De 8 Martie – „vin vremuri favorabile femeii”

„Femei-copil, femei-flori, femei-stele, femei-flacari, valuri ale marii, mari valuri ale iubirii si visului, carnea poetilor, statui solare, masti nocturne, trandafiri albi in zapada, ascultatoare, dominatoare, himere, fecioare iluminate, curtizane perfecte, printese de legenda, trecatoare, ele construiesc forta, chipul si ratiunea de a fi a barbatilor, le infrumuseteaza slabiciunea, fac sa rasara bucuria si alina nefericirea …” ( Paul Eluard , 1933,  Minotaure , Le Poète et son ombre )

*

"Inconnue, elle était ma forme préférée,
Celle qui m'enlevait le souci d'être un homme,
Et je la vois et je la perds et je subis
Ma douleur, comme un peu de soleil dans l'eau froide."

( martie 1926 – Eluard – Vivre ici – La revolution surrealiste no.6 )

Anunțuri

4 răspunsuri

  1. şi iată cum biata tizană fu băută de curtizană 😀 curtizana cred că era sătulă de teze, antiteze şi sinteze şi aspira la statutul de curtizână cu brâul de lână.

  2. la multi ani pentru azi (sper ca nu pentru o zi)
    🙂

  3. T e citesc de ceva vreme, zbori prea departe ca un „Pescarus Jonathan” de Richard Bach. Astazi incerc sa ating urmele aripilor tale, urmaresc cu greu zborul si admir curajul instrainarii tale. Apropo de „principiile feminine exacerbate” din vremurile noastre, cred ca Sofia din fiecare isi asteapta salvatorul. Aceasta Sofia, care ar putea sa fie echivalentul la crestini a duhului sfant, se zbate, se tanguie si se roaga Luminii sa fie salvata de ignoranta si aroganta.

    Am sa citez din cartea „Gnosticismul” de Stephan A. Hoeller, mitul Adam si Eva in conceptia gnostica, o alta parere sau cu totul altceva…
    Crestinii gnostici socoteau pe Adam si Eva nu ca pe niste figuri istorice, ci drept reprezentanti a doua principii intrapsihice existente in fiecare fiinta omeneasca. Adam era intruchiparea dramatica a psyche, adica a „sufletului”: complexul gandire-traire emotionala unde isi au originea gandurile si simturile. Eva reprezenta pneuma, adica „spiritul” ce simboliza constiinta transcedentala superioara.
    In conceptia gnosica, Eva nu era o ignoranta lesne de amagit, preschimbata intr-o ademenitoare convingatoare; mai degraba, Eva era o femeie inteleapta, o adevarata fiica a Sofiei, intelepciunea cereasca. In aceasta calitate, ea a fost aceea care l-a trezit pe Adam din somn.
    Departe de a fi o intrupare a raului, sarpele este considerat a fi cea mai inteleapta faptura din Paradis. Textul dezvaluie intelepciunea sarpelui, si il defaimeaza fara menajamente pe Creator, intreband: „Ce fel de Dumnezeu este acesta?”. Si tot din text se raspunde ca interdictia (impusa de Dumnezeu asupra fructului) este explicata prin invidia Sa, deoarece el nu vrea ca oamenii sa tinda catre cunostinte mai elevate. Nici amenintarile si nici mania Dumnezeului Creator din vechiul Testament nu sunt lipsite de cusururi. In lucrarea Marturia Adevarului se spune ca Dumnezeu s-a dezvaluit ca fiind „un calomniator invidios”, un Dumnezeu gelos care pedepseste cu cruzime si pe nedrept pe toti aceia care nu-i sunt pe plac. In text se comenteaza: „Iata ceea ce a spus (si a facut) celor care cred in el si il slujesc”. Concluzia clara este ca avand un asemenea Dumnezeu nu mai ai nevoie de dusmani si poate nici de diavol.
    Un alt text din aceeasi colectie, ne spune ca nu numai Eva, ci si sarpele a fost inspirat si calauzit de divina Sofia. Sofia a ingaduit intelepciunii sale sa patrunda in sarpe, care astfel a devenit un dascal si i-a invatat pe Adam si Eva despre adevarata lor origine. Ei au priceput ca nu erau fiinte de conditie inferioara zamislite de Demiurg (in acest caz, creatorul din povestea Genezei), ci mai degraba ca eul lor spiritual isi avea originea dincolo de lumea aceasta, in deplinatatea Creatorului Suprem.
    In timp ce principala versiune a Genezei ne spune ca dupa ce au mancat din fructul interzis, Adam si Eva au fost izgoniti din Paradis, versiunea gnostica ne spune ca „ochii li s-au deschis”, o metafora pentru gnosis (cunoastere). Atunci primii oameni au putut vedea pentru intaia oara ca zeitatile care ii creasera erau dezgustatoare la infatisare, avand chipuri de animale, si de aceea au fugit ingroziti, la vederea lor. Desi blestemata de Demiurg si de archonii sai, prima pereche omeneasca dobandise capacitatea pentru gnosis. Ei o puteau transmite urmasilor lor, care manifestau dorinta de a o primi.
    Miturile gnostice sunt destinate sa stimuleze experientele in sufletul individual transcede limitarile impuse de lume. In conceptia lor, a transcede inseamna sa depasesti limitarile nu doar ale materialitatii, ci si ale mintii. Psihologii contemporani au descoperit taramul sufletului echivalentul a ceea ce gnosticii numeau archoni si Demiurg. Asa dupa cum C.G. Jung face deosebire intre Sine si Eu (cei doi „Dumnezei” din viata sufleteasca) la fel si gnosticii pomenesc despre doi Dumnezei, unul transcedental, iar celalalt fiind o zeitate secundara si sovaielnica.
    Impartirea fapturii Sofiei in eul superior si eul inferior, eul inferior al fiintei omenesti se prezinta sub aspectul Demiurgului, in timp ce eul superior sau sufletul spiritual se dezvaluie ca fiind Sofia.
    Zamislitorul credea ca el insusi faurise toate aceste lucruri, fara a-si da seama ca Sofia isi desavarsea munca prin el. Pe langa ignoranta Zamislitorul este plin de ingamfare si indrazneala. Isi imagineaza ca este singur sau, cum insusi afirma, ca: „el este unicul Dumnezeu si nu exista alt Dumnezeu mai presus de el.” Sofia il contrazice, manioasa, spunand ca exista intr-adevar alte forte superioare deasupra lui, iar el nu este decat un personaj neinsemnat in cuprinsul unui plan vast.
    Totusi, Demiurgul retine pentru sine aceasta informatie si continua sa lase creaturile (peste care domneste) sa creada ca el este unicul si adevaratul Dumnezeu. Antologia intrapsihica se dovedeste a fi adevarata: eul inferior, ignora, puterile si mai profunde din interiorul subconstientului colectiv, cum ii spune Jung, si cu cat egoul se instraineaza de matrice arhetipica din care provine, cu atat mai mult este de presupus ca este singurul agent determinator al propriei sale existente.
    Sofia a fost atacata si impiedicata sa ajunga pana la pragul celui mai inalt camin eonic al Luminii, ea a pogorat in instrainare si haos si a fost chinuita de teroarea arogantei si a ignorantei. Dar invocand Lumina in mod repetat, cu o voce puternica si magica, harazita cu puteri, binecuvantata si calauzita de mirele ei Iisus, Sofia si-a reluat locul ei de intelepciune in imparatia puternicilor Eoni. Asa se incheie povestea credincioasei Sofia. Asa cum Sofia s-a prabusit in intunericul haosului, la fel si constiinta noastra s-a prabusit in obscuritate si singuratate.
    Asa cum Sofia a fost salvata la vremea potrivita de catre Mesagerul Divin, la fel si noi vom fi izbaviti in deplinatatea vremurilor noastre si vom fi reinstalati in habitatul nostru, in eonii adevarului si ai iubirii.
    Sofia ramane principalul prototip al conditiei noastre umane indepartate si instrainate iar pentru gnostici constiinta instrainarii este o avere valoroasa si nu un fenomen patologic.

  4. Draga Gabitza, multumesc pentru comentariu si adaosul gnostic. Intarzierea se datoreaza faptului ca am ezitat sa raspund, pentru ca raspunsul ma va forta sa fac o marturisire: nu simt o motivatie intima pentru scrierile gnostice, din care am parcurs cateva texte sursa, desi nu putem vorbi veritabil de o sursa a gnosticismului. Gnosticismul este, dupa mine, o buna introducere in cunoasterea neobisnuita, si atat.

    Pentru ca ati facut efortul de a redacta un comentariu atat de amplu, voi raspunde liric, cu un text la fel de lung al unei poetese libaneze , nascuta in zilele noastre, in 1970 la Beyrut, Joumana Haddad:

    Fata si baiat am fost conceputa la umbra lunii
    Si Adam a fost sacrificat la nasterea mea
    lasat pe mana vanzatorilor noptii
    pentru a compensa vidul esentei mele
    mama mea m-a scaldat in apele misterelor
    si m-a infasat in scutecele contradictiilor
    rataceam profund cand ea m-a surprins
    m-a asezat pe marginea fiecarui munte
    ma darui spectrului linistii si murmurelor intrebarilor
    m-a dat Evei vertijului si metamorfozei
    ma impietri de lumina si tenebre
    pentru ca sa devin templu al demonilor pardisiaci
    si al ingerilor cazuti
    am preferat sa nu inteleg cand ea mi-a aratat.
    eram in uitare cand deodata mi-am amintit
    cresteam straina si nimeni nu-mi semana lanul de grau
    alesesem sa-mi desenez viata pe o foaie alba
    fruct ce nu apartinea niciunui arbore
    l-am strapuns si am iesit
    in parte investmantata in rosu, in parte in alb
    nu fusesem nici in timp nici in afara lui
    crescusem in doua paduri
    si-mi aduc aminte de dinainte de a ma naste
    ca sunt o multitudine de corpuri
    si ca am dormit indelung
    si am trait mult
    pana sa devin fruct
    si stiu ce ma asteapta
    i-am rugat pe vrajitori sa aiba grija de mine
    si ei m-au luat
    eram
    rasul meu
    dulce
    nuditatea mea
    albastra
    pacatul meu
    timid
    zburam pe o pana de pasare si deveneam perna la ora delirului
    mi-au incarcat corpul de amulete
    si mi-au umplut inima cu mierea nebuniei
    imi pazeau atat comorile mele, cat si pe hotii comorilor
    imi aduceau fructe si istorii
    ma pregateau sa traiesc fara radacini
    si din acele timpuri eu tot vin
    ma reincarnez in nor in fiecare noapte si calatoresc
    sunt singura care imi spune „la revedere”
    si sunt singura care ma intampina
    zbor din libertate si nu din frica
    si revin de placere nu din deceptie
    parasesc viata pentru ca ea sa-mi lipseasca
    si traiesc doar pentru ca necunoscutul sa ma poarte spre el
    dorinta e calea mea si furtuna imi este busola
    in iubire nu-mi arunc ancora in nici un port
    corpul meu e calatorie, si ma sting, si raman
    noaptea imi abandonez totul din mine
    apoi ma regasesc si ma imbratisez la intoarcere
    sunt geamana fluxului si refluxului
    sunt valul si nisipul pe mal
    sunt abstinenta lunii si viciile sale
    sunt iubirea si moartea iubirii.
    ziua
    rasul meu apartine altora si doar cina imi apartine
    in casa corpului meu isi gasesc adapost starile mele, in fiecare seara
    si in fiecare dimineata ma trezesc din propria absenta
    cei ce inteleg ritmul meu ma cunosc
    ma urmeaza dar nu mi se alatura.

    ( Joumana Hadda – Cand devin fruct – 1998 )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: