos?”  ( Plotin)

aici Versiunea Engleza (1h30)

aici Versiunea Franceza (1h30)

Aseara, 5 iunie 2009, simultan in 126 de tari, gratuit, la cinema si pe internet a fost difuzat filmul „Home”, pe care va invit sa-l vizionati, daca e timp, in week-end.  ( filmul e disponibil pana pe 14 iunie).

home-film-ecolo-developpement-durable-ecologieFenomenul „Home” mi-a fost semnalat de un prieten de … doar 7-8 ani. Intotdeauna sunt atent la astfel de „atentionari” ale mintilor tinere. E destul de rar, in concurenta cu meciul echipei nationale a Frantei, 8.3 milioane de telespectatori, aseara, pe postul France2, au urmarit aceasta incantare vizuala, si sonora, ca o vizita virtuala uluitor colorata prin muzeul operelor de arta ale naturii, rezultatul a 2 ani de filmari, in aproximativ 54 de tari ale planetei.

Cum bine ne semnaliza Theo-Phyl in articolele despre „Matrix”, lumea moderna, conectata in reteaua internet, virtuala, ce permite un partaj simultan  de informatie, va utiliza aceste noi mijloace pentru a se forma, cu rapiditate, nu doar pentru divertisment ci si pentru luari de constiinta colectiva.  ( aici.)  Avertismentul prezentatorului acestei noi „liturghii” laice , vizuale m-a trimis cu gandul la Matrix : „Tot ce vezi nu e un simplu peisaj, e chipul pamantului tau atat de drag”. Lumea vazuta de sus, implacabil, planat  – ce impact !

homeNu stiu daca tipul acesta de „mobilizare” e condus si el de un gnosticism modern (filmul nu este un „Zeitgeist”, e sustinut de organizatii guvernamentale, salutat de politicieni), ca fenomen cultural trebuie semnalizat. 20.000 de copiii ale DVD-ului au fost donate pentru a fi vizionate in scolile franceze, ca fisa pedagogica.  Ecrane, TV, internet au fost trimise in cele mai inaccesibile scoli ale planetei, in desert, mai peste tot. Se interoga insa un sceptic: cum vom mai putea de maine sa ignoram imaginile sublime si mesajul unui astfel de film? Cum sa evitam subversiva viziune binara rau/bun si implacabilul oportunism al producatorilor si sponsorilor?  Proiectele si avertismentele SF ale anilor 80 devin realitati, devin problematica cautarii de sens a tinerilor de 7-14 ani si mai mult? Citez o tanara de 14 ani, in timpul vizionarii filmului: ” e foarte bun, ne deschide ochii”.

Recunosc ca si eu am fost atins. Parerea mea personala, e ca imaginile sunt exceptionale, dar comentariul  (francez) un pic lipsit de originalitate, pedagogic. Sper ca nu va deriva intr-un tip nou de histerie sociala si ecologica, ca multe alte filme de propaganda din trecut. E bine ca mesajul lui va rula asemeni unui program intr-o Matrice, prin milioane de minti omenesti, care vor gasi cum sa se stabilizeze intr-o solutie la egala distanta de extreme.

home-photo-4

Daena (IX) – Despre cea Verde

Motto: „Totul a inceput ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucatorul insusi facand parte din jocul de smarald”.

Omul modern e vazut de Eliade ca purtand cu sine paradoxul unei existente duse pe doua nivele diferite si paralele, incompatibile. Discipolul sau, Culianu, si-a modelat viata in functie de o schema simbolica pe care mi-am propus sa o explorez in seara aceasta.  Scindarea intre planul social, al omului de stiinta si cel personal si transpersonal  este incredibil de vizibila, misterioasa, atragatoare, tulburatoare, cu valoare soteriologica, purtatoare de mesaj.  Atat Eliade cat si Culianu au scris de multe ori din simplu avant, cum fiecare dintre noi ar trebui sa o facem.

Va voi propune una din ultimele nuvele „exotice” ale lui  Ioan Petru Culianu pentru a ne introduce in panteonul feminin al Tibetului.  Culianu introduce fel de fel de personaje ce ne scapa la o prima lectura, ce ne par inventate,  simple nume sonore si pitoresti. Ce-ar fi daca nu le vom considera doar simple deseuri erudite? In „Pergamentul diafan” pomeneste de Al Kindi si „Cartea timpurilor intermediare” , Al Musili Ishaq si Kitab al-Fihrist, despre ibn Maymun imamul ascuns, despre djinul feminin Mekor Hayyim, secta Nin-ma-pa, sau calugarii galbeni Gelugpas , despre Gya-zo „Oceanul intelepciunii”, Tara,  Amithabha,  Isaac Loriah  si Sefer Yezirah  si chiar …  Bhagvan Shree Rajneesh. E oare doar o simpla indrazneala de a transporta cotidianul in mister, sau mai e ceva ?

„… călugărul care-l instruise îl învăţase multe, pînă şi meditaţia asupra desăvîrşitei contopiri cu Zeiţa Tara, cea verde ca smaraldul, şi în această stare de perfectă fericire se aşternea el la drum. Iar Zeiţa Verde sfîrşise ea însăşi prin a se complace în îmbrăţişarea Calului Alb. Cîteodată îl vizita chiar şi atunci cînd se odihnea şi-i transmitea tot felul de cunoştinţe; era o fiinţă plină de voie bună, iar lui rTe-hu îi plăcea s-o întîlnească oricînd. De aceea, perioadele-i omeneşti nu erau de fapt cu adevărat omeneşti; Zeiţa îl ferea de orice pasiune funestă şi-l învăţa cumpătarea.”  (Alergatorul tibetan – din volumul – Pergamentul diafan )

Voi adauga fara mari pretentii erudite (constient de o anumita incertitudine asupra naturii sale) pe „divinitatea” tibetana „sGrol-Ma” – „Tara” mama trezirii spirituale , protectoare si eliberatoare, cea nascuta din lacrima lui Avalokiteshvara, in galeria „Daena” (  fara a incheia inca topicul).

Tibetanii considera ca divinul poate rasari din uman.  Sa ne imaginam coborati pe pamantul legendei, al metaforei, si sa exploram neindemanatec cateva traditii indepartate. Tara e „mama tuturor buddhas”, ea are o existenta pe un plan ultim, un plan relativ, pe nivelul numit „pedagogic”.  A fost probabil o femeie, inainte de a fi considerata „divina”, cu multe epoci in urma, fiind nascuta intr-o lume numita „a Luminii multicolore” unde traia „Buddha sunetului de tambur”,  si se numea „Luna inteleapta„. Desi „nu exista nici barbat nici femeie aici, nici eu, nici individ, nici categorii, „barbat” si „femeie” fiind doar denumiri creind confuzii in spiritele pervertite ale acestei lumi, pana cand samsara va fi vida, voi face binele fiintelor sub forma unei aparente feminine.” ,  spune Taranatha – sec.XVI). Aceasta aparenta feminina a fost cunoscuta sub numele de „Eliberatoare”, ce in sanscrita da „Tara”. In diferite epoci specifice Tibetului, ca de pilda kalpa „Victoriei Perfecte”  a fost numita „Cea prompta”, „Cea curajoasa”. In Kalpa „Fara inceput” un calugar a devenit „Avalokiteshvara”. Cei 5 „victoriosi” – Buddhas ce conduc cele 5 familii ale trezirii, i-au daruit acestuia o initiere speciala, prin care, din inima i-a aparut Tara, careia i-au spus „Fiica Suveranului lumii”. De-a lungul epocilor ea face bine fiintelor manifestandu-se sub forme diferite, occidentalii o considera un boddhisatvas feminin sau  chiar perechea spirituala a luiAvalokiteshvara. Ea rezida precum acesta in campia pura Potala, functia sa principala fiind sa indeparteze frica si pericolul, sa vina in ajutor.

Ce inseamna Frica? Frica sa nu obtinem ceea ce dorim, si frica sa nu putem elimina un pericol, o circumstanta dureroasa. Daca fenomenele ar poseda o realitate in sine, nici o modificare nu ar fi posibila. Pt. tibetani, fiind vide, sunt deci simple conditionari ale spiritului ce se pot modifica. Aceasta explica pt. ei eficacitatea rugaciunii si raspunsului divinitatilor precum Tara. Ea protejeaza impotriva a 8 frici : elefantul=orbirea, leul=orgoliul, focul=furia, sarpele veninos=gelozia, hotii=filosofiile eronate, inchisoarea=avaritia, apa=dorinta de a te atasa si demonii=indoielile.  Ea protejeaza binenteles de nelinistile interne si alunga factorul perturbator, un fel de protector personal ce vegheaza asupra noastra in circumstantele vietii. Accesul la protectie nu e limitat de bariere culturale. 🙂 Nu e „Tara” unica protectoare. Aspectul principal e Tara Verde cel mai adesea reprezentata ca in aceasta statueta.

TARA1

Cateva semnificatii ale posturii:

– piciorul stang e repliat indicand stabilitate, retragerea din fata perturbatiilor
– piciorul drept e un pic intins, indicand ca personajul e gata sa se ridice pentru a sprijini orice fiinta.
– mana dreapta – deschisa in pozitia daruirii
– mana stanga – de obicei retrasa, doua degete apropiate semn al uniunii cunoasterii, celelalte trei au semnificatie budica.
– florile de lotus – perfecta realizare.
– simbolismul verde – activitate treaza

Ca sa ne putem imagina modest ce stia Culianu inainte de a se lansa in fictiunea nuvelei, sa mai exploram inca un pic, daca rabdarea dvs. nu s-a epuizat. Exista o „Tantra Tara” ( tantra, gya in tibetana inseamna continuitate, „natura a spiritului”). Un tantras are un sens comun, un sens ascuns, un sens literal si un sens definitiv. Sase posibilitati se ofera pentru interpretare: sens pedagogic, sens definitiv, cu intentie, fara intentie, intr-o limba cunoscuta, intr-o limba necunoscuta. Tantra din timpurile initiale, cele fara de inceput,  continea 800000 strofe, apoi 600000, 12000, 1000 strofe. Cea enuntata de Buddha Shakyamuni ( 566 – 486 ien) nu a fost inca comunicata oamenilor, fiind destinata bodhisattvas, zeilor, altor fiinte si pazita de Gardianul Secretelor, bodhisattva Vajrapani. Abia in sec. III ien au fost comunicate oamenilor, Tara fiind printre „divinitatile practicate” in mod secret. Propagarea Tantrei Tarei se face de catre un calugar din Bengal, numit Hayapala, dupa ce primeste prin initiere de la o dakini. De aici  se formeaza  linia obisnuita de transmitere in care sunt pomeniti Hayagosha, Nagarjuna, Atisha. Am putea crede ca e suficient, dar nu. Tibetanii numesc „termas”, texte ascunse si descoperite predestinat. Acestea pot fi si sub forma de revelatie „gongters”. Chogyour Lingpa (1829-1870) le-a primit in Grota Cristalina a Lotusului dupa o viziune a Tarei, care i-a spus doar „lek so, lek so, lek so” „ E bine, E bine, E bine”. Textele sunt binenteles pe diferite nivele – exterior, interior, secret.

De aici, il lasam pe Culianu sa continue 🙂 :

” Pradă jubilaţiei constante a contopirii cu Tara, Zeiţa Verde, Calul Alb îşi urmă cursa fără de oprire. împovărat de două taine formidabile, dintre care una atît de îngrozitoare încît nimeni n-o cunoştea, el alerga printre oamenii care, ocupaţi cu ale lor, nu-şi dădeau seama de nimic. Puţin le păsa lor că Tibetul fusese cotropit, puţin le păsa de mesajul indicibil depus în străfundurile sufletului lui rTe-hu, acolo unde conştiinţa sa n-avea acces. Nevăzînd pe nimeni şi ne fiind văzut de nimeni, alergătorul tibetan trecu de Darjeeling, se înfundă în Bihar şi se îndreptă către Miazăzi fără să simtă nici oboseala, nici foamea, nici frigul, nici căldura, nici strigătele de groază şi aceasta, în principiu, avea să dureze o veşnicie, căci nu mai exista nici o instanţă care să-l controleze, cu excepţia Zeiţei Verzi ce se complăcea în
îmbrăţişarea lui. Aproape trei ani trecuseră de la plecarea lui cînd, pasămite, Zeiţei i se făcu milă de el, pentru că rTe-hu străbătuse deja în zig-zag o bună parte din Madhya Pradesh şi atunci o sfîrşi – şi nu din vina lui, de bună seamă – sub roţile unui automobil la Jabalpur şi-şi dădu sufletul pe loc. în clipa aceea, agregatul care purtase numele de Calul Alb începu să se desfacă în părţile sale componente: carnea i se întoarse în pamînt, sîngele – în apă, răsuflarea – în vînt, lumina din ochiul stîng – în Lună, lumina din ochiul drept – în Soare, mesajul cunoscut – în tărîmul murmurelor, Zeiţa Tara – în lumea ei de smarald, iar taina indicibilă – în cea mai misterioasă parte a acestui colţ de univers, acolo unde lucrurile disparate dobîndesc un înţeles prea complex spre a putea fi definit, prea subtil ca să devină limbaj. „

