Daena (IV) – Pessoa

Demult când nu te aveam
Iubeam natura cum iubeşte un călugăr liniştit Hristoszelikojurovic2ul
Acum iubesc natura cum iubeşte un călugăr liniştit Fecioara Maria
Religios, cu evlavie, în felul meu, ca înainte
Dar într-un fel mai apropiat şi mai emoţionant.
Eu văd mai bine râurile în compania ta.
Observ norii, îi observ mai bine
Tu nu mi-ai furat natura, tu mi-ai schimbat-o.
… Pentru că tu exişti eu o văd mai bine, e chiar ea
Pentru că tu mă iubeşti, eu o iubesc în acelaşi fel,
Pentru că tu m-ai ales să fii a mea, să fii iubită de mine
Ochii se fixează, se opresc lung pe fiecare lucru
Nu-mi pare rău de ce am fost cândva
Căci sunt întotdeauna.zelikojurovic3
Mâine tu vei veni, vom culege flori pe câmpie,
Voi merge alături de tine privindu-te
Şi va fi bucurie şi adevăr pentru mine.
Iubirea e o însoţitoare,
Nu ştiu să merg singur pe cale,
Un gând vizibil mă accelerează,
Chiar absenţa celei ce mă iubeşte
E un lucru care se găseşte în mine
Şi eu o iubesc în felul în care nu ştiu s-o doresc.
Dacă nu o văd, mi-o imaginez şi mă simt puternic ca arborii.
Dacă o văd tremur, nu mai ştiu ce am devenit de când i-am resimţit absenţa.
Întreg sunt o forţă care mă abandonează
Realitatea întreagă mă priveşte
ca o floarea soarelui
şi în centru e chipul ei.
zelikojurovic1
Mi-am petrecut noaptea întreagă, fără să dorm
privind, lipsit de spaţiu, aparenţa ei.
O vedeam întotdeauna în aspecte diferite
de cele ce i le găsisem, ea!
Îmi modelez gândurile cu amintirea a ceea ce e ea când îmi vorbeşte
În fiecare gând ea e alta,
ce îi seamănă
iubind şi gândind
şi eu, iată că uit să mai simt
fiindcă mă gândesc la ea.
Nu vreau să o reîntâlnesc pentru a nu o părăsi
Nu ştiu ce vreau, nu vreau să ştiu ce vreau
Vreau doar să mă gândesc la ea.
Nu cer nimic nimănui, nici chiar ei,
Decât să fie materia gândului meu.

Mă trezesc plin de bucurie pentru că pierd ceea ce am visat
Şi că pot fi în Realitate, acolo unde e visul meu.
Nu ştiu ce să fac cu senzaţiile mele.
Nu ştiu cum să fiu singur cu mine însumi.
Vreau că ea să-mi spună ceva, pentru a mă trezi încă o dată.

zelikojurovic4

( Fernando Pessoa – Păstorul indrăgostit – 1914-1930 )

gric2Zenobia îmi devansa gesturile şi intenţiile; nu ştiu dacă punctul ei de vedere coincidea cu al meu deşi s-ar putea spune că nu trăiam individual; dar punctul nostru de vedere, totdeauna coincident, era altceva decît coincidenţă.  Aveam impresia că pînă şi tăcerile ei îmi vorbeau despre ceva pe care îl ştiam de mult, ceva imposibil de formulat în cuvinte, simţit de obicei ca o împăcare, ca o ştiinţă totală şi liniştită. Ea mă ferea de explicaţii; ştiam amîndoi că nu e nevoie să formulăm ci să trăim conform lumii aceleia presimţite devenind, astfel, disponibili pentru ea; cînd izbuteam, conflictul haotic al unor elemente şi idei se topea de la sine, aparenta dezordine căpăta coerenţă; aceasta cerea însă destul chin şi suferinţă: ca să le pot suporta, suprafaţa mea de contact pe atunci încă fragilă mă obliga adeseori să recurg la poezie; atunci incoerenţa şi echivocul intrau în joc doar ca aparenţe ale posibilului pe cînd, dimpotrivă, înţelegerea formulată mi se părea pe jumătate pierdută. Zenobia mă ajuta să restabilesc pas cu pas o natură în parte uitată, în parte presimţită, dar care mă îndreptăţea să mă îndoiesc de realitatea percepţiilor mele; această natură constituia pentru ea cîmpul firesc al existenţei.”   (Gellu Naum – Zenobia – 1985)

(Imagini din suprarealisti contemporani – Zeliko Jurovic si Gric)

Anunțuri

14 răspunsuri

  1. „…
    în forma ta
    voi fi găsit cuprinsu-mi
    …”

    „…
    venele noastre s-au împletit
    într-un dans
    al veşniciei.

    nu am ce spun
    – sunt ceea ce tace –
    între urechile noastre.

    tu ai
    – s-a pus pe o geană –
    ceea ce tac.”

  2. de fapt, era:

    „tu ai
    – s-a pus într-o nară –
    ceea ce tac.”

  3. „Nu, tu nu esti femeie. Chiar si inlauntrul meu tu nu evoci absolut nimic ce as putea simti ca feminin. Doar cand vorbesc despre tine cuvintele te rostesc femeie, si expresiile te desemneza feminina. Cum am nevoie sa vorbesc cu tandrete, plin de visul meu iubitor, cuvintele nu gasesc voce pentru a se rosti decat adresandu-se unei fiinte feminine. Dar tu, in vaga ta esenta, tu nu esti nimic. Nu ai realitate. Nu te vad si nici macar nu te simt. Esti ca un sentiment ce isi este siesi propriul obiect, si care apartine in intregime intimului sau. … Tu ai trecut deja, tu ai fost deja, eu te-am iubit deja – sa-ti simt prezenta e sa simt toate astea.” ( in „Livro do desassossego” Pessoa, camuflat in alterego-ul Bernardo Soares, pare eckhartian)

  4. tare demult

    „lumânare m-ai făcut,
    Doamne,
    într-un timp fără nume;
    o fărâmă de ceară
    pe altarul
    milenarului templu.

    aştept…
    ecouri îndepărtate
    îmi sculptează existenţa
    dând fiinţei mele
    forme
    fără formă.

    într-un timp fără nume,
    un om
    – venit de nicăieri –
    va sufla;
    şi poate-atunci,
    mă voi aprinde,
    Doamne…”

    demult

    „când prima geană de lumină
    caută roua din umbră,
    când păsări treze devreme
    spun necuvântul,
    aici…
    – ca ieri şi ca mâine –
    veni-vei ieri
    venit-ai mâine…
    azi, închipuire te numeşti

    blestemu-mi
    mă chinuie să te pironesc
    în definiţii.”

  5. Va multumesc.Deosebite versurile si potrivite. Vad ca le puneti in ghilimele si adaugati si […]; Imi pare rau, nu am recunoscut autorul/autoarea.

    Uneori semanam cu niste lumanari fara flacara.

  6. […] pentru rânduri rămase aici.
    Nu aveaţi de unde sau cum să recunoaşteţi. Deşi…

    Probabil ar spune:

    „ce sunt?
    Să exist.
    cum sunt?
    Să trăiesc.
    cine sunt?
    Să fiu.”

  7. Nu sunt secretos. Mi-am amintit chiar si apocrifa Evanghelia Evei (pierduta), doar pomenita de Epiphane „Impotriva ereziilor” (374-375).

    „Eu sunt Tu
    si tu esti Eu
    Acolo unde esti,
    eu sunt,
    Acolo unde tu doresti
    imi semeni
    dar semanandu-mi
    tu semeni tie insuti.”

  8. eu, celălalt, celălalt din mine, eu din celălalt… Voi căuta.

    „…
    să dau
    tot ce nu-s,
    să iau tot ce sunt
    …”

    „…
    de mă vei scoate
    din mine,
    atunci să taci:
    plânsul
    fi-mi-va mulţumire.”

  9. Facem o incursiune prin Eckhart, Suso si … tarziul Silesius, si gasim o inrudire evidenta. Iau la intamplare:

    Eckhart (1260-1327):
    „De unde vii? Dintr-un taram indepartat.
    Din ce tara?
    Nu ma recunosti?
    Nu.
    Asta e semn ca nu te recunosti pe tine insuti.
    E adevarat, daca ma cunosteam pe mine insumi,
    dupa adevar,
    cunosteam
    toate creaturile perfect ” ( Maitre Eckhart et le discernement mistique)

    Suso (1295- 1366) scrie prietenei lui spirituale Elsbeth Stagel, despre „sicut aquila”
    „De unde vii?
    Eu vin de nicaeri.
    Ce esti tu?
    Eu nu sunt.
    Ce vrei tu?
    Eu nu vreau.
    Acesta este un miracol.
    Spune-mi cum te numesti?
    Eu ma numesc fiinta salbatica fara nume.”

    Angelus Silesius ( 1625 – 1677)

    „Nu stiu cine sunt,
    nu sunt cel ce stiu
    un lucru si nu altul,
    un punct nul si un cerc.”

    „Eu iubesc o singura fiinta
    si nu stiu cine este
    si pentru ca nu stiu cine este,
    am ales-o.”

    … ar mai fi …

  10. Aici,
    “…
    să dau
    tot ce nu-s,
    să iau tot ce sunt
    …”
    acum, după timp, ar fi de spus altfel…

  11. Am aruncat un ochi… indiscret 🙂

    Dacă „Ce n-aş da să fiu un altul!”, de ce „Voi fi întotdeauna cel care a aşteptat să i se deschidă uşa, în faţa unui perete fără uşă.”?

  12. „Mă trezesc plin de bucurie pentru că pierd ceea ce am visat. Şi că pot fi în Realitate, acolo unde e visul meu”… tot articolul e cumva liniştitor…

  13. @ora25 multumesc pt. comentariul de cunoscator in vise (titlul vi-l acord onorific) m-ati facut sa recitesc … Sigur ca e posibila si varianta ideala … Stiti de ce trebuie sa fim in Realitate? viitorul cere prezenta noastra!

    Recitind m-a dus cu gandul la personajele visatoare ale lui Frank Herbert , din „Dune”. Navigatori exista si in „Vanatorii Dunei” ( After Dune I – 2006) al lui Brian Herbert si Kevin J. Anderson.

    De ce sa cerem sa ne ghideze un om cand el deja s-a pierdut? De ce sa va mire, in aceste conditii, ca nu ne duce nicaieri?” mentat Duncan Idaho 🙂

  14. aa mulţumesc de „titlul onirific”, completarea lui cu pronume de politeţe mă îngrijorează însă :). despre viitor nu ştiu decât că oricum suntem prinşi în el şi el se hrăneşte cu noi chiar dacă nu vrem.

    de clar-visătorii din Dune şi Pandore mult ne place. seria scriscă de Brian Herbert e bună, adică trebuincioasă visătorilor? am auzit numai lucruri rele despre ea, cum ar fi lipsă de gânduri şi multe scene de bătaie / război etc. (bine, mentatul e mereu acelaşi bănuiesc 🙂 )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: