Exigenta profunzimii (XI) – Sa fii tampit, o rana cotidiana…

Motto: E de ajuns un tampit pentru a ne face pe toti tampiti.

Nu mi-am propus sa ma plimb prin toate arhietipurile de denuntatori ai prostiei, prin miile de aforisme pe aceasta tema, prostia face parte deja din istoria literara. In 1783 Jean Paul facea chiar un „elogiu prostiei”. Prostia e doar o carenta de inteligenta. Dar tampenia? Tampitul nu e intotdeauna prost. Subiectul e subexploatat. Va asteptati la un tratat in 77 de capitole? Sigur e o neintelegere pe undeva. Nu ma voi plimba prin citate. Despre tampenie trebuie scris mai putin elitist ca de obicei. Pentru cei ce nu inteleg nu pot face nimic. Daca vreti sa fiu sever, pentru a justifica titlul ce reclama o exigenta, veti fi dezamagiti. Ma voi inspira  dintr-un pamflet de Georges Picard, filosof francez  putin cunoscut, marginal, nascut in 1945, numit ambitios „noul Cioran”, probabil pentru gustul sau al dezastrului si faptul ca traieste anahoret in plin Paris.

Prostia si tampenia sunt prea inrudite,  toata chimia subzista in dozaj. Nu vreau sa vorbesc in enigme si sa starnesc si mai multa confuzie. Oricum e prea tarziu, caracterele va sunt deja formate, si lipiciul a adunat scoarta tampita suficienta. Nu va mai ramane decat sa jucati jocul sau sa va considerati „spirite superioare” ca Nietzsche, inainte de a fi internat. Tampenia este „calitatea” cea mai partajata de semeni, nu prostia, nici inteligenta. Poate ca de aceea nu e prea simtita. Privesti pe cineva in ochi si nu detectezi rezervorul sau de tampenii. Lista tampitilor publici e imensa.

Ganditorul profund ce sunt, tampitel fara diploma, deci fara avantaje si posibilitati de cariera in domeniu, mai fac cateodata impasul peste cate o prostie. Mai tampit decat un intelectual tampit e un tampit incult si mandru ca este asa. Tampitii ignoranti si multumiti de ei se multiplica si se reproduc cu viteze zoologice. Posibila definitie a tampitului: cel ce nu e capabil sa se puna in locul celuilalt. Daca presupune posibilitatea ca un cuvant inteligent sa se iveasca la orizont, un tampit este intotdeauna cuprins de panica. Se agata de cuvinte ce nu le stie prea bine.

Tacerea nu e antidot al tampeniei. Tampenia e galagioasa ca o linie electrica de inalta tensiune.  Sunt tampitii care gandesc mult. Nu s-a produs si consumat niciodata gandire atat de mult ca in secolul nostru. Se pot face averi pe piata gandirii, daca nu am gandi mai tot timpul pe alaturi. Unii tampiti sunt mai aventurosi decat altii, asta e tot. Exista tampiti rapizi si tampiti lenti, tampiti superficiali si tampiti profunzi. Textul acesta nu e o escapada in afara tampeniei, este tampit si el. Ne-ar trebui prea multa imaginatie ca sa-i scapam. Inca ii ciugulim grauntele, semanam a fiinte umane doar cand dormim. E greu sa te faci inteles cand te exprimi cu un anumit nivel de finete. Exista o specie de semi-tampiti usor de observat. Scriu, au gusturi literare si muzicale, frecventeaza expozitii, au idei, cunosc citate, calomniaza eruditi. Tampitii au piratat toate disciplinele, produc modernitatea.

