Daena (VI)

fusion„Atunci spune-mi şi cum aş putea eu iubi o femeie pe care n-o cunosc, pe care n-am văzut-o niciodată, intrebarea este, fără indoială, pertinentă, dar numai tu iti poţi raspunde, Ideea ta e fară cap şi fără coadă, Nu contează că are sau nu cap şi coadă, eu iţi vorbesc de altă parte a trupului, de inimă, despre care voi spuneţi că este motorul şi sediul afectelor, iţi repet că nu pot fi indrăgostit de o femeie pe care n-o cunosc, pe care n-am văzut-o niciodată, decît în citeva poze vechi, Voiai s-o vezi, voiai s-o cunoşti, şi asta, ca eşti sau nu de acord, era dragoste, Fantezii de tavan, Fanteziile tale, de om, nu ale mele …”( Jose Saramago – Toate Numele – 1997 )

Crîmpeie vagi îi răsăreau şi se stingeau în creieri, fără să se poată închega într-o rînduire cu rost.Tocmai tîrziu se ivi, şovăitor, chipul unei femei care-şi smulse numele din caleidoscopul cioburilor de imagini:zademak2
„Ileana…” Apoi numele porni singur, în zigzaguri vertiginoase, să adune întrun mănunchi amintirile răzleţe şi amorţite. Chipul femeii se limpezea acum: un căpşor blond cu nişte ochi în care bulbucea fericirea… Îi răsări în suflet o bucurie atît de fierbinte că într-însa parcă i se topiră
îndată toate durerile…Era o dimineaţă de mai cînd a întîlnit-o, întîmplator, pe o stradă plină de lume. A recunoscut-o înainte de a se apropia de dînsa, deşi n-o mai văzuse niciodată. De cîteva zile inima lui o aştepta şi o căuta. Şi a gasit-o printre miile de oameni indiferenţi. I-a zărit mai întîi ochii verzi cu luminile calde şi moi. S-a cutremurat pînă în temeliile fiinţei lui, ca şi cînd i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut deşi nu l-a mai văzut niciodată
… a doua zi a bătut la poarta ei, a intrat şi s-au îmbrăţişat înainte de a-şi cunoaşte numele, îşi dădeau seama amîndoi că sufletele lor se căutau de mult, poate de mii şi mii de ani.

… În vremea aceea brahmanii îi vorbeau deseori despre taina tainelor: ― Numai Unul este fără Al Doilea …

( Liviu Rebreanu – Adam si Eva – 1925)

zademack„Deşi Ieronim nu ştia ce fel e simţirea lui pentru Cezara, îi plăcea să asculte de ea ca un copil de soră-sa mai mare şi, drept vorbind, ea abuza într-un mod neiertat de această putere ce-o avea asupra lui. El simţea în prezenţa ei un fel de duioşie în inimă, un fel de fior fără de înţeles al cărui suvenire îl urmărea zile întregi. Nu se poate zice că era amor, căci, deşi-i plăcea prezenţa ei, totuşi îi plăcea şi mai mult ca, departe de ea, să cugete la dânsa. În asemenea resuveniri, în care el se juca cu imaginea-i, prezenţa ei aievea îi era chiar supărătoare.

„Ah! gândi ea zâmbind, ce nebună sunt… pretutindenea el, în frumuseţea nopţii, în tăcerea dumbrăvilor”… El s-apropie… El credea asemenea că are-onchipuire aievea înaintea lui… O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna… ea ţipă. — Cezara, strigă el, cuprinzând-o-n braţele lui… Cezara! eşti o închipuire, un vis, o umbră a nopţii zugrăvită cu zăpada luminii de lună? Sau eşti tu? tu? Ea plângea… nu putea răspunde. Se credea nebună, credea că-i vis, ş-ar fi vrut numai ca vecinic să ţie acel vis. — Tu eşti? Chiar tu? întrebă ea cu glasul înecat căci toată cugetarea ei semprospătase, toate visele ei reveneau splendide şi doritoare de viaţă… Ea nu se mai sătura privindu-l… Şi uitase starea în care era.”( Mihai Eminescu – Cezara )


alaux302„Ah, mon ami, comment vous la décrire ? Dire qu’elle était belle serait tellement en-dessous de la vérité ! Seul un poète égal à Bharata pourrait évoquer sa beauté sans la trahir. C’est à ce moment-là que nos yeux se croisèrent.Jusqu’à ce jour, ô étranger, je n’arrive pas à comprendre comment je ne suis pas tombé mort sur-le-champ pour renaître aussitôt dans un paradis de béatitude. Il est probable que le fruit de mes actions antérieures n’avait pas encore été épuisé … Il est certain que mon karma, quel qu’il soit, m’a jusqu’ici permis de sortir sain et sauf de nombreux périls et je crois que cela continuera encore longtemps.
Elle posa sur moi des yeux pleins d’amour, le clair de lune se reflétait dans ses larmes et les lèvres tremblantes, elle dit : « Quand tu seras loin et que tu te souviendras de cet instant magique, imagine-toi que je suis ici et que je m’adresse à cet arbre majestueux. Simplement, je ne dirai pas ‘Nala’ mais ‘Kamanita’. »ange_surrealiste
Je la serrai dans mes bras et nos lèvres se rencontrèrent dans un baiser où s’exprimait l’inexprimable. …

Quand Kamanita s’aperçut que Vasitthi avait disparu, une terrible vague de chagrin le secoua jusqu’au plus profond de l’être. Son coeur gela, ses sens se figèrent, comme engourdis. Mais bizarrement la sensation passa bientôt … car Vasitthi avait laissé à Kamanita l’image du Bouddha. C’est tout ce qui restait dans l’espace avec lui et maintenant il le reconnaissait distinctement.

« Ce vieux pèlerin avec qui j’ai passé la nuit à Rajagaha et que j’ai traité de vieux fou était le Bienheureux ! Oh, quel idiot j’ai été ! Y a-t-il jamais eu plus idiot que moi ? Ce que j’attendais comme le plus grand des bonheurs, comme l’aboutissement de toute ma vie, je le possédais déjà depuis des billions d’années. » „

( karl Gjellerup – Der Pilger Kamanita – Le Pelerin Kamanita – 1906 )

Imagini neo-suprarealism – Zademak, Alaux

Anunțuri

4 răspunsuri

  1. trebuie ca a venit primavara,

  2. @radu: De mult doream sa-mi cer scuze pentru virgulele amplasate incorect. Intotdeauna am asociat virgula cu tacerea creatore de ritm.

    Nu voi ajunge nici in cealalta extrema: “Cred ca am iubit cuvintele pana am devenit sclavul lor, fiind gata sa mor pentru o virgula”(Cioran). Folosea adesea Cioran „Je rêve d’un monde où l’on pourrait mourir pour une virgule.”

    Dupa parerea mea un scriitor adevarat cunoscandu-si exigentele, trebuie sa fie ferm: „nu voi schimba nici o virgula” e un credo cat se poate de firesc. 🙂

  3. Mi-a venit gust să reiau Cezara…

  4. Un fel de final pentru „Cezara”, în stilul Ilenei Mălăncioiu:

    Patul meu, Ieronim, cu stâlpi negri împrejmuit este
    Din greşeală m-am culcat în el în noaptea aceea,
    Încet îl trăgeau zece cai,
    Nimeni nu ştia încotro mă duceau
    Alăturea numai tu plăngeai.
    …..
    N-am murit, Ieronim, nici în noaptea aceasta
    Dar am plâns cât o femeie şi cât un bărbat la un loc,
    O aripă de vrabie este pleoapa mea dreaptă
    Cineva îmi spune că bate de rău
    Şi frică mi-e de tot ce mă aşteaptă.

    (O aripă de vrabie, în Către Ieronim)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: