Exigenta profunzimii (VIII) – Minciuna

cocteau

Motto:
Un menteur ne sait plus ce qu’il a dit la veille
Rire, il ne l’ose pas – si le rire l’ouvrait !
Il craint de s’endormir près de celui qui veille,
Sa paresse l’oblige à travailler le vrai.
(Jean Cocteau 1933)

” As vrea sa va spun adevarul, dar adevarul nu ma iubeste. De indata ce-l rostesc isi schimba chipul si se rasteste la mine. Par un mincinos si toata lumea ma priveste suspicios. Minciuna atrage intotdeauna necazuri mari. Te incalcesti in ea. Mint de teama de a nu fi ridicol. Odata pasit in minciuna ramai acolo. Nu e comod deloc. Ti-o jur!

E asa de usor sa spui adevarul. E un lux al celor lenesi. Minciuna nu e o ocupatie usoara. E un „montagne-russe” ce-ti taie rasuflarea. Daca iubesc spun ca nu iubesc, si invers. Degeaba imi spun in fata oglinzii „Tu nu vei mai minti!”. Eu mint! Mint pentru cei mici si pentru cei mari.

marais33x4Daca mi se intampla sa spun adevarul vreodata prin hazard, el se rastoarna, face grimase, devine minciuna. Cele mai mici detalii se leaga impotriva mea si dovedesc ca am mintit.

M-am schimbat.  Nu voi mai minti. Voi gasi un sistem sa ma faca sa nu mai mint, sa scap de dezordinea oribilei minciuni. Va voi face dovada, aici, in public. Sa nu credeti ca-mi place sa-mi etalez viciul. Nu ! Mi-e rusine ! Urasc minciunile. Ma voi vindeca. O sa ies din tunelul minciunii.

Dar voi? Voi spuneti adevarul? Sunteti demn sa ma auziti? In realitate eu ma acuz fara a intreba daca tribunalul e in masura sa ma judece, sa ma condamne, sa ma gratieze. Si voi mintiti! Mintiti cu totii, fara incetare, va place sa mintiti dar credeti ca nu o faceti. Va mintiti pe voi insiva. Eu, eu nu ma mint pe mine insumi. Voi sunteti lasi. Ma ascultati, va ziceti: „Saracul de el!” si profitati de sinceritatea mea pentru a va ascunde minciunile. V-am prins! Stiti de ce va povesteam? Pentru ca nu e adevarat. Era singura modalitate de a va atrage in capcana ca sa inteleg.

Eu nu mint. Nu mint niciodata. Detest minciuna si minciuna ma detesta. Nu am mintit decat pentru a va spune ca mint. Acum vad chipurile ce vi se descompun. Fiecare doreste sa-si paraseasca locul, ii e frica sa nu-l chestionez. Doamna, ati pus sotului ca ati fost …  Domnule, ati spus sotiei ca … Fals. Fals. Totul e fals. Indrazniti sa ma contraziceti. Indrazniti sa ma tratati de mincinos. Nimeni nu reactioneaza? Perfect. Stiam la ce sa ma astept. E usor sa acuzi pe altii. E usor sa-i pui pe ceilalti in situatie defavorabila. Imi spuneti ca mint si mintiti.E admirabil. Eu nu mint niciodata. Ma auziti!

N i c i o d a t a.

Daca mi se intampla e pentru a face cuiva un serviciu, pentru a evita o rusine, o drama … Minciuni pioase.  Obligatoriu trebuie mintit. Sa minti un pic, din cand in cand. Orice as spune nu ma credeti. Miciuna e  … minunata. Imaginati-va o lume ireala si sa credeti in ea … minciuna!

E drept ca adevarul are miez si ma uimeste. Confruntare. Adevar si minciuna. Poate ca minciuna va castiga, chiar daca eu nu mint niciodata. Ce ? Am mintit! E cert. Am mintit spunandu-va ca nu mint niciodata. Am mintit spunandu-va ca mint?  Sunt un mincinos? Eu?

Nu mai stiu. Ma incurc. Ce vremuri! Oare sunt un mincinos? Va intreb.

Sunt mai degraba o minciuna.

O minciuna ce spune intotdeauna adevarul.  ”

_____________________________________________________________________

Sub titlul „Teatru de buzunar” ambiguul Jean Cocteau (5 iulie 1889 – 11 octombrie 1963) reunea o serie de texte scurte, continand  monologuri sau dialoguri mai putin cunoscute,  printre care si „Le Menteur” dedicat lui Jean Marais, probabil in 1940, pentru radiofonie.

_____________________________________________________________________

Mi-as fi dorit sa fac o trecere de la articolul precedent, cel despre tacere,  printr-un citat de Robert Louis Stevenson „Exprimam adesea minciunile cele mai crude prin Tacere.” Minciuna e unul din subiectele literare cele mai utilizate, imi amintesc repede „Mincinosul” lui Corneille, cel al lui Henri James, „Cronicile unui mincinos” ale lui Boris Vian si altele.

In limba romana substantivul „minciuna” e feminin, iar „adevar” e masculin. In limba franceza „le mesonge” e masculin si „la verité” e feminin. Sa fie acesta semnul unei diferente psihologice?  Daca mi-as dori sa provoc, as putea adapta o vorba a lui Hermant: „Barbatii sunt clasa muncitoare a minciunii iar femeile sunt aristocratia ei”.

Odata deschis dialogul eu ma voi opri. Astept.  Mai ofer un citat, al lui Picasso, ce-mi place: „Tineretea e perioada minciunilor sincere”.




Anunțuri

11 răspunsuri

  1. În portugheză şi spaniolă, adevărul şi minciuna sunt ambele la feminin. Nu se mai face diferenţiere… Vorba lui Hermant e un spirit facil. Experienţa ne învaţă că de cele mai multe ori este invers.

  2. @MB, welcome. Multumesc pentru comentariu si informatie. Mai ramane sa gasim o limba pamanteasca unde adevarul si minciuna sunt substantive masculine, si una in care sunt exprimate in unul si acelasi cuvant sau in care unul din termeni nu exista deloc. 🙂 Imi placea sa le consider masculin/feminin pentru a ne permite sa ne jucam cu atractia contrariilor. 🙂

    Nu mai stiu cine zicea: „Adevarul exista dar minciuna e inventata”.

  3. Să zicem, de dragul salvării noastre, că adevărul e neutru şi minciuna rămâne în graniţele verbului, părăsind gaşca substantivelor. Atracţia contrariilor ca joacă sau ca joc? Adică…ne jucăm noi cu ele sau se joacă ele între ele. Şi tot aşa, trăiască-ne dialectica, ne mai simţim şi noi vii.

  4. revin de’nadata ce imi permite net-ul sa ma ‘adincesc’ dezmeticitindu-ma aici…;voiam doar sa imi rezerv locul; ce subiect BUN pt weekend si nu numai !!!…
    [scuze!]

  5. De multe ori minciuna este un adevar personal…

  6. Cea mai frumoasa ”minciuna” e fictiunea! Te invaluie si te ameteste!
    Cu drag, Gabilutza!

  7. ‘ jocul’ de cuvinte din motto, ca şi întregul meci (jocul–joacă, aşa cum sugera cineva mai sus) ce pare-a se convinge că minciuna spune întotdeauna adevărul, rastornă/inversează -cred eu – ‚ierarhia’ lui Hermant : desigur în condiţiile în care, ignorînd pentru moment, genurile, lenea (comoditate) celui care se teme să adoarmă în preajma celui care ştie mai mult decît miniuna, îl obligă să trudească pentru adevăr; şi rîs(et)ul ? – poate că este acel ceva aflat la mijloc, sau neutru – nu doar ca gen – care dacă s-ar deschide ( aici , in acestă urmărire-amăgitoare nu se deschidea) am reuşi să profităm de sinceritate pentru a ne ascunde minciunile, iluzionînd-ne că ieşim, astfel, din tunelul miciunii; dar oare vrem, într-adevăr ______??? E prea ademenitoare această permanentă învăluire… şi cam prea adevărată;

    Textul lui Cocteau mi-a adus şi lăsat acea stare de bine a minţii, pe care am simţit-o cu ani buni în urmă citindu-l pe Hegel, interpretat de Noica; şi de dragul dialecticii, de care se pomenea mai sus, mă încumet să cred ca intre substantiv şi verb, fără de care gîndul articulat într-o joacă-joc nu ar fi posibil, rîsul devine adjectiv saau complement, niciodată adverb.

    Aş mai avea o curiozitate : cînd arta e minciua care ne ajută să vedem adevărul,Picasso, era tînăr ?
    –-
    fiiind nouă ca ‚semnătură’ pe aici, nu şi ca cititor/vizitator, eu sper că amabilitatea Dvs, dar şi net-ul imi vor permite să mai păşesc pe aici, cu promisiunea unor fraze scurte. Mulţumesc!

    [ de eventuala ‘dublura’ a comentariului se face vinovat net-ul …]

  8. @all

    Multumesc pentru comentarii, prefer asa, formulari mai ample, nu telegrame.

    @anamaria
    Si mie mi-a placut , de aceea am ales tema. Binenteles, se simte influienta prietenului Picasso, asupra lui Cocteau.

    Sa raspund la intrebare? In 1920, cand Picasso se lansa, contrazicand pe Flaubert („arta nu e o minciuna” ) si sustinand pe Balzac („cine spune arta, spune minciuna„) astfel :

    noi stim ca arta nu e adevar. Arta e o minciuna ce ne face sa intelegem adevarul , macar adevarul care ne da puterea sa intelegem. Artistul trebuie sa cunoasca modalitatea de a convinge pe altii de adevarul minciunilor sale.

    , acesta era TANAR. Chiar el spunea undeva : „ devenim tineri la 60 de ani. Din pacate e prea tarziu„.

    Dar oare minciuna e oare un pasaj obligatoriu pentru a elibera un adevar? Exista undeva o problema de accesibilitate ? Nu-l putem intelege cu totii ? Artistul nu poate exprima si direct adevarul?

    Totul poate fi „declarat” minciuna. Omul se simte mai protejat de un strat de minciuni, decat de adevar.

  9. scuze pt intirziere si nici fata de Dvs nu invoc Duminica drept scuza…
    ‘adevarul minciunilor noastre’…. – sa tina de vesnica dualitate, fara de care am fi o lume plata ???????????? (cam suntem, deja, in devenire….)
    desigur, fiiecare are modalitaea sa de exprimare dupa propria-i morala (?!?….) sau dupa ‘tertipurile’ (stiu, am eliminat acum ADEVARUL…), dar ramine acel verite , sau acel ‘le Vrai’ din opera care, atunci cind exista, nu poate fi contestat, ci doar … analizat, disecat si…
    recunoscut…
    si
    Va multumesc!
    O Duminica de Duminica!

    [scuze pt greseli, dar eu scriu direct de fiecare data, din lipsa de timp si nu numai….]

  10. si daca opusul adevarului nu e minciuna? daca adevarul si ne-adevarul se invart in jurul aceluiasi miez? daca noi habar nu avem cum a ajuns la noi cuvantul „adevar”, si nici nu mai stim cum sa-l folosim?

  11. Minciunile sunt semne de slabiciune.

    Minciunile necesare ajuta uneori pentru a spori increderea. Increderea in ceva fals sau chiar in ceva adevarat…

    si cand dorim … dorim prin miraj, un nume frumos al minciunii !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: