Muze (II) – Dialoguri despre muza

– Ce cauti pe blogul acesta?
– Pai ,si eu … mmm … mi-am pierdut Muza!
– Ti-ai pierdut-o pe aici?
– Nu.
– Atunci de ce o cauti aici?
– Pentru ca e colorat si e lumina.
– Chiar cand cauti in Lumina nu e sigur ca vei gasi Muza, dar poate tot gasesti ceva.
In obscuritate nu vei gasi nimic!

Voce 1: Muza e mai mult decat „ceva”. Muza e o persoana, si majoritatea o vad doar ca pe o unealta.  E ceea ce noi ii conferim, idealul nostru, un suflet si un trup plamadit de imaginatia noastra. Realul are doar franturi din acest vis al nostru. Muza ce simte?

Muza simte ceea ce simti tu dar in felul ei si , involuntar probabil, devine ecou si amplificator al emotiei tale.Muza e un stimulant, catalizator de energii, te scoate din amorteala, te face chiar sa scrii, sa scrii pentru ea si pentru tine, venind din tine spre ea, nu poti sa nu scrii, nu poti sa nu creezi cu ochii largi deschisi, cuvinte, sunete, pictura ce ii sunt dedicate.

Voce 2:  MUZA… e asa de greu s-o ignori… mai am o speranta : ce-i mai bun, vine la urma…. mai asteapta… nu mult… dar mai asteapta…

Nu astepta rasplata, rasplata e acea stare in care esti capabil sa recunosti muza, sa creezi, nimic altceva nu iti va satura vreodata timpul.

Muze (I) – Despre Muza

Motto:  „Dic, age, Musa lenis, meumque praelude cantum”

(„Hai vorbeste blanda Muza si anunta-mi cantul.”)

Pana sa aflam ce e „daena”,  vom face o vizita unei verisoare a ei, mai indepartate …  „muza„.

E 14 octombrie. La Iasi e Sarbatoarea Sf.Paraschiva, este si ocrotitoarea mea dintotdeauna. Cateva amintiri imprecise revin,  e chiar dificil sa va povestesc despre muza! Nu e cumva si ea, o creatie a imaginatiei , o plasmuire?  Ma intreb inca si acum …

Trecu oare una prin viata mea, o muza cu unghii verzi, cu haine verzi, cu par verde … dar cu ochi negri, sau albastri, sau verzi si ei? Degetele sale subtiri cu unghii verzi, ca un cer verde cu stelute, se puteau oare plimba pe fruntea mea?

Muza mea e ca vantul? E plete verzi si vant in acelasi timp? E vant gales dar si furtuna. Zburda bucuroasa. Zburda suferind. Zburda dansand cu viata si moartea.

Poti cere vantului sa te ocoleasca?

Suferinta muzei mele am luat-o drept izvor. In el reveneam la viata, o revenire poate egoista, a celui ce descoperise ceva misterios. Muzo , de ce-ai confundat tu oare chemarile mele cu altceva? De ce te-ai facut ecou fals, chemandu-ma sa ne zbatem pe aceeasi cruce? De ce te-ai apropiat? Din curiozitate?

Vocea muzei? Incantare. Raspuns de ecou interior. Cum sa nu-i jertfesti vocea ta? Jertfesti vocea ta tacerii…

Muza nu te face doar sa scrii poezii, sa te indragostesti  altfel, sa dai tot ce e mai bun in tine. Muza m-a intinerit, mi-a daruit cumva hainele sale verzi si gandul sau verde. Parul mi-a inverzit in loc sa albeasca. Doar ca n-am inteles de ce m-a durut schimbarea asta. N-am inteles ca transformarea e ireversibila, ca vorbele mele vor deveni caini verzi, muscandu-mi buzele inca rosii.

O muza nu te face sa suferi, ci doar sa te schimbi De ce? DE CE? Cuvintele unei muze nu au nimic altfel, doar tie iti par seminte gata sa incolteasca. Si incoltesc, ca sa dea rod verde! Si rodul asta nu e cine stie ce. E doar rod. Iese el din tine datorita ei?

Muza simte ceea ce simti tu dar in felul ei si , involuntar probabil, devine ecou si amplificator al emotiei tale. Daca intalnesti muza intr-o persoana esti deja norocos de doua ori! Altfel esti norocos doar o data!

Muza vine de pretutindeni! De ca sa-i dam trup? De ce?

O frumusete in trup e muza, si e o frumusete in suflet „atat de frumoasa incat va ramane frumoasa si in continuare”  Priveste cum se dizolva in toate! Te priveste in ochi. Atat de real si atat de aproape incat nici cuvintele nu pot sa ne mai desparta.

Imi place sa cred ca acolo, langa muza, locuieste ce e mai bun din mine, partea valoroasa a sinelui meu. Acolo, langa muza, viata devine un vis al vietii. In vis inaintezi, insensibil la orice risc, pe margini de prapastii, pe faleze, pe turnuri ale fanteziei, fara vartej, fara sa ametesti, la inaltimi ce nu le percepem ca inaltimi, ci ca niste locuri plate, de campie. Muza din visul meu, imi da sarutul doar cu ‘buzele visului’.

Poti fi necredincios Muzei? O poti huli? O poti nega? Ce fatarnic!… O poti chema? Sau vine ea singura? O poti uita? Cum e sa uiti de tine? Caci muza seamana cu noi atat de mult, si se deosebeste de noi inca si mai mult. Putem schimba rolurile Muzo? Cum ar fi sa cari o ‘cruce’ mai grea, imi vei spune, fugind de mine pentru a ma apara.

Ma mai poti tu muzo parasi? Nu! Parul tau verde, muzo, arde oricum prin copacii padurii!

Te-am pierdut inainte de a te cunoaste cu adevarat, atunci cand m-am ascuns de intrebarile ochilor tai. Te-am iubit si te-am negat Muzo! M-am lasat doar fermecat de puterea ce mi-o daruiai, si, de atata vreme, nu mai ajung sa ma refac.

MA ROG SA NU FII TU MUZA MEA, IN FIECARE DIMINETA !

Ma rog sa fii fericita si libera ca vantul, si sa-mi iesi din ganduri…

Daca m-ai putea parasi cu adevarat, as putea macar reincepe sa te caut, poate te voi gasi pentru totdeauna, de data aceasta!

…

Iarta-ma Muza ca iti vorbesc cateodata la persoana a doua, Iarta-ma!

…

Muzo, tu cui te rogi? Omului bun ce m-a chemat, raspunde ea …

…

Ce-o fi, ce n-o fi MUZA asta, chestia e ca intalnirea ei separa viata ta in doua, iti ramane doar ceea ce vei numi mereu … RESTUL VETII !

va continua …

PS: The true Klimt here ! 🙂

Exigenta profunzimii (VIII) – Minciuna

Motto:

Un menteur ne sait plus ce qu’il a dit la veille
Rire, il ne l’ose pas – si le rire l’ouvrait !
Il craint de s’endormir près de celui qui veille,
Sa paresse l’oblige à travailler le vrai.

(Jean Cocteau 1933)

” As vrea sa va spun adevarul, dar adevarul nu ma iubeste. De indata ce-l rostesc isi schimba chipul si se rasteste la mine. Par un mincinos si toata lumea ma priveste suspicios. Minciuna atrage intotdeauna necazuri mari. Te incalcesti in ea. Mint de teama de a nu fi ridicol. Odata pasit in minciuna ramai acolo. Nu e comod deloc. Ti-o jur!

E asa de usor sa spui adevarul. E un lux al celor lenesi. Minciuna nu e o ocupatie usoara. E un „montagne-russe” ce-ti taie rasuflarea. Daca iubesc spun ca nu iubesc, si invers. Degeaba imi spun in fata oglinzii „Tu nu vei mai minti!”. Eu mint! Mint pentru cei mici si pentru cei mari.

Daca mi se intampla sa spun adevarul vreodata prin hazard, el se rastoarna, face grimase, devine minciuna. Cele mai mici detalii se leaga impotriva mea si dovedesc ca am mintit.

M-am schimbat.  Nu voi mai minti. Voi gasi un sistem sa ma faca sa nu mai mint, sa scap de dezordinea oribilei minciuni. Va voi face dovada, aici, in public. Sa nu credeti ca-mi place sa-mi etalez viciul. Nu ! Mi-e rusine ! Urasc minciunile. Ma voi vindeca. O sa ies din tunelul minciunii.

Dar voi? Voi spuneti adevarul? Sunteti demn sa ma auziti? In realitate eu ma acuz fara a intreba daca tribunalul e in masura sa ma judece, sa ma condamne, sa ma gratieze. Si voi mintiti! Mintiti cu totii, fara incetare, va place sa mintiti dar credeti ca nu o faceti. Va mintiti pe voi insiva. Eu, eu nu ma mint pe mine insumi. Voi sunteti lasi. Ma ascultati, va ziceti: „Saracul de el!” si profitati de sinceritatea mea pentru a va ascunde minciunile. V-am prins! Stiti de ce va povesteam? Pentru ca nu e adevarat. Era singura modalitate de a va atrage in capcana ca sa inteleg.

Eu nu mint. Nu mint niciodata. Detest minciuna si minciuna ma detesta. Nu am mintit decat pentru a va spune ca mint. Acum vad chipurile ce vi se descompun. Fiecare doreste sa-si paraseasca locul, ii e frica sa nu-l chestionez. Doamna, ati pus sotului ca ati fost …  Domnule, ati spus sotiei ca … Fals. Fals. Totul e fals. Indrazniti sa ma contraziceti. Indrazniti sa ma tratati de mincinos. Nimeni nu reactioneaza? Perfect. Stiam la ce sa ma astept. E usor sa acuzi pe altii. E usor sa-i pui pe ceilalti in situatie defavorabila. Imi spuneti ca mint si mintiti.E admirabil. Eu nu mint niciodata. Ma auziti!

N i c i o d a t a.

Daca mi se intampla e pentru a face cuiva un serviciu, pentru a evita o rusine, o drama … Minciuni pioase.  Obligatoriu trebuie mintit. Sa minti un pic, din cand in cand. Orice as spune nu ma credeti. Miciuna e  … minunata. Imaginati-va o lume ireala si sa credeti in ea … minciuna!

E drept ca adevarul are miez si ma uimeste. Confruntare. Adevar si minciuna. Poate ca minciuna va castiga, chiar daca eu nu mint niciodata. Ce ? Am mintit! E cert. Am mintit spunandu-va ca nu mint niciodata. Am mintit spunandu-va ca mint?  Sunt un mincinos? Eu?

Nu mai stiu. Ma incurc. Ce vremuri! Oare sunt un mincinos? Va intreb.

Sunt mai degraba o minciuna.

O minciuna ce spune intotdeauna adevarul.  ”

_____________________________________________________________________

Sub titlul „Teatru de buzunar” ambiguul Jean Cocteau (5 iulie 1889 – 11 octombrie 1963) reunea o serie de texte scurte, continand  monologuri sau dialoguri mai putin cunoscute,  printre care si „Le Menteur” dedicat lui Jean Marais, probabil in 1940, pentru radiofonie.

_____________________________________________________________________

Mi-as fi dorit sa fac o trecere de la articolul precedent, cel despre tacere,  printr-un citat de Robert Louis Stevenson „Exprimam adesea minciunile cele mai crude prin Tacere.” Minciuna e unul din subiectele literare cele mai utilizate, imi amintesc repede „Mincinosul” lui Corneille, cel al lui Henri James, „Cronicile unui mincinos” ale lui Boris Vian si altele.

In limba romana substantivul „minciuna” e feminin, iar „adevar” e masculin. In limba franceza „le mesonge” e masculin si „la verité” e feminin. Sa fie acesta semnul unei diferente psihologice?  Daca mi-as dori sa provoc, as putea adapta o vorba a lui Hermant: „Barbatii sunt clasa muncitoare a minciunii iar femeile sunt aristocratia ei”.

Odata deschis dialogul eu ma voi opri. Astept.  Mai ofer un citat, al lui Picasso, ce-mi place: „Tineretea e perioada minciunilor sincere”.