Maister Eckhart

Motto « Daca omul gaseste satisfactie in Dumnezeu, inseamna ca Dumnezeu nu e Dumnezeu » ( Maister Eckhart)

eckhart

Nu are rost sa incep sa abordez un subiect daca interesul meu personal este doar tangential sau de eruditie. Ceva, aproape necunoscut, ma atrage spre unele personaje „disparute” ale istoriei. Nu plonjez insa in personaj ca model sau icoana. Nu voi explica de ce. Nu-mi voi explica de ce, din toate intalnirile cu gandirea lui Eckhart am selectionat doar randurile ce vor urma. De fapt, acum inca, nu stiu exact ce o sa urmeze sa scriu, nu stiu spre ce concluzie se va indrepta articolul. Plec de la premiza ca Eckhart e putin cunoscut cititorilor de acasa. Nu incep scolareste cu cine stie ce ipoteza de cercetare. In viata mea de toate zilele nu procedez astfel, de ce as proceda acum altfel, de ce m-as „deforma asa deodata :-).

Nu pot adopta stilul sfatos al simpaticilor Liiceanu sau Plesu, straduindu-se sa fie sobri si temeinici, etalandu-si fel de fel de dexteritati speculative. Eu nu am unelte adecvate. (sau poate ca da!) Nu voi cauta MEREU sa ma clarific cautand Autoritati, sa vin catre ele cu intrebari stupide pentru a primi raspunsuri exersate. ( Nu cautati la mine marca „cultural studies”, cu parere de rau veti fi dezamagiti. Nu va incurajati insa, prin aceasta, ignoranta! „de sui ipsius et multorum ignorantia”, dupa zisa lui Petrarca. Priviti-ma ca un impostor in cultura, e fara importanta eticheta asta … asa puteti continua sa ma cititi. Unii vor citi si vor lua de „bune” ideile articolului. Sper sa fie circumspecti, cu stradania asta nebuloasa. Privirea mea nu e lipsita de oarecare romantism, pe care l-as putea apara, daca vreau, si cu argumente savante. – randurile astea puteau lipsi de aici, erau mai potrivite la jurnal).

Cum am auzit prima data de Eckhart? In timpul unei plimbari prin padurea albastra cu prietenul meu de la raspantii, recomandandu-mi pe Heidegger, acesta imi strecoara : „- Incepe mai bine cu Eckhart”. Nu luam niciodata orice sugestie ca tinta imediata de realizat. Erau tare placute plimbarile acelea! Ar trebui poate sa le reinnoim.

eckhart-1-in-principioIntr-o zi deci, o multime de informatii incep sa ma asalteze, despre … Maitre Eckhart, trezindu-mi curiozitatea. Gasesc data sa de nastere , in anul 1260 si o trimitere la Apocalipsa 12 vers. .5 si 6., legata probabil de cele 42 de generatii de 30 de ani ce au precedat pe Iisus (Ev. Matei), apoi ceva despre profetiile lui Ioachim de Flore (1202) privind era ordinelor monastice.

5. Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui,

6. Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute şi şaizeci de zile. (1260)

Nu voi incuraja niciodata speculatiile. Eckhart nu e o opera, sau o legenda ! Viata e o capcana a timpului ce ne obliga « sa rasarim». Cand studiem pe cineva nu ne multumim cu urmele pasilor sau a penitei sale. Fiinta aceea, cu nume « Eckhart », sau alt nume, este, in esenta, inca in noi.

“ Noi suntem un Fiu unic pe care Tatal l-a nascut etern din tenebrele ascunse ale eternitatii impenetrabile, traind interior in primul principiu al puritatii primare care este plenitudinea intregii puritati. Acolo, din eternitate eram in repaos si somnolenta, in constiinta ascunsa a Tatalui etern, in interioritatea sa inexprimata.” ( Predica 22 germana).

Se spune despre Eckhart ca a practicat in primul rand „Discretio”, si cum nu a avut sansa unui biograf precum Thomas d’Aquino sau altii, adevarata sa experienta in cunoastere, sau cea spirituala ramane greu de cunoscut. Dificil de cunoscut ar fi fost si daca cineva era langa el! 🙂 Nu am inteles impulsul nostru firesc de a hiperboliza oamenii ce ne par, si sunt, exemplari. Ce am putea cere de la un personaj exemplar?

Intr-un dialog apocrif „Das ist Swester Katrei”, il descoperim pe Eckhart lasandu-se invatat de ucenica. Tipul acesta de paradox m-a fascinat intotdeauna. (vezi postarea aici.)

« – Maestre. calea aceasta este cea mai scurta?

– Nu. Dar tot ce ti-am cerut trebuie cu necesitate facut. Roaga-te pana vei avea in viata ta ceea ce eu ti-am recomandat. Roaga-te sa fii eliberata de toate defectele si revina sa ma vezi. Priveste-ma. Nu sunt decat o creatura. Atat timp cat o creatura poate sa-ti dea sau sa-ti ia ceva nu esti inca in adevar. »

A fost Eckhart mistic in sens de “cognitio Dei experimentalis”?

Probabil ca nu vom sti niciodata, citindu-l acum cu ochelarii nostrii moderni. Cert este ca nu a recurs la mistica « gradualistica », si o intreaga traditie de experienta unitiva i se revendica(Suso,Tauler). O marturisire voalata a sa, in afara de practica puritatii (« lauterkeit »), o gasim in « Cartea consolarii divine » : « Cel ce fara multe ganduri, fara tot felul de reprezentari si imagini, recunoaste interior ceea ce nici o privire exerioara nu a putut aduce in el, stie ca aceste lucruri sunt adevarate. Dar cel ce nu stie nimic, rade si se amuza de mine. »

Ce ne propune? Poate ca nu am inteles bine, o metafizica de experimentat, de realizat in interior? Dar cu o conditie : orice raportare la Dumnezeu, e pentru Eckhart, departare.

Daca privim cu atentie doar « Granum Sinapsis », considerat de specialisti ca fiind scris de Eckhart insusi vom recunoaste influienta atat de greu identificatului Dionisie pseudo-Areopagitul, parinte al misticii occidentale (identificat poate ca patriarh al Antiohiei intre 471-485) si incercarea sa de reconciliere a crestinismului cu neo-platonismul (Plotin †290, Porphyr †303, Proclus †485) (« Sa fii divin inseamna sa nasti pe Dumnezeu in sine », trecut prin Erigena – « De mystica theologia » (860) spre Universitatea din Paris, sub forma « Corpus Dionysiacum ». O interesanta influienta a fost detectata de specialisti, prin apropierea cu contemporana sa stranie, Margueritte Porete ( « Oglinda sufletelor simple »), ca un ecou al sau feminin, ce nu-si cenzureaza insa extazele, arsa pe rug la cateva zile dupa templieri, in iunie 1310. Cu cat scrierile « emotionale », sau mistice erau mai cunoscute, cu atat pericolul inchizitiei era mai mare.

Din Granum Sinapsus :

granumplaca

VII.

O sele min

genk uz, got in

sink al min icht

in gotis nicht

sink in di grunde loze vent

vli ich von dir,

du komst zu mir

vorlis ich mich

so vind ich dich,

O ! uberweseliches Gut.

O sufletul meugranum1000

Iesi, Dumnezeu sa intre !

Sa se topeasca toata fiinta mea

In Neantul divin

In acest fluviu fara fund

Daca fug de tine

Tu vii la mine

Daca ma pierd

Atunci Te gasesc

O , Bine ce transcende fiinta !

Voi incerca sa evit referintele pe care curiosii le pot gasi usor in wikipedia.

:-)Uneori Eckhart este considerat o referinta in materie de dialog religios contemporan: crestini, budisti, iudei, musulmani, filosofi, atei il partajeaza ( sa ne amintim de compatriotul nostru controversat, Cioran : „ce nevoie am sa cred in Dumnezeu caci apreciez pe Eckhart si fara asta”). Rudolph Otto l-a comparat cu Shankara (788-820), figura a hinduismului vedic, Daisetz Taitaro Suzuki, in « Misticism, crestinism si budism » (1957) afirma ca a descoperit concordante intre Maitre Eckhart si budism, si ceea ce ii separa e doar terminologia, Arthur Schopenhauer afirma « Buddha, Eckhart si cu mine, profesam in ceea ce e esential acelasi lucru », cercetatori au pus in evidenta legaturi cu ganditori islamici, Averroès (1126-1198), influienta iudaismului este constatata prin Maïmonide (1135-1204). Doctrinele ontologice ale fiintei au atras pe Baader, Husserl, Hegel, Heidegger. Chiar Descartes il « plagiaza » aplicand omului celebra si cunoscuta vocabula « Cogito ergo sum » , pe care Eckhart o atribuia lui Dumnezeu. 🙂

Si totusi …

Atingem repede erezia chiar daca ne hranim doar cu lectura si concepte.

pape_avignon_jean22Pana la urma voi alege sa va prezint nu « Opus Tripartitum » si nici « Paradisus anime intelligentis » (exista 2 manuscrisele gemene, unul la Oxford, celalalt la Hamburg) ci condamnarea lui Eckhart, prin bula papala lansata in 27 martie 1329« In agro dominico » (In campul Domnului), data de celebrul papa Ioan XXII (1245-1334), despre care se spune, printre multe altele, ca ar fi creat « rugaciunea lui Angelus » si a revigorat chemarea la biserica cu CLOPOTUL. 😉vieilles-cloches-2 (ce personaj! , obsedat de erezii, se credea vrajit de statuete de ceara – da bula « Super illius specula », cerea de la alchimisti sa-i fabrice aur pentru a finanta cruciade – da bula « spondent quas non exibent »!). In nici un caz Eckhart nu era un revolutionar, iar acuzatia sa de erezie poate fi considerata in timpurile noastre chiar un compliment. Cum s-a aparat? „Eu s-ar putea sa ma fi inselat, dar nu sunt un eretic, caci prima afirmatie vine din intelegere iar cea de-a doua din vointa.”. Mie personal nu mi-a placut atitudinea sa la proces, aceea de intelectual ranit, poate chiar orgolios, refuzand sa se apere impotriva incultilor, ignorantilor. In ciuda arhivelor vaticane, NIMENI nu va sti exact cum s-au petrecut lucrurile, deci nu-mi dau nici eu cu parerea.

Condamnarea lui Eckhart cuprindea deci 28 formulari (« prout verba sonant ») alese din comentariile sale la Vechiul Testament (Geneza, Exod, Proverbe), din Comentariile la Evanghelia lui Ioan, din predici. De indata ce o opera contine o singura fraza ce putea fi incriminata, toata opera era eretica. Erau vizate deci aspecte cat mai variate, pentru a condamna totul. O fraza a bulei a ramas celebra : « a vrut sa stie mai mult decat ne convenea » « plura voluit sapere quam oportuit ».ordinul_lui_iisus_hristos

  1. Dumnezeu a creat lumea din momentul existentei Lui.
  2. Lumea exista din eternitate
  3. Indata ce Dumnezeu fu, Fiul fu de asemenea.
  4. In orice lucrare, chiar rea, se manifesta Gloria lui Dumnezeu.
  5. Cel ce injura pe aproapele lauda totusi pe Dumnezeu.
  6. Chiar cel ce blestema pe Dumnezeu, lauda pe Dumnezeu.
  7. Cel ce cere ceva sau altceva, cere rau, caci neaga pe Dumnezeu.
  8. Cei ce nu cauta nici bunuri, nici onoruri, nici confort, nici placere, nici utilitate, nici devotiune interioara, nici sfintenie, nici recompensa, ci, din contra, renunta la toate acestea, precum la tot ce le apartine, in acesti oameni Dumnezeu este laudat.
  9. M-am intrebat daca vreau sa primesc ceva de la Dumnezeu. Trebuie sa reflectez serios, caci acceptand ceva de la Dumnezeu, as fi sub El, inferior, ca un servitor, un sclav, iar El daruind ar fi ca un Stapan, si nu asa trebuie sa fie in viata eterna.
  10. Noi suntem in intregime transformati in Dumnezeu. Hristos ma face fiinta sa, nu doar o simpla asemanare. Nu exista distinctie.
  11. Tot ce Dumnezeu a dat, Fiul imi da in intregime, fara exceptie, uniune, sfintenie.
  12. Tot ce scriptura spune despre Hristos se verifica in omul bun si divin.
  13. Tot ce e propriu naturii divine este propriu omului just si divin, de aceea omul opereaza in aceeasi maniera ca Dumnezeu.
  14. Omul bun se conformeaza vointei lui Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu a dorit ca eu sa pacatuiesc, eu nu pot sa ma opun, si aceasta este adevarata penitenta.
  15. Daca omul a comis o mie de pacate de moarte si a fost iertat, el nu trebuie sa doreasca sa nu le fi comis.
  16. Dumnezeu nu dicteaza nici un act exterior.
  17. Actul exterior nu este nici bun, nici divin, nu Dumnezeu il produce.
  18. Sa purtam fructul nu al actelor exterioare, care ne fac buni, ci al actelor interioare care sunt facute de Tatal care exista in noi.
  19. Dumnezeu iubeste sufletele, nu opera exterioara.
  20. Omul bun este Fiul unic al lui Dumnezeu.
  21. Omul nobil este acel Fiu unic al lui Dumnezeu, nascut in eternitate.
  22. Tatal ma naste ca Fiu, acelasi si Unicul. Tot ce Dumnezeu face este Unic. De aceea nu exista distinctie intre mine ca fiu si Fiul sau.
  23. Dumnezeu este Unul. Nu putem gasi in el multiplicitate. Cel ce vede dualitate, distinctie, nu il vede pe Dumnezeu, caci el este Unul, in afara numarului. Nu putem concepe nici o distinctie in Dumnezeu.
  24. Orice diferentiere este straina lui Dumnezeu in natura si in persoana. Proba e aceea ca Natura este una si fiecare persoana e una.
  25. Cel ce iubeste pe Dumnezeu mai mult decat pe aproapele iubeste bine, dar nu inca perfect.
  26. Toate creaturile sunt un neant pur, nu ca sunt nimic, ci doar ca sunt un neant pur.
  27. Exista in suflet ceva increat si inaccesibil, intelectul.
  28. Dumnezeu nu este nici bun, nici cel mai bun ; cand zic de Dumnezeu ca este bun vorbesc tot atat de rau ca atunci cand numesc negru ceea ce este alb.

Anunțuri

21 răspunsuri

  1. Buna postare, Dv. poate il intzelegeti pe Eckhart, el insa nu a inteles Biblia si nici spiritul Crestin.

    Crestinismul nu este nici pe departe interpretabil in felul in care el a incercat sa-l interpreteze. Crestinismul gotic sumbru nu are nici un fel de sens. Prea teutonic sa sa fie si crestin 🙂

    De unde naiba stie el ce iubeste sau nu Dumnezeu. Patetic.

  2. @Theo-Phyl. E o onoare sa am un comentariu al dvs. si va multumesc. Eckhart a continuat sa fie „difuzat” in anonimat, ca si cum „in agro dominico” n-ar fi existat. El vine din mediul Universitatii medievale, care era un mediu al contradictiilor.
    Preluand o idee a lui Alain de Libera, este un exemplu de imbinare perfecta intre o nevoie intelectuala „nevoia de filosofie” si una sociala „pericolul filosofiei”. 🙂

  3. @gabilutza,
    nu am nici o problema cu Maister Eckhart, am o problema de interpretatea scripturi in sensul cel mai neo-Platonist posibil cu acente extrem de sumbre, aproape pagane. Dumnezeul lui nu este Dumnezeul meu, cea ce predica el nu este crestinism.

    Cam cum suna asta?

    „Daca omul a comis o mie de pacate de moarte si a fost iertat, el nu trebuie sa doreasca sa nu le fi comis”

    Stiti ce este asta, asta se numeste doctrinar „predestinare”. Numai Zwingli din toata lumea crestina a aceptat-o, si el a fost un protestant extrem de radical.

  4. @Theo-Phyl

    Din obiectivitate am postat „in agro dominico” tocmai pentru a vedea daca sunt justificate sau nu acuzele aduse.

    🙂 Suntem in plin Ev mediu, pe vremea lui „Merlin fermecatorul”, dvs. recunosteati ca a traduce dintr-o limba sacra in „vulgata” populara nu e deloc usor. Putem ingadui o eroare de interpretare si formulare? Istoricul are, dupa parerea mea, un avantaj mult prea mare, cand face judecati, isi poate permite sa priveasca din fictiunea propriului timp, si toata istoria sa o intinda intr-o virtuala simultaneitate.

    Daca e sa ne luam doar dupa „document” cred ca e acuzabil Eckhart, daca e sa ne luam dupa psihologie si sociologie, probabil ca omul de rand,subiectiv, nu poate „inghiti” un crestinism predicat riguros si „a la carte” (de exemplu predecesorul Sf. Thomas d’Aquino) , asculta pe unul si pe altul, si Dumnezeu face restul … Limbajul misticului doar misticul il intelege… nu poate intelectul sa emita judecati.

    Acusica incepem sa aruncam unii in altii cu anateme. 🙂

    Voi ruga pe cei de pe acest blog sa evite orice comentariu religios. Exista o multime de bloguri specializate pentru aceasta. 😉

  5. @ Gabiluta:

    Ma voi conforma ultimei fraze.

    In primul rand, multumesc pentru articol.

    In al doilea rand, „superioritatea” afisata de unii rasariteni fata de incredibila mistica apuseana mi se pare patetica si fara nici un fundament. Incerc, greu dar usor, sa ma opresc aici. Greu deoarece este atat de nedrept, usor deoarece misticii apuseni nu au nevoie de nici un avocat al apararii pana la urma 🙂

    „Actul exterior nu este nici bun, nici divin, nu Dumnezeu il produce” – aceasta fraza ma duce cu gandul la „spatiile neutre” occidentale despre care vorbesteYuri Lotman foarte fain si care nu exista in orient (cel putin in cel crestin rasaritean)

    Daca imi pot permite, discret: Denis pseudo-Areopagitul = Dionisie pseudo-Areopagitul

  6. Primele două puncte – din cele 28 – sună, într-adevăr, eretic. Dar, cum nu ştiu prea multe despre Eckhart, nu mă aventurez să dau note.
    Alte puncte incriminate ar putea fi dezvoltate în lucrări solide de teologie apofatică…

  7. @Vania,@lanternativa

    Primele 1-15 si 27-28 sunt considerate erezii, iar 16-26 sunt considerate „suspecte”, dar acesta e doar un detaliu …

    Eckhart, si nu doar el, este „la Raspantii”, si noi ii cerem fiecare, din locul in care suntem, ca ceva sa precumpaneasca. 🙂

    Poti sa te apropii de gandirea cuiva cu o prima „pipaire”, lasare, delasare, cautare, fixare a cadrului, a contextului, sedimentare, reluare, aprofundare, concentrare simpla, apropiere intelectuala, contemplare, sondare subconstienta, ajutor divin, descoperire prin har … dvs. si nu numai, stiti mai bine. 🙂

  8. # Dumnezeu a creat lumea din momentul existentei Lui.
    # Lumea exista din eternitate

    Chiar nu vad nimic eretic aici. Daca Dumnezeu exista „din” eterninate, toate lucrurile exista deodata si etern in mintea / gandirea sa – sa spun asa. Nu apar secvential ca in cadrul gandirii umane – acum ma gandesc sa creez ceva, dupa ma gandesc sa creez altceva. Din acest punct de vedere, eternitatea lumii poate fi sustinuta fara nici o problema. In imnografia bizantina exista astfel de „aluzii”: vezi formula Cel ce ai zidit toate mai inainte de veci si prin Cuvantul Tau toate le-ai intemeiat. Sustinerea unei secventialitati in gandirea divina este intr-adevar o erezie. Vezi Arie: exista un timp in care Fiul nu era.

    Dar, cum frumos spunea Gabilutza, „Eckhart, si nu doar el, este “la Raspantii””. O gandire mistica este intotdeauna „suspecta”, intotdeauna „nefixabila”, „insondabila”.

    P.S. Sper sa nu fi incalcat „utlima fraza”! Daca da, imi cer scuze.

  9. Păi, „sună” ziceam, nu că ar fi. Dar, dacă a intrat în conflict cu Vaticanul, pe primele puncte aş fi pedalat, punându-mă în locul Papei. Altfel, în viaţa de zi cu zi, am alt argument când nu-mi place mutra cuiva:
    – Bă, tu de ce te uiţi urât?…

    – Asta am învăţat-o de la domnul Onici -.

  10. @ Vania:

    Corect!

  11. omul l-a creat pe Dumnezeu si nu Dumnezeu pe om, Eckhart a stiut sa pastreze masura insa…

  12. Noi credem tot ce spune domnul radubotta…

    (Aparte: eu mai folosesc şi opţiunea „spam”).

  13. Draga Vania, poate ca a vrut sa spuna ceva Radu si nu am inteles noi bine, eu ma gandesc acum ce-a vrut el sa zica, nu pot considera ca „spam” pe cineva care scrie astazi (17 martie) asa:

    „Nu a fost enunţat ȋn acest interval cât o generaţie măcar precar un program public cultural, o utopie oarecare… nici un vizionar cu lucidităţile neȋntinate de solidarităţi grăbite nu a ieşit la rampă să citească ȋn stele. Ȋn felul acesta nu are cum să apară un cadru care să poată aduna şi preformula trasee eficiente, repere, direcţii… nu putem căpăta consistenţă ȋn receptarea unor realităţi din ce ȋn ce mai complexe şi mai fragmentare, nu ne putem măcar adapta. Nu vom putea vedea, recunoaşte şi valorifica nici ceea ce e mai firesc ȋn noi, de ceea ce e adânc nu mai vorbeşte nimeni de parcă e ȋn chiloţi. Urmează disoluţia, naufragiul. Este proba finală a dezinvestirii intelectualilor cărora li se zmulg ȋn absolut tresele de pe umeri. Ei ştiu ce se petrece şi de aceea simt tot mai acută nevoia de protecţie, de coterie, de ezoterism, ştiu că trezesc ura şi nu pricep ce este acest val de ură sfântă, tovărăşească. Nepriceperea aceasta, gravă, se distilează pe ascuns ȋn vinovăţie şi nu este nici mai mult nici mai puţin decât o formă de prostie, aşa cum o ȋntâlnim pe orice maidan, cu gesturile grăbite, fanfaronada, tristeţea şi iluzoriul…”

  14. multumesc de lucratura avocateasca contra domnului Vania. in acest subiect insa oricine are dreptate. dumnezeul le da dreptate la toti, zice si eckhart.

  15. @Radu, mai spunea Eckhart : „mai bine un maestru de viata decat o mie de maestri de gandire. dar a gandi si a trai fara Dumnezeu, nimeni nu va reusi”.

    @Vania. Un alt papa, ce-l poate concura pe Onici, cel care i-a exterminat pe ereticii cathari, a lansat un apel celebru: „Omorati-i pe toti, Dumnezeu ii va alege pe cei nevinovati !”

  16. E, oare, „Dumnezeul lui Eckhart” un Dumnezeu al sacrificiului şi al resemnării? Spunând asta, îi am în minte pe Avraam şi pe Kirkegaard – Frică şi cutremur. Din păcate nu ştiu multe despre Eckhart – primul contact cu gândirea lui l-am avut pe blogul d-voastră -, iar „Frică şi cutremur” nu e o carte pe care să o fi citit recent, deci mi-au rămas în memorie doar câteva „urme”. Cumva, în umbra acestei cărţi dau semnificaţie motto-ului « Daca omul gaseste satisfactie in Dumnezeu, inseamna ca Dumnezeu nu e Dumnezeu ».
    În ordinea aceasta de idei, da, în faţa unui absurd existenţial, omul „slab” l-a creat pe Dumnezeu – simplu construct personal şi subiectiv -, pe cel „atotputernic şi salvator” în care speră să găsească satisfacţia (împlinirea dorinţelor).

    Încă de duminică am frământat unele din cele 28 formulări condamnate. Cel mai mult mi-a atras atenţia a 15-a. Din punctul meu de vedere (o fi doar un punct?!) e explicabilă prin faptul că a trăi cu regretul celor greşite înseamnă neasumarea propriilor fapte şi neînţelegerea necesităţii (!) lor. Adică, absenţa înţelegerii, ceea ce ar fi acelaşi lucru cu neconsumarea greşelii şi persistarea în ea. Înţelegerea pune un punct „unui ceva” ce a fost greşit. E ieşirea din „păcat” simultană iertării divine. E ceva anti-creştin aici?

    M-am lungit cam mult. 🙂 Am încercat să nu bat câmpii (râd, uneori mi-s specifice „arăturile”) pe lângă subiect.

  17. @Vali, multumesc mult pentru comentariu. Ma bucur ca ati postat.
    Si ati facut frumos legatura cu „Frica si Cutremur”, unde Kierkegaard enunta, in stilul lui :-), „Paradoxul lui Avraam” – acesta nu poate explica incercarea sa, NU POATE VORBI. Parca el zicea: Tacerea religioasa e limbajul insusi al paradoxului. … mai vorbea de speranta ce te pastreaza tanar, si de FERICIREA NEFERICITA… 🙂

  18. Am revăzut, în seara aceasta, însemnări la sus amintita carte: mişcarea resemnării, saltul în infinit şi paradoxul credinţei, curajul de a înfrunta imposibilul şi căştigarea finitului. Îmi place tare mult deosebirea pe care Kierkegaard o face între resemnare şi credinţă. „Eu pot, prin propriile forţe, să mă resemnez de absolut tot, să aflu în durere pacea şi liniştea. […] Dar prin propriile forţe nu pot obţine nimic din ceea ce aparţine finitului. […] cavalerul credinţei e singurul individ fericit, moştenitorul direct al finitului, în timp ce cavalerul resemnării e un individ înstrăinat, străinul prin excelenţă.”
    Am cunoscut, cred, resemnarea, la fel cum în repetate rânduri am fost o răzvrătită.Oare răzvrătirea să fie, totuşi, semnul credinţei?

    M-a atins din nou „febra” acestei cărţi 🙂 , sper să nu supere insistenţa revenirii la aceeaşi temă.

  19. Un eretic ale cărui scrieri suscită controverse este un eretic iluminat…
    Îmi plac „propunerile” tale. Însă, pentru inconsistenţa şi inconsecvenţa blogosferei, ele pot părea pretenţioase. Evenimentele „mari”, care dau o altă dimensiune existenţei noastre se petrec în singurătate. Dar aici putem găsi enzima cu care sufletul să-şi prepare, printr-o alchimie proprie, elixirul necesar.

  20. @Vali
    „Oare răzvrătirea să fie, totuşi, semnul credinţei?”

    Cum sa va raspund ? literar ? De pilda Camus , in „Omul revoltat” – spunea „In lumea sacra, nu gasim problema revoltei…” (nu dau tot citatul pentru ca e prea frumos). Dupa Camus, pentru spiritul uman nu pot exista decat doua universuri posibile, cel al sacrului si cel al revoltei. Disparitia unuia echivaleaza cu aparitia celuilalt. E vechea problematica: totul sau nimic. Revolta e normala atat timp cat traim intr-o societate desacralizata. Ne atrag revoltele eroilor romantici.(Karamazov parca zicea „nu putem trai in revolta decat impingand-o pana la capat”.)

    @Gabriela – multumesc pentru opinie. vom incerca sa fim cat mai putin pretentiosi pe bloguri, dar nu ne putem „alinia” mereu unui context, mai ales gandirii cu sablon. Probabil ca doreati sa spuneti ca personalitatile prea intelectuale pica adesea in capcana excesului. Eu, din pacate nu practic amplificarea explicatiei si, sincer, nu am nici o „pretentie”. Chiar daca simtul meu de dezorientare e foarte agravat, apreciez „momentul oului” propus de dvs. Ce ma fac acum, ca sa nu para cumva ironie? sau polemica? sau orice altceva, o imbracaminte in cuvant… ? 🙂

  21. Subiectul e inepuizabil… Evit, însă, o auto-plasare, prin forţarea propriilor cuvinte, într-un „înainte” sau „după”. Respectând alegerea d-voastră de a păstra din cuvintele lui Camus: „A nu gasi raspunsul unei intrebari inseamna deja lansare inspre a cunoaste. Solutia ideala, poate unica, e sa aduci intrebarea acolo unde e raspunsul. Toate intrebarile au un raspuns intr-un unic loc.” – o completare, cred, dacă permiteţi – care lasă dechisă, cel puţin mie, întrebarea „unde este locul BUN ?”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: