Prima intalnire cu un public nu e niciodata inocenta , si daca totusi ar fi ?

Înaintea oricărui debut, nu poţi scăpa de fiorul întrebării: se va găsi oare inspiraţia care să pună într-o carte cele ce vor cu adevărat să dăinuie? Îi este accesibilă oricui acea înţelepciune a cărţii? E suficient doar curajul răspunsurilor simple? E acelaşi curaj cu acela de a pune semnătură în josul unei scrisori? Cartea te poate forţa să mai vorbeşti.  De aceea am acceptat strangerea intr-un volum a notitelor din Jurnal –  librarie online aici.

1Jurnalul e o unealtă precum altele, are tendinţa de a te face mai vizibil semenului. În jurnal n-ai timp de gânduri vechi. Trebuie bun-simţ, modestie şi efort personal susţinut pentru ca şi celălalt să profite de experienţa ta. O experienţă poate fi eronată sau înşelătoare. Dar nu şi ceea ce a fost experimentat. Falsă sau autentică, nu putem nega că experienţa a avut loc.

Acest jurnal se doreşte o introducere în intimitatea unei minţi, un exerciţiu umilitor şi greu, o cursă de anduranţă zilnică, nefalsificată, cu teama de a nu deveni prizonierul neesenţialului, o încercare a unui exilat de a păstra contactul cu limba română şi respectarea materialităţii unui text supus regulilor literare. Suntem obişnuiţi cu jurnalele personalităţilor din viaţa culturală şi literară, dar oare cititorii nu pot întâmpina cu bucurie şi curiozitate jurnalul unui anonim? „În fond nu oricine poate ţine un jurnal interesant, semnificativ. Talentul de scriitor nu joacă, în acest caz, nici un rol”, scria Mircea Eliade, în jurnalul său, pe 22 septembrie1946.

… extras ….

Ce virtuozitate trebuie dobândită pentru a transmite ceva ? Jurnalul e centura de siguranţă oferită anonimului ce îşi doreşte să scrie, când simte în fine gândirea pregătită să pornească în competiţia ideilor, neuitând simbioza cu emoţiile şi sentimentele. Nu-mi mai amintesc exact de ce am început acest jurnal, nu mi-am testat nici o motivaţie, poate ar fi fost una – absenţa limbii române, dispărută deja sonor din anturajul meu. Când aud vorbindu-se româneşte la TV, mă emoţionez întotdeauna, sunetele îmi par foarte diferite, mai melodioase. Poate că îţi dai seama de diferenţe doar după ce urechea pierde anumite obişnuinţe. Ideea acestui tip de jurnal a venit descoperind în lecturile mele o suită de puncte literare ce mie mi s-a părut valoroasă, stimulantă, creatoare a unui adevărat univers. Îmi doresc ca punctele, ce păreau până acum invizibile, să iasă în evidenţă oricui, aşa cum mi-au apărut mie în cei patru ani de însemnări zilnice. Scopul nemărturisit al acestui jurnal este acela de a transforma pe cititor în scriitor, să nu mai fie mut, nestructurat, paralizat, reţinut. Posibilitatea de a scrie să apară oricui, firească. E nevoie doar de câteva puncte de reper, puncte de contact, pentru ca cititorul să-şi lase liber atracţiile şi nerăbdările, stările de moment, transcendenţele intime, meta-estetice, chiar neîndeajuns formalizate.

Împreună sper să găsim punctul pe care mai întotdeauna îl neglijăm:  PUNCTUL COMUN.

Vreau să-i previn pe cititori să fie precauţi faţă de unele opinii din acest jurnal de perplexităţi, ele pot fi excesive sau nedrepte, sentimentale sau ironice. Limbajul meu e oarecum descompus, e nevoie de un cititor cu bună stăpânire de sine. Când construieşti o fântână, apa nu e potabilă datorită lucrărilor, dar munca nu e în zadar, căci, la final, apa va fi clară şi curată. Există în viaţa fiecăruia perioade când trebuie să facă ordine în el însuşi. Chiar dacă nu ne ocupăm de toţi ceilalţi, momentele noastre sunt bogate şi importante, căci ne intensifică forţele spre a lucra în folosul lor. Nu pot şti dacă ceilalţi îşi vor dori să scoată apa din această fântână, cred însă că era momentul să aflu.

Problema e întotdeauna de unde se începe, pentru ca, la sfârşit, cititorul să fie mulţumit de întâlnire.

Acest jurnal nu-și atribue nici o misiune, poate părea o carte căreia îi lipsește, cu intenție, punctul culminant.

Nu am putut evita senzația că mă „fabric” ca și scriitor. Prima carte trebuie să fie ca o linguriță de miere în care să se împotmolească muștele. Jurnalul acesta poate aduce echilibru intelectualului tulburat și tulburare intelectualului pașnic.

Fiecare scriitor e inventat. Invenția e necesară. Publicul trebuia să participe la această invenție. Tot scrisul meu e parcurs de acea atitudine „de incercare”, de micro-practici ce nu obosesc. Scriu în asociație cu cititorul, într-o căutare comună și cordială, zilnică, neanticipată, imprevizibilă, respectând o anumită marjă de incompletitudine, de deschidere spre propria revalidare. Dar știu că un anumit public va simți că ofer ceva de care nu are neapărat nevoie. Continui să scriu pentru o minoritate, pentru a mă simți intelectualicește activ, particip la propriul meu text. Călătoria textului către conștiință ar trebui să fie de o minunată eficacitate. Caut uimitoare deschideri, caut abandonul măștilor pentru o eliberare imediată.

Cartea de faţă ar putea fi insolită, proba existenţei unor profunde consecinţe a fiecărei căi propuse, sau încă un material fără interes, primit cu scepticism şi indiferenţă.

Exigenta profunzimii (VIII) – Minciuna

cocteau

Motto:
Un menteur ne sait plus ce qu’il a dit la veille
Rire, il ne l’ose pas – si le rire l’ouvrait !
Il craint de s’endormir près de celui qui veille,
Sa paresse l’oblige à travailler le vrai.
(Jean Cocteau 1933)

” As vrea sa va spun adevarul, dar adevarul nu ma iubeste. De indata ce-l rostesc isi schimba chipul si se rasteste la mine. Par un mincinos si toata lumea ma priveste suspicios. Minciuna atrage intotdeauna necazuri mari. Te incalcesti in ea. Mint de teama de a nu fi ridicol. Odata pasit in minciuna ramai acolo. Nu e comod deloc. Ti-o jur!

E asa de usor sa spui adevarul. E un lux al celor lenesi. Minciuna nu e o ocupatie usoara. E un „montagne-russe” ce-ti taie rasuflarea. Daca iubesc spun ca nu iubesc, si invers. Degeaba imi spun in fata oglinzii „Tu nu vei mai minti!”. Eu mint! Mint pentru cei mici si pentru cei mari.

marais33x4Daca mi se intampla sa spun adevarul vreodata prin hazard, el se rastoarna, face grimase, devine minciuna. Cele mai mici detalii se leaga impotriva mea si dovedesc ca am mintit.

M-am schimbat.  Nu voi mai minti. Voi gasi un sistem sa ma faca sa nu mai mint, sa scap de dezordinea oribilei minciuni. Va voi face dovada, aici, in public. Sa nu credeti ca-mi place sa-mi etalez viciul. Nu ! Mi-e rusine ! Urasc minciunile. Ma voi vindeca. O sa ies din tunelul minciunii.

Dar voi? Voi spuneti adevarul? Sunteti demn sa ma auziti? In realitate eu ma acuz fara a intreba daca tribunalul e in masura sa ma judece, sa ma condamne, sa ma gratieze. Si voi mintiti! Mintiti cu totii, fara incetare, va place sa mintiti dar credeti ca nu o faceti. Va mintiti pe voi insiva. Eu, eu nu ma mint pe mine insumi. Voi sunteti lasi. Ma ascultati, va ziceti: „Saracul de el!” si profitati de sinceritatea mea pentru a va ascunde minciunile. V-am prins! Stiti de ce va povesteam? Pentru ca nu e adevarat. Era singura modalitate de a va atrage in capcana ca sa inteleg.

Eu nu mint. Nu mint niciodata. Detest minciuna si minciuna ma detesta. Nu am mintit decat pentru a va spune ca mint. Acum vad chipurile ce vi se descompun. Fiecare doreste sa-si paraseasca locul, ii e frica sa nu-l chestionez. Doamna, ati pus sotului ca ati fost …  Domnule, ati spus sotiei ca … Fals. Fals. Totul e fals. Indrazniti sa ma contraziceti. Indrazniti sa ma tratati de mincinos. Nimeni nu reactioneaza? Perfect. Stiam la ce sa ma astept. E usor sa acuzi pe altii. E usor sa-i pui pe ceilalti in situatie defavorabila. Imi spuneti ca mint si mintiti.E admirabil. Eu nu mint niciodata. Ma auziti!

N i c i o d a t a.

Daca mi se intampla e pentru a face cuiva un serviciu, pentru a evita o rusine, o drama … Minciuni pioase.  Obligatoriu trebuie mintit. Sa minti un pic, din cand in cand. Orice as spune nu ma credeti. Miciuna e  … minunata. Imaginati-va o lume ireala si sa credeti in ea … minciuna!

E drept ca adevarul are miez si ma uimeste. Confruntare. Adevar si minciuna. Poate ca minciuna va castiga, chiar daca eu nu mint niciodata. Ce ? Am mintit! E cert. Am mintit spunandu-va ca nu mint niciodata. Am mintit spunandu-va ca mint?  Sunt un mincinos? Eu?

Nu mai stiu. Ma incurc. Ce vremuri! Oare sunt un mincinos? Va intreb.

Sunt mai degraba o minciuna.

O minciuna ce spune intotdeauna adevarul.  ”

_____________________________________________________________________

Sub titlul „Teatru de buzunar” ambiguul Jean Cocteau (5 iulie 1889 – 11 octombrie 1963) reunea o serie de texte scurte, continand  monologuri sau dialoguri mai putin cunoscute,  printre care si „Le Menteur” dedicat lui Jean Marais, probabil in 1940, pentru radiofonie.

_____________________________________________________________________

Mi-as fi dorit sa fac o trecere de la articolul precedent, cel despre tacere,  printr-un citat de Robert Louis Stevenson „Exprimam adesea minciunile cele mai crude prin Tacere.” Minciuna e unul din subiectele literare cele mai utilizate, imi amintesc repede „Mincinosul” lui Corneille, cel al lui Henri James, „Cronicile unui mincinos” ale lui Boris Vian si altele.

In limba romana substantivul „minciuna” e feminin, iar „adevar” e masculin. In limba franceza „le mesonge” e masculin si „la verité” e feminin. Sa fie acesta semnul unei diferente psihologice?  Daca mi-as dori sa provoc, as putea adapta o vorba a lui Hermant: „Barbatii sunt clasa muncitoare a minciunii iar femeile sunt aristocratia ei”.

Odata deschis dialogul eu ma voi opri. Astept.  Mai ofer un citat, al lui Picasso, ce-mi place: „Tineretea e perioada minciunilor sincere”.




Exigenta profunzimii (VI) – „Masina Gloriei”

Auguste_de_Villers_de_L'Isle-Adam

Motto: „La gloire est le résultat de l’adaptation d’un esprit avec la sottise nationale.” Baudelaire

Auguste de Villiers de L’Isle-Adam (1838-1889) publica in martie 1874 in „Revue literaire et artistique”, nuvela „Masina gloriei”.  E cat se poate de actuala ,  ca in orice timp al derutei, al inconstantei si stereotipiei sociale.  Sper sa va amuzati, macar cat m-am amuzat eu…

<<  Ce animatie! O Noutate! Prodigioasa inventie a baronului Bottom, Bathybius Bottom. Posteritatea il va latura e cert, pe acest om, alaturi de ceilalti apostoli ai utilului. Cata admiratie ii datoram! Masina lui produce … Glorie. Produce glorie precum trandafirul petale. Produce glorie intr-un mod organizat si inevitabil. Va umple de glorie, vrei sa fugi si nu poti, te urmareste. Masina e destinata acelor autori ce se simt privati de la nastere de aceasta facultate, inca desemnata ca Geniu, gelosi ca nu-si pot oferi pometii unui Shakespeare, palmele lui Goethe, laurii lui Moliere. Ce procedeu a gasit oare acest Bottom?

Se pun 3 intrebari:stoommachine

1. Ce e Gloria?

2. Ce punct comun putem determina intre Masina si Glorie?

3. Ce este acesta.

Exista masini cu vapori? Gloria nu este ea insasi un abur lejer?  Un fel de fum? Poetul o defineste ca stralucirea numelui in memoria oamenilor. Sa analizam, cu o simplitate sincera, prin noi insine , ce e Gloria? Sa facem o incercare, o proba loiala de glorie. Oamenii onorabili nu se straduiesc sa o obtina, abia ca o suporta. Inseamna ca gloria se traduce astazi, in societatea progresului prin semne si manifestari simtite de toata lumea. Si nu prin discursuri adanci, pronuntate solemn. Cu cat o opera forteaza actiuni sensibile ale multimii, cu atat ea se impune, reuneste simptomele unei capodopere si merita … Gloria. Sa negam aceasta e sa negam evidenta.

O masina pura poate fi propusa ca mijloc de a atinge, infailibil, un tel intelectual?

opera-garnierCand regizorul unui teatru, in ziua primei reprezentatii, a spus directorului ce se ingrijora: „Atat timp cat ramane in sala unul dintre cretinii astia platitori, nu va raspund la interogatii, nu sunt responsabil de nimic!”, el dovedea ca a inteles mecanismul gloriei. A pronuntat cuvinte cu adevarat nemuritoare. Si fraza sa loveste ca o raza de lumina. O miracol! Prin chemarea actorilor la rampa, pe aceasta si-a bazat Bottom inventia.

„Oua-Ouaouuuu” este „bravo” impins spre paroxism, e smuls prin entuziasm. „Bravo” articulat vag devine „brao”, creste cu murmurul salii  „Bra-oua- oauaou” , care e aproape un latrat. Sunt Ovatii! si costa!

11-la-salle-de-spectacle.1232840043… e ceea ce bocitoarele erau pentru durere. Sa ne indignam impreuna cu magicianul din „1001 de nopti”: „Cine vrea sa schimbe vechile lampi pentru unele noi?”. Trebuiau gasite partile imperfecte ale iesirii la rampa si corectate, perfectionate, apoi descoperit in sufletul public sentimentul gratie caruia manifestarile de glorie bruta ale Masinii se gaseau reunite, acceptate ca valabile de spiritul majoritar. Masina e sala insasi, se adapteaza in asa fel incat fiecare opera devine, intrand in ea, o capodopera. Costul Masinii, pentru a adapta o sala, nu e exorbitant. O naivitate geniala. Statuetele balcoanelor, roze, sunt multiplicate, guritele cupidonilor continand suflatori de unde ies „Oua-oauau” la comanda, rasete, plans, bis-uri, discutii, zgomote theatre_feminaZGOMOTE PUBLICE PERFECTIONATE. De aici masina se complica … tuburi luminoase sunt alternate ce cele continand gaze hilarante, clopotei de metal destinati sa trezeasca publicul, confeti si frunze de lauri cu numele autorului, inscriptionat cu litere de aur. Manusi confortabile zac langa fiecare fotoliu, cu accesorii pentru a ameliora calitatea aplauzelor. Scaunele sunt prevazute cu mici arcuri si tinte metalice pentru a accentua calitatea vacarmului ovatiilor – o apoteoza de aclamatii, de spasme etc. rabufnesc din toate partile, fara distinctie.

Spectatorul cel mai sceptic nu va mai rezista, va simti ca intotdeauna avizul majoritatii si va face zgomot intr-atata incat sa nu se faca remarcat. GLORIA trece cu adevarat in sala.

4902168_lCat despre Critica, sa nu ne preocupe, ea nu va face altceva decat sa intareasca vacarmul, va fi in intregime cucerita, rivalizand in energie cu insasi aparatura-Bottom. Articole critice confectionate in avans, de Masina, redactate in vechi clisee, dar imbracate in termeni noi, vor circula in tiraje impresionante. Nu exista putere de comparatie. Care sunt fortele omului astazi in comparatie cu cele ale masinii? …

Se vorbeste astazi de adaptarea Masinii Gloriei dramatice in salile Senatului si a deputatilor. Toate „Oua-oauau” inlocuite cu „Foarte bine!” cu „Da! Da! „ cu „Nu! Nu!”, cu „Cer cuvantul” si tot ce e necesar.

Enigma Gloriei e rezolvata. Sfinxul si-a gasit Oedipul. >>

Daena (XI) – Gabriel Garcia Marquez

<< Atunci m-a privit. Credeam ca ma privea pentru intaia oara.  865176093_c8fb61eb28… ii simteam mai departe pe umar, in spatele meu, privirea alunecoasa si grea, am inteles ca eu eram cel ce o privea pentru prima oara. As putea sa continui privindu-te. Am aprins o tigara, am tras in piept fumul aspru si tare, inainte de a face sa se invarteasca scaunul … Am vazut-o cum statea acolo, cum statea in toate noptile, … privindu-ma. Pret de cateva minute n-am facut altceva decat sa ne privim … ii vedeam pleoapele luminate ca in fiecare noapte. atunci mi-am amintit cuvintele dintotdeauna si le-am rostit: „Ochi de caine albastru”. Ea mi-a spus :  „Asa nu o sa mai uitam niciodata.” Iesi din cercul de lumina, suspinand cuvintele: „Ochi de caine albastru”. „Am scris cuvintele astea peste tot.”
„Mi-e teama  ca o sa viseze cineva camera asta si o sa-mi rascoleasca lucrurile”
„Nu ti-e frig?”
Frigul imi dadea certitudinea singuratatii mele.
„Te vad” i-am spus.  „Nu e cu putinta” spuse ea. „Mereu sunt rece. Uneori cred ca sunt de metal”
„Uneori , in alte vise, am crezut ca nu esti altceva decat o statuie de bronz din vreun colt de muzeu. Poate de asta ti-e frig.”
„Cateodata, cand dorm pe partea inimii, simt cum pielea mi se aspreste. Simt cum trupul mi se goleste si pielea mi se face ca o foita de metal. Atunci, cand sangele imi zvacneste inauntru, simt de parca cineva mi-ar bate cu degetele in pantece si-mi aud sunetul de arama in pat.De parca as fi asa cum spui tu: din metal.”
Mi-ar fi placut sa te aud” i-am spus.
„Daca o sa ne intalnim vreodata, pune-ti urechea in dreptul coastelor mele, cand dorm pe  partea stanga, si ai sa ma auzi sunand. Totdeauna mi-am dorit s-o faci odata si odata”.

Imi spuse ca ani in sir nu facuse decat asta. Viata ei era menita sa ma intalneasca in realitate, cu ajutorul acestor cuvinte de  recunoastere : „Ochi de caine albastru” Si pe strada le rostea cu voce tare, caci acesta era un fel de a-i vorbi singurei fiinte de pe lume care ar fi putut sa le inteleaga.

„Eu sunt cea care iti apare in vis in fiecare noapte si-ti spune : Ochi de caine albastru”, si-mi mai spunea ca se ducea prin restaurante si le spunea chelnerilor, inainte de a fi comandat : „Ochi de caine albastru”, dar chelnerii ii faceau o plecaciune respectuasa, fara sa-si poata aminti vreodata ca ar fi spus asa ceva in visele lor.
Se duse intr-o drogherie, se apropie de vanzator si-i spuse: „Visez mereu un barbat care imi spune : „Ochi de caine albastru”. Vanzatorul o privise si-i spuse: „De fapt, domnisoara dumneata ai astfel de ochi.”
„Trebuie sa-l intalnesc pe barbatul care imi spune in vis cuvintele astea.” Si vanzatorul izbucni in ras.
In fiecare zi ma straduiesc sa-mi aduc aminte cuvintele cu care trebuie sa te intalnesc„, i-am spus.
Acum cred ca pana maine n-o sa le uit; Totusi mereu spun asa, si, cand ma trezesc, mereu uit cuvintele cu care pot sa te intalnesc.
Atunci zise: „chiar tu le-ai nascocit in prima zi”…
„Le-am nascocit pentru ca ti-am vazut ochii de scrum. Dar nu mi le amintesc niciodata a doua zi”.
Si ea, cu pumnii stransi langa sfesnic, trase adanc aer in piept: „De-as putea macar sa-mi amintesc in ce oras am scris cuvintele astea.”
sb10065248h-015_-_young_couple_sleeping_on_bed_in_hotel_room,_elevated_view„As vrea sa te ating acum”, i-am spus … „Nu mi-ai spus-o niciodata”, zise.
„Acum ti-o spun si e adevarat”, i-am spus. De dupa sfesnic imi ceru o tigara. … Uitasem ca fumam. Spuse: „Nu stiu de ce nu-mi pot aminti unde am scris cuvintele”.
„Cum nici eu nu stiu de ce n-o sa mi le pot aminti maine.”
Si ea spuse trista: „Nu. Uneori cred ca si asta a fost tot in vis.”

Ea strivi tigara in gura si spuse: „In vre-un oras din lume trebuie sa stea scrise, pe toate zidurile, cuvintele acestea : „Ochi de caine albastru”. „Daca maine mi-as aminti, as porni sa te caut”, i-am spus.
Trase fumul in piept, cu tigara intre degete, si exclama: „Acum e altceva. Incep sa ma incalzesc.” Rosti asta cu glas cald si sfios, de parca n-ar fi vorbit de fapt, ci ar fi scris cuvintele pe o hartie si ar fi apropiat hartia de flacara pe cand eu citeam … inainte ca foaia sa arda de tot si sa cada pe podeaua zbarcita, imputinata, prefacuta in scrum usor.”
„Ne vedem de cativa ani. Uneori cand eram impreuna, cineva de afara scapa pe jos o lingurita si ne trezeam. Incetul cu incetul am ajuns sa intelegem ca prietenia noastra e subordonata lucrurilor si evenimentelor cele mai simple. Intalnirile noastre sfarseau mereu asa, cu o lingurita ce cadea in zori.
In visul acela am intrebat-o pentru prima oara: „Cine esti?” si ea mi-a raspuns : „Nu-mi amintesc”.
I-am spus atunci: „Dar cred ca ne-am vazut inainte”. Si ea zise nepasatoare: „cred ca o data te-am visat, am visat chiar camera asta”. Iar eu i-am spus: „Asa. Incep sa-mi aduc aminte.” Si ea mai spuse: „Ce curios! Precis ne-am intalnit in alte vise”.
Trase de doua ori din tigara.
„As vrea sa te ating” i-am spus inca o data. „Ai strica totul”. Eu am adaugat: „Acum nu mai conteaza. Ar fi de ajuns sa intoarcem perna  pe partea celalata si sa ne intalnim din nou. ”
„Daca am intoarce perna, ne-am intalni din nou; Dar tu, cand ai sa te trezesti, vei fi uitat totul.”
„Se face ziua, am spus fara s-o privesc. Cand a batut de doua eram trez, si de atunci a trecut mult.” M-am indreptat spre usa; cand pusesem deja mana pe clanta, i-am auzit vocea egala, neschimbata:
„Nu deschide usa, spuse. Coridorul e plin de vise intortocheate.”
I-am spus „Cum de stii?”escaliers
„Pentru ca acum o clipa am fost acolo si a trebuit sa ma intorc cand m-am pomenit dormind pe partea inimii
Tineam usa intredeschisa …
M-am intors deschizand inca putin usa, ale carei balamale nu faceau nici un zgomot, si i-am spus: „Cred ca nu e nici un coridor pe aici. Simt miros de camp.”
Iar ea: „Stiu eu mai bine ca tine. Dar acolo afara e o femeie care viseaza campul.”
„Este femeia aceea care si-a dorit intotdeauna o casa la tara si n-a putut niciodata sa plece de la oras”.
Imi aminteam ca femeia imi aparuse intr-un vis anterior, dar stiam, stand asa, cu usa intredeschisa, ca intr-o jumatate de ora trebuia sa cobor la gustarea de dimineata. I-am spus „Oricum trebuie sa ies de aici ca sa ma trezesc.”
Afara vantul falfai din aripi o clipa, apoi se domoli, si se auzi respiratia unei femei dormind … Vantul de pe camp se opri de tot. Nu se mai simtea nici un miros. „Maine am sa te recunosc dupa asta, am zis.”
„Am sa te recunosc cand am sa vad pe strada o femeie care scrie pe ziduri „Ochi de caine albastru”. Iar ea, cu un zambet trist – un zambet cu care deja se incredinta imposibilului, necuprinsului – spuse: de fiecare data alta, dar aceeasi.
„Totusi ziua n-ai sa-ti aduci aminte de nimic”…
„Esti singurul om care, cand se trezeste, nu-si mai aminteste nimic din ce-a visat.” >>


( din Gabriel Garcia Marquez – Ochi de caine albastru – 1950 )

Daena (X) – Vise alăturate – Cortazar

dreamsendDormisera cu capetele lipite
şi aşa,
in acea apropiere fizică,
in coincidenţa aproape totală
a atitudinilor,
poziţiilor,
răsuflării,
aceeaşi cameră,
acee
aşi pernă,
acelaşi intuneric,
acelaşi tic-tac,
aceleaşi radiaţii magnetice,
aceeaşi marcă de cafea,
aceeaşi conjunctură astrală,
aceeaşi noapte pentru amindoi,
aşa strins imbrăţişaţi,
visaseră vise diferite,
trăiseră aventuri diferite,
el zimbise in vreme ce ea fugise ingrozită,
el dăduse iar un examen de algebră
pe cind ea
ajungea intr-un oraş de piatră albă.
[…]

***
singurătatea

inadmisibilă

a celui care visează

***

simţea bariera de netrecut,
distanţa vertiginioasă
pe care nici dragostea n-o putea invinge.
Vreme indelungată a aşteptat un miracol
ca visul
pe care ea  avea să i-l povestească

dimineaţa
să fie cel visat de el insuşi.
II aşteptă, il chemă, il provocă,
recurgind la toate analogiile posibile,
căutind asemănări
care să-l conducă brusc
la o recunoaştere.

***

O singură dată …

visară vise analoage.

***
Visele reveniră,
pentru fiecare altele.
Capetele dormeau
atingindu-se
şi in fiecare
cortina se ridica la un spectacol diferit…

… renunţă la orice speranţă.
Nu mai avea nici o incredere
că s-ar intimpla ce-şi dorea,
şi ştia că fără incredere
nu se va intimpla
Ştia că fără incredere
nu se intimplă nimic
din ce ar trebui să se intimple.
Şi mai intotdeauna
nici cu incredere.


( Julio Cortazar – din Şotron – Rayuela – 1963 )

Manuscrisul gasit la Zaragoza – Jean Potocki

Motto: „Unul din noi a avut ochii fascinati, si poate ca am vazut rau amandoi.”

( Jean Potocki – Manuscrisul gasit la Zaragoza – a opta zi  )

270px-jan_potocki_1761-1815

Pentru astazi, voi reveni in lumea Literaturii, si voi propune un roman destul de putin cunoscut al polonezului Jean Potocki (1761-1815) si anume, „Manuscrisul gasit la Zaragoza” (1810). Cei curiosi pot gasi detalii pe Wikipedia, nu asta e intentia mea si in nici un caz sa dezleg enigma acestui roman incitant, ce a aparut postum in atatea editii ca nimeni nu mai stia care e cea completa si reala.  Nu va voi povesti nici despre autor, si nici ce contine romanul,  nu voi alege sau extrage o tema sau alta a romanului, caci ar fi o hazardare inutila.

Era tare ambitios polonezul acesta Potocki! La 28 de ani scria „omul studios, poate, dupa cativa ani de munca asidua, sa cuprinda toate cunostiintele adunate pana la el.”

Asadar  Potocki, a inceput acest roman labirint in 1794, ca  „roman à tiroirs”, in franceza (il putem considera astazi un veritabil „bunic” al atat de lecturatului realism-magic sud-american), l-a construit ca o suma de genuri:   e  gotic, e fantastic, e si parodic, e cavaleresc, e  romantic, e istoric, are umor-negru dar si filosofie,  e si ceva libertin, are povesti de dragoste,  e teatral,  e saturat de referinte esoterice, de coduri masonice, de tot felul de imbricari amestecate intr-un balet de istorioare … ca blogurile multora dintre noi. :-). Doar ca impresia lasata e ca toate vor conduce in final la „initierea” eroului. Suntem in lumea literaturii, dar parca am fi si in cea reala, autorul reuseste repede sa ne evaporeze toate reperele. De la inceput incerci sa intelegi „Cand a fost gasit manuscrisul?”. In 1808, cand Zaragoza era asediata de armata napoleoniana, curiozitatea intelectuala a unui ofiter drawing_handssalveaza de la evidenta distrugere cateva caiete spaniole, de care nu se poate desparti. Astfel se formeaza de la inceput un fel de veriga escheriana ( ESCHER ) intre text si lumea exterioara, caci textul conduce la identitatea celui ce l-a gasit. Adica, noul proprietar al manuscrisului intra, fara sa stim cum, in lumea particulara a cartilor si a bibliotecilor care e locul memoriei colective, si in care NOI suntem in mod neasteptat continuti.  ( mai tineti minte de biblioteca distrusa dar nu in intregime pierduta din Alexandria?) . Fara sa vreau , am inceput deja sa va povestesc… Tot voi dezvalui cate ceva, sa va trezesc un pic interesul, iarasi nu stiu exact ce citat voi alege. Romanul  incita: „Descifreaza-ma daca poti”. Lectura unui astfel de roman e in acelasi timp activitate intelectuala si ludica. Autorul, dupa ce te plonjeaza in perplexitate iti da ceva piste de lectura si un suport interpretativ.cele_trei_versiuni

Voi proceda ca la analiza unui text antic ;-), caci pana si un roman trebuie reactualizat in functie de descoperiri recente, ca munca unui arheolog.  „Savantul necunoscut”  😉 din trecut, Potocki,  a preferat pozitia de autor de fictiuni, pentru a surprinde, pentru a NU ne formula direct cateva ipoteze ale sale. Nu va sti nimeni cum trebuia de fapt ansamblat romanul, din bucatelele-manuscris gasite mai peste tot.   Avem ceva informatii despre:

A – versiunea „integrala”  in editia Corti – Radrizzani – restaurat la Paris, extras din arhive pierdute din Cracovia, Varsovia, Leningrad, Leipzig, Pontarlier..)

B – versiunea 1810 – versiune rescrisa – cuprinzand 61 de zile ( manuscris lasat prin testament urmasilor si gasit la Madrid, Moscova, … ?… Austria )

C – versiune 1804 – versiune mai baroca – cuprinzand 45 de zile – abandonata de autor

D – versiunea 1794 – cuprinzand doar noptile 19-39 , publicata in timpul vietii                  🙂

Evreul ratacitor nu se plimba si povesteste decat in A si C, finalul romanului nu-l avem  decat in A si B, si se pare  totusi ca A, B si C sunt trei versiuni diferite. Cand esentialul unui roman ne scapa, incercam sa-l detectam prin ricoseu. Sa-l caut in A, in B, in C? Sau in ceea ce au comun A, B, C ? Daca Potocki nu are centru? Geografic, in viata sa reala, nu locuieste nicaieri, calatoreste fara sa stie unde merge, spre ce destinatie. E ca o polifonie.  Personajele sale sunt, ca si el, in voiaj. Pana si recitatorul se dedubleza spre final. Intai Alphonso apoi Avadoro, 2 luni de ratacire pe mai mult de 600 de pagini, ca in final sa ramana o opera deschisa. Ramanand deschisa, stratagema indoctrinarii (complotului initiatic ocult) cade (ni s-a parut suspecta toata aceasta punere in scena pregatita colectiv) . Cand nu mai e centru orice se realizeaza. Stiti cum? Autorul se retrage pur si simplu din roman. Nu mai lasa nici o urma.

Cand un autor construieste un roman cu o problematica, ce te face sa te gandesti la un mecanism, nu rareori lectorul se va opri pe anumite componente ale recitului. Intuitia lectorului il avertizeaza ca aceste fraze ii fac semne, ca sunt duble, chiar daca sunt introduse in povestire unde au foarte bine loc, dar pot avea si o alta valoare simbolica.   Care e pozitia lectorului:

– urmareste aventurile romanesti

– primeste un continut de gandire ( o suma de reflexii filosofice adesea contradictorii)

– incearca sa creeze un pasaj intre acestea; lectorul poate avea propriile alegeri, incearca sa faca ORDINE.

Parca retraim cele 1001 de nopti (care la sufisti insemnau binenteles ceva!), sau multfilmul_coppola indragitul meu „Don Quijote„. As fi inceput sa povestesc , despre primele 8 zile cand ne intalnim cu cele 3 mari religii monoteiste, prezente in Spania ( doua surori musulmane, un ermit crestin si un kabalist). As putea aminti personajele: Alphonse, kabalistul Uzeda si sora sa Rebeca, geometrul Velasquez, evreul ratacitor, Avadoro boemianul, talharul Zoto, secta lui Gomelez, savantul melancolic Hervas. M-am lungit insa, prea mult, pentru cei interesati  va astept cu comentarii. Cer scuze, dar ma voi opri aici, sper ca interesul a fost trezit.

Pentru cei tineri si lenesi la lectura, sa amintesc ca exista un film de Wojciech Has (din 1965, de retinut!) ce are si el, aproape aceeasi poveste stranie ca si manuscrisul. (Luis Bunuel aprecia mult acest film.)

O versiune scurta foarte scurta , super ciopartita de 120 min, o versiune scurta de 152 min,  si  din 1990 se tot cauta versiunea lunga de 180 min, ce a aparut in sfarsit in 1997 , in recenta restaurare facuta de Scorsese si Francis Ford Copola dupa unica copie pastrata de W.Has.  Din pacate pentru prima versiune a lui Stalker, Tarkovski nu a avut acelasi noroc, si a trebuit sa refaca in intregime filmul pe care multi il indragesc atata.

PS:Cateva citate totusi:

„… Noi radem cand ceilalti isi imagineaza ca o pot citi, ca pentru aceasta le este suficient organul material al vederii. Asta este de ajuns pentru anumite limbi moderne, dar nu pentru ebraica, unde fiecare litera e un numar, fiecare cuvant o combinatie savanta, fiecare fraza o formula inspaimantatoare care, bine pronuntata cu toate inspiratiile si accentele convenabile, ar putea distruge muntii si seca fluviile. Asa Dumnezeu a creat lumea prin cuvant si apoi s-a facut cuvant El insusi. Cuvantul loveste aerul si spiritul, actioneaza asupra simturilor si asupra sufletului. Oricat de profani trebuie sa recunoasteti ca e veritabilul intermediar intre materie si inteligentele de orice fel. Tot ce va pot spune e ca in fiecare zi nu doar castigam cunostiinte noi, ci o putere noua, si daca nu o utilizam, macar avem placerea de a ne simti fortele si de a avea convingerea interioara.” ( A 9-a zi – cabalistul).

PUNCTUL LUI POTOCKI – alte „Puncte, puncte …” aici

„exista un moment cand doi indragostiti se iubesc in mod egal, … din acesta intrebarea intra in maxime si minime.” ( Velasquez – a 20-a zi )

De 8 Martie – o mica colectie de haiku-uri

Voi incerca sa partajez cu toate cititoarele acestui blog, si nu doar,  din mica mea colectie de haiku-uri preferate, memorate de-a lungul anilor, sunt sigur ca vor mai reveni pe parcurs si altele. Nu voi explica cum inteleg si traiesc eu haiku-ul. Va doresc acelasi echilibru de tensiuni , intre cer si pamant, intre vid si plin , intre unic si universal, intre viata interioara si viata exterioara, intre trecator si etern, ce mi-l procura mie.

t-luciolesIata licuricii
As vrea sa spun cuiva
insa sunt singur.
(Tan Taigi)

clopotClopotul tace
florile in ecou
parfumeaza seara.
(Basho)

Nimic nu-mi apartine
Doar pacea inimii
si racoarea aerului.
( issa)

mur

Gradina de alaturi
prin gaura
zidului de argila.
(Ryokan)

661-fulger

In fata fulgerului
sublim e acela
care nu stie nimic.
(Basho)

Tunet
Pe cer albastru
explozie de adevar in om.
(Shuson)

nuit_etoilesSting lampa
Stelele proaspete
Se strecoara prin fereastra.
(Soseki)

la_luneUrmarit
licuriciul se ascunde
intr-o raza de luna
(Oshima Ryota)

Admiratorilor lunii
norii uneori
le ofera o pauza.
(Basho)

Hotul a luat totul
doar luna nu,
e la fereastra.

C’était dans la nuit brune
Sur le clocher jauni
La lune.
Comme un point sur un i.
(Musset)

papillons3d-760936

Cu nectar de orhidee
fluturasul
Isi parfumeaza aripile.
(Basho)

Pe garoafe
Un fluture alb
Sufletul cui ?
(shiki)

CB036741

Melcului
Spirala cochiliei
Incet incet se accelereaza.
(Seishi)

photo-goutte-pluie

Ploi de primavara
Sfarsind in picaturi
Pe-ici, pe-colo.
( issa)

toamna3

Frunzele nu misca
arborele respira
cu pasarelele.

Prospetimea vantului
Vocea pinilor
Umple cerul vid.
( Onitsura)

De-a lungul raului
n-am vazut nici un pod
ziua asta e fara sfarsit.
(  Masaoka Shiki)

rose-rain

Ploaia se opreste
un trandafir
ridica capul.

violon-et-outils-affiches

Le sanglot long
Des violons
De l’automne.
(Verlaine)

viespe

Patru pere intr-un par
viespile mi-au lasat
una.

chat-dort

Pisoiul somnoleaza
in spatele ochilor inchisi
plimbari de soareci.

buburuza

Buburuza
Am aruncat-o
In profunzimea umbrei.
(shiki)

In cortul meu
ce va pot oferi?
Tantarii sunt mai mici.

Pentru cei ce-l urmaresc
Licuriciul
Isi ofera lumina.
(Otomo Oemaru )

oiseaux_soleil_levant_a

Un singur corb
ajunge
pentru a zgaria soarele.

Intre nori
o spartura de soare
inima mea se strecoara.

poteca_mea_spre_padure

Cararea asta
nu o vrea nimeni
decat apusul de soare.


Din arbore in arbore
Vantul calatoreste
Primavara avanseaza putin.
( Basho)