( Ioan Petru CulianuAlergatorul tibetan – din ultimul sau volum – Pergamentul diafan )

„Pergamentul diafan” a revenit acum cateva zile pe biroul meu, dupa foarte, foarte multi ani. Ca si cum mi-ar fi cerut sa-l recitesc; nu am rezistat impulsului. Nu pot incheia acest post  fara un alt fragment, ce-mi pare potrivit, completare la „Profesorul si sirena” . Ce se intampla, de ce avem nevoie de re-lectura? Oare nimic nu mai e stabil ? Voi prelua o remarca ce m-a izbit astazi, de la o foarte, foarte tanara si isteata prietena a mea : „oricum am aranja piesele acestui puzzle, inevitabil aceleasi, imaginea reflectata este intotdeauna diferita”. Unele texte sunt ca niste calatorii ce se implinesc si  au confirmari  doar inlauntrul fiintei.

sem-ioan3 Miss Emeralds era, fără putinţă de tăgadă, o intelectuală pasionată cum puţine se pot vedea. Dar nu asta ne subjugase la ea, ci iubirea, pe care, fără de ştirea ei, o degaja – şi atît de mare-i era inocenţa în această privinţă, încît puterea acelei emanaţii era înzecită. Ted L. mi-a mărturisit că singura dată cînd fusese în stare să rostească o răutate la adresa Alogenei se simţise atît de vinovat, încît îl cuprinsese în mod serios nevoia de a-şi tăia o mînă sau măcar un deget. O asocia nu doar cu toate făpturile feminine, închipuite sau reale, ce-i impuseseră vreodată dragostea şi respectul, ci – şi asta traducea perfect şi propriile-mi sentimente faţă de ea – şi cu tot ceea ce pe lume e pus în taină sub oblăduirea noastră, ca fiind plăpînd şi gingaş. Noaptea mă cufundam în lungi meditaţii despre Mekor I Hayyim care n-aveau, cred, nimic erotic. Eram obsedat de ideea că o mai văzusem deja undeva, într-o ipostază supraomenească, iar starea mea de spirit faţă de ea era una religioasă. Pentru mine, om de la munte bîntuit de pasiuni, ea era precum  amurgul într-un codru de brazi, taină încremenită, neţărmurită, precedînd întunericul şi frigul. Glasurile se estompează, vîntul I se opreşte. Ochiul şopîrlei se dilată, orb. Căldura retrăgîndu-se din piatră. Umbrele înălbăstrindu-se. Toate păsările de pradă îşi  acordează sttigătele, se apropie panica. Punct de ruptură. Imaginează-ţi asta, fără înainte, fără după. Veşnic amurg într-un codru de brazi. Sîngele care o ia în răspăr, ochii privind înlăuntru, urechile care ţiuie nişte semnale, mîinile care mîngîie blana unui animal neînchipuit de gingaş. Acolo e ea, covîrşindu-te, străluminată şi blîndă. Inima ţi se strînge, buzele ţi se  întredeschid. Dacă atîta frumuseţe nu te striveşte, e din pricină că nu există nici înainte, nici după.

Am priceput pe-ncetul că Mekor Hayyim nu făcea parte din speţa noastră: era o zeiţă. Era ca zorii deasupra unui lac : tu scufundat, începeai deodată să vezi. Era ceea ce împinge iepurele să scape de vulpe şi de puşcă. Sălăşuia în inima şi în pasul fugarului. Se afla în toate antenele ce vibrează. Aceste imagini nu erau doar poetice. Zeiţa se putea defini ca Frumuseţe, dar cum să defineşti Frumuseţea? Putea fi definită ca Bucurie, dar cum să defineşti Bucuria? Sau Frumuseţea şi Bucuria dimpreună? Teologia Zeiţei nu era nici pozitivă, nici negativă: era aluzivă. O teologie aluzivă e făcută pentru un obiect care se derobează, precum Zeiţa însăşi. A spune că ea este ceva, un anumit lucru, înseamnă să calci regula teologiei aluzive; a spune că se derobează înseamnă a spune că se află dincolo de orice descriere. Ea este expresie. Orice ar face, e Graţie, Frumuseţe şi Bucurie. O teologie pozitivă i-ar deduce de aici atributele. O teologie aluzivă, care este mult mai apropiată de adevăr, ar spune pur şi simplu că acestea sînt nişte însuşiri expresive ce nu există în afara Zeiţei. Fără Zeiţă, întreaga realitate ar fi spectrală, de la cel mai umil fir de iarbă şi pînă la oameni, clădiri şi vehicule. Totul ar fi învăluit pentru totdeauna într-o ceaţă deasă. Zeiţa nu e sînge sau culoare; ea nu-i decît adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decît spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă „diferită”, de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sînt numai nişte metafore. „

„Nu ştiu dacă nu cumva toată lumea urzise o conspiraţie tăcerii în jurul celei supranumite Miss Emeralds, de teamă să ni mă facă să sufăr. De atunci am renunţat s-o mai caut, căci am j fost şi încă mai sînt convins că era o Zeiţă ce nu-şi manifestase esenţa decît faţă de mine, după care fusese silită să se retragă într-o dimensiune inaccesibilă. O dată ce ai întîlnit, ai recunoscut şi iubit cu disperare o Zeiţă, nu mai poate fi vorba să te legi de vreo femeie. Ceea ce a înverzit sub pasul ei lin nu s-ar putea vreodată veşteji sau pierde. Am dus o viaţă cu totul castă, mai rău – lipsită de orice  ispită. Căci în fiecare noapte, vreme de mulţi ani, îi simţeam mîinile delicate şi reci atingîndu-mi fruntea şi mirosul de briză înfăşurîndu-mă ca un voal şi sarea de mare pătrunzîndu-mi în gură şi în nări şi rîsu-i cristalin izbucnind ca un izvor dătător de viaţă pe o pajişte fericită şi multicoloră. Mă întreb doar de ce s-a manifestat în viaţa mea atît de timpuriu, eliberîndu-mă de orice dorinţă, de orice sclavie – oare ! nu mi-a dat astfel o dovadă de dragoste mult mai mare decît ar fi fost posesia, fie şi a unei zeiţe ? Presimt că nu voi mai întîrzia prea mult s-o întîlnesc, iar mîngîierile ei dulci au acum ceva febril. îmi place să cred că e nerăbdătoare să mă revadă faţă către faţă, să mă ia de mînă şi să mă ducă pe acel tăpşan care înfloreşte sub pasu-i uşor şi pe care-l binecuvîntează cu mîna ridicată. Căci o viaţă e scurtă, dar o iubire credincioasă e lungă şi merită o răsplată pe care numai Zeiţa e în stare s-o acorde.”

( Ioan Petru CulianuMiss Emeralds – din ultimul sau volum – Pergamentul diafan )

Maister Eckhart

Motto « Daca omul gaseste satisfactie in Dumnezeu, inseamna ca Dumnezeu nu e Dumnezeu » ( Maister Eckhart)

eckhart

Nu are rost sa incep sa abordez un subiect daca interesul meu personal este doar tangential sau de eruditie. Ceva, aproape necunoscut, ma atrage spre unele personaje „disparute” ale istoriei. Nu plonjez insa in personaj ca model sau icoana. Nu voi explica de ce. Nu-mi voi explica de ce, din toate intalnirile cu gandirea lui Eckhart am selectionat doar randurile ce vor urma. De fapt, acum inca, nu stiu exact ce o sa urmeze sa scriu, nu stiu spre ce concluzie se va indrepta articolul. Plec de la premiza ca Eckhart e putin cunoscut cititorilor de acasa. Nu incep scolareste cu cine stie ce ipoteza de cercetare. In viata mea de toate zilele nu procedez astfel, de ce as proceda acum altfel, de ce m-as „deforma asa deodata :-).

Nu pot adopta stilul sfatos al simpaticilor Liiceanu sau Plesu, straduindu-se sa fie sobri si temeinici, etalandu-si fel de fel de dexteritati speculative. Eu nu am unelte adecvate. (sau poate ca da!) Nu voi cauta MEREU sa ma clarific cautand Autoritati, sa vin catre ele cu intrebari stupide pentru a primi raspunsuri exersate. ( Nu cautati la mine marca „cultural studies”, cu parere de rau veti fi dezamagiti. Nu va incurajati insa, prin aceasta, ignoranta! „de sui ipsius et multorum ignorantia”, dupa zisa lui Petrarca. Priviti-ma ca un impostor in cultura, e fara importanta eticheta asta … asa puteti continua sa ma cititi. Unii vor citi si vor lua de „bune” ideile articolului. Sper sa fie circumspecti, cu stradania asta nebuloasa. Privirea mea nu e lipsita de oarecare romantism, pe care l-as putea apara, daca vreau, si cu argumente savante. – randurile astea puteau lipsi de aici, erau mai potrivite la jurnal).

Cum am auzit prima data de Eckhart? In timpul unei plimbari prin padurea albastra cu prietenul meu de la raspantii, recomandandu-mi pe Heidegger, acesta imi strecoara : „- Incepe mai bine cu Eckhart”. Nu luam niciodata orice sugestie ca tinta imediata de realizat. Erau tare placute plimbarile acelea! Ar trebui poate sa le reinnoim.

eckhart-1-in-principioIntr-o zi deci, o multime de informatii incep sa ma asalteze, despre … Maitre Eckhart, trezindu-mi curiozitatea. Gasesc data sa de nastere , in anul 1260 si o trimitere la Apocalipsa 12 vers. .5 si 6., legata probabil de cele 42 de generatii de 30 de ani ce au precedat pe Iisus (Ev. Matei), apoi ceva despre profetiile lui Ioachim de Flore (1202) privind era ordinelor monastice.

5. Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui,

6. Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute şi şaizeci de zile. (1260)

Nu voi incuraja niciodata speculatiile. Eckhart nu e o opera, sau o legenda ! Viata e o capcana a timpului ce ne obliga « sa rasarim». Cand studiem pe cineva nu ne multumim cu urmele pasilor sau a penitei sale. Fiinta aceea, cu nume « Eckhart », sau alt nume, este, in esenta, inca in noi.

“ Noi suntem un Fiu unic pe care Tatal l-a nascut etern din tenebrele ascunse ale eternitatii impenetrabile, traind interior in primul principiu al puritatii primare care este plenitudinea intregii puritati. Acolo, din eternitate eram in repaos si somnolenta, in constiinta ascunsa a Tatalui etern, in interioritatea sa inexprimata.” ( Predica 22 germana).

Se spune despre Eckhart ca a practicat in primul rand „Discretio”, si cum nu a avut sansa unui biograf precum Thomas d’Aquino sau altii, adevarata sa experienta in cunoastere, sau cea spirituala ramane greu de cunoscut. Dificil de cunoscut ar fi fost si daca cineva era langa el! 🙂 Nu am inteles impulsul nostru firesc de a hiperboliza oamenii ce ne par, si sunt, exemplari. Ce am putea cere de la un personaj exemplar?

Intr-un dialog apocrif „Das ist Swester Katrei”, il descoperim pe Eckhart lasandu-se invatat de ucenica. Tipul acesta de paradox m-a fascinat intotdeauna. (vezi postarea aici.)

« – Maestre. calea aceasta este cea mai scurta?

– Nu. Dar tot ce ti-am cerut trebuie cu necesitate facut. Roaga-te pana vei avea in viata ta ceea ce eu ti-am recomandat. Roaga-te sa fii eliberata de toate defectele si revina sa ma vezi. Priveste-ma. Nu sunt decat o creatura. Atat timp cat o creatura poate sa-ti dea sau sa-ti ia ceva nu esti inca in adevar. »

A fost Eckhart mistic in sens de “cognitio Dei experimentalis”?

Probabil ca nu vom sti niciodata, citindu-l acum cu ochelarii nostrii moderni. Cert este ca nu a recurs la mistica « gradualistica », si o intreaga traditie de experienta unitiva i se revendica(Suso,Tauler). O marturisire voalata a sa, in afara de practica puritatii (« lauterkeit »), o gasim in « Cartea consolarii divine » : « Cel ce fara multe ganduri, fara tot felul de reprezentari si imagini, recunoaste interior ceea ce nici o privire exerioara nu a putut aduce in el, stie ca aceste lucruri sunt adevarate. Dar cel ce nu stie nimic, rade si se amuza de mine. »

Ce ne propune? Poate ca nu am inteles bine, o metafizica de experimentat, de realizat in interior? Dar cu o conditie : orice raportare la Dumnezeu, e pentru Eckhart, departare.

Daca privim cu atentie doar « Granum Sinapsis », considerat de specialisti ca fiind scris de Eckhart insusi vom recunoaste influienta atat de greu identificatului Dionisie pseudo-Areopagitul, parinte al misticii occidentale (identificat poate ca patriarh al Antiohiei intre 471-485) si incercarea sa de reconciliere a crestinismului cu neo-platonismul (Plotin †290, Porphyr †303, Proclus †485) (« Sa fii divin inseamna sa nasti pe Dumnezeu in sine », trecut prin Erigena – « De mystica theologia » (860) spre Universitatea din Paris, sub forma « Corpus Dionysiacum ». O interesanta influienta a fost detectata de specialisti, prin apropierea cu contemporana sa stranie, Margueritte Porete ( « Oglinda sufletelor simple »), ca un ecou al sau feminin, ce nu-si cenzureaza insa extazele, arsa pe rug la cateva zile dupa templieri, in iunie 1310. Cu cat scrierile « emotionale », sau mistice erau mai cunoscute, cu atat pericolul inchizitiei era mai mare.

Din Granum Sinapsus :

granumplaca

VII.

O sele min

genk uz, got in

sink al min icht

in gotis nicht

sink in di grunde loze vent

vli ich von dir,

du komst zu mir

vorlis ich mich

so vind ich dich,

O ! uberweseliches Gut.

O sufletul meugranum1000

Iesi, Dumnezeu sa intre !

Sa se topeasca toata fiinta mea

In Neantul divin

In acest fluviu fara fund

Daca fug de tine

Tu vii la mine

Daca ma pierd

Atunci Te gasesc

O , Bine ce transcende fiinta !

Voi incerca sa evit referintele pe care curiosii le pot gasi usor in wikipedia.

:-)Uneori Eckhart este considerat o referinta in materie de dialog religios contemporan: crestini, budisti, iudei, musulmani, filosofi, atei il partajeaza ( sa ne amintim de compatriotul nostru controversat, Cioran : „ce nevoie am sa cred in Dumnezeu caci apreciez pe Eckhart si fara asta”). Rudolph Otto l-a comparat cu Shankara (788-820), figura a hinduismului vedic, Daisetz Taitaro Suzuki, in « Misticism, crestinism si budism » (1957) afirma ca a descoperit concordante intre Maitre Eckhart si budism, si ceea ce ii separa e doar terminologia, Arthur Schopenhauer afirma « Buddha, Eckhart si cu mine, profesam in ceea ce e esential acelasi lucru », cercetatori au pus in evidenta legaturi cu ganditori islamici, Averroès (1126-1198), influienta iudaismului este constatata prin Maïmonide (1135-1204). Doctrinele ontologice ale fiintei au atras pe Baader, Husserl, Hegel, Heidegger. Chiar Descartes il « plagiaza » aplicand omului celebra si cunoscuta vocabula « Cogito ergo sum » , pe care Eckhart o atribuia lui Dumnezeu. 🙂

Si totusi …

Atingem repede erezia chiar daca ne hranim doar cu lectura si concepte.

pape_avignon_jean22Pana la urma voi alege sa va prezint nu « Opus Tripartitum » si nici « Paradisus anime intelligentis » (exista 2 manuscrisele gemene, unul la Oxford, celalalt la Hamburg) ci condamnarea lui Eckhart, prin bula papala lansata in 27 martie 1329« In agro dominico » (In campul Domnului), data de celebrul papa Ioan XXII (1245-1334), despre care se spune, printre multe altele, ca ar fi creat « rugaciunea lui Angelus » si a revigorat chemarea la biserica cu CLOPOTUL. 😉vieilles-cloches-2 (ce personaj! , obsedat de erezii, se credea vrajit de statuete de ceara – da bula « Super illius specula », cerea de la alchimisti sa-i fabrice aur pentru a finanta cruciade – da bula « spondent quas non exibent »!). In nici un caz Eckhart nu era un revolutionar, iar acuzatia sa de erezie poate fi considerata in timpurile noastre chiar un compliment. Cum s-a aparat? „Eu s-ar putea sa ma fi inselat, dar nu sunt un eretic, caci prima afirmatie vine din intelegere iar cea de-a doua din vointa.”. Mie personal nu mi-a placut atitudinea sa la proces, aceea de intelectual ranit, poate chiar orgolios, refuzand sa se apere impotriva incultilor, ignorantilor. In ciuda arhivelor vaticane, NIMENI nu va sti exact cum s-au petrecut lucrurile, deci nu-mi dau nici eu cu parerea.

Condamnarea lui Eckhart cuprindea deci 28 formulari (« prout verba sonant ») alese din comentariile sale la Vechiul Testament (Geneza, Exod, Proverbe), din Comentariile la Evanghelia lui Ioan, din predici. De indata ce o opera contine o singura fraza ce putea fi incriminata, toata opera era eretica. Erau vizate deci aspecte cat mai variate, pentru a condamna totul. O fraza a bulei a ramas celebra : « a vrut sa stie mai mult decat ne convenea » « plura voluit sapere quam oportuit ».ordinul_lui_iisus_hristos

  1. Dumnezeu a creat lumea din momentul existentei Lui.
  2. Lumea exista din eternitate
  3. Indata ce Dumnezeu fu, Fiul fu de asemenea.
  4. In orice lucrare, chiar rea, se manifesta Gloria lui Dumnezeu.
  5. Cel ce injura pe aproapele lauda totusi pe Dumnezeu.
  6. Chiar cel ce blestema pe Dumnezeu, lauda pe Dumnezeu.
  7. Cel ce cere ceva sau altceva, cere rau, caci neaga pe Dumnezeu.
  8. Cei ce nu cauta nici bunuri, nici onoruri, nici confort, nici placere, nici utilitate, nici devotiune interioara, nici sfintenie, nici recompensa, ci, din contra, renunta la toate acestea, precum la tot ce le apartine, in acesti oameni Dumnezeu este laudat.
  9. M-am intrebat daca vreau sa primesc ceva de la Dumnezeu. Trebuie sa reflectez serios, caci acceptand ceva de la Dumnezeu, as fi sub El, inferior, ca un servitor, un sclav, iar El daruind ar fi ca un Stapan, si nu asa trebuie sa fie in viata eterna.
  10. Noi suntem in intregime transformati in Dumnezeu. Hristos ma face fiinta sa, nu doar o simpla asemanare. Nu exista distinctie.
  11. Tot ce Dumnezeu a dat, Fiul imi da in intregime, fara exceptie, uniune, sfintenie.
  12. Tot ce scriptura spune despre Hristos se verifica in omul bun si divin.
  13. Tot ce e propriu naturii divine este propriu omului just si divin, de aceea omul opereaza in aceeasi maniera ca Dumnezeu.
  14. Omul bun se conformeaza vointei lui Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu a dorit ca eu sa pacatuiesc, eu nu pot sa ma opun, si aceasta este adevarata penitenta.
  15. Daca omul a comis o mie de pacate de moarte si a fost iertat, el nu trebuie sa doreasca sa nu le fi comis.
  16. Dumnezeu nu dicteaza nici un act exterior.
  17. Actul exterior nu este nici bun, nici divin, nu Dumnezeu il produce.
  18. Sa purtam fructul nu al actelor exterioare, care ne fac buni, ci al actelor interioare care sunt facute de Tatal care exista in noi.
  19. Dumnezeu iubeste sufletele, nu opera exterioara.
  20. Omul bun este Fiul unic al lui Dumnezeu.
  21. Omul nobil este acel Fiu unic al lui Dumnezeu, nascut in eternitate.
  22. Tatal ma naste ca Fiu, acelasi si Unicul. Tot ce Dumnezeu face este Unic. De aceea nu exista distinctie intre mine ca fiu si Fiul sau.
  23. Dumnezeu este Unul. Nu putem gasi in el multiplicitate. Cel ce vede dualitate, distinctie, nu il vede pe Dumnezeu, caci el este Unul, in afara numarului. Nu putem concepe nici o distinctie in Dumnezeu.
  24. Orice diferentiere este straina lui Dumnezeu in natura si in persoana. Proba e aceea ca Natura este una si fiecare persoana e una.
  25. Cel ce iubeste pe Dumnezeu mai mult decat pe aproapele iubeste bine, dar nu inca perfect.
  26. Toate creaturile sunt un neant pur, nu ca sunt nimic, ci doar ca sunt un neant pur.
  27. Exista in suflet ceva increat si inaccesibil, intelectul.
  28. Dumnezeu nu este nici bun, nici cel mai bun ; cand zic de Dumnezeu ca este bun vorbesc tot atat de rau ca atunci cand numesc negru ceea ce este alb.