Puncte, puncte … (IV)

 Motto:  ” A scrie e usor. Incepi cu majuscula si termini cu punctul final. La mijloc pui ideile.”

Punct Neruda

Stim ceea ce cautam si gasim ce prevedem,  pana la un Punct.” ( Noica)

Punctul Blaga – Punctul de Infiripare, ce surprinde “momentul in care omul biologic se lanseaza in chip cu totul inexplicabil si neimpins de nici o imprejurare precisa, intr-o experienta inconjurata de orizontul misterului si a unei virtuale revelari…Momentul e plin de grave consecinte, caci sub impulsul sau se declanseaza de fapt destinul creator al omului. Momentul e punctul de infiripare, punctul origo al unui jgheab, care tine de fiinta omului mai mult decat de anatomia acestuia. Cu acel moment de transpunere in orizontul misterului, fara intoarcere, cu acel moment de declansare ireversibila a unui destin revelator-creator, apare ceva nou in lume. Existenta se imbogateste cu cea mai profunda varianta a sa…” ( Trilogia Culturii , 1935-1937 )

Punctul d’Annunzio

el se afla in mijlocul existentei sale muritoare, desprins de tinerete, chiar in Punctul de Declin; si iata ca numai acum i se dezvaluia viata, infrumusetata cu toate bunatatile eu, ca o padure plina de copaci purpurii, a caror catifelare proaspata n-au cunoscut-o niciodata mainile sale concentrate asupra altor opere...”.

 

Puncte PLATONEste clar ca daca mi-as cunoaste punctele tari si punctele slabe, m-as stradui sa le cultiv pe primele si m-as debarasa de cele secundare in masura in care mi-ar fi posibil”,  “exista PUNCTE in apararea carora nu ma incapatanez prea mult” (Platon, Menon) ” Punctul … slabiciunii si al lenei ne face incapabili sa mai traversam aerul pana la capat.” (109d)  “Ar trebui sa revenim pe proprii pasi dupa ce am ales pentru acelasi subiect un punct de plecare diferit… Punctul de plecare va fi mai diferentiat decat in explicatia precedenta, ce nu mai e suficienta… Pentru a atinge claritate in acest punct, sa ne  fortam sa ne explicam din nou…

Punctul Bossuet-GratryPunctul care ma preocupa azi –  “Inteligenta ne este partiala, intrerupta, captiva. Traiesc gandesc prin linii stramte, punct cu punct. Pentru a fixa o idee uit altele. Pentru a dori un PUNCT abandonez toate celelalte. Ma fixez in cel mai neinsemnat obiect. Uit lumea intreaga pentru punctul care ma preocupa azi. Si toata viata mea e asa focalizata pe un punct si dezgustata de toate celelalte. Vointa mea nu-i ca un soare ce iradiaza in toate directiile pentru totdeauna, e ca o linie stramta, foarte scurta, la capatul careia te opresti si te stingi, pentru a lumina o alta linie, urmatoarea…  “

“Exista un punct unde toate eforturile intelepciunii umane esueaza: acela de a sti cum se face ca exist, ca sunt liber si ca sunt cauza a ceva.” ( 1844)

Punctele DragomirRatiunea e intotdeauna afara de ceea ce gandeste … ratiunea e altundeva, intr-un PUNCT EXTERIOR. Acest punct exterior nu este Bewußtsein ( Constiinta), nici Evidenz ( Evidenta), nici “cogito ergo sum”. Toate acestea vin numai dupa aceea si cand sunt constient, de exemplu, deja sunt extrapolat fata de gandire, adica constiinta este extrapolarea relatiei “punct-obiect”, dintr-un punct care e constiinta constiintei s.a.m.d… Ratiunea este “din afara”, adica pur si simplu atat. Aceasta punere la punct e importanta. Ce se poate spune despre acest punct din afara decat  ca este deja in alt punct din afara fata de primul? Nimic. Poti sa creezi oricate trepte de “din afara“… “  ( 27 nov. 1978) “… acum caut sa gandesc asta dinlauntrul meu, adica adaugand punctul de referinta care sunt eu… Eu sunt mereu altul si altul, sunt in fiecare clipa punctul de referinta al clipei mele respective, si totodata, independent de mine, se constitue viata mea, in care nu mai sunt eu cel de fiecare clipa, ci ceva strain de mine, pe care pot sa-l ignor, sa-l mistific, sa-l trisez, nu numai fata de altii, ci si fata de mine, intr-un cuvant, sa fac cu el ceea ce pot face cu orice este altceva decat mine. Adaugarea punctului de referinta insotitor si implicat in fiecare ACUM este hotarator pentru ceea ce vreau sa spun … nimeni nu stie ce este esential pentru fiecare, raportat la sine ca punct de referinta.” ( dec. 1988).

Punctul Omului Recent, Punctul Patapievici … dintr-un punct incolo este imposibil ca cineva sa nu calce, fara sa stie, o lege.”

 Punctul Aragon : Niciodata n-ar fi cedat in teoria unui anumit punct , ce dadea coerenta celor 1000 de vieti ale sale“.

Puncte Cioran : “cosmogonia  mea adaugă neantului iniţial o infinitate de puncte de suspensie…”“Inima mea — prin care a trecut cerul — e punctul cel mai îndepărtat de Dumnezeu.”  … Parisul e punctul cel mai indepărtat de Paradis?” “Deşerturile sînt parcurile lui Dumnezeu. Prin ele îşi plimbă oboseala de totdeauna şi prin ele se vaicără chinuitele noastre avînturi. Singurătatea e punctul nostru comun cu El, dar şi cu diavolul. “Nu pot vorbi de infinit fără să simt un vîrtej interior şi unul exterior. Este ca şi cum, dintr-o existenţă ordonată, cu legi şi forme, aş sări într-un vîrtej cu ondulaţii inegale şi capricioase ce evoluează, cu o iuţeală de gînd, prin imensitate. Evoluţia acestei linii sinuoase se desfăşoară spre un punct etern inaccesibil. Cu cît punctul de ajungere se deplasează înspre o depărtare inconceptibilă şi indefinită, cu atît intensitatea vîrtejului pare a creşte. Curbele şi ondulaţiile lui n-au nimic din uşurinţa graţiei, ci descriu linii complicate, asemenea unor flăcări cosmice. O trepidaţie universală zguduie totul ca într-un infern. Şi toată lumea pare a se mişca într-un ritm accelerat şi nebun, ca şi cum s-ar apropia apocalipsul. Nu există un sentiment adînc al infinitului fără acea senzaţie ciudată a apropierii vertiginoase de sfîrşitul cosmic, de sfîrşitul universal. ” Punctul critic  al vitalitatii nu este boala -care e o lupta- ci aceasta eroare imprecisa ce refuza totul si rapeste dorintelor forta de a genera erori proaspete.” “Nu oboselile suspecte, nici tulburarile precise ale organelor ne vor revela Punctul cel mai de jos al vitalitatii , nici perplexitatile sau variatiile de termometru, ci ar trebui sa resimtim aceste accese de ura sau mila fara motiv, fiori nemasurabili, pentru a intelege ca echilibrul ne e amenintat“. Punctul in care indivizii pot fi inferiori propriei lor experiente”.

Punct Ana Blandiana Scrisul e “punctul in care prezenta omului nu mai este necesara“.  “Poezia e ca un continuu si riscant efort de renuntare la forma, de diminuare a ei pana la punctul primejdios in care pot sa stea in cumpana gandul spus si cel nespus … “ “Pentru a fi un bun cititor de poezie trebuie sa te tii cu precautie la o oarecare departare de ea, trebuie sa te opresti in PUNCTUL in care lumina cade asupra ei potrivit, sa te asezi in locul din care sa nu ti se para nici orbitoare, nici lipsita de importanta. Nu e un loc comod si nici nu e usor sa aluneci din punctul ideal. Putina oboseala, putina deznadejde si totul se deformeaza si devine monstruos“…

Puncte Vasile Lovinescu

“… dar supremul MAGNUS OPUS sta in dibuirea punctului unde mitul incepe sa se teasa in viata de toate zilele, in dezvaluirea intrepatrunderilor intr-un tot indivizibil.” ( Sunt lacrimae rerum)“Lumina fosneste. Lumina atrage oracular puncte cruciale ale fiintei noastre, dupa catharsis.” (Steaua fara nume) “In orice moment, in orice punct, trebuie sa spui de Dumnezeu ca este acolo, dar si ca punctul si momentul nu sunt Dumnezeu. “ ( Insemnari Initiatice) “Ma simt la punctul de interferenta al unor lucruri stranii care se invalmasesc in mine fara macar sa catadicseasca sa-si dezvaluie identitatea.” (Scrieri crepusculare) “Ca sa imbratisam natura trebuie sa o prindem in punctul si momentul acela cand e invizibila si care ii produce vizibilitatea … Contemplarea cea mai desavarsita a naturii se reduce la o serie de puncte invizibile si care sunt noduri vitale ce ne animeaza pe ea si pe noi…“  (Insemnari initiatice).“O metoda de a universaliza ambianta, si pe noi, este sa descoperim, prin atentie si mediatatie, punctele vii ale unui lucru. Odata acestea asimtite, lucrul, in materia lui, in punctul de interferenta al acestor puncte, devine cenuse si se transforma in constelatie care misca zilele cunoscute si necunoscute.” (Jurnal alchimic) Orice punct este “centru” cu conditia ca acolo sa existe o “initiativa” si o “libertate”.(4 iulie 1965) “Comorile se gasesc in punctele de ruptura.” Adancul, “punctul cel mai de jos ce reflecta pe  cel mai de sus”. ( V.L. MSR) “Pentru ca doua puncte de pe o linie spatiala sau dintr-o succesiune temporala sa se identifice, trebuie sa “devoreze” spatiul dintre ele.” ( VL – MSR) “Orice punct simbolizeaza Punctul.“cele 6 directii ale spatiului plus punctul lor central … Toate directiile spatiului se reintegreaza in punctul salbatic…“ “Cum poate fi melodia Punctului altceva decat Suflu?” “In Punctul in care se intampla Sfasierea se aude strigatul fara sunet.”

Punctele Silburn ” Durata nu e facuta decat din puncte-clipe care se urmaresc, spatiul consta tot din aceste puncte-clipe ivindu-se simultan si miscarea nu e decat aparitia acestor puncte-clipe in atingere… Nu exista timp, spatiu si miscare in afara acestor puncte-clipa. Instantul se intinde in tot ce exista.”

Punctele Ionesco “Sunt chiar foarte indignat ca nu exista decat doua puncte de vedere total opuse, si nici o persoana nu poate remedia aceasta lipsa a inteligentei umane care abia reuseste sa fie dualista” (“Nu” – 1934)

Punctul LazarisNoi nu gandim, noi cream gandirea. Sa gandesti cere timp, si nu avem timp. Cream sentimente toata ziua. Cum comunicam? Prin acel punct de conversie a iubirii in lumina”.

Punctul Culianu in care “in cele din urma se ajunge la concluzia ca, din orice punct ar fi privita – chiar din pozitia cea mai privilegiata …- conditia umana e searbada, iar spatiul lumii – o inchisoare unde aspiratiile ei sunt iremediabil incatusate.” (Tozgrec)

Punctul Lacroix-DeleuzeSa urmezi o linie de fuga nu e posibil decat daca nu o calculezi in termeni de PUNCT DE PLECARE si PUNCT DE SOSIRE, trebuie sa iubim devenirea pentru ea insasi.”

Punctul Dante, “punctul spre care se trag din toate partile greutatile” , punctul de maxima compactare a lumii… un fel de pol.

Punctul Hugoaceste cuvinte erau, putem spune, punctul de jonctiune a doua scene care s-au dezvoltat in paralel la acelasi moment, fiecare in teatrul particular. “  ( martie 1831)

Punctul Eminescu

Dar deodat-un punct se miscă… cel întâi si singur. Iată-l

Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl…

Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii,

E stăpânul fără margini peste marginile lumii…

( Scrisoarea  I )

Punctul Goethe “Studiul deductiv si inductiv odata ajuns in punctul in care se produce mirarea, trebuie sa se opreasca imediat”.

Punctul ParmenideMi-e indiferent de unde voi incepe caci ma voi intoarce din nou in acest Punct” ( Poemul, fragment)

Punctul Manzoni : “nu lipsea decat un punct de sprijin, o rascruce, un impuls usor, pentru ca faptele sa succeada cuvintelor…” ( Les Fiancés)

Punctul Rortry: ” Punctul cel mai indepartat pana la care poate cineva sa inainteze cu limbajul; dincolo de el exista doar pasivitate neajutorata sau recurgere la forta.” ( Contingenta, ironie, solidaritate).

Punctul Hasdeu (1838-1907) “Aplicarea celei mai riguroase metode analitice silindu-ma a descompune toate elementele constitutive ale fiecarei chestiuni pana la PUNCTUL NON-PLUS-ULTRA, m-a atras vrand-nevrand in episoade mari si mici, de care sunt insa departe de a ma cai, caci ele mi-au permis a rezolva in mod incidental o multime de probleme…” ( prefata la Istoria critica ).

Punctul SimionIn orice fenomen, oricat de complicat ar fi, trebuie sa existe cateva puncte de reper, un rasarit de soare si un apus, dupa care te poti orienta. Spectacolul universului devine, in acest chip, accesibil.“  “Negatia este atat de puternica incat de la un punct nu mai sunt sensibil la adevarul pe care il contesta…” ( Jurnal parizian).

 

Puncte Junger  “Fiecare punct e centru in infinit” ( Jurnal pe 22 nov. 1944).

Observatiile se succed din noaptea timpului si e mereu aceeasi frontiera vizata: Punctul unde cunoasterea capituleaza” (Jurnal, 13 dec.1945)

De indata ce te asezi intr-un PUNCT DE OBSERVATIE, te plasezi intr-un punct particular fata de lumea in ansamblul sau si cine prinde un secret, afla si mai multe secrete, fara sa le fi cautat“. ( Inima aventuroasa, prima varianta , 1929 )

Punctele Steinhardt, “Exista in dialectica simultanelor credinta-necredinta un punct critic  pe care, rugandu-ne mai departe, il depasim. Prin faptul ca ma rog, desi ma indoiesc, desi prin urmare nu cred in mod absolut, cred ! Aceasta este credinta : depasirea punctului critic al dialecticii.”

Omul priveste cu spaima furnicarul ( ori stupul, ori colonia de termite sau oricare alta societate animala), unde fiinta individuala nu-i decat o piesa care-si repeta functia la nesfarsit, unde pe orizontul perfect circular nu se inscrie nici un punct omega . ”(Jurnalul fericirii).

Punctele Radu Botta “ajunsesem în punctul unde nu mă voi culege literă cu literă decât dacă voi fi aruncat totul.”“Nu există un punct în care să stai şi să împlineşti rotirea, nu e o persoană  în care să prinzi băierile lumii, un exerciţiu creator care salvează, şi nu suntem datori cu nimic nimănui.“viciul e viciu  în punctul infinitezimal al întâlnirii” “mă vor fi tras în punctul în care să le fi promis  tuturor fericirea, dar mort e mai confortabil”. “Ai ajuns fără să  ştii într-un punct în care erai deja promis. Fluieri a pagubă în faţa a ceva ce nu  recunoşti şi pe care ar fi trebuit numai să-l scrii.” “vorbim înainte şi  după de punctul în care semnificăm. Tăcem vorbindu-ne. Când scriem  scăpăm acestui proces şi facem lucrurile simultan…”… paradoxul punctului de echilibru: oricare dintre punctele materiale pe care le-ai alege dintr-o siluetă au o deviaţie de la punctul geometric al echilibrului. Imediat ce pui în mişcare obiectul apare o arie de sprijin înăuntru şi în afara lui prin care deplasarea se poate balansa. Cum poţi sta?!, fără să te-nvârţi.” “Nefericirea e o vină stupidă într-o lume ca asta unde ai toate şansele din orice  punct.” “Sintetizează şi reduce ori găseşte o cale,  trebuie să ajungă din ce în ce mai departe de tot; şi de la un anumit punct de  sine.”

Puncte Jabes  “Nu exista punct de invatatura pentru ceea ce ignoram…”

“In ce punct al prezentei noastre suntem cand devenim absenti? “  (Le Livre de Marges, II) Punctul e obiectul tentatiei mele. La capatul renuntarii am intalnit Punctul.

Ai uitat Punctul? Punctul e astrul uitarii.  (Le Livre des ressemblances)

“Din acest Punct e timpul de dinainte de punct si timpul de dincolo de punct. Punct de jonctiune… Punct de saturatie. Punct de roua. Punctul deceptiei. “ “Cercul de ieri a devenit punct si intrebarea cercului, intrebarea punctului. Opera circulara isi poate gasi finalitatea in punct? Acest punct, ultima urma, este probabil o clipa circumscrisa eternului, reinceperii cartii.”  (El, ou le dernier livre).

“In Punctul acesta atat de mic e continuta cenusa celorlalte puncte.” “Vad un punct scaldat in propriul sange si vad acelasi punct traind … aud strigatul acelui punct.  “Asteptarea e acel punct fara intoarcere in tenebrele caruia cautam iluminari.”

“Sa descoperim raportul profund intre un punct si un altul indiferent de distanta, de puterea noastra de a percepe, iata adevarata cunostere calda. … Acest punct halucinant, punct de contact, punct de concurs, punct de incidenta – este nod plin de cunoastere, coarda a sublimului, spanzurat, revendicat de cele 4 orizonturi cu care fiecare zi incendiaza corpul.

Punct Wittgenstein “Pentru a spune ca un punct e negru sau alb, trebuie sa stiu in prealabil in ce conditii numim un punct negru, si in ce alte conditii il numim alb…” ( Tractatus logico-philosophicus).

Punct Lautremont “Sa nu credeti ca sunt pe punctul de a muri, caci nu sunt inca un schelet, si batranetea nu mi-e lipita de frunte”. (Les Chants de Maldoror)

Punctele Anais

De ce gandurile mele nu sunt mai calme? Din cauza minusculelor puncte de iritatie. Imposibil de controlat.” (Jurnal, 1925)

Punct Avicena Ceea ce spunem despre Punct, “ca deseneaza o Linie prin miscarea sa”, e ceva spus pentru Imaginatie, dar nu e posibil sa existe. Nu putem presupune, pentru punct, un contact cand se deplaseaza … o extensie a lui. Contactul inceteaza prin miscarea punctului. Cum poate punctul sa ramana punct? Linia exista inaintea miscarii punctului, deci punctul nu e cauza Liniei.

Punctul T.S.Eliot

” In punctul neclintit al lumii miscatoare.

Nici din carne, nici descarnat;

Nici de la, nici inspre;

In punctul neclintit, acolo este dansul,

Dar nici repaus, nici miscare. Si sa nu o numesti fixitate,

Unde trecutul si viitorul sunt alaturate.

Nici miscare de la, si nici inspre,

Nici ascensiune, nici declin.

Cu exceptia punctului,

punctul neclintit,

Acolo, nu ar fi niciun dans, dar, acolo, este numai dansul.

Pot doar sa spun, acolo am fost :  dar nu pot spune unde.

Si nu pot spune, cat de mult,

Ce ar fi putut fi şi ceea ce a fost

Punct la un capăt, care este mereu prezent.

Punct Pessoa  “Am ajuns in Punctul in care,  colectiv ne-am saturat, iar individual ne-am saturat sa ne fi saturat. Ne-am ratacit atata ca trebuie sa fim pe calea cea buna” …” Criza noastra provine esentialmente din excesul de civilizatie al incivilizabililor. ( Bancherul anarhist, octombrie 1923).

Exista doua cai directe intre doua puncte, cea de la un punct la altul in linie dreapta si cea care face turul lumii inainte de a ajunge, completand acea linie.”

“Impingem disciplina sociala pana in Punctul excesiv, in care fiecare lucru, chiar bun, devine neaparat rau.” ( Dialoguri despre tiranie).

Punct Baudelaire

Frigul crestea pana in punctul in care devenea alarmant; dar eram, inainte de toate, dominat de o curiozitate de a sti pana la ce nivel poate cobori. In fine, ajunse la un asemenea punct, fu atat de complet, de general, ca toate ideile mele s-au congelat, eram ca o bucata de gheata ganditoare, statuie de gheata, si aceasta nebuneasca halucinatie ma facea mandru, excitand in mine o stare de bine moral pe care nu o pot descrie.” ( Le Poème du haschisch).

Punct Kierkegaard:

“In Punctul de Existenta si in exigenta ca etica sa se adreseze existentului trebuie rezistat cand o filosofie abstracta si gandirea sa pura pretinde sa explice totul, mai putin esentialul.”Putem sa ne inselam pana la un anumit Punct si aceasta relativitate ne caracterizeaza,Angoasa este cel mai inalt Punct al egoismului”“Ma fortez sa-ti trezesc vointa. Pana in acest punct un om poate veni in ajutorul celuilalt, odata ajuns acolo, aceasta influienta este minima.” “Am spus multe lucruri singulare, regretabile si revoltante despre iubire, dar cel mai stupid este acela ca ar merge pana la un Punct.” (Postscriptum, 1846)  “unii merg cu inocenta pana in punctul in care lesina“. Description: :-)Ce inseamna sa spui despre o decizie ca ea nu exista decat pana intr-un anumit Punct? Inseamna sa negi decizia.”( K. PS)

Punct Fondane ” … necrutatoarea putere pe care o are asupra existentului nu este decat o Zauberkraft – o putere magica – , cu atat mai greu de inlaturat, cu cat, la drept vorbind, punctul ei de sprijin este nimicul …”

Puncte Joubert 

“Un punct obscur in minte e la fel de insuportabil ca un fir de nisip in ochi.”

“Iluzia e singurul punct de contact prin care materia poate atinge sufletul.”

Punct Nietzsche

Contactul superficial cu idei periculoase produce o excitatie, o mancarime, incepem sa frecam punctele sensibile pana facem rana deschisa si dureroasa… tortura” (Nietzsche, Uman, prea uman II, 1880)

Punct Plesu : ”expansiunea cantitativa e totuna cu a schimba ascutisul unui PUNCT cu desfasurarea egala a liniei. Toate nefericirile noastre vin din incapacitatea noastra de a savura punctualitatea unei situatii date, din pofta de liniaritate.” ( Jurnalul de la Tescani) “… se afla, spiritualmente, în punctul acela periculos în care ţi se pare că, în fond, nimic nu prea contează. ” (Note,Stari,Zile , 29 noiembrie 2011)

Punct Nae Ionescu

“Daca Punctul nostru de sprijin trebuie sa fie stabil, daca nu putem sa cladim pe ceva ce aluneca necontenit, daca individualului, care este pur si simplu haosul, trebuie sa-i opunem generalul, in ce forma exista acest general, daca exista? “ (  “Curs de metafizica”).

Punct Jankelevitch

Punctul, chiar daca nu are nici o dimensiune, exista si subzista ideal in spatiul unde este situat. Punctul e ca un obiect, mereu aici, si mereu acolo, mereu disponibil, mereu prezent … astfel putem rata de mii de ori tinta si in acelasi timp sa-l vizam din nou atat timp cat nu-si schimba locul.” ( “Ireversibilul si nostalgia”).

Punct Artaud… in Punctul in care omul prizonier al celor 4 scanduri ale sicriului sau ar putea gandi ca are mai multa libertate daca lucrurile ar fi ceea ce par sa fie, dar ele nu sunt ceea ce par … constiinta ne e subjugata.” (Momo,1946)

Punct Maurice Blanchot “Imagini ce creau propria obscuritate il inundau. Nu vedea nimic, departe de a fi deranjat facea din aceasta absenta de vedere Punctul culminant al privirii. Ochiul sau, inutilizabil pentru vedere, lua proportii extraordinare, se dezvolta nemasurabil intinzandu-se pe orizont, lasa noaptea sa patrunda in centrul sau pentru a primi ziua. Prin acest vid, privirea si obiectul privirii se amestecau…” ( Thomas l’obscur)

« Daca nu intalnesti Obstacole  inseamna ca nu ai parasit Punctul de Plecare ». ( Blanchot, De Kafka à Kafka).

Punctul EDGAR POE  “Cand vrei sa stii pana in ce Punct cineva este circumspect sau stupid, pana in ce Punct este bun sau rau, sau care sunt gandurile lui actuale, imi compun mimica dupa a sa, cat mai exact cu putinta, si astept sa vad ce sentimente si ganduri vor naste in inima sau mintea mea pentru a corespunde fizionomiei.”

Punct AfloroaieiPunctul Zero al diferentei opusilor, acolo unde ea nu a survenit in mod real”. Nietzsche cu “Vointa si putere” : “Lumea noastra ofera un chip diferit privita din fiecare punct; fiinta ei este alta, in mod esential in fiecare punct

Punctul Radulescu-Motru:
Intre doua puncte oricat de apropiate se interpune seria unui infinit de multe alte puncte… Infinitatea punctelor prin care este sa treaca (un corp) il constrange la imobilitate absoluta.

Punct Bataille “Fixez un Punct inaintea mea si imi reprezint acest punct ca locul geometric al intregii existente si al unitatii, al tuturor separatiilor si angoaselor, al tuturor dorintelor neimplinite si al tuturor fortelor posibile. Ader la acest punct si o profunda iubire a semnificatiilor punctului ma arde pana la a renunta la orice alta ratiune de a trai decat aceasta, pentru acest punct care, fiind viata si moarte a fiintei iubite, are stralucirea unei cataracte … Acest punct absorbant fara sfarsit …” ( articol in “Acephale”)

Punct Derrida  “Teoria mea e mereu oarba intr-un Punct“.

Punctul Hölderlin “Sa faci una cu tot ce traieste, umplut de fericire, sa-ti pierzi constiinta de sine reintorcandu-te in natura, iata Punctul culminant al oricarei gandiri si oricarei fericiri, iata inaltimea sacra, locul eterniei paci, unde amiaza isi pierde caldura invadatoare si tunetul vocea, unde marea devine asemeni valurilor lanurilor de grau.” (Hyperion, 1799)

Punct Machiavelli (1469-1527). “Vom sti pana in ce Punct lumea e corupta, pieptanand-o cu exactitate“. ( M.d.a)

Puncte Sloterdijk “Traim inca in acea epoca in care intelegerea prin evidenta poate fi considerata Punctul de intalnire intre fraze si extaze, chiar in munca de concept, binecuvantarea vine de sus.” ( Glob, Prolog).

“In cea mai mare Sfera, Punctele individuale nu sunt legate doar la centru … se solidarizeaza prin energia unui pact teocentric cu Punctele vecine… “  “Fiinta comuna in sfera  aduce justificarea ultima pentru solidaritatea Punctelor.” “Intr-o exterioritate generalizata nici un Punct nu poate deveni de neatins de celelalte.” ( Glob, II)

Punct Borges In spatiu nici un Punct nu are un succesor sau un predecesor imediat … ii putem intercala infinite Puncte. Fiecare Punct e deja Punctul final.” ( Istoria Eternitatii).

Punct Deleuze-Guatari “Orice Punct al unui rizom poate fi conectat cu oricare altul, si trebuie sa o faca.” ( Rhizome).

Puncte (I),

Puncte (II)

Puncte (III)

seria de puncte este mai voluminoasa in Jurnalul 2011

Amintiri – catunul – La multi ani 2011 !

Motto: „Peisajul este al doilea obraz al omului.”

Lucian Blaga – Spatiul Mioritic – 1936

Receptacol de plenitudini sufletesti.

Peisajul patriei – prelungirea fireasca a mea, fara de care nu pot trai.

Peisajul intra fara rezistenta intr-un angrenaj sufletesc.

Intre peisajul real si orizontul inconstient pot sa se tese uneori itele subtile ale unui acord interior, de intregire …

Una e peisajul real, caleidoscopic, in care se aseaza intamplator un suflet, si altceva e orizontul spatial inconstient, menhir care rezista tuturor intemperiilor.

Cuvantul dor, cu cat e ascultat mai de aproape, cu atat e mai intraductibil.

Peisaj al sensibilitatii constiente? Zona nepipaitului si inefabilului…

Omul spatiului mioritic isi simte destinul ca un vesnic, monoton repetat, suis si coboras…

O stare interioara, crescuta firesc si cronic in mijlocul unui anume orizont.

Colindam pe plaiuri, cautand catunele tupilate, cautand sa inteleg randuiala aceasta de asezari…

Ce se interpune intre dor si tinta? Tinutul, peisajul, muzica, fundalul …

 

 

 

Daena (XIII) – Iris Murdoch

Motto : « E trist ca experienta iubirii e de obicei uitata ca un vis. »

1973 – Iris Murdoch – « The Black Prince »

Ma intrebam, o Doamne, ce faceam noi, tu si eu, inainte de a ne iubi ?  iubirea pentru J. trebuie sa fi existat inainte ca lumea sa existe.  Cand Dumnezeu a spus « Sa fie Lumina » aceasta iubire a fost creata si ea. Faptul de a te indragosti inunda fiinta de o bucurie deliranta imediata. … un enorm glob cald de existenta constienta in interiorul caruia ne depalasam cu o extrema lentoare … poate eu eram globul. Nimic din ce faceam nu mai avea importanta. totul in lume era J. .. una din binefacerile acestei planete e ca oricine poate avea experienta acestei transformari a lumii… eram coplesit de un sentiment de realitate, de a fi in sfarsit real , de a vedea Realul… pentru indragostitul pur, in aceste momente de puritate, ideea de suferinta e vulgara… nu-i puteam spune… nu puteam deconcerta, incarca si turmenta viata sa tanara lasand sa se vada aceasta iubire teribila…
Ce insuportabila trebuie sa fie iubirea pe care altul ne-o poarta… primul gand cand mi-am capatat cunostiinta a fost – sunt un om cu o misiune secreta – de a iubi. si asta pentru totdeauna… daca nu o iubesc haosul revine… veritabila dragoste este eterna… am ceva important de facut… sa ma gandesc la J. … nu suntem condamnati sa zburam indelung in existenta, dar suntem intrerupti adesea de mici repaosuri de sine… suntem creaturi intermitente… starea noastra constienta oboseste repede si se distribue in capitole… ingerii trebuie sa se mire de aceste fiinte-oameni care parasesc atat de adesea starea de constienta pentru a cadea in tenebrele infestate de fantasme… cum reusesc fragilele noastre identitati personale sa gaseasca aceasta solutie de continuitate, nici un filosof nu a fost in stare sa explice… O iubire adevarata este o Revelatie …  bucuria iubirii facea vid in mine, acolo unde era sinele meu… nu puteam scrie… nu as fi putut decat mazgali zgarieturi ale inconstientului… eu sunt pur si simplu fericit ca tu existi, fericit in absolut…
Cum sa comunic cu ea? lumea, chiar daca ar fi fost complet schimbata atunci,  trebuie sa ramana aceeasi, asa cum era inainte, in cele mai mici detalii… prezenta ei e insotita intotdeauna de ingrijorare… cei muritori tremura acolo unde ingerii nu au decat bucurie… cum putem vorbi de betia sufletului atunci cand iubind acesta se confunda cu trupul? … sentimentul de a fi exact in locul care trebuie si pe care il visam e confirmat de toate undele universului… eu sunt aici acum, tu esti aici acum, noi suntem aici acum… aceste secunde sunt cele mai pline, cele mai perfecte … ea era cu adevarat cu mine… acesti ochi care ma priveau… conversam cum doar ingerii pot conversa…

–          Ce spuneai micuto?
–          Ar trebui sa citesc Wittgenstein?
( ce doream era s-o imbratisez …)
–          Nu.
–          Credeti ca nu l-as intelege?
–          Da.
–          Da???? Nu l-as intelege?
–          Da. Caci el nu s-a gandit niciodata la tine cand a scris.
–          Cum ???
Nu doream sa stric ceea ce e perfect… ma intrebam cum e posibil sa ma separ de ea? nu e o nebunie sa-ti concentrezi atentia asupra unei unice persoane? sa videzi toate semnificatiile pentru tot restul lumii, sa mai ai ganduri, sentimente, existenta doar in raport cu cea draga? e o nebunie sa-ti dirijezi atentia exclusiv si plina de adoratie spre cineva… nebunia aceasta … o falsa pierdere a identitatii… pierderea sentimentului timpului… senzatia insasi de a iubi e un scop in sine… paradisul pe pamant al unui mistic trebuie sa fie o astfel de contemplatie a lui Dumnezeu… doar ca Dumnezeu ca ratiune de a fi a parcurs deja mai mult de jumatate din calea spre tine… sa te mentii intr-o stare de adoratie pentru o fiinta umana este mult mai incert… prima zi esti aproape un sfant, apoi incepi sa ai nevoie de ea… cat timp un barbat poate sa ramana in aceste prime faze ale iubirii? sigur  nu la infinit… iubirea trebuie sa fie in miscare… beatitudinea se transforma intr-o senzatie fizica de tensiune… faptul de a o atinge devenea greu ca un munte ce cade pe mine… cum se face ca am sarutat-o pe obraz fara sa ma confund cu ea, fara sa devin ea? cum am reusit in acel moment sa ma retin sa-i cad in genunchi… ideea ca te vindeci de iubire este natural , prin definitie, exclusa starii de indragostit… nici nu se vindeca intotdeauna… eram pierdut … nici o speranta… nu lasam insa viata sa-mi degenereze intr-o nebunie … tacerea devenea unica mea ocupatie …exista demnitate si forta in tacere… rupi tacerea uneori pentru a te livra unor imbecili… am facut ceea ce mi-am propus sa nu fac – sa-ti divulg starea mea… nu-mi ramane decat sa dispar…
–          In loc sa fugiti nu ar fi mai bine sa-mi vorbiti de sentimentul asta ? a zis ea.
O intrebare de o simplitate frapanta.
– Nu. Totul e stricat.  Totul nu apartinea decat unei lumi imaginare. Nu-ti pot vorbi de o iubire intr-o lume reala. Lumea reala o alunga ! ar fi o crima … o absurditate. Ce ati dori sa auziti? Sa va laud ochii?
– Marturisirea iubirii i-a pus oare capat?
– Nu. Dar nu mai am voce … e ceva ce port cu mine … trebuie sa traiesc cu asta.
– Vorbiti de parca asta va implica doar pe dvs.
– Tu esti un vis al meu.
– Nu e adevarat. Eu sunt reala. Ascult cuvintele astea. Sufar. Eu sunt o parte egala a acestui joc. Nu v-am invitat eu sa fiti indragostit de mine. Nu am putut sa ghicesc asta. Trebuie sa ma inteleg eu insami.
– Nu vreti sa stiti ce simt eu ?
– Tu esti tanara si prostuta. Esti flatata, esti in efervescenta, pentru ca un barbat mai in varsta se ridiculizeaza. Ai chef sa profiti, sa explorezi un pic sentimentele, sa-ti inventezi ceva emotii.
Daca as fi putut muri in aceasta discutie as fi fost fericit… complexitatea iubirii mele pentru ea sporea… inainte era o iubire fara detalii… acum erau caverne, labirinturi…
–          Nimeni nu a mai fost bolnav din cauza mea.
Apoi sarutul… exista minute in paradis ce valoreaza pedeapsa a mii de ani in infern… distrugerea lumii trebuia sa urmeze … ea nu era sigur un copil… era deplina stapana a feminitatii sale… avea ea un sentiment autentic ? o altfel de nebunie, la feminin?
–          Faptul ca A iubeste pe B si B iubeste pe A e destul de rar.
De ce oare am bulversat-o? nu eram eu oare cel bulversat? au fost iarasi forte cosmice ce au decis? ce e de constatat ? starea stupida si situatia compromitatoare? o anumita linie de conduita ceruta unui barbat serios… sa iubesti pe cineva nu e un pacat… exista o anumita jena… si trebuie facut ceva pentru a recastiga demnitatea… trebuie inteles absurdul situatiei. Cum si-ar putea imagina cei doi ca partajeaza aceeasi mare pasiune?
–          Nu aveti intentia sa ma bantuiti ca un spectru?
O lasam linistita. O furtuna intr-un pahar cu apa…
–          Pana la ce punct sunteti curajos?
Suntem destinati sa fim distrusi. ”

Fanii Cupei Mondiale de Fotbal 2010

Intotdeauna m-am simtit plin de vitalitate pe timpul cupei mondiale de fotbal. Pentru cei ce nu stiu,  se intampla din patru in patru ani, ocazie pentru pusti sa descopere tari ce nu le pot inca indentifica pe harta, si sa depoziteze in inconstient, pentru mai tarziu, ceva trairi ce vor ramane ca amintiri durabile. Suntem deja  trecuti de optimi, Germania e urata dar joaca colectiv si constiincios, Argentina e in toate inimile condusa de neastamparatul Maradona si al sau Mesi, pe frontul Olandez se avanseaza prevazator, Brazilia seduce in limbajul driblingului dar nu ca altadata, Ghana vine de niciunde sa-si razbune fratii africani deja „asasinati” prin grupe, Uruguayul si Paraguayul sunt tari sud-americane simpatice de care au aflat acum pana si pustii europeni, Spania e matadorul ce-si asteapta rivalii ca pe tauri. Cine stie unde se afla Ghana pe harta Africii, dar Uruguayul pe unde e?

Ce sunt Fanii? Fanii sunt exemple ale speciei ameliorate sau … clovni draguti, ridicoli, unii sinistri. Noi ceilalti avem sansa sa luam viata atat de in serios, gandind ca merita si altceva decat efuziunile hazlii si hohotele de ras. Pe stadioane poti intalni pe neasteptate noi Elvisi Presley, Michaeli Jacksoni, pe stadioane ganditul e distractie, privitul e filosofie. Pe stadioane antrenorii de fotbal sunt propusi ca presedinti de state sau trimisi la ghilotina. Echipa favorita e ceea ce iubiti, detestati, traiti pentru mai bine de doua ore.

Fanii stadioanelor traiesc intr-o lume compresata privind dreptunghiul de iarba, hipnotizati, la fel cum se intampla uneori sa privim rasaritul , la mare. Fanii au preluat pentru un moment regia sonora si imaginea, stapanesc zgomotul, fac valuri, isi videaza frustarile isteric , par bucurosi, decisi sa se amuze sau sa urle chiar si dupa fluierul final. Fac dragoste cu eroii lor, isi pun pe cap pene de cabaret, danseaza la bara ca pentru amanti.

Fanii sunt un spectacol continuu. Pana si noi ceilalti tot asta ne dorim, asta cautam. Risipa de culori, de muzica, de dans contaminant, euforie, exaltare, incredere in sine, excitatie…

Defileu de fericiri, explozii, maree de optimism, actori ce se prezinta, in fine, pe scena. Isi paseaza sentimente urlate de la unul la altul. Strambaturile sunt semne de afectiune, doar certitudinea ca echipa lor va pierde in curand ii transforma in statui magnifice. Gooool !  Sar ca niste dopuri de sampanie.

Se aud trambite de fani, strigate de fani, cantece, rasete, de peste tot, victorie, durere si moarte, cer colorat cu vin si cu bere. Fanii se descopera pe stadion camarazi pentru noaptea victoriei, oameni ai tuturor drapelelor , colinda strazile … colinda lumea razand … Nu-i asa ca sunt frumosi ?

🙂 🙂 🙂

… va mai tin la curent , cu un update …

Europenii par lipsiti de compasiune, sarbatoresc cu o satisfactie deloc ascunsa victoria Germaniei si Olandei in sferturi. Balonul rotund s-a dovedit inca o data capricios. O generatie de talentati condamnati la uitare, in favoarea alteia. Fanii nu pot fi mandri acum de tricourile galbene sau alb-bleu-dungate, braziliene si argeniniene, le vor depune o vreme in dulap, si vor raspandi arome de portocala… Lumea e ca balonul, continua sa se zbata in bula speculativa, catastrofele viitoare nu sunt motive suficiente pentru a ne intrista. Pe stadioane o lege draconica interzice deznadejdea … si viata e un sport pana la urma, fiti demni onorand rasa umana…

last edit …

Gata. A trecut. Ezit pentru o analiza finala. Cateva momente?  Tehnicienii s-au dat peste cap sa transforme o bila de golf in minge de fotbal. Daca pana si o fiinta evoluata precum caracatita „Paul” s-a pretat la jocul prezicerii, eu ce sa mai zic?  Pentru noi doar jocul  … privirii. Olanda de nerecunoscut,  mi-a amintit de disperarea si brutalitatea din trecut, a echipelor estului, Spania a castigat pentru ca nu i-a inteles inca nimeni jocul. Finala i-a trezit in sfarsit pe fani din trairea lor onirica, seminarul de visare s-a incheiat!

( Photos de pe site-ul FIFA )

Exigenta profunzimii (XII) – Despre renuntare

Motto: „Feriti-va de toti cei care intorc spatele iubirii, ambitiei, societatii. Ei se razbuna pe propria renuntare.”
(Emil Cioran – Syllogismes de l’amertume – Paris – 1952 )

Nu voi intra in subiect pe poarta misticii civilizate, nu ma voi sprijini pe Socrate, Hegel sau Kierkegaard pentru a descoperi secretul fericirii de a renunta, ci voi divaga despre profunzimea renuntarilor simple, care ni se pot intampla zilnic. Sper sa va dati seama din imagini cat de greu imi va fi sa renunt la cei trei pisoi ce-i am de 4 saptamani; pentru ca stiu ca vor pleca nici nu le-am pus inca nume … astept propuneri. 🙂

In jurnalul meu de pe blog, nu intamplator scriam duminica 9 mai :  „Tot secretul meu este in lucrurile la care sunt capabil sa renunt. Renuntarea iti poate transfera o fericire neinteleasa, cu un potential nesfarsit. Cand renunti sufletul ramane parca undeva pe poteca, avanseaza cu un suras intr-un vertij inghetat. Unele lucruri, evenimente sunt prea lejere pentru a nu fi uitate, oricat te-ai fi ratacit in imbratisarile lor,  uneori nimic nu se intrezareste, simti pur si simplu ca nu se poate merge mai departe.” Nu poti scrie asa daca nu ti se intampla ceva. Nu devii exigent cu renuntarea, nu-i ceri sa fie ceva profund, deplin, definitiv , doar pentru ca  circumstantele o cer, nu este o incapatanare de moment, un capriciu. Fericirea adevaratei renuntari trebuie sa o resimti in acel moment, apoi nu mai conteaza, este instantanee ca o revelatie. Daca revii mai tarziu nici nu o mai regasesti, momentul a devenit ca o gaura neagra in cosmos, nu stii ce contine, ce-a absorbit. Vorbesc de o renuntare profana, nu una duhovniceasca (doar sfintii au dreptul la renuntari sublime) o renuntare ce nu este uitare, nu este nepasare, nu este nestiinta, nu este despartire, nu este nesimtire, nu este pierderea afectiunii, nu este nemultumire, nu este infranare, nu este nesarguinta … As fi putut continua asa:

De multe ori nu renunti decat de teama de a nu atinge repede umbra altei renuntari. O nebunie, ca si o renuntare, poate fi o stare de gratie. Exista o flacara la care nu renunti nicicand dar care se stinge singura. Flacara insasi nu uita ca a avut un inceput, o trezire, a radiat pentru a muri. Tot ce ne-a atins trebuie oare pastrat?

Cand nu renunti pe deplin intri fara sa vrei in obscuritatea unui tunel unde murmura voci, ecouri interioare, este un spatiu ce te tine departe de lumina, o iluzie atasata tie ca un vis oriental.

Intram plini de viata in tot ce ne ataseaza, in absurditatea esecului. Il imbratisam, il sarutam idealist, dorim sa-i transmitem flacara pentru a o consuma. Nimeni nu va putea vreodata consuma dragostea. Putini isi mai ofera astazi privilegiul sinceritatii si a unei oneste renuntari. Sa-ti arati inima, sa recunosti ca ai una, sa pronunti lucruri singulare fara sa le intelegi foarte bine … si sa te inseli. Cat timp iti poti acorda pentru a te insela? Zece zile, zece saptamani, zece luni, zece ani? Intr-o buna zi lucrurile si evenimentele vor deborda de adevaratul lor aspect. Ceea ce depinde de scara timpului va deveni odata si odata necunoscut, nesigur. Nu poti oare renunta la ceva fara a te simti saracit? Trebuie sa-ti schimbe viata renuntarea?

Trebuie ca toate gandurile noastre moarte sa bantuie inca pe strazi, sa captureze necunoscuti care sa vina sa ne reaminteasca faptele care nu le fusesera incredintate? Toate femeile uitate, ochi de fotografie, accidente care ne-au mutilat sentimente… Trebuie sa ne lasam, mereu si mereu corupti? Sa urcam pe cruce, pe scena teatrului catastrofelor, sa nu te debarasezi de nici o rana, de nici un impas, de nici o disperare, de nici o durere sincera sau prefacuta. Sa nu renunti la fericirile tale rare, naive, sa nu renunti la limbajul tau, sa nu renunti la cuvintele obisnuite pentru a simti lejeritatea altora noi. Pentru Gasset  (El Espectador) viata are un sens daca facem din ea aspiratia de a nu renunta la nimic.  In fiecare zi viata ne este traversata de insectele invizibile ale renuntarii. Facem din viata noastra imaginea a ceea ce purtam mai bun. Pe masura ce te simti mai nesigur trebuie gasita modalitatea de a aduce siguranta in viata ta, sa devii renuntand la ceea ce este prea apasator. Fiinta noastra e rezultatul unei lupte, nu trebuie urmata orice panta in acest tinut necunoscut al vietii,  trebuie sa fii la inaltime, sa nu te lasi sa apartii altuia, sa te stapaneasca, sa te domine, sa se serveasca de tine. Fiinta ta este rezultatul unei probe, te fortifici din slabiciuni, si uneori,  prin renuntari.  Cand nu stii sa renunti poate ca mizezi prea mult pe sansa ta. E ca si cum toata existenta ta ar fi prinsa in acel eveniment. Tremuri.  Nu esti oare tu si ceea ce parasesti, ceea ce lasi cu suferinta in urma ta?

Sa vezi lucrurile asa cum sunt inseamna sa uiti putin ceea ce esti, ceea ce te-a traversat. Sa adormi trezindu-te cu amintirea altui barbat, mai clar. Renuntarea e insotita de disperarea si teama de a nu mai fi ceea ce esti. Timpul insusi va separa de noi o parte importanta a ceea ce suntem. Traim zilnic cu nerabdarea de a ne apropia de noi si de ceilalti, de a invinge ridicolul… Fiecare e separat de sine ca floarea de tulpina, cu intensitatea pe care aceasta o contine. Nerenuntand esti ca un catel in lesa. Toata imensitatea ti-e inutila, sentimentele cele mai naive iti sunt limita.Indulgenta este o tentatie naturala.  Renuntarea este probabil un instinct. Exigenta este contrariul disimularii.

E posibil ca toata tacerea de care esti capabil sa nu poata acoperi o renuntare veritabila.




Amintiri – „La relatii” si „La catarg”

Cine trezeste memoria? Cine o retine in surdina? Exista in memoria mea cateva asocieri de cuvinte, cu o rezonanta aparte, au rezistat oricarei intruziuni,  oricarui soc, oricarei noi amprente. Ele definesc locuri, greu de identificat de oricine altcineva: „pe Troscot”,la Catarg„, „in Saraturi, „pe Holm„, „in Malduri„, „pe Ses„, „la Nucul lui Ursu„, „la Fantana haiducului Ratoi, „la Fabrica„, „la Canalut, „sus la Crama, „la Iaz, „la mos Costache„.  Sunt cuvintele unei mitologii locale ale unei generatii de pusti,  ce stau bine alaturi de numele acestui blog „Gabi a lu’ Ursu” de pe deal.

Cum sa va arat ce sentimente „reinvie” toate aceste simple cuvinte? Nici „betia” deliranta, „jucata” , intelectuala, nu ma va putea vreodata deconecta de trecutul meu. Acolo sunt inca fixate intalnirile mele cu fericirea. De fiecare data imi spuneam ca nu pot exista fericiri mai mari, si ma inselam. Probabil ca luna aceasta de iarna, e perioada anului in care sunt legat intr-adevar de cele mai multe amintiri. De  mai bine de 10 ani nu am mai fost in Romania, in decembrie,  pentru a retrai si regasi aceste sentimente. Candva , un  impecabil, un mister m-a vizitat , si eu descopar abia acum asta ! Cum as fi putut descoperi atunci ?  Aveam pe atunci un entuziasm plin, dat de ganduri simple si solide, de care ma tem acum. Nu aveam timp de „analize”, de „sinteze”, eram prea ocupat sa traiesc clipele. Si descopar ca aceste sentimente, nu sunt tulburatoare, nu-mi distrug inima aruncand-o de colo colo, nu-mi dezvolta o „nebunie” ireala, ci o deplinatate,  b u c u r i e.

Totul ar putea porni de la ideea de dans. E unul din modurile mele „secrete” de a invata, de a explora. Cand dansez nimeni nu ma vede, caci dansul meu e ceva aproape magic. E o scoala, un limbaj ce-l invat mereu. Unii se fixeaza imobili, in punct, altii se stabilizeaza in patratul piramidei sau in altceva. Dar eu explorez spatiul prin dans, dansul in care vezi fiind totusi cu ochii inchisi, batai ale pulsului si ale freneziei,perpetue treziri. Dansul in care, chiar in cele mai stramte locuri nu te poticnesti, nu rastorni nimic, caci vezi, atingi cu nevazutul tau creand armonia cu cele ce te inconjoara. Un dans in care tu esti cel ce te dansezi pana cand dansul devine esenta ta! Gasind esenta ta poti gasi apoi totul.

„Dansul” de dimineata, ma poate  proiecta brusc catre sentimente ce-i sunt asemanatoare. Si redeveneam adolescent, intr-o iarna plina de omat, cum poate cei foarte, foarte tineri nu au prins multe. Se apropiau Sarbatorile si dupa atata si atata timp, ma pregateam sa devin din „oraseanul simpatic” un fiu al satului. Cum ? Eram „acceptat” sa particip la obiceiurile de iarna ancestrale, la pregatirea lor. Nu e nimic inventat, artificial, am avut sansa sa o simt. Trebuia sa vin cat de repede in vacanta de iarna acolo in SATUL acela extraordinar, pentru a participa la „RELATII„, asa se numeau … pregatirile pentru mersul cu colinda. Exista o singura trupa ce putea reproduce „ritualul” ancestral in fiecare an, si era o mare „onoare” sa fii acceptat. Cum era si o mare realizare pentru un satean daca aceasta trupa se oprea la casa lui. Caci acolo se oprea si belsugul anului ce venea. Nu voi povesti foarte mult, doar amintiri cele mai vii. Era perioada cand gandeam precum alchimistii „Natura te poate invata”, si ceea ce invatam era „vitalitatea” ce o poate darui. Se creau „relatii” cu nemarginirea! Erau nopti in care descopeream cum oamenii se pot transfigura, tineri greoi, balbaiti, timizi ce deveneau in pregatirea acelui „teatru magic” adevarati haiduci, recitatori, cantareti, dansatori. Nu asta vreau sa dezvolt, din amintiri. Ci atingerea gerului, omatului, drumului spre cabanutele de pe dealuri sau din padure, luna imensa, suierul crivatului, jarul focului, umbrele ce ni se reflectau, vinul fiert, rasul si seriosul transfigurarii, adevarata iesire din timp. Ieseam de la „relatii” deja cu o vitalitate ce crestea pentru a molipsi apoi toata Sarbatoarea. Si in lumea aceea unde Timpul disparea, gesturile noastre cele mai nebunesti pareau normale. Caram o mare sanie, cea pentru adus lemne de ars din padure,  si o urcam pe cel mai inalt punct, al colinelor ce inconjurau bland satul, spre locul interzis unde nu se aventura nimeni – „la Catarg„, era ca pe buza unei prapastii, de unde cobora un drumeag, de zapada ingetata, de unde se auzeau fiarele salbatice si de unde simteai nemarginirea universului. Locul ma duce cu gandul la poezia „Ceva dur si metalic a lui Matei Visniec , unde plugarii ara pamantul si scot la iveala un vapor imens.  „…fiul ultimului fiu de plugar/ scoate la lumina/ jurnalul de bord consemnand pas cu pas scufundarea:/varful CATARGULUI s-a lovit chiar acum/ de ceva ascutit, dur si metalic/ ne prabusim vertiginos in adancuri/ deasupra noastra se aude parca UN NECHEZAT DE CAL”. Asta pregateam noi „la Catarg” prabusirea vertiginoasa. Ne legam de sania aceea uriasa, precum marinarii lui Ulise, si stiam ca vom sfarsi undeva in vale, zdrobiti de ceva. Dar ce conta! Luna era imensa, gerul era sanatos. Marinarii vasului ce pierea in furtuna auzeau, inainte de a disparea, strigatele emotiei noastre. Ghetusul facea inutila orice carma, orice ghidare. Iar viteza cu care coboram … viteza cu care coboram, intetita de ger, de noaptea ce mascheaza toate pericolele, ce se lasa intrevazute doar de razele lunii … Privesc in globul asta maiastru al copilariei, nu vad nimic fatidic; eram singurul care tenta aceasta coborare si in solitar si mai inainte, cand eram si mai copil, excitat de teama celorlalti. Aveam o sanie a mea, foarte grea, metalica, mi-o imaginez acum ca pe un scut. Totdeauna noaptea, cand totul era diferit, primejdios! Noapte a judecatii, nesatioasa, hoata, cu aspect de strigat, noapte de armuri, de fine nervuri si urme de sanie, noapte de sare neagra apasand zaharul alb al omatului. Ceilalti ma asteptau in vale (era f.f. lunga acea cadere, privit de jos cel de la catarg parea insotit de nori, si norii se urmareau unul pe altul, in ciuda lunii, si carau noaptea la remorca)  sa vada de ce ma zdrobesc, de fiecare data. Ma prabuseam cu capul in jos, ca Icar planand deasupra zapezii si ghetii.  Prapastia se deschidea in insasi fiinta mea, ca un oracol inconfortabil, hain, forta de inertie ma chema in jos, inefabil. Apaream in vale in haloul scanteilor intalnirii dintre metal si piatra, in strigate. Binenteles ca puteam sa-mi fac rau ( bunica mea aparea cateodata infasurata in bondita, cu pretext sa-mi mai aduca un pic de vin fiert dulce si fierbinte, sa nu inghet, dar, de fapt, sa vada daca nu sunt cazut pe undeva). Am dat cu fata de „obiectul metalic”- poate plugul ce a disparut la randu-i, ceilalti s-au ingrozit de sangele ce siroia peste tot. Dar ce liniste! Ce calm in aceaste accidente, cat de diferiti par ceilalti, cum se agita, se zbat, si tu esti in pace, complet prezent, controland gesturile, controland pasii ce te duc spre locul unde-ti poti spala sangele ce curge. Urcam calm spre casa, era perioada cand toti erau la cuptor, pregatind colacii pentru colindatori. Cuptorul asta, ce caldura , ce arome! Ce obiect magic! Singurul lucru care ma necajea era dorinta de a nu ingrijora pe cea ce-mi purta de grija, caci chipul ei invadat de lacrimi ma pedepsea mai mult decat orice pe lumea asta. (Ii asigur pe cei prea sensibili, ca nu am ramas cu cicatrici!)

Si ma intorc la dans, dupa Sarbatoare, dupa ritualul innoirii, urmau hora si jocurile. Nu suntem in trecutul foarte indepartat, iar eu eram un fiu vitreg al satului, orasean. Dansurile acelea erau de o vitalitate molipsitoare. Caci cei ce dansau erau vitalitatea insasi. De aceea Sarbatorile nu-mi par, de aici,  la fel.  Sentimentele mele  au uneori ceva din vitalitatea asta!

Amintiri – „Troscotul”

Nici o opera de arta nu va putea atinge pentru mine valoarea micului dreptunghi de troscot dintre colinele copilariei. Acolo domneau elementele altei ordini. De acolo imi straluceau toate minunatiile lumii, ma chemau, le miroseam printre firele de iarba, le simteam lipindu-mi obrazul, parca erau ascunse de cealalta parte a „scoartei” verzi. Mi se parea ca eu si pamantul suntem continuti unul in altul, el era mai greu, ma apasa si trebuia sa ma las sprijinit de seninul cerului. N-aveam cuvinte pe atunci, cuvintele apartin mai mult amintirii, o construiesc, peisaj in zig-zag, eu eram doar cel ce asculta. Nu-mi amintesc sa fi gandit vreodata „Ce frumos!”, prea mare era incantarea, sunetele libertatii ma parcurgeau ca valurile marii., in locul acela mi se parea ca flacarile lupta cu limbile ierbii si din subterane se pregatea sa rasara o lume inversata, o masuram in splendoarea semintelor neincoltite, a zacamintelor si lacurilor subterane. Atunci stiam ca voi fi pentru totdeauna, momentele existau prea intens pentru ca ceva sa le stearga vreodata, timpul e nimic. Ma trezeam, ma ridicam de pe „troscot” pentru a ma prabusi in visul de paie al lumii, imi faceam bagajele cu emotii acolo si le purtam prin nodurile zilelor,  ca in niste camere de hotel, fara numere. Alta profunzime ma detalia, ma cauta, ma diseca si-mi vida sangele salbatic, ca un sarut intamplator, ca vertijul trandafirului. Ce scriu acum, ce voi scrie, sunt doar urme exterioare ce nu se pot suprapune interiorului. Mana si penita nu poate ajunge acolo, nici trenul-express al gandirii, nici chiar transparenta pasiunilor. Cineva va ridica la sfarsit voalul, calatoria va inceta, caci am ajuns deja unde doream. Am traversat o viata pentru a gasi locul dorit, izvorul propus de maestrul secret, fereastra aceea luminoasa la care trebuia sa fi revenit cu bratele deschise, iubirea unei promisiuni uitate, nestavilite, de dimensiunea unui dreptunghi de troscot verde.