Despre afectivitate

Mi-am dorit sa scriu cu o periculoasa simplitate, o forma a scrisului ce ma mentine vigilent.  Sunt printre cei ce au nevoie de conditii periculoase, pentru a scrie. Pot fi mediocru, dar pot fi si intens. Am cautat mereu in scrisul meu, acel ton care provoaca empatie. Mi-am dorit sa fiu inteles, desi cuvintele mele nu suna intotdeauna la fel de bine. Cuvintele mele se termina uneori intr-un iures de viziuni ce ma obliga sa renunt sa merg mai departe. Cuvintele au intotdeauna tendinta sa devieze in banal. De multe ori ramane doar o urma de geamat inutil. Tot scrisul meu e parcurs de o atitudine de „incercare” , vizibil antiacademic, autoderizoriu, tentand unirea filosofiei cu literatura, lasandu-mi nestirbita libertatea intelectuala. NU va bucurati cand nu ma gasiti acolo unde ma cautati! Absenta mea se intinde in punctele in care nu ati fost niciodata! Fiinta mea e mistica, adica plina in fiecare din starile sale. Nepublicabil, ramai intelectualiceste mai activ. Nu tot cititorul a fost informat vreodata de existenta unui mister metafizic. N-as putea sa-l perturb. Nu vrea. Incontestabil, nu simte. Metafizica nu e doar o indrazneala puerila a mintii ce urmareste necunoscutul sau imaginarul, nici doar acea subtilitate ce te poate face sa patrunzi indefinitul. Netul nu e metafizic. Relatiile pe net sunt toate, absolut toate, FANTASME. Efortul de a te apropia de un om e parca simplificat, diminuat, scurtat. Dar e unul abstract. Exista o metafizica ce provine din slabiciunea mintii si exista metafizica in care sclipeste forta geniului. As putea crea o realitate ce nu va intalni niciodata ideile unei alte fiinte umane. Mi-am dorit sa fie intalnire, si nu s-a putut. M-am apropiat iarasi de momentul cumpenei si risipirii.

Mobilizarea afectului este un dezinhibitor al proceselor semnificative…

Creierul nostru ne poarta in mod natural spre un exces egoist, dar ne ofera si o mecanica prin care e posibil sa transcendem ego-ul. Exista o cunoastere afectiva a celuilalt, destul de problematica, situata pe un alt ordin decat intelectual. Afectivitatea e orientata catre exterior, exprimand totusi interioritatea, pune in joc atat corpul, cat si gandirea noastra, dar nu se lasa prizoniera niciunuia, nu se lasa prizoniera nici unei scheme explicative. „Invata-ti gura sa spuna ce traiesti in inima”. Putem constata vizibilitatea emotiilor, sentimentele sunt insa mai intotdeauna ascunse, ca si imaginile mentale. Spun „ma simt fericit”, nu „gandesc fericit”. Afectivitatea imi permite sa nu ma inchid in mine, sa-mi transport profunzimea in toti ceilalti, altfel pot cadea intr-un n a r c i s i s m distrugator. Narcisismului ii va parea intotdeauna periculoasa viata spirituala.

Cum sa ne purificam viata afectiva? Necedand tentatiei veribiajului. Afectivul se continua in spiritual. Indiferenta, in schimb, face ravagii. Afectivitatea si spiritualitatea sunt cele doua surori din parabola, Marta si Maria… Kant eliminase dimensiunea afectiva in profitul unei decizii rationale si a actiunii morale. Kant a omorat credinta intr-un prieten al meu, intr-un intamplator si nefericit colaps al intuitiei. Ce ravagii in sufletul astfel atins! Sufletul fara credinta nu mai poate transmite o forta a absolutului, a esentei. Sufletul e deposedat de vocatia lui.Simptomele dezechilibrului pot merge pana la voma. Adevarul te depaseste cand patima te stapaneste.

Afectivitatea inseamna angoasa, furie, tristete. Cat de incompatibile sunt acestea cu spiritualul! Tonalitati in care putem insa evolua, daca nu devin patologice. Dumnezeu nu e absent, nu e deparazitat de sentimente indigeste, nu demisioneaza , nu se pune in paranteze, cand o DURERE te sfasie.

 Emotia revitalizeaza elementele intelectuale, transmite focul sau interior gandurilor.  Onestitatea trece si ea cumva prin afectivitate. Prin dorinta. Prin dorinta de a fi onesti. Prin rabdarea de a munci cu noi insine. Intre viclenie, prostie, nevoi umane, psihic, cenzura intima, caracter si altele, nu-ti ramane decat sufletul, ce trebuie sa ramana curat. Explicati-va mai bine toate acestea, nu e niciodata tarziu sa compui sufletului un viitor.