Exigenta profunzimii (VII) – Tacerea

Motto:  „Scriam taceri … Notam inexprimabilul.”

( A. Rimbaud – L’alchimie du verbe )

M-am gandit mult cum ar putea fi scris un articol despre tacere? Ce forma sa-i dau? Frazele rupeau din subiect, din Tacere, ca niste picaturi ce se rostogoleau accentuand tocmai opusul – zgomotul.  Trebuia intrerupta cursivitatea , doream sa las cititorul sa se odihneasca in tacerea dintre propozitii.   Il rog sa se opreasca, sa respire, sa priveasca pe fereastra, sa inchida ochii, sa-mi omoare cuvintele, sa le uite.  Il rog sa-si inchipuie o pagina alba, si din cand in cand, cate o voce, interogand feluritele taceri.

Cand tacerea se instaleaza intre doua persoane e dificil sa o dai deoparte…tacere

Tacerea e o greseala, pe care o comitem, mea culpa. Ambitie de fiinta solitara. O folosim, tacerea, ca o anvelopa, o scrisoare ce nu duce nici un raspuns.  Dar oare a nu da un raspuns, nu e un RASPUNS ?

Cum sa colorezi o tacere ? cum sa o faci sa cante ?

Tacerea, odata instalata, te arunca intr-o speculatie fara sfarsit… Cand exista si distanta, e un cosmar. Caci apropierea, iti permite, chiar in tacere, macar glasul unei priviri.

Vorba multa, fara continut , e ca o TACERE…

Valoarea tacerii e ceva. Intrebati un muzician!

Tacerea de dupa un concert de Bach, e inca Bach.” E o tacere vie.

Tacerea e esec al limbajului. Fiecare cuvant scris te indeparteaza de ceea ce doreai sa spui, si se gasea, de fapt in Tacere.

Cateva voci ,  lovind bland, in cuvant, tacerea :

200902190354_tacereVoce 1: „Exista taceri ca exil… taceri ale tale si ale lumii din jur si exista taceri ca auto-exil, cand tacerea proprie ramane singurul refugiu. Atunci, lovindu-te de peretii ei inalti, zgariind cu degete prelungi gratiile care te tin captiv, incepi sa crezi ca nimeni si nimic nu mai exista si te dai batut. Ecoul sufletului devine singurul cantec alinator. Pentru ca doar sufletul intuieste existenta libertatii. Tacere vie! Tacerea e teama de a nu fi inteles, sau de a fi inteles gresit, sau egoism de a nu impartasi din culoarea lumii tale, sau abandon, sau retragere din fata vorbariei zanganitoare… Tacerea ca o cupola in miezul careia iti inalti rugaciunea spre tine, fara sa astepti raspuns… Tacerea ca un zid pe care il escaladezi avand convingerea ca dincolo exista CUVANTUL ca salvare. Tacerea ca modalitate acuta de a vietui, isi are leac doar in glasul privirii, in jocul auzului. Se poate vietui doar tacandu-ti mereu si mereu vietuirea? „

Se pare ca in vietuirea comunicata ramane doar vorbirea. Tacerile nu raman! Sa treci lucruri sub tacere e lasitate. Exista oare lucruri despre care nu se poate vorbi? Exista taceri care fac posibila, mai apoi, vorbirea. Vorba e si ea o aripa a tacerii, o intalnire dintre doua taceri?

In Prietenie n-am inteles niciodata Tacerea. Nu poti dezerta in tacere. Cand prietenul are nevoie de tine nu poti reactiona tacand, mereu tacand…  Poti sa taci LANGA tacerea celuilalt, insa nu IN FATA celui care iti e prieten.

sccccccccc silenzio i bambini ci guardanoVoce 1: E tacerea aceasta o obosire de noi insine?

Voce 2: ...e tacere obosita de noi…

Voce 1: Ma imbrac cu TACERE ca si cu un val lung, diafan… alerg printre tacerile celorlalti… alerg spre mare… alerg spre locul unde ma simt libera sa PRIVESC, sa VAD in mine…


130464-affiche-restul-e-tacereVoce 3: Tacerea poate fi lasitate…atunci cand cineva are nevoie de tine, de comunicarea cu tine si tu te incapatanezi sa nu-i intinzi „vorba de ajutor” de care are nevoie.  Tacere ca introspectie. Tacere ca studiu.  Tacerea poate fi strategie intru pedepsirea celuilalt. Poate deveni o razbunare mai crunta decat o mie de cuvinte.  Tacere cand nu ai cuvinte sa exprimi ceea e simti…sunt sentimente, sunt emotii atat de intense, atat de complexe incat nu-si gasesc corespondenta in cuvinte.  Tacere cand toata povestea a fost spusa, cand nimic altceva nu mai are rost, pentru ca ar   stirbi o forma ajunsa la final, finisare… „Restul e tacere!” – geniala incheiere pentru o capodopera.

Cand cineva isi cere scuze nu raspunzi cu TACEREA

Voce 3: TACEREA ca timp de reconfiguare a ideilor, de regandire a perspectivei, de introspectie… se pare ca prinde bine…

Identificam pana acuma doar aspecte pozitive ale TACERII. Uitam tacerea ca refuz al dialogului, tacerea ca pedeapsa, tacerea ca repros, tacerea ca suspendare, tacerea afectiva, tacerea ca ne-spunere, tacerea ca refulare, tacerea ca atitudine, tacerea ca retragere, tacerea ce te ajuta sa devii un strain, tacerea lui „tu nu mai faci parte din viata mea”, tacerea de tipul „lasa-ma”, tacerea celui ce-l lasa pe celalalt sa plece, tacerea prieteniei ranite, tacerea infrangerilor, tacerea crizei spirituale, inca-tacerea…

Levy-Dhurmer_SilenceVoce 4: Niciodata nu esti prea prudent cu vorbele, par a nu avea nici o importanta vorbele, nu le poti crede in nici un caz periculoase, basinute, fasaieli ale gurii, nici calde nici reci, preluate cu usurinta de indata ce ajung la creier. Nu esti prudent cu vorbele si vine nenorocirea.  Vorbele sunt ca pietricelele, ascunse unele printre celelalte. Nu le recunosti numaidecat, dar iata ca ele iti tulbura toata viata pe care o mai ai de trait, toata, si in ce are ea slab si in ce are ea puternic… Si vine panica… O avalansa. Ramai asa ca un spanzurat deasupra emotiilor… A venit ca o furtuna, a trecut, mult prea puternica pentru tine, atat de violenta ca n-ai fi crezut niciodata ca se poate starni numai cu sentimente … Deci nu esti niciodata destul de prudent cu vorbele… si atunci vine tacerea…

chut-silence_424Voce 5: Tacerea iti da sansa sa gandesti. Exista tacerea vorbei si tacerea atitudinii. (altceva decat tacerea ca atitudine. – tacerea ca atitudine comunica atitudinea de nevorbire). Tacerea atitudinii este acea atitudine care nu spune nimic. Tacerea vorbei iti da timpul gandirii. Tacerea atitudinii este neinteractiunea. Si gandesti la tacere in tacere!

Frumos spus: „tacerea da sansa sa gandesti”, eu as zice mai degraba „tacerea da sansa sa asculti”.

E mai usor de gasit tacerea in celalalt decat in tine insuti. Gandul nu-mi permite o tacere perfecta, dar stiu ca tacerea nu e vidul! Exista un fel de distanta/deosebire psihologica intre feluritele taceri. Mereu s-a crezut ca tacerea e aceea ce conecteaza interiorul cu exteriorul, ca e in spatiul acela de tranzitie… putem presupune ca acolo e fie ZID, fie FEREASTRA fie o USA.  Priviti!  Ne-vorbirea nu e tacere, „no-atitude” e o tacere lasha (sau inteleapta!) a atitudinii. De fapt, ne e frica de TACERE si ne-o imaginam ca pe o agonie a intrebarii „a fi sau a nu fi” cand de fapt ea e „a fi si a nu fi”!

silenthillVoce 5: Tacerea atitudinii poate exista numai intre necunoscuti. Intre cunoscuti capata mesaj (chiar daca este incorect) si devine o atitudine de tacere…

Voce 6: Tacerea ca nemiscare. Imi place expresia „a pastra tacerea”. Prin „a pastra”, vad tacerea ca pe un bun prea des risipit.

Voce 7: Tacerea gandurilor… atat de odihnitoare. „Nu exista nimic mai teribil in noi, si pe pamant si in cer, decat poate ceea ce n-a fost inca spus. Nu vom fi linistiti decat cand totul va fi spus, odata pentru totdeauna, atunci in sfarsit se va face liniste si nu ne va mai fi frica sa tacem.” ( Celine )

dead_silence_haut23Voce 8: Ahahaha, incep sa ma amuz copios !  Tacerea, oricate metafore ati folosi, este tacere, si este CIRCUMSTANTIALA, la fel ca majoritatea lucrurilor mici ce se intampla in viata.

Voce 3: … daca taceai, filosof ramaneai, Domnule !

Propunerea unui subiect despre TACERE este indelicata si TREBUIA penalizata, multumesc „Vocii 8” ca ne-a intrerupt vehement. Incheiem deci tacand !

_________________________________________________________________

Multulmesc celor ce mi-au imprumutat vocile lor si au rupt tacerea. Nu i-am uitat !

PS: Citatul exact din Arthur Rimbaud ( 1854-1891) este „J’écrivais des silences, des nuits, je notais l’inexprimable. Je fixais des vertiges.” – L’Alchimie du verbe.

Anunțuri

Daena (XII) – Nichita Stanescu

TodayDraga Titu, uneori consider ca se face o mare confuzie intre sentimente si sentimentalisme. Nici nu-ti poti imagina cat de putine femei am putut iubi in viata mea. Degetele de la mana mea dreapta mi-ar parea multe fata de adevar. O sa afli si tu la randul tau ca mai mult de o data, cand e prima data, si mai mult de a doua oara, cand e a doua oara, a treia oara nu mai exista. Si-acuma cand am albit, eu tot numai la a doua oara ma gandesc, pentru ca prima oara e facuta sa se uite. Iubirea, de fapt, nu tine nici de sarut, nici de conversatie, si nici macar de ideal comun. Uite la mine si vezi cat de  de echilibrat sunt si aproape ca nu ti-ar veni sa crezi cat de tare ma topeste dorul de ea cateodata. Sunt teapan si om. Dar trupul meu de atuncea e vesnic indragostit de trupul ei de atuncea, iar sufletul meu, care e sufletul meu de atuncea, e vesnic indragostit de sufletul ei, care e sufletul ei de atuncea. In sentimente, norocul este de a iubi, iar nu acela de a fi iubit. Baga bine la cap ce-ti spun despre femei! Daca esti indragostit si dragostea ti se schimba in iubire, fii fericit cu aceasta si nu-i cere ei niciodata nimic! Cand esti singur, niciodata nu vei fi singur, dar, cand esti singur vei avea parte de o nobila singuratate. Sentimente? Sentimentalisme? Tampenii, tampenii, tampenii! Un chef de a scrie scrisori si atata!  Al tau, batranul Nichita ( Vietate – VI).

merealchimie2Draga Titus, tot m-ai intrebat pe cine am iubit eu cel mai mult in viata mea ca mulier-mulieris. Grabnic iti raspund: ultima mea dragoste a fost o femeie din secolul al XVI-lea. Era inalta, subtire ca un deget al lui Jupiter aratand bolta. Blonda, tunsa scurt, putin raraita si putin balbaita. O bagasem in seama cu privilegiul unei lecturi scrise in litera gotica. Am tras-o din manuscris si am sarutat-o, dupa care, spre mirarea mea, cartea cea veche a luat foc din senin. Ii stiu si numele, dar nu ti-l spun. Ea se va naste peste trei sute de ani din nou. Ma va scoate din cartea cu litere aldine, ma va saruta si cartea va lua foc. Dar tu ma stii cum sunt! Poate odata ne vom naste impreuna in acelasi timp. Sa vezi ce ghinion pe mine: atunci vom fi frate si sora! uita-te si tu la faraoni! Ce proteste funerare sunt mormintele lor! In rest, draga Titus, afla despre mine ca sunt in forma…  Ave! Nicetas” (Vietate VIII – Ianus Bifrons).