Daena (XIII) – Iris Murdoch

Motto : « E trist ca experienta iubirii e de obicei uitata ca un vis. »

1973 – Iris Murdoch – « The Black Prince »

Ma intrebam, o Doamne, ce faceam noi, tu si eu, inainte de a ne iubi ?  iubirea pentru J. trebuie sa fi existat inainte ca lumea sa existe.  Cand Dumnezeu a spus « Sa fie Lumina » aceasta iubire a fost creata si ea. Faptul de a te indragosti inunda fiinta de o bucurie deliranta imediata. … un enorm glob cald de existenta constienta in interiorul caruia ne depalasam cu o extrema lentoare … poate eu eram globul. Nimic din ce faceam nu mai avea importanta. totul in lume era J. .. una din binefacerile acestei planete e ca oricine poate avea experienta acestei transformari a lumii… eram coplesit de un sentiment de realitate, de a fi in sfarsit real , de a vedea Realul… pentru indragostitul pur, in aceste momente de puritate, ideea de suferinta e vulgara… nu-i puteam spune… nu puteam deconcerta, incarca si turmenta viata sa tanara lasand sa se vada aceasta iubire teribila…
Ce insuportabila trebuie sa fie iubirea pe care altul ne-o poarta… primul gand cand mi-am capatat cunostiinta a fost – sunt un om cu o misiune secreta – de a iubi. si asta pentru totdeauna… daca nu o iubesc haosul revine… veritabila dragoste este eterna… am ceva important de facut… sa ma gandesc la J. … nu suntem condamnati sa zburam indelung in existenta, dar suntem intrerupti adesea de mici repaosuri de sine… suntem creaturi intermitente… starea noastra constienta oboseste repede si se distribue in capitole… ingerii trebuie sa se mire de aceste fiinte-oameni care parasesc atat de adesea starea de constienta pentru a cadea in tenebrele infestate de fantasme… cum reusesc fragilele noastre identitati personale sa gaseasca aceasta solutie de continuitate, nici un filosof nu a fost in stare sa explice… O iubire adevarata este o Revelatie …  bucuria iubirii facea vid in mine, acolo unde era sinele meu… nu puteam scrie… nu as fi putut decat mazgali zgarieturi ale inconstientului… eu sunt pur si simplu fericit ca tu existi, fericit in absolut…
Cum sa comunic cu ea? lumea, chiar daca ar fi fost complet schimbata atunci,  trebuie sa ramana aceeasi, asa cum era inainte, in cele mai mici detalii… prezenta ei e insotita intotdeauna de ingrijorare… cei muritori tremura acolo unde ingerii nu au decat bucurie… cum putem vorbi de betia sufletului atunci cand iubind acesta se confunda cu trupul? … sentimentul de a fi exact in locul care trebuie si pe care il visam e confirmat de toate undele universului… eu sunt aici acum, tu esti aici acum, noi suntem aici acum… aceste secunde sunt cele mai pline, cele mai perfecte … ea era cu adevarat cu mine… acesti ochi care ma priveau… conversam cum doar ingerii pot conversa…

–          Ce spuneai micuto?
–          Ar trebui sa citesc Wittgenstein?
( ce doream era s-o imbratisez …)
–          Nu.
–          Credeti ca nu l-as intelege?
–          Da.
–          Da???? Nu l-as intelege?
–          Da. Caci el nu s-a gandit niciodata la tine cand a scris.
–          Cum ???
Nu doream sa stric ceea ce e perfect… ma intrebam cum e posibil sa ma separ de ea? nu e o nebunie sa-ti concentrezi atentia asupra unei unice persoane? sa videzi toate semnificatiile pentru tot restul lumii, sa mai ai ganduri, sentimente, existenta doar in raport cu cea draga? e o nebunie sa-ti dirijezi atentia exclusiv si plina de adoratie spre cineva… nebunia aceasta … o falsa pierdere a identitatii… pierderea sentimentului timpului… senzatia insasi de a iubi e un scop in sine… paradisul pe pamant al unui mistic trebuie sa fie o astfel de contemplatie a lui Dumnezeu… doar ca Dumnezeu ca ratiune de a fi a parcurs deja mai mult de jumatate din calea spre tine… sa te mentii intr-o stare de adoratie pentru o fiinta umana este mult mai incert… prima zi esti aproape un sfant, apoi incepi sa ai nevoie de ea… cat timp un barbat poate sa ramana in aceste prime faze ale iubirii? sigur  nu la infinit… iubirea trebuie sa fie in miscare… beatitudinea se transforma intr-o senzatie fizica de tensiune… faptul de a o atinge devenea greu ca un munte ce cade pe mine… cum se face ca am sarutat-o pe obraz fara sa ma confund cu ea, fara sa devin ea? cum am reusit in acel moment sa ma retin sa-i cad in genunchi… ideea ca te vindeci de iubire este natural , prin definitie, exclusa starii de indragostit… nici nu se vindeca intotdeauna… eram pierdut … nici o speranta… nu lasam insa viata sa-mi degenereze intr-o nebunie … tacerea devenea unica mea ocupatie …exista demnitate si forta in tacere… rupi tacerea uneori pentru a te livra unor imbecili… am facut ceea ce mi-am propus sa nu fac – sa-ti divulg starea mea… nu-mi ramane decat sa dispar…
–          In loc sa fugiti nu ar fi mai bine sa-mi vorbiti de sentimentul asta ? a zis ea.
O intrebare de o simplitate frapanta.
– Nu. Totul e stricat.  Totul nu apartinea decat unei lumi imaginare. Nu-ti pot vorbi de o iubire intr-o lume reala. Lumea reala o alunga ! ar fi o crima … o absurditate. Ce ati dori sa auziti? Sa va laud ochii?
– Marturisirea iubirii i-a pus oare capat?
– Nu. Dar nu mai am voce … e ceva ce port cu mine … trebuie sa traiesc cu asta.
– Vorbiti de parca asta va implica doar pe dvs.
– Tu esti un vis al meu.
– Nu e adevarat. Eu sunt reala. Ascult cuvintele astea. Sufar. Eu sunt o parte egala a acestui joc. Nu v-am invitat eu sa fiti indragostit de mine. Nu am putut sa ghicesc asta. Trebuie sa ma inteleg eu insami.
– Nu vreti sa stiti ce simt eu ?
– Tu esti tanara si prostuta. Esti flatata, esti in efervescenta, pentru ca un barbat mai in varsta se ridiculizeaza. Ai chef sa profiti, sa explorezi un pic sentimentele, sa-ti inventezi ceva emotii.
Daca as fi putut muri in aceasta discutie as fi fost fericit… complexitatea iubirii mele pentru ea sporea… inainte era o iubire fara detalii… acum erau caverne, labirinturi…
–          Nimeni nu a mai fost bolnav din cauza mea.
Apoi sarutul… exista minute in paradis ce valoreaza pedeapsa a mii de ani in infern… distrugerea lumii trebuia sa urmeze … ea nu era sigur un copil… era deplina stapana a feminitatii sale… avea ea un sentiment autentic ? o altfel de nebunie, la feminin?
–          Faptul ca A iubeste pe B si B iubeste pe A e destul de rar.
De ce oare am bulversat-o? nu eram eu oare cel bulversat? au fost iarasi forte cosmice ce au decis? ce e de constatat ? starea stupida si situatia compromitatoare? o anumita linie de conduita ceruta unui barbat serios… sa iubesti pe cineva nu e un pacat… exista o anumita jena… si trebuie facut ceva pentru a recastiga demnitatea… trebuie inteles absurdul situatiei. Cum si-ar putea imagina cei doi ca partajeaza aceeasi mare pasiune?
–          Nu aveti intentia sa ma bantuiti ca un spectru?
O lasam linistita. O furtuna intr-un pahar cu apa…
–          Pana la ce punct sunteti curajos?
Suntem destinati sa fim distrusi. ”

Anunțuri

Fanii Cupei Mondiale de Fotbal 2010

Intotdeauna m-am simtit plin de vitalitate pe timpul cupei mondiale de fotbal. Pentru cei ce nu stiu,  se intampla din patru in patru ani, ocazie pentru pusti sa descopere tari ce nu le pot inca indentifica pe harta, si sa depoziteze in inconstient, pentru mai tarziu, ceva trairi ce vor ramane ca amintiri durabile. Suntem deja  trecuti de optimi, Germania e urata dar joaca colectiv si constiincios, Argentina e in toate inimile condusa de neastamparatul Maradona si al sau Mesi, pe frontul Olandez se avanseaza prevazator, Brazilia seduce in limbajul driblingului dar nu ca altadata, Ghana vine de niciunde sa-si razbune fratii africani deja „asasinati” prin grupe, Uruguayul si Paraguayul sunt tari sud-americane simpatice de care au aflat acum pana si pustii europeni, Spania e matadorul ce-si asteapta rivalii ca pe tauri. Cine stie unde se afla Ghana pe harta Africii, dar Uruguayul pe unde e?

Ce sunt Fanii? Fanii sunt exemple ale speciei ameliorate sau … clovni draguti, ridicoli, unii sinistri. Noi ceilalti avem sansa sa luam viata atat de in serios, gandind ca merita si altceva decat efuziunile hazlii si hohotele de ras. Pe stadioane poti intalni pe neasteptate noi Elvisi Presley, Michaeli Jacksoni, pe stadioane ganditul e distractie, privitul e filosofie. Pe stadioane antrenorii de fotbal sunt propusi ca presedinti de state sau trimisi la ghilotina. Echipa favorita e ceea ce iubiti, detestati, traiti pentru mai bine de doua ore.

Fanii stadioanelor traiesc intr-o lume compresata privind dreptunghiul de iarba, hipnotizati, la fel cum se intampla uneori sa privim rasaritul , la mare. Fanii au preluat pentru un moment regia sonora si imaginea, stapanesc zgomotul, fac valuri, isi videaza frustarile isteric , par bucurosi, decisi sa se amuze sau sa urle chiar si dupa fluierul final. Fac dragoste cu eroii lor, isi pun pe cap pene de cabaret, danseaza la bara ca pentru amanti.

Fanii sunt un spectacol continuu. Pana si noi ceilalti tot asta ne dorim, asta cautam. Risipa de culori, de muzica, de dans contaminant, euforie, exaltare, incredere in sine, excitatie…

Defileu de fericiri, explozii, maree de optimism, actori ce se prezinta, in fine, pe scena. Isi paseaza sentimente urlate de la unul la altul. Strambaturile sunt semne de afectiune, doar certitudinea ca echipa lor va pierde in curand ii transforma in statui magnifice. Gooool !  Sar ca niste dopuri de sampanie.

Se aud trambite de fani, strigate de fani, cantece, rasete, de peste tot, victorie, durere si moarte, cer colorat cu vin si cu bere. Fanii se descopera pe stadion camarazi pentru noaptea victoriei, oameni ai tuturor drapelelor , colinda strazile … colinda lumea razand … Nu-i asa ca sunt frumosi ?

🙂 🙂 🙂

… va mai tin la curent , cu un update …

Europenii par lipsiti de compasiune, sarbatoresc cu o satisfactie deloc ascunsa victoria Germaniei si Olandei in sferturi. Balonul rotund s-a dovedit inca o data capricios. O generatie de talentati condamnati la uitare, in favoarea alteia. Fanii nu pot fi mandri acum de tricourile galbene sau alb-bleu-dungate, braziliene si argeniniene, le vor depune o vreme in dulap, si vor raspandi arome de portocala… Lumea e ca balonul, continua sa se zbata in bula speculativa, catastrofele viitoare nu sunt motive suficiente pentru a ne intrista. Pe stadioane o lege draconica interzice deznadejdea … si viata e un sport pana la urma, fiti demni onorand rasa umana…

last edit …

Gata. A trecut. Ezit pentru o analiza finala. Cateva momente?  Tehnicienii s-au dat peste cap sa transforme o bila de golf in minge de fotbal. Daca pana si o fiinta evoluata precum caracatita „Paul” s-a pretat la jocul prezicerii, eu ce sa mai zic?  Pentru noi doar jocul  … privirii. Olanda de nerecunoscut,  mi-a amintit de disperarea si brutalitatea din trecut, a echipelor estului, Spania a castigat pentru ca nu i-a inteles inca nimeni jocul. Finala i-a trezit in sfarsit pe fani din trairea lor onirica, seminarul de visare s-a incheiat!

( Photos de pe site-ul FIFA )