Poeme eretice

mexico-263XXVIII

 

Am citit astazi aproape doua pagini

Din cartea unui poet mistic,

Si am ras ca cineva care a plans indelung.

Poetii mistici sunt filosofi bolnavi,

Si filosofii sunt oameni dementi.

Caci poetii mistici spun ca florile au sentimente

Si spun ca pietrele au suflet

Si spun ca fluviile cunosc extaze, sub clar de luna.

Dar florile, daca ar avea sentimente, n-ar mai fi flori,

Ar fi persoane ;

Si daca pietrele ar fi avut suflet, ar fi fiinte vii si nu pietre ;

Si daca fluviile ar cunoaste extaze sub clar de luna,

Fluviile ar fi oameni bolnavi.

 

Nu ar trebui stiut ce sunt florile si pietrele si fluviile

Pentru a vorbi de sentimentele lor.

Sa vorbesti de sufletul pietrelor, al florilor, al fluviilor,

E sa vorbesti de tine insuti si de propriile ganduri false.

Gratie lui Dumnezeu pietrele nu sunt decat pietre,

Fluviile nu sunt decat fluvii,

Si florile , flori, pur si simplu.

 

XXIX

Culoarea florilor nu e aceeasi cand e soare

Sau cand un nor se instaleaza

Sau cand se face noapte

Atunci florile capata culoarea amintirii.

Dar cine priveste bine vede ca sunt aceleasi flori.

 

XXXI

 

Daca reusesc sa spun ca florile surad,

Si daca intr-o zi voi spune ca fluviul canta,

Nu e pentru ca cred ca ar fi suras in flori

Si cantec in curgerea fluviului…

 

Fac asa pentru ca oamenii falsi sa simta

Existenta veritabila a florilor si a fluviilor,

Fiindca scriu spre a fi citit,

Ma sacrific cateodata

Stupiditatii simturilor lor.

 

 

  Alberto Caeiro (1912)

 

Anunțuri

8 răspunsuri

  1. „[…]
    suflet pribeag
    – în nopţi fără lună –
    tăcere legat-a
    la brâu,
    dat, dat să-i rămână.”
    ……………

    „[…]
    foc îngheţat
    ademenire-mi pune
    în dincoace
    de geam.

    cuvântul mut
    îmi rupe freamătul
    în
    până aici
    şi de acum.”

  2. „o frunză de aş fi,
    m-ar rupe
    vânt.
    departe de surate m-ar purta
    fără să ştiu.
    şi poate,
    lângă alte m-ar lăsa,
    tot făr’ să ştiu.
    […]

    o piatră-n drum
    dacă aş fi,
    un pas grăbit
    cu uşurinţă m-ar zdrobi.
    şi n-aş simţi.
    […] „

  3. „I-am aratat inaltimi pe care niciodata nu le vazuse.
    Vrei sa te cateri? i-am spus.
    Ea a raspuns – Nu chiar.
    Cu mine – i-am spus – cu mine?
    I-am aratat secretele – cuibul diminetii.
    Ramura pe care sa-si petreaca Noaptea.
    Si acum – Vrei sa-ti fiu gazda?
    Ea nu a putut gasi „Da”-ul.
    Si atunci am sfaramat viata – si vedeti,
    o Lumina pentru ea a stralucit,
    cu atat mai mult cu cat isi retragea chipul
    Ar fi putut de data aceasta sa spuna NU ?”

    Emily Dickinson (1830-1886)

  4. O inlantuire cu adevarat eretica, dar care mie imi suna straniu si poetic:

    Iisus a reusit sa scape din Cer,
    I se parea ca totul e acolo fals,
    in dezacord cu florile, arborii si pietrele,
    In Cer trebuia sa fie totul serios,
    e bine sa redevii din timp in timp om
    chiar daca pentru asta trebuie urcat pe cruce.
    El a ramas numai pentru a muri,
    cu coroana de spini si picioare zdrobite de cui.
    Nu i s-a permis nici mama nici tata,
    precum alti copii.
    Tatal lui era doua persoane,
    Iosif batranul tamplar,
    care nu-i era tata
    si celalat tata era un porumbel stupid,
    unicul porumbel urat din lumea asta,
    fiindca nu era din lumea asta,
    si fiindca nu era un porumbel.
    Si mama lui nu a iubit inainte sa-l aiba,
    ea nu era o femeie, ci o valiza
    cu care a venit din cer…
    Dumnezeu adormi, si-l lasa crucificat
    pe o cruce care se gasea in cer,
    si care serveste de model pentru altele…

    Pessoa

  5. „……
    N-am fost niciodată sigur
    căreia dintre cele trei
    Sirene
    – Speranţa, Himera ori Certitudinea –
    să-i dăruiesc sufletul meu.
    Toate trei m-au vrăjit,
    la fel cu cântecul lor şi,
    cu cât le ascultam mai mult,
    cu atât voiam să mă duc
    mai departe.”

    N. Kazantzakis, „Raport către El Greco”

    PS: Ar fi potrivit la „Profesorul şi sirena”. 🙂

  6. „în cuvânt, se ascunde
    teama de departe,
    de tăcerea în care
    se macină cuvintele
    ce alcătuiesc trecerea.
    în tăcere, strigă
    frica de aproape,
    de atât de aproapele cuvânt
    care orbeşte ştiuta
    că totul e trecere”

  7. „Stelele ingenuncheaza
    cand ochii ei se ridica spre ele
    parfumul ei
    obosea divinitatea in asa punct
    incat suradea in somn.

    Pentru privire exista o limita
    Lumea a privit destul
    opera vazului e finalizata
    faceti-o acum pe cea a inimii.”

    ( Rilke , in 1914 )

  8. „seninul ochiului de-acum,
    mi-e dansul focului,
    dar punere sub clopot de oţel
    – în temerea de-apoi.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: