Prima intalnire cu un public nu e niciodata inocenta , si daca totusi ar fi ?

Înaintea oricărui debut, nu poţi scăpa de fiorul întrebării: se va găsi oare inspiraţia care să pună într-o carte cele ce vor cu adevărat să dăinuie? Îi este accesibilă oricui acea înţelepciune a cărţii? E suficient doar curajul răspunsurilor simple? E acelaşi curaj cu acela de a pune semnătură în josul unei scrisori? Cartea te poate forţa să mai vorbeşti.  De aceea am acceptat strangerea intr-un volum a notitelor din Jurnal –  librarie online aici.

1Jurnalul e o unealtă precum altele, are tendinţa de a te face mai vizibil semenului. În jurnal n-ai timp de gânduri vechi. Trebuie bun-simţ, modestie şi efort personal susţinut pentru ca şi celălalt să profite de experienţa ta. O experienţă poate fi eronată sau înşelătoare. Dar nu şi ceea ce a fost experimentat. Falsă sau autentică, nu putem nega că experienţa a avut loc.

Acest jurnal se doreşte o introducere în intimitatea unei minţi, un exerciţiu umilitor şi greu, o cursă de anduranţă zilnică, nefalsificată, cu teama de a nu deveni prizonierul neesenţialului, o încercare a unui exilat de a păstra contactul cu limba română şi respectarea materialităţii unui text supus regulilor literare. Suntem obişnuiţi cu jurnalele personalităţilor din viaţa culturală şi literară, dar oare cititorii nu pot întâmpina cu bucurie şi curiozitate jurnalul unui anonim? „În fond nu oricine poate ţine un jurnal interesant, semnificativ. Talentul de scriitor nu joacă, în acest caz, nici un rol”, scria Mircea Eliade, în jurnalul său, pe 22 septembrie1946.

… extras ….

Ce virtuozitate trebuie dobândită pentru a transmite ceva ? Jurnalul e centura de siguranţă oferită anonimului ce îşi doreşte să scrie, când simte în fine gândirea pregătită să pornească în competiţia ideilor, neuitând simbioza cu emoţiile şi sentimentele. Nu-mi mai amintesc exact de ce am început acest jurnal, nu mi-am testat nici o motivaţie, poate ar fi fost una – absenţa limbii române, dispărută deja sonor din anturajul meu. Când aud vorbindu-se româneşte la TV, mă emoţionez întotdeauna, sunetele îmi par foarte diferite, mai melodioase. Poate că îţi dai seama de diferenţe doar după ce urechea pierde anumite obişnuinţe. Ideea acestui tip de jurnal a venit descoperind în lecturile mele o suită de puncte literare ce mie mi s-a părut valoroasă, stimulantă, creatoare a unui adevărat univers. Îmi doresc ca punctele, ce păreau până acum invizibile, să iasă în evidenţă oricui, aşa cum mi-au apărut mie în cei patru ani de însemnări zilnice. Scopul nemărturisit al acestui jurnal este acela de a transforma pe cititor în scriitor, să nu mai fie mut, nestructurat, paralizat, reţinut. Posibilitatea de a scrie să apară oricui, firească. E nevoie doar de câteva puncte de reper, puncte de contact, pentru ca cititorul să-şi lase liber atracţiile şi nerăbdările, stările de moment, transcendenţele intime, meta-estetice, chiar neîndeajuns formalizate.

Împreună sper să găsim punctul pe care mai întotdeauna îl neglijăm:  PUNCTUL COMUN.

Vreau să-i previn pe cititori să fie precauţi faţă de unele opinii din acest jurnal de perplexităţi, ele pot fi excesive sau nedrepte, sentimentale sau ironice. Limbajul meu e oarecum descompus, e nevoie de un cititor cu bună stăpânire de sine. Când construieşti o fântână, apa nu e potabilă datorită lucrărilor, dar munca nu e în zadar, căci, la final, apa va fi clară şi curată. Există în viaţa fiecăruia perioade când trebuie să facă ordine în el însuşi. Chiar dacă nu ne ocupăm de toţi ceilalţi, momentele noastre sunt bogate şi importante, căci ne intensifică forţele spre a lucra în folosul lor. Nu pot şti dacă ceilalţi îşi vor dori să scoată apa din această fântână, cred însă că era momentul să aflu.

Problema e întotdeauna de unde se începe, pentru ca, la sfârşit, cititorul să fie mulţumit de întâlnire.

Acest jurnal nu-și atribue nici o misiune, poate părea o carte căreia îi lipsește, cu intenție, punctul culminant.

Nu am putut evita senzația că mă „fabric” ca și scriitor. Prima carte trebuie să fie ca o linguriță de miere în care să se împotmolească muștele. Jurnalul acesta poate aduce echilibru intelectualului tulburat și tulburare intelectualului pașnic.

Fiecare scriitor e inventat. Invenția e necesară. Publicul trebuia să participe la această invenție. Tot scrisul meu e parcurs de acea atitudine „de incercare”, de micro-practici ce nu obosesc. Scriu în asociație cu cititorul, într-o căutare comună și cordială, zilnică, neanticipată, imprevizibilă, respectând o anumită marjă de incompletitudine, de deschidere spre propria revalidare. Dar știu că un anumit public va simți că ofer ceva de care nu are neapărat nevoie. Continui să scriu pentru o minoritate, pentru a mă simți intelectualicește activ, particip la propriul meu text. Călătoria textului către conștiință ar trebui să fie de o minunată eficacitate. Caut uimitoare deschideri, caut abandonul măștilor pentru o eliberare imediată.

Cartea de faţă ar putea fi insolită, proba existenţei unor profunde consecinţe a fiecărei căi propuse, sau încă un material fără interes, primit cu scepticism şi indiferenţă.

Anunțuri

Daena (XIV) – Tchinguiz Aitmatov

Motto: „E oare rusinos sa iubesti cand iubirea se prezinta si Dumnezeu v-o acorda pentru totdeauna?”

Tchinguiz Aitmatov – „O zi mai lunga decat veacul”

” Nu te mira Raimaly-aga, eu indraznesc sa vin la tine cu un cantec, cuprinsa de acelasi frison si aceeasi frica de parca ti-as marturisi iubirea mea. Iarta-ma Raimaly-aga sunt plina de indrazneala cum e incarcata pusca de pulbere… M-am pregatit pentru intalnirea aceasta viata mea intreaga, ca o albina ce aduna miere, picatura cu picatura. M-am pregatit ca floarea in boboc ce asteapta momentul sa se deschida. Si momentul acesta a venit …”

Iarta-ma , dar cine esti tu frumoasa straina? ar fi dorit sa intrebe Raimaly-aga, dar nu indrazni sa-i intrerupa cantecul. O privi rascolit si plin de admiratie. Inima ii era tulburata, trupul i se trezise sub bicul fierbinte al sangelui  si, in acel moment precis, cei cu o privire patrunzatoare l-ar fi vazut animandu-se , tresarind si batand din aripi ca un vultur regal ce-si ia zborul. Ochii sai au reinceput sa traiasca, sa straluceasca, si urechea sa tresari la un strigat din Cer pe care-l astepta demult. Isi ridica capul, uitandu-si anii…

Tanara cantareata continua: „Vreau sa-ti spun, ilustre bard, cum am facut acest pas, sa stii ca te iubesc din frageda pruncie Raimaly-aga, rapsod daruit de Dumnezeu. Te-am urmarit peste tot, unde ai cantat, unde ai colindat. Nu ma condamna, visul meu a fost sa devin bard ca si tine, tu esti fara seaman, mare maestre al cantecului. Te-am urmarit peste tot ca o umbra invizibila, fara sa pierd nici una din vorbele tale, repetand melodiile tale ca pe niste rugaciuni si invatandu-le pe de rost, ca pe niste formule magice. L-am rugat indelung pe Dumnezeu sa-mi daruiasca si mie darul tainic care sa-mi dea curajul de ma infatisa in fata ta  intr-o zi preafericita, sa-ti marturisesc iubirea mea, admiratia mea dintotdeauna, si sa-ti cant melodiile cele ce le compun sub privirile tale. Dumnezeu sa-mi ierte indrazneala, caci chiar am cerut sa ma intrec cu harul tau, mare maestre, chiar daca infrangerea mi-e harazita. O ,  Raimaly-aga, am visat aceasta zi cum fetele isi viseaza ziua maritisului. Dar eram atat de mica si tu atat de mare, atat de iubit de toti,  inconjurat de atata glorie si respect ca era imposibil sa ma remarci in mijlocul lumii, pe mine, mica copila… Fierband de rusine si imbatata de  cantecele tale, visam la tine in secret si mi-am dorit sa devin mai degraba femeie, pentru a-ti rasari dinainte, cutezand sa-ti vorbesc de iubire. Mi-am facut juramant sa invat arta cuvintelor, sa cunosc la perfectie natura muzicii incat  sa ma aseman tie si ca tine sa cant, profesor al meu,  sa te chem la intrecere  fara teama privirii tale intransigente, pentru a-ti aduce lauda, pentru a-ti marturisi iubirea fara sfiala fara a-ti ascunde nimic. Iata-ma astazi prezenta in fata ta, ochiul tau sa ma judece!  Timpul a trecut lent, eu cresteam, nu mai aveam rabdare, ma grabeam sa devin femeie  pentru a ma prezenta tie, si, in sfarsit, am facut nouasprezece ani... iar tu, Raimaly-aga, tu esti acelasi ca in visul meu de tanara copila, doar ai incaruntit. Asta nu e un motiv sa nu te iubesc… Iata-ma in fata ta, vorbeste-mi clar, esti liber sa ma respingi ca femeie, dar nu ca rapsod, pentru ca am venit sa te infrunt cu elocventa. Primeste provocarea mea, e randul tau sa canti din instrument…

– Dar  cine esti tu? De unde vii? Cum te numesti?

– Numele meu este []

[…] Pana unde mi-ai fost pana astazi ascunsa ? De unde vii ?… intreba aproape fara voie rapsodul, plecandu-si fruntea intunecata..

– Ti-am spus, … am fost mica si am crescut.

– Inteleg totul. Un singur lucru imi scapa: sensul Destinului meu!  Cum de te-a facut atat de frumoasa si te-a trimis sa ma tulburi acum cand eu alunec spre apus si spre iarna? De ce? Ca sa-mi dau oare seama ca existenta mea a fost vida si inutila, traita fara noima, ignorand  al cerului nepretuit dar, acest dulce martiriu,  clipa in care te-am intalnit, chinul dulce de a te auzi si a te  vedea si a te cunoaste? De ce destinul meu mi-a adus asa  severa osanda?

– La ce bun sa te lamentezi si sa te amarasti Raimaly-aga? Daca destinul a luat infatisarea mea nu trebuie sa te cainezi si sa te indoiesti de mine. Nimic nu-mi este mai pretios pe lume decat sa-ti aduc bucurie prin tinereasca mea tandrete, cantecele mele si iubirea imensa din adancul inimii. Iar daca nu vrei ori nu poti sa-ti infrangi indoiala zavorandu-mi urcusul spre inima ta,  eu , iubindu-te nu voi pregeta sa ma intrec cu arta ta, probele le accept oricat de grele.

– De ce-mi vorbesti tu …? Ce e rivalitatea artistica? Ce e proba verbului cand exista o proba mai teribila, aceea a iubirii incompatibila cu ordinea lumii in care traim? NU, refuz sa rivalizez cu tine in elocventa. Nu ca n-as avea forta, nu ca s-ar fi stins cuvintele in mine sau ca vocea mi s-a stricat, ci pentru ca nu pot face altceva decat sa te admir… Spre nefericirea mea nu pot decat sa te iubesc, si sa ma intrec cu cu tine in iubire… ( si bardul canta din „dombra” acorduri semanand cu soapta vantului in iarba, cu furtuna… ) Tie , celei ce a facut atata drum,  insetata venind sa  bea de la izvor, ca vantul voi alerga la intalnirea cu tine si-ti voi cadea imblanzit la picioare. Daca aceasta ar fi ultima zi a destinului meu, daca astazi mi-e sortit sa mor, azi nu ma pot cobori in moarte,  iubind sunt nemuritor. Voi renaste si voi reincepe sa traiesc pentru a nu ramane fara tine, caci fara tine sunt ca un orb …

– Visul meu a devenit realitate, i-a raspuns […] .. Te voi urma pretutindeni, cand vei dori, unde vei dori, cantecele noastre se vor uni, pentru a te iubi si a fi iubita de tine. Astazi , fara ezitare, imi daruiesc viata Destinului.

 

Daena (XIII) – Iris Murdoch

Motto : « E trist ca experienta iubirii e de obicei uitata ca un vis. »

1973 – Iris Murdoch – « The Black Prince »

Ma intrebam, o Doamne, ce faceam noi, tu si eu, inainte de a ne iubi ?  iubirea pentru J. trebuie sa fi existat inainte ca lumea sa existe.  Cand Dumnezeu a spus « Sa fie Lumina » aceasta iubire a fost creata si ea. Faptul de a te indragosti inunda fiinta de o bucurie deliranta imediata. … un enorm glob cald de existenta constienta in interiorul caruia ne depalasam cu o extrema lentoare … poate eu eram globul. Nimic din ce faceam nu mai avea importanta. totul in lume era J. .. una din binefacerile acestei planete e ca oricine poate avea experienta acestei transformari a lumii… eram coplesit de un sentiment de realitate, de a fi in sfarsit real , de a vedea Realul… pentru indragostitul pur, in aceste momente de puritate, ideea de suferinta e vulgara… nu-i puteam spune… nu puteam deconcerta, incarca si turmenta viata sa tanara lasand sa se vada aceasta iubire teribila…
Ce insuportabila trebuie sa fie iubirea pe care altul ne-o poarta… primul gand cand mi-am capatat cunostiinta a fost – sunt un om cu o misiune secreta – de a iubi. si asta pentru totdeauna… daca nu o iubesc haosul revine… veritabila dragoste este eterna… am ceva important de facut… sa ma gandesc la J. … nu suntem condamnati sa zburam indelung in existenta, dar suntem intrerupti adesea de mici repaosuri de sine… suntem creaturi intermitente… starea noastra constienta oboseste repede si se distribue in capitole… ingerii trebuie sa se mire de aceste fiinte-oameni care parasesc atat de adesea starea de constienta pentru a cadea in tenebrele infestate de fantasme… cum reusesc fragilele noastre identitati personale sa gaseasca aceasta solutie de continuitate, nici un filosof nu a fost in stare sa explice… O iubire adevarata este o Revelatie …  bucuria iubirii facea vid in mine, acolo unde era sinele meu… nu puteam scrie… nu as fi putut decat mazgali zgarieturi ale inconstientului… eu sunt pur si simplu fericit ca tu existi, fericit in absolut…
Cum sa comunic cu ea? lumea, chiar daca ar fi fost complet schimbata atunci,  trebuie sa ramana aceeasi, asa cum era inainte, in cele mai mici detalii… prezenta ei e insotita intotdeauna de ingrijorare… cei muritori tremura acolo unde ingerii nu au decat bucurie… cum putem vorbi de betia sufletului atunci cand iubind acesta se confunda cu trupul? … sentimentul de a fi exact in locul care trebuie si pe care il visam e confirmat de toate undele universului… eu sunt aici acum, tu esti aici acum, noi suntem aici acum… aceste secunde sunt cele mai pline, cele mai perfecte … ea era cu adevarat cu mine… acesti ochi care ma priveau… conversam cum doar ingerii pot conversa…

–          Ce spuneai micuto?
–          Ar trebui sa citesc Wittgenstein?
( ce doream era s-o imbratisez …)
–          Nu.
–          Credeti ca nu l-as intelege?
–          Da.
–          Da???? Nu l-as intelege?
–          Da. Caci el nu s-a gandit niciodata la tine cand a scris.
–          Cum ???
Nu doream sa stric ceea ce e perfect… ma intrebam cum e posibil sa ma separ de ea? nu e o nebunie sa-ti concentrezi atentia asupra unei unice persoane? sa videzi toate semnificatiile pentru tot restul lumii, sa mai ai ganduri, sentimente, existenta doar in raport cu cea draga? e o nebunie sa-ti dirijezi atentia exclusiv si plina de adoratie spre cineva… nebunia aceasta … o falsa pierdere a identitatii… pierderea sentimentului timpului… senzatia insasi de a iubi e un scop in sine… paradisul pe pamant al unui mistic trebuie sa fie o astfel de contemplatie a lui Dumnezeu… doar ca Dumnezeu ca ratiune de a fi a parcurs deja mai mult de jumatate din calea spre tine… sa te mentii intr-o stare de adoratie pentru o fiinta umana este mult mai incert… prima zi esti aproape un sfant, apoi incepi sa ai nevoie de ea… cat timp un barbat poate sa ramana in aceste prime faze ale iubirii? sigur  nu la infinit… iubirea trebuie sa fie in miscare… beatitudinea se transforma intr-o senzatie fizica de tensiune… faptul de a o atinge devenea greu ca un munte ce cade pe mine… cum se face ca am sarutat-o pe obraz fara sa ma confund cu ea, fara sa devin ea? cum am reusit in acel moment sa ma retin sa-i cad in genunchi… ideea ca te vindeci de iubire este natural , prin definitie, exclusa starii de indragostit… nici nu se vindeca intotdeauna… eram pierdut … nici o speranta… nu lasam insa viata sa-mi degenereze intr-o nebunie … tacerea devenea unica mea ocupatie …exista demnitate si forta in tacere… rupi tacerea uneori pentru a te livra unor imbecili… am facut ceea ce mi-am propus sa nu fac – sa-ti divulg starea mea… nu-mi ramane decat sa dispar…
–          In loc sa fugiti nu ar fi mai bine sa-mi vorbiti de sentimentul asta ? a zis ea.
O intrebare de o simplitate frapanta.
– Nu. Totul e stricat.  Totul nu apartinea decat unei lumi imaginare. Nu-ti pot vorbi de o iubire intr-o lume reala. Lumea reala o alunga ! ar fi o crima … o absurditate. Ce ati dori sa auziti? Sa va laud ochii?
– Marturisirea iubirii i-a pus oare capat?
– Nu. Dar nu mai am voce … e ceva ce port cu mine … trebuie sa traiesc cu asta.
– Vorbiti de parca asta va implica doar pe dvs.
– Tu esti un vis al meu.
– Nu e adevarat. Eu sunt reala. Ascult cuvintele astea. Sufar. Eu sunt o parte egala a acestui joc. Nu v-am invitat eu sa fiti indragostit de mine. Nu am putut sa ghicesc asta. Trebuie sa ma inteleg eu insami.
– Nu vreti sa stiti ce simt eu ?
– Tu esti tanara si prostuta. Esti flatata, esti in efervescenta, pentru ca un barbat mai in varsta se ridiculizeaza. Ai chef sa profiti, sa explorezi un pic sentimentele, sa-ti inventezi ceva emotii.
Daca as fi putut muri in aceasta discutie as fi fost fericit… complexitatea iubirii mele pentru ea sporea… inainte era o iubire fara detalii… acum erau caverne, labirinturi…
–          Nimeni nu a mai fost bolnav din cauza mea.
Apoi sarutul… exista minute in paradis ce valoreaza pedeapsa a mii de ani in infern… distrugerea lumii trebuia sa urmeze … ea nu era sigur un copil… era deplina stapana a feminitatii sale… avea ea un sentiment autentic ? o altfel de nebunie, la feminin?
–          Faptul ca A iubeste pe B si B iubeste pe A e destul de rar.
De ce oare am bulversat-o? nu eram eu oare cel bulversat? au fost iarasi forte cosmice ce au decis? ce e de constatat ? starea stupida si situatia compromitatoare? o anumita linie de conduita ceruta unui barbat serios… sa iubesti pe cineva nu e un pacat… exista o anumita jena… si trebuie facut ceva pentru a recastiga demnitatea… trebuie inteles absurdul situatiei. Cum si-ar putea imagina cei doi ca partajeaza aceeasi mare pasiune?
–          Nu aveti intentia sa ma bantuiti ca un spectru?
O lasam linistita. O furtuna intr-un pahar cu apa…
–          Pana la ce punct sunteti curajos?
Suntem destinati sa fim distrusi. ”

Fanii Cupei Mondiale de Fotbal 2010

Intotdeauna m-am simtit plin de vitalitate pe timpul cupei mondiale de fotbal. Pentru cei ce nu stiu,  se intampla din patru in patru ani, ocazie pentru pusti sa descopere tari ce nu le pot inca indentifica pe harta, si sa depoziteze in inconstient, pentru mai tarziu, ceva trairi ce vor ramane ca amintiri durabile. Suntem deja  trecuti de optimi, Germania e urata dar joaca colectiv si constiincios, Argentina e in toate inimile condusa de neastamparatul Maradona si al sau Mesi, pe frontul Olandez se avanseaza prevazator, Brazilia seduce in limbajul driblingului dar nu ca altadata, Ghana vine de niciunde sa-si razbune fratii africani deja „asasinati” prin grupe, Uruguayul si Paraguayul sunt tari sud-americane simpatice de care au aflat acum pana si pustii europeni, Spania e matadorul ce-si asteapta rivalii ca pe tauri. Cine stie unde se afla Ghana pe harta Africii, dar Uruguayul pe unde e?

Ce sunt Fanii? Fanii sunt exemple ale speciei ameliorate sau … clovni draguti, ridicoli, unii sinistri. Noi ceilalti avem sansa sa luam viata atat de in serios, gandind ca merita si altceva decat efuziunile hazlii si hohotele de ras. Pe stadioane poti intalni pe neasteptate noi Elvisi Presley, Michaeli Jacksoni, pe stadioane ganditul e distractie, privitul e filosofie. Pe stadioane antrenorii de fotbal sunt propusi ca presedinti de state sau trimisi la ghilotina. Echipa favorita e ceea ce iubiti, detestati, traiti pentru mai bine de doua ore.

Fanii stadioanelor traiesc intr-o lume compresata privind dreptunghiul de iarba, hipnotizati, la fel cum se intampla uneori sa privim rasaritul , la mare. Fanii au preluat pentru un moment regia sonora si imaginea, stapanesc zgomotul, fac valuri, isi videaza frustarile isteric , par bucurosi, decisi sa se amuze sau sa urle chiar si dupa fluierul final. Fac dragoste cu eroii lor, isi pun pe cap pene de cabaret, danseaza la bara ca pentru amanti.

Fanii sunt un spectacol continuu. Pana si noi ceilalti tot asta ne dorim, asta cautam. Risipa de culori, de muzica, de dans contaminant, euforie, exaltare, incredere in sine, excitatie…

Defileu de fericiri, explozii, maree de optimism, actori ce se prezinta, in fine, pe scena. Isi paseaza sentimente urlate de la unul la altul. Strambaturile sunt semne de afectiune, doar certitudinea ca echipa lor va pierde in curand ii transforma in statui magnifice. Gooool !  Sar ca niste dopuri de sampanie.

Se aud trambite de fani, strigate de fani, cantece, rasete, de peste tot, victorie, durere si moarte, cer colorat cu vin si cu bere. Fanii se descopera pe stadion camarazi pentru noaptea victoriei, oameni ai tuturor drapelelor , colinda strazile … colinda lumea razand … Nu-i asa ca sunt frumosi ?

🙂 🙂 🙂

… va mai tin la curent , cu un update …

Europenii par lipsiti de compasiune, sarbatoresc cu o satisfactie deloc ascunsa victoria Germaniei si Olandei in sferturi. Balonul rotund s-a dovedit inca o data capricios. O generatie de talentati condamnati la uitare, in favoarea alteia. Fanii nu pot fi mandri acum de tricourile galbene sau alb-bleu-dungate, braziliene si argeniniene, le vor depune o vreme in dulap, si vor raspandi arome de portocala… Lumea e ca balonul, continua sa se zbata in bula speculativa, catastrofele viitoare nu sunt motive suficiente pentru a ne intrista. Pe stadioane o lege draconica interzice deznadejdea … si viata e un sport pana la urma, fiti demni onorand rasa umana…

last edit …

Gata. A trecut. Ezit pentru o analiza finala. Cateva momente?  Tehnicienii s-au dat peste cap sa transforme o bila de golf in minge de fotbal. Daca pana si o fiinta evoluata precum caracatita „Paul” s-a pretat la jocul prezicerii, eu ce sa mai zic?  Pentru noi doar jocul  … privirii. Olanda de nerecunoscut,  mi-a amintit de disperarea si brutalitatea din trecut, a echipelor estului, Spania a castigat pentru ca nu i-a inteles inca nimeni jocul. Finala i-a trezit in sfarsit pe fani din trairea lor onirica, seminarul de visare s-a incheiat!

( Photos de pe site-ul FIFA )

Dictionar paradoxal – o joaca

Va doresc tuturor celor ce viziteaza acest blog, cu ocazia acestor sfinte sarbatori sa va regasiti sufletul luminos, sa gasiti calea spre fericire si sa pasiti cu incredere,  iubire si speranta in lumina binelui.Pentru a nu ma complace in singuratate si lipsa de dialog,  pentru dinamism, pentru deschidere  si pentru a face mai bine cunostinta, voi crea acest topic, care nu e chiar unul original, l-au mai tentat si altii, cu un fel de „leapsa” scoasa dintr-un sertar de amintiri voioase, de aceea voi crea cate un „ping”  spre bloguri vizitate de mine,  care pot comenta sau nu, ma gandesc chiar si la un premiu de participare ce va fi mai substantial decat un iepuras de ciocolata,  in care se regula este urmatoarea:

1. Se pune o intrebare simpla, de genul : ce e recele? ce e caldul?
2. Raspunsul nu trebuie sa fie unul logic neaparat,  se poate tenta paradoxul.
3. In final se pune o intrebare continand un element din Raspuns, evitand circularitatea. Fiecare va raspunde la intrebarea precedentului si va pune la randul lui o intrebare.

Cei cu care ma jucam, pornind de la un fir de nisip, obtineau cam asa:

Ce e nisipul? Praf ce picura din soare , ploaie uscata.  Ce e PLOAIA?

Ploaia e un fel de spasm al naturii. Ce e NATURA?

Natura e un personaj cu care dialogam. Ce e PERSONAJUL?

Personajul e fiinta descompusa a autorului intr-un roman. Ce e ROMANUL?

Romanul…un alt cadru in mintea fiecaruia cu aceleasi replici … ce e o REPLICA?

Replica e manunchiul de ganduri ce nu strabate transparenta. Ce e GANDUL ?

Gandul e…memoria memoriei tale intr-un sistem aleatoriu.CE e MEMORIA?

Memoria e unica proba personala ca Timpul nu e relativ. Ce e TIMPUL?

Timpul…e un fir de ata Infinit,atat de infinit incat se poate roti,se poate plia…se poate vantura printre spatii….Ce e INFINITUL?

Infinitul e Locul unde se duc toate cand nu mai au Loc… Ce e LOCUL?

LOCUL e amplificarea linilor unui punct… ce e un PUNCT?

Punctul este urma nostalgica a unei picaturi. Ce e NOSTALGIA?

Nostalgia e constientizarea pierderii a ceva din tine.Ce e PIERDEREA a ceva?

Pierderea este o faramitare, recompunerea faramitarii nemaifiind acelasi intreg. Ce este PARTEA?

Partea e strainul nou.Ce e NOUL?

Noul este sa gresesti un pas de dans. Ce e DANSUL?

Dansul…e chemarea unui dor.Ce e DORUL?

Dorul e ceva ce n-am reusit sa traduc inca … in franceza (nostalgie, manque, douleur de l’absence, dechirure de la separation),   ce e SEPARATIA?

Separatia e…inregistrarea unui vid intre aceleasi proprietati.Ce e VIDUL?

Vidul este a nu da un RASPUNS. Ce e RASPUNSUL?

Raspunsul e forma de a intelege intrebarea.Ce e FORMA?

Forma este energia din-afara unui continut. Ce e AFARA?

Afara este siguranta ca exista un dincolo. Ce e DINCOLO?

Dincolo e cand nu mai ai nici un punct de sprijin; cand nu poti da nume nici sunetelor nici tacerii, nici ratiunii nici emotiei… fara incotro.  Si totusi dicolo e un ceva din aici.  Ce vrea sa zica INCOTRO?

Incotro e indecizia de-a face o alegere privind neaparat directia…si vrea sa zica ca esti confuz…adica parca ai alege rational ceva si parca nu, caci nici irationalul nu ti se pare o eroare…Ce e totusi DIRECTIA?

Directia e cautarea lucida, in succesiune, cand exista reper in spatiul liberatii tale absolute. Altfel, raportata la Infinit, nu are sens, e extravaganta, e ineditul! Ce e REPERUL?

Reperul este acolitul imediat,din largul extrinsec al segmentului unei lumi.Ce e SEGMENTUL?

Segmentul e o dubla limitare a oricarui curaj, e rigoare aplicata. Ce e LIMITA?

Limita e linia inaintea careia totul e LIBER,dupa care deja intervine oprimarea libertatii.Ce e LIBERTATEA?

Libertatea e suma gesturilor ce ne apartin cu adevarat. Chiar daca parem liberi sa o cautam, o facem, de fapt, foarte rar. Ce e GESTUL?

Gestul e „flexul” prin care iti repui actionar dorinta.Nu am spus reflex din motivul ca identifica mai mult.Suntem permanent supusi gesturilor…iar reflexele duc doar la ideea de automatism.Ce e FLEXIA?

‘Flexia’ e probabil modul cel mai inteligent de a opune o rezistenta. Ce e REZISTENTA?

Rezistenta e ‘calitatea unui corp de a rezista la actiunea unui alt corp (care tinde sa-l rupa;  forta de opunere a unui mediu la realizarea unei actiuni’… din dex … ce-i DEX-ul?

DEX-ul e indexul celor ramasi fara imaginatie. Ce-i IMAGINATIA?

Dex-ul e indexul celor satui de imaginatie.  ce-i REZISTENTA totusi,  si ce-i SATIETATEA?

Rezistenta e ritmul care nu lasa timp liber,timp de respiro,de slabiciune…;si e speranta ascunsa a imbarbatarii….e foarte ciudat sa ti se spuna mereu sa fi tare…sunt om si vreau sa fac greseli…Ce e GRESEALA?

ooouuuppp ! Greseala si satietate!Ca sa nu ne ramificam, si sa nu mai cautam definitii cu dictionarul, vom defini repede, in urgenta:

Greseala ca o conexiune fara satietate la un adevar,

satietatea ca o greseala de conexiune, adica cu economie,… la inteligenta,

si conexiunea ca antrenare nesatioasa, dar gresita si imposibila in ipotezele altuia. Ce e URGENTA?

Urgenta e suma problemelor inevitabile…e iesirea din normalul lucrurilor trecand cu dezinvoltura deasupra a toate actiunilor efective.Ce e INEVITABILUL?

Inevitabilul e cea mai usoara alegere, e pre-stiinta a sufletului. Ce e USORUL ?

…usorul e in incheietura mainii de a nu da amploare nici unei miscari…ce e AMPLOAREA?

Amploarea e cand tandretea atinge si creierul partenerului nu doar … 🙂 ce e TANDRETEA?

Tandretea e adeseori doar o masca frumoasa pentru carnaval,  si particularul ei tine de cat se poate prelungi carnavalul…o viata ar fi unul din idealuri.CE e IDEALUL?

Idealul e lumina ce avanseaza in locul tau, cand tu cedezi pasul. Care e LOCUL tau?

Locul meu e in banca vietii,cu toate temele facute…si fara chiul.Care ar fi TEMELE?

Temele sunt metode de a actiona pentru a te depasi pe tine insuti. Ce e METODA?

Metoda e calea sintetizata de a pompa o reactie.Ce e REACTIA?

Reactia e atunci cand creezi o contradictie, cand te dezbraci de indiferenta generalizata. Ce e INDIFERENTA?

Doar nu credeati ca scapati de mine, fanaticul, sectarul, deci  sunteti indiferenti? … asta e egoismul si nu e indiferenta ! … Cine sunt eu EGOISTUL?

Egoismul e relatia ce o ai cu criza ta si modul cum o infasori cu personalitate. Egoticul rezerva pasiunile intelectuale pentru joaca din interioritatea sa, spre deosebire de fanatic care le transporta in viata exterioara. Sectarul are in plus de fanatic ideea de a deveni contagios, din prea multa stima pentru umanitate. Continuam deci cu intrebari, ce e PERSONALITATEA?

Personalitatea e relevarea sinelui. Ce e SINELE?

Interventie savanta si morocanoasa :  La mare topic, mi-as permite sa va intreb oarecum schizofrenic: ce este INTREBAREA, INTEROGATIA? de ce vreme ce folositi concepte, definiti-le!

Non-conformismului, si schizofrenia speculativa nu e chiar asa de penibil de suportat. Avem prea mult curaj sa spunem orice. Nu cautam pe ‘marele topic’ un vocabular al disciplinei mentale, cum se pare ca e pentru multi, o serie de necesitati logice. Voi defini Sinele ca cel caruia ii punem intrebarile esentiale, ca sa ajung la Intrebarea ta despre Intrebare. Poate ca INTREBAREA e o tentatie, o nostalgie, o dorinta de perplexitate, o vocatie, o veriga dintr-un lant infinit, o dorinta de a atinge un capat fara Capat. Dar poate ca Intrebarea e doar o inlantuire imaginativa, tendinta de a calma o tensiune, ca o supapa, prea dependenta de INTELECT. Dreptul la intrebare e geamanul libertatii noastre. Ce este LIBERTATEA?

Libertatea e afinitatea la independenta prin zbor nelegat,prin pasi facuti din tine spre directii ce in principal tu le vezi.Ce e ZBORUL?

Zborul e destinul aripii. … Dar poate el e si o cadere inversa. Ce e ARIPA?

Aripa e distinctia zborului.Ce e DISTINCTIA?

Distinctia e o pata, e amprenta penei aripii, e lumina cand totul e sombru sau ‘stea neagra pe cer alb’, e o iluzie cand o confundam cu proprietatea ce diferentiaza… Ce e AMPRENTA?

Amprenta a orice e parafa a orice…e identificarea a orice, cand orice lipseste…e justificarea ca acel orice exista ca orice…CE e ORICE??

Orice e ceva-ul acela ca o sfera a carui centru e peste tot si circumferinta e nicaeri. Ce e CENTRUL?

Centrul e…masa punctului din care toate pornesc si spre care aceleasi toate converg…e neaparat tintuit in existenta prin „toate cate pornesc si aceleasi toate cate converg”…e glomerulul prim, nascator caci ca ceva sa porneasca din el, ar insemna o prefiintare a acelui ceva…in forma redusa, microforma…iar acel ceva sa converaga spre el, ar fi datorita incapacitatii acelui ceva de a supravietui fara o relegatura cu Centrul…Ce e GLOMERULUL??  sau Glomerula??…asa e corect!

Glomerula e fructul-compus, ca un ghem din fire-culori, din fire-timpuri, din fire-spatii, din fire-idei, o forma aparenta tinzand spre rotunjime, nefiind rotunda inca… Ce e GHEMUL?

Ghemul e cea mai stransa forma in care poti cuprinde un fir…e inghesuiala care tine firul in suc propriu, printre fir si replierea lui de mai multe ori…e astfel,din pct de vedere al firului,o mare de „oglinzi” in care isi vede acelasi eu lipit de alt eu si de altul si nu atat de eu cat de clona lui perfecta…CE e CLONA?

Clona e proba imperfectiunii artificialului in tentativa de a invinge Timpul, e capcana EU-lui de a ramane fara viitor, caci multiplicarea aceasta e, paradoxal, contrara noului. Ce e VIITORUL?

VIITORUL e timpul de maine gandit azi.Ce e AZI?

AZI e adierea vantului care iti rascoleste gandul si risipeste puful de papadii, e plinatatea rasaritului nou; e suma a ceea ce ai, pentru care trebuie sa fii multumitor. Ce e MULTUMIREA?

Multumirea inseamna sa recunosti mereu pe Cel ce te Sprijina. Inseamna sa nu lasi mereu gandul nenascut in haosul virtual, ci sa-l manifesti recunoscator.  ( dar e si Multumirea e saturarea cu acel ceva de care esti multumit, neaparat atunci cand nu mai poti asimila acel ceva… ) Ce e SPRIJINUL?

Sprijinul e atela oferita sau nu,deci existenta in apropiere fara aportul cuiva in mod precis…care face greutatea ta sa fie mai usoara…Ce e GREUTATEA?

Greutatea e balastul ce impiedica de multe ori sinceritatea, e tendinta de impotmolire. Greutatea ca asimilare e anti-masura moderatiei. Asimilarea e legarea inceputului si sfarsitului. Ce e MODERATIA?

Moderatia e cunoasterea si constantza necesarului.Ce e NECESARUL?

Necesarul e ceea ce scapa Intamplatorului. Ce e INTAMPLAREA?

Intamplarea e absurdul explicit.CE e ABSURDUL?

Absurdul e ceea ce se intampla cand epuizam teatrul realitatii, e hidra rarului, arbitrarului si subintelesului, ce are nevoie de noi cuvinte-situatii-problema. Ce e TEATRUL?

Teatrul e apa-oglinda a realitatilor vietii…CE e REALITATEA?

Realitatea e atunci cand EL si EA descopera ca relatia lor nu mai e aceeasi. Ce e DESCOPERIREA?

Descoperirea e atunci cand ai impresia ca stii ce vezi in fata ta…CE e IMPRESIA?

Impresia e haina cunostintei… o imbraca, sau o dezbraca cel ce se hraneste cu vorbe… ce e CUNOSTINTA?

Cunostiinta e ceea ce nu mai trebuie motivat, fiind universal valabil doar prin nume…cuvant…fiind definita prin ea insasi.  Cunostiinta e o suspendare completa a indoielii si ratacirii. E o forma originala de comunicare, ce nu vine din cuvinte, si nu e tradusa in cuvinte. Ce e INDOIALA ?

Indoiala e…cautarea unui cusur cand ceva pare prea perfect…e gestul care demonstreaza ca suntem urmariti de imperfectiune si desi aspiram spre contrariul ei, nu vrem niciodata sa o acceptam…din un egoism prea inradacinat si un „numai pentru noi” prea dezvoltat. CE e RADACINA?

RADACINA e impletirea izvoarelor din care te adapi. Ce e ADAPAREA?

Adaparea e recompensa insetatului. Pentru a te adapa trebuie deja sa stii sa-ti faci palmele caus, si sa gasesti izvorul bun. Ce e SETEA?

Setea e exprimarea exterioara a unei nevoi interioare…a unei satisfaceri de cerinta…ce e CERINTA?

Cerinta e ceea ce ti-ar place sa-ti spuna, cand vine sa te ceara. Ce e PLACEREA?

PLACEREA e ceea ce gasesti cu cineva in vraja si cand luna te ocroteste,te ascunde cu acel cineva departe de dezvaluirile zilei si bagarea altor variabile intre voi. Ce e DEZVALUIREA?

Dezvaluirea e cand … iesi din valuri, sau iesire din surmenajul emotional. Ce e VALUL ?

Valul e perdeau dupa care majoritatea interesantului sta…dupa care se linistesc brusc nelamuririle, se intelege mai mult dar fara sa se stie foarte exact ce se intelege…dezvaluind un orizont in care pari s cuprinzi toate mai bine dar nimic sigur.Ce e APARENTA?

Aparenta este ceva ce poti sa rastorni, dar nu cu privirea, caci nu vezi un lucru asa cum este el de fapt. Ce e PRIVIREA?

Privirea e calea spre o confirmare a ceva…e un adevar nerostit,nescris marcabil de receptor si decodificat de acesta cu precizie curioasa caci sunt cazuri in care nici emitatorul nu cunoaste ce comunica…poate doar anticipa…singurul capabil sa desluseaca privirea e receptorul care e si el antrenat si initiat in intelegere peste cuvant…Ce e INITIEREA?

Initierea e atunci cand credem ca dam si de fapt primim, e schimbarea perceptiei a ceea ce credeai ca esti, e sa intelegi ca Nimicul si Totul nu pot coexista. Ce inseamna A PRIMI?

A primi e decenta de a nu refuza…Ce e DECENTA?

decenta e sa recunosti ca expunerea poate starni … ce e STARNIREA ?

Starnirea e ca nasterea. Ce e NASTEREA ?

Nasterea e Inceputul unei actiuni precum viata, e chiar manifestarea prima a vietii…Ce e MANIFESTAREA/manifestul?

Manifestarea e ridicare ca sa luminezi prin cuvant, ajutat de inger, lucrurile ce n-au inca nume. Ce e INGERUL ?

Ingerul e fiinta-nefiinta care iti ia pasul si ti-l poarta lin peste dureri. Ce e DUREREA?

durerea e mai dulce ca mierea si naste flori mai frumoase ca ploaia, cand o imparti cu cineva … ce e FLOAREA ?

Floarea e samburele de viata, udat de cer si mangaiat de lumina, viata nascuta din intuneric, ca sa incante. Ce e INCANTAREA?

Incantarea este cantecul din cantec, este sora sublimului, un superlativ al frumosului. Ce e CANTECUL?

Cantecul e distanta perfecta, nevorbita, ondulare de sunet si traire, intre suflet si suflet-auz. Ce este SUNETUL?

Sunetul e un cod, compozant al armoniei, ce nu e doar o dinamica celor 7 note, e cromatic ca si lumina. Ce e DINAMICA?

Dinamica e 😉 …. ii stiti pe cei ce sufera de sindromul ‘throw me the ball’… e specific cainilor canish ;)… e multa motivatie amestecata cu ravna si dorinta puternica 😉 … ce e RAVNA?

Ravna e cand strangi masa, speli farfuriile goale, speli paharele, strangi gunoiul, speli podeaua , speli covorul, speli ferestrele, aerisesti casa de ciuvintele celorlalti, doar doar o avea loc iarasi, la tine, cina cea de taina. Ce e TAINA?

Taina e voalul pe care il lasi intentionat sa iti acopere ceva din fiinta… fie chipul exterior, fie cel interior. E inchiderea partiala spre ceilalti doar pentru ca undeva, la una din portite, cuiva ai curajul sa i te destainui. Ce e DESTAINUIREA?

destainuirea e ca aerul, ca apa, ca lumina… e ca o vindecare, sau poate eliberare, ori curatire, alteori hranire, dar … de cele mai multe ori se vrea a fi doar mangaiere …. ce e MANGAIEREA?

Mangaierea e atingerea sufletului cu suflet, impartasire si incurajare in acelasi timp; convingerea ca dincolo de realul izbitor exista o Mana mai mare. Ce este o MANA?

Mana e o sugestie care asteapta sa fie intinsa si prinsa de alta…Ce e a PRINDE?

A prinde e sa-ti azvarli trupul spre vapaia celuilalt si sa-i atingi asa prezentul. Ce e TRUPUL ?

trupul e desaga secolului 😉 in el caram ce avem mai scump … ca sa nu ne fure hotii 😉 … nimeni nu poate sa vada sa deguste sau sa cunoasca ceea ascundem in el, decat daca le oferim noi 😉 ce inseamna A OFERI?

A oferi vine din ideea de a primi inapoi…daca se poate acelasi lucru…atunci sau altadata…si totul sta ascuns in spatele unui cuvant:generozitate…ce e SPATELE?

Spatele eu il aplic cel mai adesea sferei, i-l gasesc! Ce e SFERA?

Sfera e descrierea cercului rotitor…ce e DESCRIEREA?

Descrierea e introducerea arbitrarului in lume, deteriorarea realului cu buna stiinta, inventarea unei liste de proprietati inteligibile … tie! Ce e LISTA?

Lista e virgula dupa virgula printre cuvinte…Ce e VIRGULA?

Virgula face ritmul, alatura si separa, e ‘locul’ dintre expiratie si inspiratie. Virgula e la fel de importanta pentru scriere ca si cuvantul, ca si spatiul dintre cuvinte care e tacere. Virgula e cea care-l facea sa viseze pe ‘rautaciosul’ Cioran: ‘Visez o lume unde s-ar putea muri pentru o virgula’. Ce e INSPIRATIA?

Inspiratia e revolta necesara de consum…ce e REVOLTA?

Revolta e un ceremonial dirijat contra oricarei limite. Ce e CEREMONIALUL?

Ceremonialul e ordinea care prestabileste un tipar dupa care te evaluezi,la care te suprimi si participi.Ce e SUPRIMAREA?

Suprimarea e vanatoare, creare de spatiu liber in idee. Ce e VANATOAREA?

Vanatoarea e intrecerea cu tine,in bataia vantului…prin miscari de situatie foarte aleatorii…Ce e SITUATIA?

Situatia e un prezent straniu pozitionat in cadrul imediat, cotidian, e tulburare data de prapastia noutatii, de care incerci sa te salvezi printr-o banalitate de gand. Ce e BANALUL ?

Banalul e cota la care se preteaza toti…e pragul dinspre ceva universal spre particularul,uneori,greu de atins…e si refugiul unei minti cand intalneste familiarul….CE e FAMILIARUL?

Familiarul e iluzia propriului in ceilalti, aflare ‘snobista’ a asemanarii, ca uitatul in oglinda caruia ii scapa atatea. Ce e NE-ASEMANAREA?

Ne-asemanarea e incapacitatea de a asocia asemanarile…Ce e ASOCIEREA?

Asocierea e marea, focul, fluviul, padurea, lanul de grau, gramada de nisip… Ce e NISIPUL?   ( iarasi!!!!! )

Nisipul e finul dur al pietrelor,e macinatul purtat de apa care niciodata nu se scufunda destul…CE e FINUL?

Finul e ceea ce-ti scuturi prin dans, praful de stele din orisice. Ce e STEAUA?

Steaua e ghidul cand nu ai busola, e partea luciferica contemplata, e speranta disperata ca poate un Alt Tu priveste indarat inspre tine si contempla doar misticism…Ce e LUCIFERICUL?

Lucifericul e un astru care priveste doar catre el, recunoscand doar lumina proprie; e cel ce e capabil sa numeasca binele drept rau si raul drept bine, cel ce numeste tenebrele lumina si lumina tenebre… Ce e LUMINA?

Lumina e pulberea de caldura care te izbeste, e licoarea purului si inocentei nascute intr-o mare difuza de ceva-altceva, e prima conditie ca sa te declari vazator, e necesarul cel mai la indemana intr-o oarecare natura existenta…e polul plus in orice dimensiune si asociere…Ce e PLUSUL?

Plusul e jocul ce face din unu si unu doi, cand ar trebui sa faca altceva; plusul e tot ce iese … dintr-o depresiune, inversul polului minus; plusul e locul de unde coboara fulgerul… Ce e FULGERUL?

Fulerul e efectul/urmarea tunetului…e ce vine de obicei anuntat…e descarcare de sarcini…e un bici cu care se plesneste terestrul, scara intre cele doua lumi, mai mult franghie aruncata o clipita…se prind de ea doar corpuri de gand…Ce e CORPUL?

Corpul e simbolul a ceea ce tu crezi ca esti, el insa nu te contine. Cand corpul dispare stii abia ca vei fi… Ce e SIMBOLUL ?

Simbolul e masca care ascunde un real ceva,e vederea camuflata si e notatia acesteia cand s-a epuizat orice semnificat posibil. … ce e POSIBILUL?

Posibilul e ce vezi prin urma lasata de degetul ce atinge ‘geamul’ prafuit, e perdeaua ce se poate da oricand deoparte, e derizoriul neinteles al dorintei nepronuntate, e combinatia intre ‘inaintele’ adevarat si ‘dupa’-ul nesigur. Ce e NEPRONUNTATUL ?

Nepronuntatul e glasul strigat mut, prin intelesuri de privire care absenteaza derizoriului intelegerii,care participa la interferente de gand intre largi campuri semantice, contorsionand in aer misterul sigur al unui adevar deja condamnat prin idee…Ce e SIGURANTA?

Siguranta e o eliberare prin propria forta, cand zambetul infrange limitele, e non-optiune, non-alegere caci lipseste in ea atat opozitia cat si agitatia. Ce e ZAMBETUL?

Zambetul e un cer interior deschis larg, un preaplin fara cuvinte, o scurtare de distante prin privire. Ce e DISTANTA?

Distanta e petrecere a timpului singular intre matrice kilometrale, fie retrospectie in ceva al tau,ceva necomunicabil si pazit in ascuns.Ce e AL TAU?

‘AL TAU’ e declaratie voluntara de posesie , e gradatie in a te expune, cale spre non-partaj si diferentiere. Ce e DECLARATIA ?

Declaratia e daruirea unei farame de tine, atunci cand constientizezi ca acea farama nu iti mai apartine; declaratia e gestul sau cuvantul care il imbogatesc pe celalalt, nesaracindu-te pe tine. Ce e/cine e CELALALT?

Celalalt e cel din afara sferei tale,care iti poate fura din tine si se poate imbogati pe sine cu tine…dar care te va saraci…celalalt e cel de unde poti si tu sa furi…ideea e sa furi de la cine te-a furat pentru a pastra echilibrul diodei… Ce e DIODA?

Dioda e un hermafrodit electric. Ce e ELECTRICUL ?

Electricul e descatusarea din pozitiv in negativ, siguranta ca se poate fabrica lumina! Ce e DESCATUSAREA?

Descatusarea e natura mecanismului care declanseaza, de exemplu … surasul. Ce e SURASUL ?

Surasul e secventa de zambet care aluneca negandita,e manifestul sinceritatii,fara masti! Ce e ALUNECAREA?

Alunecarea e eveniment neasteptat in panta, e un fel de zbor-dar pe skiuri, e sa stii sa te lasi din cand in cand pacalit de o curba. Ce e NEASTEPTATUL?

Neasteptatul e acea chemare care nu a fost strigata inca, e condamnarea a altceva sa intervina fara anunt.Ce e CONDAMNAREA?

Condamnarea e adancimea tainei Dreptatii si Nedreptatii, e fatza fals perceputa a sortii, e cupa impusa si niciodata acceptata, e sa vrei sa traiesti/mori si sa nu poti. Ce e SOARTA ?

Soarta e ceea ce vine oricat te-ai feri,e automatismul vietii fara puterea de a ghici ziua de maine,e inevitabilul care surprinde prin fie o vorba,un gest,un chip…Ce e VORBA?

Vorba e vehicolul ne-tacut al ideii, e limbajul ne-inocent purtat in inflexiunile vocii, e dezvaluire.A vorbi inseamna si a te schimba. Ce sunt VOCILE?

VOCILE sunt si raspunsuri cand intrebari nu se pun,date de actiunile noastre,sunt uneori concluzii dorite…dar raman o linie dupa care cateodata poti …sa dai din nou startul. Si totusiI…VOCILE raman o linie dupa care,daca nu ai ajuns sa dai un nou start,poti sa te desfasori intre acea linie si cea din fata cu greutatea de-a tine socoata de prima linie. Ce e A PUTEA?

A putea e un semafor mereu indicand o singura culoare: verde. Ce e VERDELE?

…Verdele e „posteriorul” rosului gri…Verdele e gestul placut al primaverii.  Ce e GESTUL?

Gestul e miscarea trupului sub imboldul gandului, a afectivitatii, fara teama ca bratele-ti ar putea rani in vreun fel. Ce e IMBOLDUL?

Imboldul e piscatura care determina o actiune,un reflex…o diferita pozitie.E adesea doar o raza de soare lasata sa-si implineasca menirea…Ce e RAZA?

Raza este o scanteie care se rostogoleshte printre nori , amanta vantului si topoganul curcubeului….Ce este CURCUBEUL?

Curcubeul e simfonie, incercarea privirii de a picta muzica: do-rosu, re-portocaliu, mi-galben, fa-verde, sol-albastru, la-indigo, si-violet. E urma unui legamant vechi cu divinitatea (geneza 9:13), atat de usor de redescoperit in cea mai mica picatura de apa privita cum se cuvine. E metafora cerului cand visatorii isi cauta puntea spre lumea ce doar ei o vad. E cadoul pe care o fata indragostita de obicei ti-l cere. 🙂 Ce e CADOUL ?

Cadoul este reprezentarea materiala a sentimentelor pe cae le daruiesti cuiva, farama de suflet pe care i-o intinzi o data cu mana ta celuilalt…, este speranta de reciprocitate a zambetului. Ce este ZAMBETUL?

Zambetul este efemerul lui MI S-A FACUT PE PLAC, este tezaurul care nu costa nimic la daruire,este justetea gandirii pozitive asupra ceva…Ce e JUSTETEA?

Justetea e atata cat trebuie bucuriei sa nu fie suparare si adevarului sa fie adevar, … e eroarea aceea atat de mica, incat a pierdut orice probabilitate de a fi eroare, …e miez ce ne ajuta sa nu ne inspaimante faptul de a trai,… e tensiunea ce tine haosul in numere. Justetea nu va semana niciunui cuvant, ci mai degraba unei felii de paine cu unt presarata cu sare. Ce e SAREA ?

Sarea e „in bucate”…e mai aproape de ce e omul in organica lui decat de mierea pe care ar vrea sa o arate!Ce e MIEREA?…

Mierea…dulcele rezultat al trudei sustinute a multora, din cupa de culoare, din mijlocul verdelui. Pe limba dulce, in suflet calda, picuri de soare, de flori si de zumzet, feerie armonioasa… Ce este FEERIA?

Cred in prieteni, cred in legaturi intre oameni, cu modestie transmit salutari in aceasta Sarbatoare tuturor celor pe blogul carora am poposit macar o data:

AdinaAdrianAdriana , Afreuda , Alex Moldovan , Alex Sarbu , Almanahe , Ana Ayana , Analecta Classica , AnaMaria , Andi Bob , Andra Agachi , Arta Zorzini , Asaseya , Atitudini , ©inabru , Beausergent , Belle de jour , Bibliophyle , Blog lenes rau , Iubitor de arta , Bodega , Caligraf , Cerculet , Narcisa , Chestii , Chrysallidis , Cimbeline , Cinema victoria , Ciprian , Clipa ce ni s-a dat , Corn – tapirul , Cronopedia , delaskela, Dimineata unui fluture , Dulce Deea , Dulce Mahala , Elena Agachi , Elena Dulgheru , Evergreenstory , Excogitaţii crepusculare , Exegeza Artei Fata de hartie , Fiindca Pot , Folk4noi , Foxy-the-jeny , Gabitzu , Gabriela Dsavitsky , Gala , Gloria , Nora , Grigore , Hopernicus , Horia , Ilinca , In Raspar , Incipit , Inferioris , Insemnari din subterana , Ioan Andoni , Ioan Usca , Irene , Irninis , Ivan Usca , Kaydara , Klara , Lanternativa , Lascaris , Laterna magika , Lexya , Ligia , Oceania , Lolita , Lorena , Lorena Lupu , Lorin, Luiza , Lunaticul , Maria Postu , Mascarade , Micul ftiriadi , Mihaela Onel , Mirela Pete , Moonlightblues , Morfoze , Oedip , Oh joy , Ora 25 , Otilia , Ovidiu Baron , Paul G Sandu , Paul Gabor , Phantasma , Phoemia , Phosphoros , Poemix , Poetica avangardei , Poiematike , Prizonierul timpului , Projet René Guénon , Psihologia Artei , Radu Botta , Roxana Ghita , Rozeta albastra , Sarg , Secret Garden , Senzatia , Sertarul cu fluturi , Soirs , Spranceana , Strelnikov , Strong independent woman !, Suntem Ingeri , Supravietuitor , Surorile Marx , Teokrator , The Creatrix , Theo-Phyl , Theo-phyl – Politea , Theophyle Politeia , Tibi , Ummma , Urmuz , Veronica , Violeta Neamtu , Vizitator ciudat , Vlad , Wandering elf , White Noise , Zaza , Zully


De 8 Martie – „vin vremuri favorabile femeii”

„Femei-copil, femei-flori, femei-stele, femei-flacari, valuri ale marii, mari valuri ale iubirii si visului, carnea poetilor, statui solare, masti nocturne, trandafiri albi in zapada, ascultatoare, dominatoare, himere, fecioare iluminate, curtizane perfecte, printese de legenda, trecatoare, ele construiesc forta, chipul si ratiunea de a fi a barbatilor, le infrumuseteaza slabiciunea, fac sa rasara bucuria si alina nefericirea …” ( Paul Eluard , 1933,  Minotaure , Le Poète et son ombre )

*

"Inconnue, elle était ma forme préférée,
Celle qui m'enlevait le souci d'être un homme,
Et je la vois et je la perds et je subis
Ma douleur, comme un peu de soleil dans l'eau froide."

( martie 1926 – Eluard – Vivre ici – La revolution surrealiste no.6 )

Amintiri – „La relatii” si „La catarg”

Cine trezeste memoria? Cine o retine in surdina? Exista in memoria mea cateva asocieri de cuvinte, cu o rezonanta aparte, au rezistat oricarei intruziuni,  oricarui soc, oricarei noi amprente. Ele definesc locuri, greu de identificat de oricine altcineva: „pe Troscot”,la Catarg„, „in Saraturi, „pe Holm„, „in Malduri„, „pe Ses„, „la Nucul lui Ursu„, „la Fantana haiducului Ratoi, „la Fabrica„, „la Canalut, „sus la Crama, „la Iaz, „la mos Costache„.  Sunt cuvintele unei mitologii locale ale unei generatii de pusti,  ce stau bine alaturi de numele acestui blog „Gabi a lu’ Ursu” de pe deal.

Cum sa va arat ce sentimente „reinvie” toate aceste simple cuvinte? Nici „betia” deliranta, „jucata” , intelectuala, nu ma va putea vreodata deconecta de trecutul meu. Acolo sunt inca fixate intalnirile mele cu fericirea. De fiecare data imi spuneam ca nu pot exista fericiri mai mari, si ma inselam. Probabil ca luna aceasta de iarna, e perioada anului in care sunt legat intr-adevar de cele mai multe amintiri. De  mai bine de 10 ani nu am mai fost in Romania, in decembrie,  pentru a retrai si regasi aceste sentimente. Candva , un  impecabil, un mister m-a vizitat , si eu descopar abia acum asta ! Cum as fi putut descoperi atunci ?  Aveam pe atunci un entuziasm plin, dat de ganduri simple si solide, de care ma tem acum. Nu aveam timp de „analize”, de „sinteze”, eram prea ocupat sa traiesc clipele. Si descopar ca aceste sentimente, nu sunt tulburatoare, nu-mi distrug inima aruncand-o de colo colo, nu-mi dezvolta o „nebunie” ireala, ci o deplinatate,  b u c u r i e.

Totul ar putea porni de la ideea de dans. E unul din modurile mele „secrete” de a invata, de a explora. Cand dansez nimeni nu ma vede, caci dansul meu e ceva aproape magic. E o scoala, un limbaj ce-l invat mereu. Unii se fixeaza imobili, in punct, altii se stabilizeaza in patratul piramidei sau in altceva. Dar eu explorez spatiul prin dans, dansul in care vezi fiind totusi cu ochii inchisi, batai ale pulsului si ale freneziei,perpetue treziri. Dansul in care, chiar in cele mai stramte locuri nu te poticnesti, nu rastorni nimic, caci vezi, atingi cu nevazutul tau creand armonia cu cele ce te inconjoara. Un dans in care tu esti cel ce te dansezi pana cand dansul devine esenta ta! Gasind esenta ta poti gasi apoi totul.

„Dansul” de dimineata, ma poate  proiecta brusc catre sentimente ce-i sunt asemanatoare. Si redeveneam adolescent, intr-o iarna plina de omat, cum poate cei foarte, foarte tineri nu au prins multe. Se apropiau Sarbatorile si dupa atata si atata timp, ma pregateam sa devin din „oraseanul simpatic” un fiu al satului. Cum ? Eram „acceptat” sa particip la obiceiurile de iarna ancestrale, la pregatirea lor. Nu e nimic inventat, artificial, am avut sansa sa o simt. Trebuia sa vin cat de repede in vacanta de iarna acolo in SATUL acela extraordinar, pentru a participa la „RELATII„, asa se numeau … pregatirile pentru mersul cu colinda. Exista o singura trupa ce putea reproduce „ritualul” ancestral in fiecare an, si era o mare „onoare” sa fii acceptat. Cum era si o mare realizare pentru un satean daca aceasta trupa se oprea la casa lui. Caci acolo se oprea si belsugul anului ce venea. Nu voi povesti foarte mult, doar amintiri cele mai vii. Era perioada cand gandeam precum alchimistii „Natura te poate invata”, si ceea ce invatam era „vitalitatea” ce o poate darui. Se creau „relatii” cu nemarginirea! Erau nopti in care descopeream cum oamenii se pot transfigura, tineri greoi, balbaiti, timizi ce deveneau in pregatirea acelui „teatru magic” adevarati haiduci, recitatori, cantareti, dansatori. Nu asta vreau sa dezvolt, din amintiri. Ci atingerea gerului, omatului, drumului spre cabanutele de pe dealuri sau din padure, luna imensa, suierul crivatului, jarul focului, umbrele ce ni se reflectau, vinul fiert, rasul si seriosul transfigurarii, adevarata iesire din timp. Ieseam de la „relatii” deja cu o vitalitate ce crestea pentru a molipsi apoi toata Sarbatoarea. Si in lumea aceea unde Timpul disparea, gesturile noastre cele mai nebunesti pareau normale. Caram o mare sanie, cea pentru adus lemne de ars din padure,  si o urcam pe cel mai inalt punct, al colinelor ce inconjurau bland satul, spre locul interzis unde nu se aventura nimeni – „la Catarg„, era ca pe buza unei prapastii, de unde cobora un drumeag, de zapada ingetata, de unde se auzeau fiarele salbatice si de unde simteai nemarginirea universului. Locul ma duce cu gandul la poezia „Ceva dur si metalic a lui Matei Visniec , unde plugarii ara pamantul si scot la iveala un vapor imens.  „…fiul ultimului fiu de plugar/ scoate la lumina/ jurnalul de bord consemnand pas cu pas scufundarea:/varful CATARGULUI s-a lovit chiar acum/ de ceva ascutit, dur si metalic/ ne prabusim vertiginos in adancuri/ deasupra noastra se aude parca UN NECHEZAT DE CAL”. Asta pregateam noi „la Catarg” prabusirea vertiginoasa. Ne legam de sania aceea uriasa, precum marinarii lui Ulise, si stiam ca vom sfarsi undeva in vale, zdrobiti de ceva. Dar ce conta! Luna era imensa, gerul era sanatos. Marinarii vasului ce pierea in furtuna auzeau, inainte de a disparea, strigatele emotiei noastre. Ghetusul facea inutila orice carma, orice ghidare. Iar viteza cu care coboram … viteza cu care coboram, intetita de ger, de noaptea ce mascheaza toate pericolele, ce se lasa intrevazute doar de razele lunii … Privesc in globul asta maiastru al copilariei, nu vad nimic fatidic; eram singurul care tenta aceasta coborare si in solitar si mai inainte, cand eram si mai copil, excitat de teama celorlalti. Aveam o sanie a mea, foarte grea, metalica, mi-o imaginez acum ca pe un scut. Totdeauna noaptea, cand totul era diferit, primejdios! Noapte a judecatii, nesatioasa, hoata, cu aspect de strigat, noapte de armuri, de fine nervuri si urme de sanie, noapte de sare neagra apasand zaharul alb al omatului. Ceilalti ma asteptau in vale (era f.f. lunga acea cadere, privit de jos cel de la catarg parea insotit de nori, si norii se urmareau unul pe altul, in ciuda lunii, si carau noaptea la remorca)  sa vada de ce ma zdrobesc, de fiecare data. Ma prabuseam cu capul in jos, ca Icar planand deasupra zapezii si ghetii.  Prapastia se deschidea in insasi fiinta mea, ca un oracol inconfortabil, hain, forta de inertie ma chema in jos, inefabil. Apaream in vale in haloul scanteilor intalnirii dintre metal si piatra, in strigate. Binenteles ca puteam sa-mi fac rau ( bunica mea aparea cateodata infasurata in bondita, cu pretext sa-mi mai aduca un pic de vin fiert dulce si fierbinte, sa nu inghet, dar, de fapt, sa vada daca nu sunt cazut pe undeva). Am dat cu fata de „obiectul metalic”- poate plugul ce a disparut la randu-i, ceilalti s-au ingrozit de sangele ce siroia peste tot. Dar ce liniste! Ce calm in aceaste accidente, cat de diferiti par ceilalti, cum se agita, se zbat, si tu esti in pace, complet prezent, controland gesturile, controland pasii ce te duc spre locul unde-ti poti spala sangele ce curge. Urcam calm spre casa, era perioada cand toti erau la cuptor, pregatind colacii pentru colindatori. Cuptorul asta, ce caldura , ce arome! Ce obiect magic! Singurul lucru care ma necajea era dorinta de a nu ingrijora pe cea ce-mi purta de grija, caci chipul ei invadat de lacrimi ma pedepsea mai mult decat orice pe lumea asta. (Ii asigur pe cei prea sensibili, ca nu am ramas cu cicatrici!)

Si ma intorc la dans, dupa Sarbatoare, dupa ritualul innoirii, urmau hora si jocurile. Nu suntem in trecutul foarte indepartat, iar eu eram un fiu vitreg al satului, orasean. Dansurile acelea erau de o vitalitate molipsitoare. Caci cei ce dansau erau vitalitatea insasi. De aceea Sarbatorile nu-mi par, de aici,  la fel.  Sentimentele mele  au uneori ceva din vitalitatea asta!