Exigenta profunzimii (XI) – Sa fii tampit, o rana cotidiana…

Motto: E de ajuns un tampit pentru a ne face pe toti tampiti.

Nu mi-am propus sa ma plimb prin toate arhietipurile de denuntatori ai prostiei, prin miile de aforisme pe aceasta tema, prostia face parte deja din istoria literara. In 1783 Jean Paul facea chiar un „elogiu prostiei”. Prostia e doar o carenta de inteligenta. Dar tampenia? Tampitul nu e intotdeauna prost. Subiectul e subexploatat. Va asteptati la un tratat in 77 de capitole? Sigur e o neintelegere pe undeva. Nu ma voi plimba prin citate. Despre tampenie trebuie scris mai putin elitist ca de obicei. Pentru cei ce nu inteleg nu pot face nimic. Daca vreti sa fiu sever, pentru a justifica titlul ce reclama o exigenta, veti fi dezamagiti. Ma voi inspira  dintr-un pamflet de Georges Picard, filosof francez  putin cunoscut, marginal, nascut in 1945, numit ambitios „noul Cioran”, probabil pentru gustul sau al dezastrului si faptul ca traieste anahoret in plin Paris.

Prostia si tampenia sunt prea inrudite,  toata chimia subzista in dozaj. Nu vreau sa vorbesc in enigme si sa starnesc si mai multa confuzie. Oricum e prea tarziu, caracterele va sunt deja formate, si lipiciul a adunat scoarta tampita suficienta. Nu va mai ramane decat sa jucati jocul sau sa va considerati „spirite superioare” ca Nietzsche, inainte de a fi internat. Tampenia este „calitatea” cea mai partajata de semeni, nu prostia, nici inteligenta. Poate ca de aceea nu e prea simtita. Privesti pe cineva in ochi si nu detectezi rezervorul sau de tampenii. Lista tampitilor publici e imensa.

Ganditorul profund ce sunt, tampitel fara diploma, deci fara avantaje si posibilitati de cariera in domeniu, mai fac cateodata impasul peste cate o prostie. Mai tampit decat un intelectual tampit e un tampit incult si mandru ca este asa. Tampitii ignoranti si multumiti de ei se multiplica si se reproduc cu viteze zoologice. Posibila definitie a tampitului: cel ce nu e capabil sa se puna in locul celuilalt. Daca presupune posibilitatea ca un cuvant inteligent sa se iveasca la orizont, un tampit este intotdeauna cuprins de panica. Se agata de cuvinte ce nu le stie prea bine.

Tacerea nu e antidot al tampeniei. Tampenia e galagioasa ca o linie electrica de inalta tensiune.  Sunt tampitii care gandesc mult. Nu s-a produs si consumat niciodata gandire atat de mult ca in secolul nostru. Se pot face averi pe piata gandirii, daca nu am gandi mai tot timpul pe alaturi. Unii tampiti sunt mai aventurosi decat altii, asta e tot. Exista tampiti rapizi si tampiti lenti, tampiti superficiali si tampiti profunzi. Textul acesta nu e o escapada in afara tampeniei, este tampit si el. Ne-ar trebui prea multa imaginatie ca sa-i scapam. Inca ii ciugulim grauntele, semanam a fiinte umane doar cand dormim. E greu sa te faci inteles cand te exprimi cu un anumit nivel de finete. Exista o specie de semi-tampiti usor de observat. Scriu, au gusturi literare si muzicale, frecventeaza expozitii, au idei, cunosc citate, calomniaza eruditi. Tampitii au piratat toate disciplinele, produc modernitatea.

Nici pe solitari tampenia nu-i lasa singuri. Simplitatea intelectuala nu poate proteja nici ea. Nu te poti limita la cateva idei. E periculos si riscant atunci cand treci de la o idee la alta, limbajul e o succesiune de capcane, neaparat spui tampenii. Sa deschizi gura e sa te pui in pozitia tragatorului de elita, e modul de a fi reperat si doborat. Alege un glonte de tipul : „E fericirea posibila”, „are viata sens?”, „E sufletul nemuritor?”, „ce e religia?” si ai cazut in groapa … tampitilor. Sa fii perspicace e contrariu al tampitului. Tampenia te scuteste oare de responsabilitate? Ce teribila intrebare morala. Nu erau oare mai inofensive intrebarile anterioare? Sa cautam intrebari inofensive deci! Cum tampenia nu e in programa scolara, tinerele creiere o experimenteaza surazand, servita pe tava, afinata si condimentata de profesorii silitori.

Toata lumea filosofica serioasa s-a ocupat de RAU si a neglijat tampenia; cand au pus reflectoarele stralucitoare ale mintii tampenia era in unghiul mort, in PUNCTUL ORB. Punctul orb e punctul de vedere al tampitului. E acel punct in care privirea nu se vede pe sine si nici nu vrea sa se vada. Suntem toti egali in tampenie „sub specie aeternitas”, dar nu toti egali in tampeniile cotidiene. Metafizica nu ne poate ajuta. Sa pari tampit nu inseamna si sa fii. In ce proportii sunt tampit ?, asta e intrebarea. Asta e angoasa metafizica.

Daca subiectul va deveni deodata interesant? Ce-ati da sa stiti daca celalalt e mai tampit? Sa comparati, sa va masurati, sa va cantariti, sa creati o ierarhie imaginara a slabitilor mentali? Imaginati-va toate „reputatiile” ierarhizate? Ca adolescentii ce-si masoara sub dus virilitatea.

Ironia este o excelenta ascunzatoare de mizerii,  „cache-misère” spun francezii. Tampitii rad cu usurinta. Au o zigomatica facila. Nimic nu e mai halucinant ca un ras prostesc. Nu mai insist, nu are rost sa mai pun degetul pe rana. Dar ce tentant este!

Tampenia nu se gandeste pe sine, ca ipoteza. Daca si-ar imagina propria existenta, tampenia nu ar mai fi ea insasi. Tampenia e condamnata sa se reveleze doar sub privirea altuia. Celalalt are tendinta de a considera propria tampenie realitate a celuilalt. Va arunca cuvantul „Tampit” cu o incompetenta a judecatii pe masura amortirii lor. Spunem „Tampit!” pentru ca e calea cea mai scurta ce te poarta spre sine. Ne place efectul surpriza. Tampitul din noi insine, profitand de „efectul de oglinda” ne surade familiar si ironic la orele de disperare narcisista, se ofera chirurgical exteriorizarii, ne face o grimasa. In ziua judecatii Ingerul ne va conduce printr-un labirint de oglinzi, unde se vor descompune la infinit toate ridiculitatile noastre, pana vom avea viziunea corectata. Atunci tampenia va ramane doar o dimensiune tranzitorie a conditiei umane, un avatar pasager al esentei noastre.

Bouvard si Pecuchet erau tampiti sau doar prosti? Exista exemple de tampenie pozitiva? Opusul tampitului nu poate fi inteleptul. Inteleptul e prostit in diferite ocazii. Onestitatea nu e nici ea garantie contra tampeniei. „Kant a fost un tampit inteligent.” (Georges Picard). Putem face nenumarate clasificari ale tampeniei, putem distinge tampenia-substanta de tampenia-accident. Daca l-am plagia pe Kant, am clasifica tampenia in generala si particulara, absolut pura sau aplicata, tampenie receptiva si tampenie spontana. Socrate, bricoleurul emerit, viza conceptele din unul in altul, panoramic, pana in lumea ideilor. El lipea cu adeziv rautatea si  tampenia. Exista o rautate subtila a celor ce nu sunt tampiti si exista rautati sclipitoare, percutante. Tampitul de la coltul strazii se scalda in idei gata facute, primite cu abundenta, de la TV.  Ce socuri electrice primiti de la imbecilitatea televizuala conectata la generatorul de flatari publice. Tampitii de cele mai multe ori nu au metode tampite. Poti fi tampit plurivalent. Tampeniile se mascheaza una pe alta. Rigidificarea tampeniei din interior furnizeaza specimene periculoase. Nu rareori soarta umanitatii sta in mana vre-unui mare tampit, dotat de puterea necesara sa aprinda artificiile, proba ca nu trebuie sa te stresezi gandind prea mult. Dati putere unui tampit, el va abuza. Dati-i decizii, el va alege ce e mai rau si le va justifica. Nu mai cautati tampitii in literatura si in imaginar. Inchideti cartile, computerele si priviti imprejur.

Tampenia cinematografica ne exploateaza incantator registrul sentimental. Tampitul care plange este repede iertat. Priviti-l si stergeti-i lacrimile. Ce prostie daca stai sa te gandesti care este efectul si care este cauza. Lacrimile sunt totusi miracolele educatiei. Exista o tampenie stoica, seaca, mai profunda … prea multa spontaneitate te face plangacios. E posibil ca tampenia sa depinda de temperament.

Breton cel cu „l’homme, ce reveur définitif”, pretindea ca evadeaza tampeniei in clandestinitatea universului simbolic. Si visatorii pot fi tampiti. Lumile imaginare nu sunt impenetrabile la tampenie. Prostia e nativ naiva. Artisul nu are dreptul sa fie tampit? Artist la lucru, profesie-artist , tampit satisfacut.

Pe taram sentimental tampenia face partii largi, stranii. Nu ne referim la „amorul nebun”, ci iubirea cu minuscula, cea modesta, pozitiva, implinindu-se sub soarele generozitatii. Iubirea e Patul lui Procust al tampeniei, ne taie capetele, nu respecta nimic. Un pic de tampenie nu strica, ne face mai dulci, mai atragatori, mai induiosatori.

Putem visa la prabusirea tampeniei, la o apoplexie prin exces, o auto-otravire, oare nu totul are o limita pe lumea asta? Tampenia rezoneaza, are un palmares impresionant. Nu ne ramane decat sa o utilizam rezonabil, moderat si oportun. Dar cine va judeca? bunul simt? Al 6-le simt? Cum sa se curete singura?

Exista un voluntariat neintrerupt in tabara tampitilor, igienic, cu sinceritate si eroism hristic, tampit pentru umanitate? Tampiti fara frontiere? Un fel de printi Misckini sublimi? Subiectul e cam imbatranit de la Dostoievski incoace. De ce rezista tampitul mai mult? E revigorat cumva de „junism”? „Noi tinerii scriitori”, „noi generatia …”, „noi diaspora …” sunt aberatii, identificari abuzive la un grup, serii superficiale artificial omogene – tampism participativ. Tampenia se intinde prin capilaritate pana la marginile inteligentei. E mai bine sa mobilizezi inteligenta contra tampeniei decat tampenia contra lucrurilor inteligente. E nevoie de vocatie pentru asta?

Va dati seama ca ati inteles gresit acest articol?

Unii se joaca, fac pe-a tampitii, crezand ca daca arata ca joaca sunt si abili, au buna constiinta. Da de unde! Sa nu insistam. Vanatorii de tampiti nu trebuie sa caute prea departe, unul e sigur deja in propria pijama, scrie ceva randuri acum. In calitate de buni cetateni sa continuam sa facem pe prostii, nu priviti la detalii, acordati increderea cu generozitate sau … remunerat. Sa nu punem in spinarea tampeniei toate lucrurile ce nu ne plac. Facem atatea tampenii nevinovate. Vorbim cu animalele de pilda …

Tema literara: Ati intalnit un tampit macar odata in viata? Descrieti-l. Dati exemple. Evitati exemple prea facile, oameni politici, vedete, fotbalisti … profesii dedicate, ravnite.

In incheiere: Cine poate spune ca traim o viata fara risc?

Anunțuri