Nici pe solitari tampenia nu-i lasa singuri. Simplitatea intelectuala nu poate proteja nici ea. Nu te poti limita la cateva idei. E periculos si riscant atunci cand treci de la o idee la alta, limbajul e o succesiune de capcane, neaparat spui tampenii. Sa deschizi gura e sa te pui in pozitia tragatorului de elita, e modul de a fi reperat si doborat. Alege un glonte de tipul : „E fericirea posibila”, „are viata sens?”, „E sufletul nemuritor?”, „ce e religia?” si ai cazut in groapa … tampitilor. Sa fii perspicace e contrariu al tampitului. Tampenia te scuteste oare de responsabilitate? Ce teribila intrebare morala. Nu erau oare mai inofensive intrebarile anterioare? Sa cautam intrebari inofensive deci! Cum tampenia nu e in programa scolara, tinerele creiere o experimenteaza surazand, servita pe tava, afinata si condimentata de profesorii silitori.

Toata lumea filosofica serioasa s-a ocupat de RAU si a neglijat tampenia; cand au pus reflectoarele stralucitoare ale mintii tampenia era in unghiul mort, in PUNCTUL ORB. Punctul orb e punctul de vedere al tampitului. E acel punct in care privirea nu se vede pe sine si nici nu vrea sa se vada. Suntem toti egali in tampenie „sub specie aeternitas”, dar nu toti egali in tampeniile cotidiene. Metafizica nu ne poate ajuta. Sa pari tampit nu inseamna si sa fii. In ce proportii sunt tampit ?, asta e intrebarea. Asta e angoasa metafizica.

Daca subiectul va deveni deodata interesant? Ce-ati da sa stiti daca celalalt e mai tampit? Sa comparati, sa va masurati, sa va cantariti, sa creati o ierarhie imaginara a slabitilor mentali? Imaginati-va toate „reputatiile” ierarhizate? Ca adolescentii ce-si masoara sub dus virilitatea.

Ironia este o excelenta ascunzatoare de mizerii,  „cache-misère” spun francezii. Tampitii rad cu usurinta. Au o zigomatica facila. Nimic nu e mai halucinant ca un ras prostesc. Nu mai insist, nu are rost sa mai pun degetul pe rana. Dar ce tentant este!

Tampenia nu se gandeste pe sine, ca ipoteza. Daca si-ar imagina propria existenta, tampenia nu ar mai fi ea insasi. Tampenia e condamnata sa se reveleze doar sub privirea altuia. Celalalt are tendinta de a considera propria tampenie realitate a celuilalt. Va arunca cuvantul „Tampit” cu o incompetenta a judecatii pe masura amortirii lor. Spunem „Tampit!” pentru ca e calea cea mai scurta ce te poarta spre sine. Ne place efectul surpriza. Tampitul din noi insine, profitand de „efectul de oglinda” ne surade familiar si ironic la orele de disperare narcisista, se ofera chirurgical exteriorizarii, ne face o grimasa. In ziua judecatii Ingerul ne va conduce printr-un labirint de oglinzi, unde se vor descompune la infinit toate ridiculitatile noastre, pana vom avea viziunea corectata. Atunci tampenia va ramane doar o dimensiune tranzitorie a conditiei umane, un avatar pasager al esentei noastre.

Bouvard si Pecuchet erau tampiti sau doar prosti? Exista exemple de tampenie pozitiva? Opusul tampitului nu poate fi inteleptul. Inteleptul e prostit in diferite ocazii. Onestitatea nu e nici ea garantie contra tampeniei. „Kant a fost un tampit inteligent.” (Georges Picard). Putem face nenumarate clasificari ale tampeniei, putem distinge tampenia-substanta de tampenia-accident. Daca l-am plagia pe Kant, am clasifica tampenia in generala si particulara, absolut pura sau aplicata, tampenie receptiva si tampenie spontana. Socrate, bricoleurul emerit, viza conceptele din unul in altul, panoramic, pana in lumea ideilor. El lipea cu adeziv rautatea si  tampenia. Exista o rautate subtila a celor ce nu sunt tampiti si exista rautati sclipitoare, percutante. Tampitul de la coltul strazii se scalda in idei gata facute, primite cu abundenta, de la TV.  Ce socuri electrice primiti de la imbecilitatea televizuala conectata la generatorul de flatari publice. Tampitii de cele mai multe ori nu au metode tampite. Poti fi tampit plurivalent. Tampeniile se mascheaza una pe alta. Rigidificarea tampeniei din interior furnizeaza specimene periculoase. Nu rareori soarta umanitatii sta in mana vre-unui mare tampit, dotat de puterea necesara sa aprinda artificiile, proba ca nu trebuie sa te stresezi gandind prea mult. Dati putere unui tampit, el va abuza. Dati-i decizii, el va alege ce e mai rau si le va justifica. Nu mai cautati tampitii in literatura si in imaginar. Inchideti cartile, computerele si priviti imprejur.

Tampenia cinematografica ne exploateaza incantator registrul sentimental. Tampitul care plange este repede iertat. Priviti-l si stergeti-i lacrimile. Ce prostie daca stai sa te gandesti care este efectul si care este cauza. Lacrimile sunt totusi miracolele educatiei. Exista o tampenie stoica, seaca, mai profunda … prea multa spontaneitate te face plangacios. E posibil ca tampenia sa depinda de temperament.

Breton cel cu „l’homme, ce reveur définitif”, pretindea ca evadeaza tampeniei in clandestinitatea universului simbolic. Si visatorii pot fi tampiti. Lumile imaginare nu sunt impenetrabile la tampenie. Prostia e nativ naiva. Artisul nu are dreptul sa fie tampit? Artist la lucru, profesie-artist , tampit satisfacut.

Pe taram sentimental tampenia face partii largi, stranii. Nu ne referim la „amorul nebun”, ci iubirea cu minuscula, cea modesta, pozitiva, implinindu-se sub soarele generozitatii. Iubirea e Patul lui Procust al tampeniei, ne taie capetele, nu respecta nimic. Un pic de tampenie nu strica, ne face mai dulci, mai atragatori, mai induiosatori.

Putem visa la prabusirea tampeniei, la o apoplexie prin exces, o auto-otravire, oare nu totul are o limita pe lumea asta? Tampenia rezoneaza, are un palmares impresionant. Nu ne ramane decat sa o utilizam rezonabil, moderat si oportun. Dar cine va judeca? bunul simt? Al 6-le simt? Cum sa se curete singura?

Exista un voluntariat neintrerupt in tabara tampitilor, igienic, cu sinceritate si eroism hristic, tampit pentru umanitate? Tampiti fara frontiere? Un fel de printi Misckini sublimi? Subiectul e cam imbatranit de la Dostoievski incoace. De ce rezista tampitul mai mult? E revigorat cumva de „junism”? „Noi tinerii scriitori”, „noi generatia …”, „noi diaspora …” sunt aberatii, identificari abuzive la un grup, serii superficiale artificial omogene – tampism participativ. Tampenia se intinde prin capilaritate pana la marginile inteligentei. E mai bine sa mobilizezi inteligenta contra tampeniei decat tampenia contra lucrurilor inteligente. E nevoie de vocatie pentru asta?

Va dati seama ca ati inteles gresit acest articol?

Unii se joaca, fac pe-a tampitii, crezand ca daca arata ca joaca sunt si abili, au buna constiinta. Da de unde! Sa nu insistam. Vanatorii de tampiti nu trebuie sa caute prea departe, unul e sigur deja in propria pijama, scrie ceva randuri acum. In calitate de buni cetateni sa continuam sa facem pe prostii, nu priviti la detalii, acordati increderea cu generozitate sau … remunerat. Sa nu punem in spinarea tampeniei toate lucrurile ce nu ne plac. Facem atatea tampenii nevinovate. Vorbim cu animalele de pilda …

Tema literara: Ati intalnit un tampit macar odata in viata? Descrieti-l. Dati exemple. Evitati exemple prea facile, oameni politici, vedete, fotbalisti … profesii dedicate, ravnite.

In incheiere: Cine poate spune ca traim o viata fara risc?

Anunțuri

10 răspunsuri

  1. Superba analiza!

  2. @Elena. Multumesc, probabil ca ursul se pregateste de dezmortirea de primavara.

    Imi place foarte mult cum scrie Petru Cretia (1927-1997) despre prostie, „ea nu este vre-o vina, viciu sau pacat, este un dat genetic: cineva e prost precum are ochii albastri sau muschii puternici”. El ar fi scris o Morfologie a Prostiei, o Teorie a felului cum se desfasoara Prostia. Dar despre tampenie, pur si simplu, nu stiu ce s-ar fi putut spune.

    Prostul nu poate patrunde in miezul lucrurilor, spunea Cretia (il voi cita aproximativ), nu percepe cu discernamant faptele in sine, desprinse de contextul lor, e incapabil sa asocieze sau sa disocieze, nu poate analiza o stare de lucruri cat de cat complexa, si nici sintetiza elemente in aparenta disparate. Cum lumea ii e greu de inteles o potriveste cumva putinei sale intelegeri, punand de bine de rau la un loc notiuni false ori confuze, de obicei preluate anapoda din lunga si bogata traditie a prostiei omenesti. Lucru firesc, caci neputand abstractiza prostul trebuie sa se foloseasca de generalizari facute de altii, la fel de prosti ca si el ( sau mai rau?). Dintre doua posibilitati, prostul o alege pe cea mai stupida, apoi se odihneste deasupra ei. Prostul nu invata din experienta si ca atare nu este corectiv. Prostul se desprinde greu de o idee neroada. Din pacate Prostia ca infirmitate si deficienta a intelectului nu este intotdeauna inocenta, si atunci incep necazurile. Prostul e si el om, si trebuie sa o scoata la capat pe lumea asta. Adevarata primejdie a prostiei sta in multimea prostilor…
    Asta spune Cretia, dar mai cunoastem ce spun si altii…

    Sper sa mai reveniti cu comentarii.

  3. Interesant modul de expunere, fascinant chiar acest „free-style”, care aduce un plus de lirism in proza si in eseu. Sugereaza o analogie cu improvizatiile de jazz, desi in muzica lucrurile par sa stea exact pe dos: jazzul e mai epic decat formele muzicale canonice, cum ar fi, sa zicem, cele din zona barocului care sunt, prin execelenta, lirice.

    Textul are o carnatie aparte, pare un organism viu.
    La tampenie nu ma pricep deloc.
    Prostia insa as imparti-o in doua mari subspecii:
    rautatea si prejudecata.
    Rautatea e o specie de prostie.
    N-as avea decat o obiectie: vorbitul cu animelele nu e o tampenie decat in contextul in care cel care o face are pretentia comunicarii rationale.
    Dar cine o are?!
    Vorbitul cu ele are mult sens, din cum ne adresam lor ele inteleg daca le iubim, daca le detestam, daca avem ganduri necurate, daca ne pasa sau nu de ele…

    Vorbirea nu urmareste doar scopuri rationale. A vorbi cu un om in coma sau bolnav de Alzheimer e o tampenie?

    Textul are ceva apetisant, un umor subtil si un substrat alegoric care sugereaza multe.

  4. @IlincaBernea

    Va multumesc de comentariu, si pt. analiza stilului. Ma grabesc sa subliniez de la inceput ca si eu am un pisoi 🙂 , a fost o remarca ironica pt. cei ce exagereaza, e urmata de …, am lasat-o intentionat fara explicatii. Iar la intrebarea despre vorbirea cu cei in coma, nu-mi ramane decat sa ajut un link:

    si poate chiar si „Le Scaphandre et le Papillon”.

    Draga Ilinca, Intotdeauna v-am admirat subconstientul socratic.Cum e mentionat in text, el lipea rautatea de prostie. Iata, voi reveni la Cretia, pentru a clarifica ce e cu prejudecatile, desi doream sa-l mentionez si pe Patapievici, mai este timp. Prejudecatile sunt forte ce nu le putem controla, ce ne-au vatamat si ne-au alterat. Prejudecatile se hranesc si prolifereaza din informatii deficitare, din evaluari pripite, o asumare neverificata a falsului, sunt simulacre de judecati, pasiuni, spaime, pofte, jinduiri obscure, vanitati si orgolii, frustrari si invidii, gelozii salbatice care, ca intr-un bal mascat se cred adevaruri. Odata instalate prejudecatile tind sa se inmulteasca, invadeaza. Nimic nu scapa: de la prescriptiile medicale la rasism. Persistenta lor e grava, sunt false si nocive, primejdioase ca tot ce refuza Adevarul. Din pacate sunt foarte raspandite, probabil se pot incadra bine si la tampenii…

  5. Cred, ca si tine ca, intr-o oarecare masura, toti suntem purtatori de tampenie, de aceea ne aventuram, dominam, ranim…cred ca tampenia vine la pachet cu insasi conditia noastra umana. Nici faptul ca suntem inteligenti nu ne scapa de tampenie. Buddha cat e el de Buddha, tot incerca sa-i explice, de mii de ori, miracolele unui discipol idiot, varul sau Nanda.

    Cat despre prostie, asta e altceva.

  6. @Literelibere multumesc de comentariu. Patapievici in „cerul vazut prin lentila” postuleaza ca prostia e functionala si rezulta din intrebuintarea ce o dam lumii, obiectelor ei, cuvintelor si noua insine. Alege exemplul clasic al lui Flaubert si el, pe Bouvard si Pécuchet, personaje ce fac prosteste o multime de lucruri fine si inteligente si fac cu seriozitate inteligenta lucruri prostesti, manifest imbecile. Prostia fiind un comportamet inadecvat. Dupa Liiceanu „prostia e incremenire in proiect”. Dupa HRP epidemiile de prostie se transmit prin clisee, iar virusul prostiei este ideea primita de-a gata. Cliseul este o idee nemistuita. Ca si in cazul gripei, exista conditii ce favorizeaza epidemia de prostie – lenea mintala, credulitatea, conformismul servil si arogant (imitatia si snobismul). O lume fara prosti s-ar dezagrega, caci prostia e lipiciul social, dupa HRP. Afinitatea pentru idei prostesti nu e deloc nevinovata.

    Sa fie acesta un justificativ pentru unele lipse de afinitati ? 🙂

    Avea si Paleologu o axioma, cred eu, considerand prostia ca o destindere a mintii: „omul nu trebuie sa fie mereu inteligent, ar fi prea mare incordarea, o rigiditate nepermisa, o prostie sa nu poti fi din cand in cand si … prost”.

    De aceea

  7. gabilutza, salut! Interesant e-mi par oglinzile puse pe traseul acestei analize, mai putin obisnuite, unele mi-amintesc de mine, de anumite momente de tampenie care m-au marcat, n-as spune că intr-un mod neaparat rau. Fără identificarea lor, as fi fost acum, sunt sigura, mult mai tampita( reactiva, superficiala, vulnerabila, etc) Asta ca autoreflectie in ce ma priveste.
    In privinta societatii in care traim, la modul cum s-a cultivat prostia de gasca, mai ales, ingrasata cu bascalie, aroganta si suficienta, nu stiu cand va putea fi declasificata din pozitia de dominatie cu care ne-a obisnuit, din pacate.

  8. @noradamian, bine ati revenit. imi cer scuze de intaziere, am fost departe de blog astazi. fraza cu oglinzile si ingerul era prevazuta initial ca final.

    Are Borges o remarca-fobie memorabila ce vreau sa o lipesc comic de comentariul dvs. : „Oglinzile si impreunarea trupului sunt abominabile pentru ca multiplica numarul oamenilor”. 🙂

  9. gabilutza, da, aglomeratia prin multiplicare genereaza predominanta cantitatii in raport cu calitatea. Vorbind de oameni si de tendintele de utilizare ( sau, nu?) a creiereului, asta inseamna tot mai multe riscuri 🙂

  10. […] oamenii nu i-a construit ÎNTRU TOTUL după chipul și asemănarea Sa, ci, mai degrabă, după faptele și chicotele lor, după gândurile lor. Chiar! Dar dacă Marele […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: