Exigenta profunzimii (IX) – Asteptarea

Motto: „Daca am putea construi o casa a fericirii, cea mai mare piesa ar fi sala de asteptare.”

( din Jurnalul lui Jules Renard )

Nimanui nu-i place sa astepte. Nu ma asteptam sa scriu acest articol despre asteptare, clasificata ca o exigenta, l-am scris pe … neasteptate. 🙂 Nu e un articol prea muncit, nu trebuie luat prea in serios. Exigentele asteptarii pot fi indeplinite uneori doar de ne-asteptat.

A S T E P T A R E

Ce fel de experienta e asteptarea? E o experienta a timpului? Cum asteptam? De ce e asa de greu sa astepti? „Asteptatori” de la Penelopa incoace au tot fost. Sunt fel de fel de asteptari. Asteptarea e o zona temporala greu de localizat si rau documentata. Asteptarea e universal denigrata si e prezenta in multe opere literare. In lumea fanatica a mesajului instantaneu, a recompensei imediate,   NO WAIT! pare sa fie un bun dobandit. Sa astepti nu e interesant, nu e nici romantic (nici chiar la Marquez, pe vremea holerei ) 🙂 .

Asteptand un tren

Asteptarea e ceva intre speranta si resemnare, intre plictis si dorinta, intre angajament si futilitate. Exista camere de asteptare in gari, aeroporturi… S-a scris, se  scrie muuult despre asteptare si se dezbat asteptari.

Asteptarea te obliga mai degraba sa induri timpul, nu sa-l traversezi. Cand astepti timpul e lent si greoi. Totul e azi accelerat, traim in viteza, ne apropiem de trairi la viteza luminii … pe internet. Nu mai asteptam pana informatia trece firesc de la unul la altul. Pana si virgulele dispar din scriere, nu prea le acordam atentie. Nu e permisa pauza! Nu mai exista un acolo si un aici, totul e „flash-ul” de acum.

Samuel Beckett - En attendant Godot, 1961 © photo Roger Pic

Exista un ritual al asteptarii lui … Godot- cel ce nu va veni. „Nu te ingrijora, nu-i nevoie” spune Vladimir, „Asteapta pur si simplu” spune Estragon. Ce blamat a fost Beckett pentru piesa aceasta, obscura, pretentioasa, negativa, de intelectuali snobi si cu imaginatie impotenta. E placut sa nu fii inteles. Pe cine poate interesa asteptarea? Nu trebuie sa astepti pentru ceva sau pe cineva, ci pur si simplu sa astepti. Asteptand traiesti ceea ce trebuie sa traiesti.

Subiectul lui Beckett e asteptarea … nu Godot.

Se poate vorbi de o calitate a asteptarii?

Cum suntem asteptand? Nu atunci cand esti in asteptarea cuiva, ci asteptand pur si simplu.  Asteptand pentru a astepta.

Henri Bergson (1859-1941) isi pune intrebarea ce e timpul cand ceasul se opreste? Cum poti cunoaste timpul fara a-l masura? Nu stim exact ce e durata dar acceptam ca asteptarea e ceva mai mult decat o  simpla scurgere de timp, e mai mult decat credem noi ca este. Relatia cu asteptarea, dupa Bergson, nu mai e doar o relatie, e un absolut. In asteptare timpul nu mai serveste ca mediu transparent, nu mai e ceva extern, de care te mai poti separa, la care poti face referire doar. Cel ce asteapta trebuie sa traiasca ora, sa o simta, ora e intensiva nu excesiva. Te dizolvi in timp precum zaharul intr-o ceasca cu ceai. Cand enunta in fata lui Einstein , in „Durata si simultaneitate – 1922”,  ca nu poti largi sau contracta timpul dupa bunul plac,  Bergson enunta ca nu ne putem prelungi insasi fiinta. „Asteptatorul asteapta in timpul ce este el insusi”. Asteptarea poate produce, dupa Bergson, fenomene stranii, extra-perceptii, caci e o experienta a intimitatii, dezinteresata, deci pura. Procesul de asimilare e adancit in asteptare, doar cand e intrerupta asteptarea  percepi durata.

Sa astepti, spun unii, e plictisitor” ( Thomas Mann – Muntele vrajit).

Asteptarea e inconfortabila. Priviti pe cei din statia de metrou, din gari, fetele lor sunt vide, fara expresie sau aproape terorizate. De aceea unele miscari ne sunt parca convulsive. Cel ce asteapta e singur si e sigur ca asteptarea se va incheia, dar, de fapt, esential, ce se incheie? Asteptand iti intalnesti propriul eu, oscilezi. Punctul lui Bergson, e acela de pasaj intre doua realitati, punct  de contact cu sinele interior. Cel ce asteapta este fara sa vrea un student la filosofie.  „Cu cat mai adanc este punctul de atingere, cu atat mai puternic va fi adevarul ce ne trimite inapoi la suprafata.” (1907).

Lucrurile se dizolva ca bucatica de zahar in ceasca. „Traiesc pierind” (Rilke). Diferenta dintre mine, cel ce asteapta, si oricare lucru, este ca eu sunt constient de timp. Cand „asteptatorul” spune „nu mai am timp”, el spune ca nu are nici o posibilitate de a-i dilata sau contracta durata dupa bunul  sau plac.

Exista asteptari fecunde? Da. Asteptarea e asteptarea unei prezente. Ne temperam greu asteptarile. Ne temperam greu fiinta. Implinirea inseamna absorbtia completa a asteptarii. Toate izvorasc dintr-o asteptare.

Penelopa - Rudolph von Deutsch

Asteptarea Penelopei e divizata in zile si nopti. Ziua e asteptare in timp, iar noaptea e o alta asteptare, misterioasa, heterogena, miscare a duratei. Odiseea e un test narativ ce ne pune la incercare asteptarea, ne invata cum se ajunge la capatul asteptarii. Nu e important obiectul asteptat, ci asteptarea insasi. Chiar cel ce asteapta un simplu telefon, sau un tren, traieste in transa unei promisiuni, ca Ulise pe insula lui Calypso („cea ascunsa”, „cea care ascunde”). „Asteptarea e o vraja” scria Roland Barthes, dar chiar si in vraja, timpul pare sa treaca, lucrurile pier. Cel ce asteapta e in intregime acaparat de obiectul asteptarii. Ceea ce asteapta este incetarea asteptarii. Nerabdarea la capatul unei asteptari e ca inima adancii rabdari, ticaie… Imortalitatea promisa de Calypso eliminase destinatia asteptarii, eliminase motivul „pentru ce”-ul. „Pe cineva”, „pentru ceva” odata eliminate, devine scandalos sa pozitionezi asteptarea intr-un rol doar simbolic, sa o impietresti. Penelopa coase si descoase asteptand. In public tese, dar in privat desira, pana e descoperita si obligata sa-si incheie tesatura.

"Femeia care astepta"

„Muritorii nu pot astepta la nesfarsit” raspunde Penelopa lui Ulise deghizat. Deghizat, caci oare mai era acesta Ulise asteptatul?

Iar risc sa-i dezamagesc pe cititorii de bloguri, cu un text prea intins. Atentia le-a fost pusa la incercare pana acum, ce mai asteapta?  Mi-ar fi placut sa ne plimbam putin si prin paradoxurile lui Maurice Blanchot din „L’Attente, l’oubli” (1962):”Asteptarea incepe cand nu mai e nimic de asteptat, nici macar sfarsitul asteptarii. Asteptarea ignora si distruge ceea ce astepti. Asteptarea nu asteapta nimic.” In asteptare toate sunt reconduse spre starea latenta. Asteptarea nu deschie, nu inchide. Asteptarea e ascunsa in asteptare. Asteptarea e imobilitate miscatoare, mai mobila decat orice mobilitate. Mai enunta Blanchot in „Infinita conversatie” ca „atentia este asteptare„, in franceza suna ca un joc de cuvinte „l’attention c’est l’attente„. Ideea a preluat-o probabil de la Simone Weil, care considera ca asteptarea trebuie sa fie invatata, ca o forma a atentiei. Mai spunea ea „Capacitatea de a da atentie unui suferind e un lucru rar si dificil, e aproape un miracol, e un miracol”. De ce am dat acest citat? Pentru ca asteptarea nu e o simpla activitate, ci e substanta. Pentru ca cel ce sufera are nevoie de atentia, care e si prezenta celuilalt. Cel ce sufera e undeva in timpul profund, de care trebuie sa te apropii, si … asteptand, te apropii… Asteptand devenim atenti la melodia duratei, ce-si plimba pasii prin noi. Timpul intra in noi si simtim asta asteptand. Asteptarea e o oportunitate sa intalnim aspecte ale vietii mai adanc, sa dai materie timpului.

Asteptand ploaia

Ce relatie exista intre asteptare si scriere? Cum astepti cand citesti ceva? Asteptarea face parte din orice naratiune. Astepti o realizare, un dezastru, moartea … intr-un roman. Orice text scris e bazat pe principiul asteptarii. Sfarsitul unei lecturi e ca o moarte simbolica. Suspendare… Pentru scriere si pentru lectura nu ar trebui sa existe punct final.

Enigmaticul Rumi enunta „asteptarea e o aripa, cu cat aripa e mai puternica, cu atat zborul e mai lung” si „persanul” Khalil Gibran ne orienta asteptarile poetic, spre frumusete „Traim doar pentru a descoperi frumusetea, tot restul e asteptare”.  Sfarsitul unei asteptari e ca sfarsitul frumusetii. Pe o frumoasa intotdeauna o asteapta cineva. Frumusetea trebuie sa ne faca doritori de frumusete, sa ne dea doar iluzia ca ar exista un sfarsit al asteptarii. Cand e vorba de frumusete si iubire, puterea de asteptare e proportionala cu fericirea ce o pregateste. E o arta sa te faci asteptat fara ca celalalt sa considere asteptarea fara rost. Dar nu mai stapaneste nimeni astazi aceasta arta.  Astazi generatia lui „carpe diem” se conduce excesiv dupa vorbele lui Seneca: „Cel mai mare obstacol al vietii este asteptarea, care spera pentru maine si neglijeaza prezentul.”

Trebuie sa fim atenti la puterea cuvintelor. 

NE-ASTEPTATUL nu face parte din sine, nu e un produs al nostru, al … asteptarii.

Anunțuri

12 răspunsuri

  1. Ai vorbit despre „asteptatori” dar nu si despre „asteptati” …

    Citind textul mi-au venit in minte o serie de intrebari.
    Ce risca cel ce asteapta si ce pierde cel ce nu o face? Oare cei grabiti, cu un ritm de viata alert, au un mai mare cistig de la viata?
    Si ma mai intrebam ce-i face pe oameni sa astepte cele mai fantastice, absurde si imposibile lucruri .

    Despre Khalil Gibran stiam ca e arab libanez ( si crestin maronit), nu persan.

  2. Buna X. Cand scriam f. foarte de dimineata, imi spuneam: „ce reactie ar fi avut X. daca ar fi citit chestia despre Gibran?”, si am lasat, desi stiu de ce origine e, instinctiv l-am considerat „persan” prin influienta. Multumesc. Acum toata lumea nu-l va mai confunda. 🙂

    Asteptatii sau asteptatele imi stricau textul, subiectul era asteptarea… 🙂

    Ce risca cel ce asteapta? Sa inteleaga ceva din asteptare.
    Ce castiga cel grabit? Cel grabit poate parea grabit doar pentru cei lenti, inca neadaptati noului ritm … cunosc „grabiti” foarte eficienti si neintelesi … da, ei castiga.

    Ce te face sa astepti „fantastice, absurde si imposibile lucruri”? Da. oare ce ne face ? 🙂

    Multumesc pt. vizita.

  3. Bună Dimineața!
    dacă cei grăbiți cîstigă ”eficient”, vor înțelege ei ceva din Așteptare? sau nu e nevoie să înțeleagă ceea ce pentru ei nu există ?
    Așteptarea lui Godot, care la Beckett este mai mult decît o stare, aceasta devenit produsul consumat cu o superficilitate voluptoasă de către o altă generație de ”intelectuali snobi si cu imaginatie impotenta”, care nu are timp și răbdare pentru a înțelege Așteptarea….
    ( și pentru că ieri am schimbai traiectoria și timpul meu prin blogosferă, Vă cer permisiunea de a reveni din cînd în cînd cu un semn pe care să îl corectați Dumneavoastră, dîndu-i înțelesul cuvenit;
    blogul acesta rămîne pt mine punctul de inflexiune cotidian. Mulțumesc! )

  4. buna …

    ” Cand scriam f. foarte de dimineata, imi spuneam: “ce reactie ar fi avut X. daca ar fi citit chestia despre Gibran?” ”
    … e chiar culmea!

    „Ce te face sa astepti “fantastice, absurde si imposibile lucruri”? Da. oare ce ne face ? :-)”
    Asta nu se cheama raspuns. Se cheama evitare cu abilitate a raspunsului la intrebare …

  5. @X, da era culmea… esti un cititor mai reactiv de aceea, sincer, am un prieten libanez si am vorbit adesea cu el de Gibran, in plus, ma gandeam si eu, anul asta sa inlocuiesc de acum, variabila X cu un prenume … sau sa presupun o data de nastere , sa-mi testez intuitiile! … ce zici? 🙂 chiar nu cunosc pe niciunul din vizitatorii acestui blog.

    Ce te face sa astepti lucruri fantastice, absurde si imposibile? Nu m-am gandit. Am mai spus ca nu sunt „stie tot”. Daca e important raspunsul , ma voi gandi. In general oamenii maturi nu asteapta lucruri absurde si imposibile, ci lucruri in care cred, pe care le vad posibile. „Marea asteptata” neasteptata va fi moartea, de aceea nu am vorbit de …

    PS: Adaug aici, fara legatura cu „asteptarile”, dar in stilul investigatiilor dnei @X, filmul vizionat in seara asta : „The soul keeper” (2002) 🙂

  6. nimănui nu-i place să aştepte?? mie îmi place foarte tare. aş face numai asta. şi cu răbdare şi cu nerăbdare. şi cred că sunt foarte mulţi cei cărora aşteptarea le este foarte bună. aşteptarea e un dus interior spre lucrul aşteptat şi un venit înspre persoana aşteptată. inclusiv spre o sentinţă dezastruoasă. mi se pare că fără aşteptare nu poţi îmbrăţişa nimic. nu cred că aşteptarea te obligă să înduri (nici să traversezi) timpul. îndurarea timpului e un refuz de a aştepta. chiar şi a aştepta pentru a aştepta este un dus. şi nu mi se pare că feţele oamenilor de la metrou sunt vide şi terorizate, sunt pur şi simplu relativ interiorizate, lipsite de expresie socializantă. pe de altă parte, în ideea că toate izvorăsc dintr-o aşteptare nu mă regăsesc – sună ca o fantasmă prin care eul (aşteptător) ar fi determinantul tuturor lucrurilor şi ca o dorinţă de induce explicabilul şi logica lucrurilor, sensul, în toate cele.
    cel mai mult mi-au plăcut pasajele din Blanchot.

  7. @ora25, multumesc pentru comentariul „elaborat”. Fiecare citeste in felul lui, absorbe in felul lui „asteptarea” unui text.

    „toate izvorasc dintr-o asteptare” e o formula de penalizat, am incercat eu sa ma corectez spre sfarsit ( si in jurnal), introducand „ne-asteptatul” ce nu e intotdeauna un produs al asteptarii.

    Stii ora25, avem o multitudine de Eu-ri asteptatoare si eu-ri receptoare, straturi de constient si subconstient integrate. Fac fraze fara importanta. As putea scrie orice. Desigur ca noi nu suntem doar asteptare, suntem si altceva, o sinteza haotica , nu neaparat cu logica si cu sens, ce ia totusi uneori o forma, se integreaza in ceva ce numim „Eu”.

    „nu cred că aşteptarea te obligă să înduri (nici să traversezi) timpul.” Dialectica timpului e prea vasta pt. un raspuns firav, aici.

    🙂

  8. ei, ultima-ţi frază merită colecţionată. mulţumesc.

  9. Splendid eseu despre aşteptare. Şi splendid citatul din Gibran, a cărui origine o voi uita din nou, dar a cărui poezie, nu :):):) (mie iartă-mi lipsa ori prezenţa nelalocul lor a virgulelor, nu sunt chiar maestră emerită în privinţa lor şi uneori, e drept, mă fură fluxul scrierii şi ne-răbdarea de a posta mai repede ceea ce am scris)

    A aştepta înseamnă şi ce ai desluşit tu, înseamnă şi a fi proiectat în viitor. Cu toată ardoarea. Sau în trecut, dacă îţi doreşti să se repete, dacă îi găseşti, adică, un chip exact viitorului şi îl vrei numai şi numai cum ţi-l reprezinţi tu.

    Ştii că din altă perspectivă a fi cu adevărat părtaş la existenţă înseamnă a fi cu adevărat prezent la… momentul de faţă. Ori în prezent nu poţi aştepta nimic. Te bucuri de ceea ce este. Fără să compari, fără să separi, fără să doreşti ceva anume, fără să-ţi lipsească aşadar nimic.

    Un copac aşteaptă? Un copil care se poate juca ore în şir cu degetele de la picioare şi să-şi păstreze proaspătă uluirea descoperirii propriului trup aşteaptă? Un derviş rotitor, un mistic sufit, un călugăr zen, un creştin cufundat în rugăciune… aşteaptă?

    Eu voi aştepta totuşi un răspuns atunci când vei avea timp :):):):)

  10. @DulceDeea, scuze ca v-am facut sa asteptati. Trebuia sa ma impregnez de comentariu pentru a reusi un raspuns.

    Cunoasterea irationala a cuiva, sau a unui lucru, se obtine punand o singura intrebare si obtinand un singur raspuns. Printre rationali, este evident ca trebuie puse mai multe intrebari. Raspunsul depinde acum si de cel ce intreaba, am revizitat blogul si raspund celei dintr-o zodie contrarie, deci „atractiva” ce se autocaracterizeaza bine asa „nu scriu cand nu poate izvori ceva bun din mine”.

    Desi va simt o adepta a lui „carpe diem” am curajul sa afirm ca viata, in tot ce are ea mai fatal, implica totdeauna asteptare. Pe blogul dvs. se simte delirul, disperarea „literara” a acelei unice absente… Nu pot sa cred ca unii asteapta cu exceptia catorva. 🙂 Sa astepti mai intai, vei avea timp mai apoi sa te indoiesti de ceea ce este asteptarea, sa te intrebi daca a meritat sa astepti … 🙂

    Nu voi incerca sa consider caleidoscopul de intrebari instantanee, drept una singura.

    Un copac aşteaptă?
    Un copil aşteaptă?
    Un derviş rotitor aşteaptă?
    Un mistic sufit aşteaptă?
    Un călugăr zen aşteaptă?
    Un creştin cufundat în rugăciune… aşteaptă?

    Imi amintesc, pe vremea cand eram copac cum asteptam pasarile sa se cuibareasca, cum asteptam soarele sa dea mai repede din pedale, la bicicleta sa, sa-mi mute umbra pentru a proteja o floare mica, portocalie, ce o priveam cat era ziua de lunga, istovita de caldura.
    Pe cand eram copil eram tare nerabdator. Tot ce ma punea in asteptare ma irita. Starea de asteptare disparea temporar odata cu obtinerea lucrului ravnit.
    Dervisii rotitori si calugarii zen au o asteptare mai organizata, isi ajuta asteptarea sa progreseze. Mai e si Batul!
    Crestinul in rugaciune si misticul sufi trec si ei printr-o asteptare si mirare intensificata. Fara asteptare ar fi simpla leneveala, apatie. Nivelul zero al asteptarii e sa nu mai astepti. Dar e adevarat, asteptand te vezi inca pe tine, misticul ar trebui sa treaca la un moment dat de capacana asteptarii. Adevaratul mistic nu poate astepta ceva sau pe cineva. Imaginea asteptarilor mistice eu nu o pot avea, prefer sa nu ma exprim acum, si nu pot face pe nimeni confident al asteptarilor mele…

    Multumesc de comentariu.

  11. cu riscul de a deranja, nu pot sa nu observ din nou cit de incapatoare și diversa pate fi Așteptarea uneori, ma tem ca isi pierde din profunzime..

    și Godot si un un derviș rortitor, și BLANCHOT și un călugăr zen și neașteptații și un creștin care…

    si plec acum cu intrebare un de este rugăciunea? ea așteaptă, în ea se așteaptă, sau este Așteptarea (…ori lipsa ei…)

    ––––––
    noi nu așteptăm răspuns, dar aici fiind permise intrebarile din gind, am cutezat a le asterne.

  12. @anamaria

    Rugaciunea adevarata, dupa parerea mea umila si neavizata, este ea insasi deja raspunsul unei astepari indelungi si pregatitoare … restul sunt rugaciuni de antrenament 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: