Daena (XI) – Gabriel Garcia Marquez

<< Atunci m-a privit. Credeam ca ma privea pentru intaia oara.  865176093_c8fb61eb28… ii simteam mai departe pe umar, in spatele meu, privirea alunecoasa si grea, am inteles ca eu eram cel ce o privea pentru prima oara. As putea sa continui privindu-te. Am aprins o tigara, am tras in piept fumul aspru si tare, inainte de a face sa se invarteasca scaunul … Am vazut-o cum statea acolo, cum statea in toate noptile, … privindu-ma. Pret de cateva minute n-am facut altceva decat sa ne privim … ii vedeam pleoapele luminate ca in fiecare noapte. atunci mi-am amintit cuvintele dintotdeauna si le-am rostit: „Ochi de caine albastru”. Ea mi-a spus :  „Asa nu o sa mai uitam niciodata.” Iesi din cercul de lumina, suspinand cuvintele: „Ochi de caine albastru”. „Am scris cuvintele astea peste tot.”
„Mi-e teama  ca o sa viseze cineva camera asta si o sa-mi rascoleasca lucrurile”
„Nu ti-e frig?”
Frigul imi dadea certitudinea singuratatii mele.
„Te vad” i-am spus.  „Nu e cu putinta” spuse ea. „Mereu sunt rece. Uneori cred ca sunt de metal”
„Uneori , in alte vise, am crezut ca nu esti altceva decat o statuie de bronz din vreun colt de muzeu. Poate de asta ti-e frig.”
„Cateodata, cand dorm pe partea inimii, simt cum pielea mi se aspreste. Simt cum trupul mi se goleste si pielea mi se face ca o foita de metal. Atunci, cand sangele imi zvacneste inauntru, simt de parca cineva mi-ar bate cu degetele in pantece si-mi aud sunetul de arama in pat.De parca as fi asa cum spui tu: din metal.”
Mi-ar fi placut sa te aud” i-am spus.
„Daca o sa ne intalnim vreodata, pune-ti urechea in dreptul coastelor mele, cand dorm pe  partea stanga, si ai sa ma auzi sunand. Totdeauna mi-am dorit s-o faci odata si odata”.

Imi spuse ca ani in sir nu facuse decat asta. Viata ei era menita sa ma intalneasca in realitate, cu ajutorul acestor cuvinte de  recunoastere : „Ochi de caine albastru” Si pe strada le rostea cu voce tare, caci acesta era un fel de a-i vorbi singurei fiinte de pe lume care ar fi putut sa le inteleaga.

„Eu sunt cea care iti apare in vis in fiecare noapte si-ti spune : Ochi de caine albastru”, si-mi mai spunea ca se ducea prin restaurante si le spunea chelnerilor, inainte de a fi comandat : „Ochi de caine albastru”, dar chelnerii ii faceau o plecaciune respectuasa, fara sa-si poata aminti vreodata ca ar fi spus asa ceva in visele lor.
Se duse intr-o drogherie, se apropie de vanzator si-i spuse: „Visez mereu un barbat care imi spune : „Ochi de caine albastru”. Vanzatorul o privise si-i spuse: „De fapt, domnisoara dumneata ai astfel de ochi.”
„Trebuie sa-l intalnesc pe barbatul care imi spune in vis cuvintele astea.” Si vanzatorul izbucni in ras.
In fiecare zi ma straduiesc sa-mi aduc aminte cuvintele cu care trebuie sa te intalnesc„, i-am spus.
Acum cred ca pana maine n-o sa le uit; Totusi mereu spun asa, si, cand ma trezesc, mereu uit cuvintele cu care pot sa te intalnesc.
Atunci zise: „chiar tu le-ai nascocit in prima zi”…
„Le-am nascocit pentru ca ti-am vazut ochii de scrum. Dar nu mi le amintesc niciodata a doua zi”.
Si ea, cu pumnii stransi langa sfesnic, trase adanc aer in piept: „De-as putea macar sa-mi amintesc in ce oras am scris cuvintele astea.”
sb10065248h-015_-_young_couple_sleeping_on_bed_in_hotel_room,_elevated_view„As vrea sa te ating acum”, i-am spus … „Nu mi-ai spus-o niciodata”, zise.
„Acum ti-o spun si e adevarat”, i-am spus. De dupa sfesnic imi ceru o tigara. … Uitasem ca fumam. Spuse: „Nu stiu de ce nu-mi pot aminti unde am scris cuvintele”.
„Cum nici eu nu stiu de ce n-o sa mi le pot aminti maine.”
Si ea spuse trista: „Nu. Uneori cred ca si asta a fost tot in vis.”

Ea strivi tigara in gura si spuse: „In vre-un oras din lume trebuie sa stea scrise, pe toate zidurile, cuvintele acestea : „Ochi de caine albastru”. „Daca maine mi-as aminti, as porni sa te caut”, i-am spus.
Trase fumul in piept, cu tigara intre degete, si exclama: „Acum e altceva. Incep sa ma incalzesc.” Rosti asta cu glas cald si sfios, de parca n-ar fi vorbit de fapt, ci ar fi scris cuvintele pe o hartie si ar fi apropiat hartia de flacara pe cand eu citeam … inainte ca foaia sa arda de tot si sa cada pe podeaua zbarcita, imputinata, prefacuta in scrum usor.”
„Ne vedem de cativa ani. Uneori cand eram impreuna, cineva de afara scapa pe jos o lingurita si ne trezeam. Incetul cu incetul am ajuns sa intelegem ca prietenia noastra e subordonata lucrurilor si evenimentelor cele mai simple. Intalnirile noastre sfarseau mereu asa, cu o lingurita ce cadea in zori.
In visul acela am intrebat-o pentru prima oara: „Cine esti?” si ea mi-a raspuns : „Nu-mi amintesc”.
I-am spus atunci: „Dar cred ca ne-am vazut inainte”. Si ea zise nepasatoare: „cred ca o data te-am visat, am visat chiar camera asta”. Iar eu i-am spus: „Asa. Incep sa-mi aduc aminte.” Si ea mai spuse: „Ce curios! Precis ne-am intalnit in alte vise”.
Trase de doua ori din tigara.
„As vrea sa te ating” i-am spus inca o data. „Ai strica totul”. Eu am adaugat: „Acum nu mai conteaza. Ar fi de ajuns sa intoarcem perna  pe partea celalata si sa ne intalnim din nou. ”
„Daca am intoarce perna, ne-am intalni din nou; Dar tu, cand ai sa te trezesti, vei fi uitat totul.”
„Se face ziua, am spus fara s-o privesc. Cand a batut de doua eram trez, si de atunci a trecut mult.” M-am indreptat spre usa; cand pusesem deja mana pe clanta, i-am auzit vocea egala, neschimbata:
„Nu deschide usa, spuse. Coridorul e plin de vise intortocheate.”
I-am spus „Cum de stii?”escaliers
„Pentru ca acum o clipa am fost acolo si a trebuit sa ma intorc cand m-am pomenit dormind pe partea inimii
Tineam usa intredeschisa …
M-am intors deschizand inca putin usa, ale carei balamale nu faceau nici un zgomot, si i-am spus: „Cred ca nu e nici un coridor pe aici. Simt miros de camp.”
Iar ea: „Stiu eu mai bine ca tine. Dar acolo afara e o femeie care viseaza campul.”
„Este femeia aceea care si-a dorit intotdeauna o casa la tara si n-a putut niciodata sa plece de la oras”.
Imi aminteam ca femeia imi aparuse intr-un vis anterior, dar stiam, stand asa, cu usa intredeschisa, ca intr-o jumatate de ora trebuia sa cobor la gustarea de dimineata. I-am spus „Oricum trebuie sa ies de aici ca sa ma trezesc.”
Afara vantul falfai din aripi o clipa, apoi se domoli, si se auzi respiratia unei femei dormind … Vantul de pe camp se opri de tot. Nu se mai simtea nici un miros. „Maine am sa te recunosc dupa asta, am zis.”
„Am sa te recunosc cand am sa vad pe strada o femeie care scrie pe ziduri „Ochi de caine albastru”. Iar ea, cu un zambet trist – un zambet cu care deja se incredinta imposibilului, necuprinsului – spuse: de fiecare data alta, dar aceeasi.
„Totusi ziua n-ai sa-ti aduci aminte de nimic”…
„Esti singurul om care, cand se trezeste, nu-si mai aminteste nimic din ce-a visat.” >>


( din Gabriel Garcia Marquez – Ochi de caine albastru – 1950 )

Anunțuri

7 răspunsuri

  1. Bine ai revenit, Gabilutza! Marquez FOREVER!

  2. @ gabilutza salut, sunt bucuros sa te citesc din nou, la obiect putin mai tarziu 🙂

  3. Uitam cuvintele pentru a le invata din nou de fiecare data. De fiecare data le deslusim altfel, si iar le uitam. Pana o ultima data cand nu le vom mai putea invata. Scrie-le inainte de le uita definitiv!

  4. ce pauza lunga… bine-ai revenit, ca te-am tot citit in absenta 🙂

  5. @Teophyle
    Va multumesc. Am simtit in adanc comentariul dvs.

    @Elena, @Afreuda – va multumesc pentru vizita si „fidelitate”. Sper sa nu mai dispar si sa-mi gasesc cuvinte.

    Va imbratisez.

  6. buna seara si bine ai revenit ….frumos….si asteptam mai mult, curand…”Precis ne-am intalnit in alte vise…’

  7. He-he, s-a terminat concediul!…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: