Exigenta profunzimii (III) – Schema lui Panofsky

cioranVoi incepe  cu un citat din „Caietele” lui Cioran: ” De indata ce cineva imi vorbeste despre ELITE stiu ca ma aflu in prezenta unui cretin”. Marturisesc ca Cioran nu e printre preferatii mei, tocmai pentru ca dialogul sau cu sine se facea intr-un astfel de limbaj – al disperarii. Recunosc insa ca datorita lui, am facut cunostiinta cu un alt disperat ce ma pasioneaza,  care probabil i-a servit drept model – Leon Bloy, poate voi scrie ceva despre aceasta „intalnire” altatdata. As putea sa adaug la lista inca cativa scriitori din familia „disperatilor” dar nu o fac acum.

Imi amintesc, pe vremea cand accesul la cultura ne era mascat, cat de greu gaseam o cat de mica orientare. Acest „alt context” facea ca  Jurnalul de la Paltinis (1983), de exemplu, sa se citeasca cu atentie, cu pasiune. Descopeream ideea de programare a culturii, incercarea unora de mentinere si recreare a „elitei”, cerand tinerilor minime bazenoica Constantin Noica era neindurator – seria teologica continea Noul Testament si apocrifele, Philostrat, gnosticii, Hermes, Augustin, Origen, Clement, Pseudo Denis, Ioan Hristodomul, Grigore de Nisa, conciliile, Sf. Vasile, Ioan Scararul, filocaliile. Seria filosofica:  trebuia sa includa pe Plotin, Philon, Pseudo-Longhin, Porfir, Boethius, Abelard si Heloise (!), Thomas d’Aquino, Anselm, Occam, Duns Scott, Eckhart, Cusanus,  chiar Marrou si Gilson. Ne intalneam, unii poate pentru prima data, cu nume precum Cioran, Eliade, Vulcanescu, Goethe, Panofsky, Foucault, Sartre, Gombrich, Blake, Jung si Freud, Erde, Nietzche, Marquez, Paul Valery, Loyola, Bocenski, Hintikka, etc etc etc. Nu se putea iesi din mediocritate la gramada. De ce neaparat era nevoie, fara mari pretentii insa?  Lista lui Noica e asemanatoare celei a lui Marcelo Ficino (1433-1499)ficino1, erudit florentin, ce cunostea deja la 22 de ani, textele lui Platon, Plotin, Proclus, Porphyre, Jamblique, Pseudo Denis Areopagitul, Hermes Trismegistrul. Imi place Ficino datorita conceptului „circuitus spiritualis”, nume dat dragostei – circuit ce duce de la Dumnezeu la univers si de la univers la Dumnezeu. Sa iubesti e pur si simplu sa-ti gasesti loc in acest circuit mistic…. E destul sa pornesti motivat de la o astfel de lista, elementele si analogiile se vor inlantui, impletite de pasiunea si caracterul fiecaruia.

Situatia s-a schimbat astazi, totul e accesibil,  s-a studiat serios si sintetizat foarte mult, poti porni usor la drum cu o buna biografie, adresandu-te specialistilor unui domeniu.  Umberto Ecco, un exemplu de eruditie literara contemporana,  recunoaste (in 1997) ca doar o buna intuitie te poate calauzi intotdeauna prin hatisul de lucrari, oricat de savant si documentat ai fi.

cathedraleseeIntalnirea mea cu Erwin Panofsky (1892 – 1968 ) s-a facut deci prin intermediul „Jurnalului de la Paltinis”. Asa am aflat ca „Gothic Architecture and Scholasticism (1951)”  era considerat, la acea vreme, un text de referinta in istoria artei, al arhitecturii in special. Panofsky ( care in tinerete fusese pasionat de pictorul si matematicianul Albrecht Durer(1471-1528)) m-a initiat in gandirea scolastica. El remarca o schimbare a gandirii omului medieval, privind constructiile pe care acesta le-a ridicat. Unul din pricipiile fundamentale ale scolasticii e „principiul clarificarii” – datorita logicii si ordinii din gandire, scolasticii isi prezentau temele descompunandu-le in subordonari logice de la TOT spre PARTE, in distinctii si articole.  Ideea lui Panofsky  e ca arhitectul epocii „gandea scolastic”, ceea ce l-a dus la inventarea formelor gotice, pe care le caracterizeaza prin transparenta si divizibilitatea uniforma a structurilor ( autosimilaritate de scara, un echivalent, de ce nu, al fractalilor de astazi).  Ideea sa, chiar frumoasa, nu e justificabila, iar cauzalitatea gandire-arhitectura are binenteles destule falii. M-a pasionat sa descopar in gotic, miscarea principiului „coincidentia oppositorum”,  si al grupelor paradoxului punctului, clasamentului, organizarii si nodului in arhitectura. De fapt „paradox” si  „coincidentia oppositorum” sunt apropiate ca semnificatie, ambele concepte incercand sa alature termeni ce nu pot fi pusi impreuna, ce sunt incompatibili si totusi „impreunati”, co-exista. Subiectul acesta merita o tratare ulterioara …

Am incercat sa-mi explic, evaziv, cum si ce se citeste.  Dar contactul cu arta cum se desfasoara ?

Vechea schema „Panofsky” poate fi utila inca pentru intelegerea intalnirii cu o opera de arta, si se poate rezuma asa:

Un Eveniment ce te atinge,

surprinde tot felul de Semnificatii,

creeaza o Reactie

si asteapta un Raspuns”.   😉


panofski

Anunțuri

9 răspunsuri

  1. da, genul acesta de acumulari, stratificarea lor, excluderile si preferintele repetate sunt exercitiul pe care ar trebui sa-l urmarim in detaliu si marturisi pana la capat. iar cioran are dreptate intr-un context facil de asta data. cate cuvinte ar fi putut el pune in locul aceluia, dumnezeu stie…

  2. . Multumesc pt. cele sintetizate in putine cuvinte. Sunt multe exercitii ce ar trebui sa ni le propunem fiecare. Nu m-am gandit niciodata serios daca am exclus ceva anume in experientele mele. Preferintele, mai degraba , sunt sursa de erezii la mine, si incerc, cat de cat, sa le „strunesc”. Suntem oare doar noi responsabili pentru directia preferintelor sau pacatelor noastre? Sunt destul de tolerant cu avanturile sufletului meu … stiu, de pilda, ca el poate folosi pana si falsi opozanti pentru a ma atrage spre ceva.

  3. Nu stiu… Probabil suna blasfemic, dar „disperarea” lui Cioran tare imi mai pare o chestie de supermarket. Nici macar la 12 ani, cand l-am citiprima data, nu m-a entuziasmat. Iar la 22, cand l-am citi a doua oara, nu mi-a creat nici un fel de depresie sinucigasa ci mi-a lasat un gust salciu. Asta e. Mea culpa.

    In schimb Noica, dragoste la prima vedere.

    In plus, nu cred in conceptul de erezie decat folost strict etimologic 🙂

    Daca va place Panofsky, poate ca F. Saxl ar fi o lectura interesanta.

  4. @Lanternativa. Multumesc pentru comentariu, si mai ales, pentru sugestia de lectura. E un mod de interactiune ideal, la care visam, creand acest blog.

    Ma pregateam sa scriu un articol despre Eckhart, nu stiam ce voi alege in continut (nu stiu exact nici acum!), si am dat iarasi de o parere simpatica si teribilista a lui Cioran: ” a quoi bon croire en Dieu, puisque j’apprécie Maitre Eckhart sans cela”.

    Prietena mea S.M. m-a reconciliat cu Cioran, vezi „Le Dieu paradoxal de Cioran”(2003). M-am lasat sedus de stilul sau ce suna impecabil in franceza, poate cel mai mult m-am apropiat de el, dupa dezvaluirea iubirii lui pentru Friedgard Thoma, desi am o afectiune deosebita pentru Simone Boue…

  5. La citatul lui Cioran despre Eckhart i-as raspunde cu ceea ce spunea Angelus Silesius (nu foarte indepartat de doctrina lui Eckhart 🙂 ):

    „Die Rose ist ohne warum; Sie blühet, weil Sie blühet…”

    Friedgard Thoma… Ce istorie. Cioran si-a gasit mantuirea prin femeie. Mi-a placut la nebunie fraza pe care „marele” disperat i-o scria (privat, evident):

    …as vrea sa-mi ingrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavostra.

    P.S. Abia a aparut Daniel Arasse, Nu vedeti nimic (2008). O mica defetisizare (?) a lui Panofsky nu strica, chiar daca ma numar printre admiratorii lui ce mai inflacarati 😉

  6. Pai Angelus Silesius (Johann Scheffler) in 1657, se exprima probabil in limba mistica a vremii, latina, s-a convertit complet la limba si ideile lui Eckhart (daca cititi tot textul „calatorului heruvimic”). „Trandafirul e fara de ce, infloreste pentru ca infloreste, nu e atent la frumusetea sa, nu cauta sa fie vazut”. Uneori concluziile lui Silesius sunt stranii „umanitatea e supra-angelitate”. Nu e singurul care il copie pe Eckhart: „Iesi, Dumnezeu sa intre etc.”. Cel mai interesant, si mai putin cunoscut e copiatul devizei „cogito ergo sum” de catre Descartes. In timp ce Eckhart se referea la Dumnezeu, Descartes aplica propozitia omului.

    Voi cauta titlul. Nu ma „inflacarez” niciodata in a deveni fanul gandirii cuiva. Probabil ca e un defect al meu.

  7. Nu am specificat, schema trasa mai sus, o intalnire a mea veche cu Panofsky, era din „Eseuri de iconologie” ( Gallimard 1967), pot adauga un scurt link aici.

    Un autor, precum Daniel Arasse, nu poate fi decat foarte interesant, cand se intreaba: Pentru a interpreta un tablou, nu trebuie sa ai incredere doar in privire, in ascutimea sau in inocenta ta? Ne putem elibera de dogmele istoriei artei?

    Multumesc pentru sugestie!

    Va propun acest comentariu pe care eu l-am gasit atractiv: aici

  8. Suntem „incarcerati” intre a privi (ceva) si a ne uita (la ceva).

    Si eu va multumesc! Am „intarziat” un pic cu raspunsul deoarece am savurat micul text pe care mi l-ati recomandat. Ar trebui, oare, sa „spun ce cred”? 🙂

    Ca unul care imi voi face (sper) lucrarea de doctorat in iconografia bizantino-rusa sunt extrem de interesat de raportul, tensiunea, alchimia, ce se instaureaza intre icoana (ca si sens) si privitor si cum poate fi acesta exprimat. „A spune” inseamna a diagnostica, a traduce, a da sens (de multe ori un „altul”). Apropierea lui Arasse este una, as putea spune, fenomenologica, una in care opera de arta este analizata ca si dat, ca si „ce qui est là, donné, offert”. Ma gandesc la urmatoarea fraza:

    „Car ce n’est assurément pas l’image ou le tableau qui se met à vivre, à parler, sous l’intensité de notre regard, mais bien plutôt notre dedans qui se réveille, qui s’anime, parce qu’il trouve nourriture à sa convenance, à son goût, dans le processus du regarder et du voir ce qui est là, donné, offert.”

    Cred ca, cu cat o opera de arta (fotografie, pictura…) este mai profunda, cu atat necesitatea unei hermeneutici va deveni mai… inutila. In locul acesteia se va instaura mirarea, tacerea. De aici necesitatea unei „anti-hermeneutici” in ceea ce priveste apropierea noastra de o astfel de lucrare. Sincer sa fiu, mi-ar place ca lucrarea mea sa consiste din doar o pagina alba. (Am facut odata experimentul asta in cadrul unui seminar despre Dionisie: 10 pagini albe fara nici un titlu Bine ca profu’ stia de gluma 😀 )

    A ne uita la ceva pana ajungem sa o privim. Este nevoie de timp. Imi aduc aminte cum, la Roma, am vizitat o gigantica expozitie dedicata lui Munch (unul dintre preferatii mei). Din toate lucrarile prezentate am vazut doar doua. Am stat in fata fiecaruia, cred, peste 25 de minute. Apoi am plecat multumit.

    Oricum, sa nu uitam ca „Le voir est formateur”. Nu putem sari peste, evident.

  9. @gabilutza,
    Salut, concis si cu preferinte vizibile intre Ficino si Pico Mirandola, il prefer la orice ora din zi si noapte pe Pico. Ficino a fost un mare prefacut si oportunist, a citit Plato si a practicat Aristotel 🙂

    Cioran, dansator de tango cu el insusi. Noica un univers al inmplinirilor. Un weekend placut 😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: