Motto: „Peisajul este al doilea obraz al omului.”
Lucian Blaga – Spatiul Mioritic – 1936
Receptacol de plenitudini sufletesti.
Peisajul patriei – prelungirea fireasca a mea, fara de care nu pot trai.
Peisajul intra fara rezistenta intr-un angrenaj sufletesc.
Intre peisajul real si orizontul inconstient pot sa se tese uneori itele subtile ale unui acord interior, de intregire …
Una e peisajul real, caleidoscopic, in care se aseaza intamplator un suflet, si altceva e orizontul spatial inconstient, menhir care rezista tuturor intemperiilor.
Cuvantul dor, cu cat e ascultat mai de aproape, cu atat e mai intraductibil.
Peisaj al sensibilitatii constiente? Zona nepipaitului si inefabilului…
Omul spatiului mioritic isi simte destinul ca un vesnic, monoton repetat, suis si coboras…
O stare interioara, crescuta firesc si cronic in mijlocul unui anume orizont.
Colindam pe plaiuri, cautand catunele tupilate, cautand sa inteleg randuiala aceasta de asezari…
Ce se interpune intre dor si tinta? Tinutul, peisajul, muzica, fundalul …
Filed under: exigenta profunzimii, existentialism | Tagged: amintiri | 9 Comments »