Daena (II) – umbra din Tunelul lui Sabato

tunnels

 

Parcă trăiserăm pe două coridoare alăturate

sau pe două tunele paralele,

fără să ştim că mergem unul lângă altul,

două suflete asemănătoare

în situaţii asemănătoare,

întâlnindu-ne

la sfârşit

în faţa unei scene pictate

de mine,

o scenă destinată numai ei,

ca un anunţ secret al prezenţei mele,

al faptului că cele două coridoare

se împreunaseră,

în sfârşit,

şi ora întâlnirii sosise.

 Ora întâlnirii sosise!

Era adevărat, oare,

că cele două coridoare

se împreunaseră

şi că sufletele noastre

se contopiseră şi ele?

Câtă iluzie!

Nu, coridoarele erau tot paralele.

Doar zidul despărţitor era de data asta

din sticlă

pentru ca eu să-i pot vedea

chipul tăcut şi de neatins…

Dar zidul nu era întotdeauna din sticlă:

uneori era din piatră neagră

şi eu nu mai ştiam atunci

ce se petrece de cealaltă parte

şi nici ce făcea ea

în aceste intervale.

crezusem

că venea pe un alt tunel,

paralel cu al meu,

dar ea aparţinea în realitate lumii largi,

lumii fără de margini

a celor ce nu trăiesc în tunele.

( Tunelul – Ernesto Sabato – 1948 )

Anunțuri

6 răspunsuri

  1. e o poezie la care trebuie sa meditezi de-a lungul citorva zile … daca nu chiar mai mult :).

  2. „Ne naşem în dureri pe o planetă minusculă, care aleargă spre neant de milioane de ani, creştem, luptăm, ne îmbolnăvim, suferim, îi facem şi pe alţii să sufere, strigăm, murim, mor şi vin alţii pentru a prelua de la capăt această comedie fără rost.”

    „[…] pentru a sta încă o dată faţă în faţă, despărţiţi de zidul de sticlă, pentru a ne surprinde din nou privirile, neliniştiţi şi disperaţi, pentru a încerca să înţelegem gesturile noastre, pentru a încerca zadarnic să ne apropiem, să ne mângâiem prin zidul transparent şi de nestrăbătut.”

    „[…] în orice caz, exista un singur tunel, întunecos şi singuratic: al meu, unde îmi petrecusem copilăria, tinereţea, întreaga viaţă.”

  3. Se pare ca pe blog se raspunde in felul acesta:

    @X: e o stare, Sabato insusi marturisea ca a scris partea aceasta dintr-o suflare. O citim ca pe o naratiune, cei poetici au uneori o stranie rezistenta, de aceea am pus-o cumva altfel in pagina, si asa – a devenit parca mai vizibila, si poezia cuvintelor si toate celelalte … Multumesc pt. postare. Va citesc blogul de ceva vreme, voi veni probabil cu un comentariu.

    @Vali: citesc comentariile cand e posibil. Vad ca ati completat ce am lasat eu intre […]. Am incercat sa nu schimb nimic, e, cum spuneam mai sus, impact vizual, ce se transmite altfel…

    E textul lui Sabato, dar silabizat, respirat altfel. Adaugand „tacere”, creezi un fel de ritm, de care cei mai multi au uitat, in vremurile astea grabite.

  4. „[…]
    luminat-a frunte,
    ochilor dând putere
    de a vedea prin negură;
    la capăt de tunel
    zări-se-va lumină.”

  5. „vis

    – când
    la răspântie, drum
    păru să fie-nchis –

    luminat-a frunte,
    […]”

  6. la Sabato
    este totul o stare respirata mereu altfel ori ca o respiare a unui suflu cu alt ritm

    pina si iluzia acelei
    ‘ Ora întâlnirii sosise’

    si nicidecum ca :abandon distrugator”
    in loc de „scuze si refuzuri”
    cerute „înainte de sfârşitul anului ”

    cand am inceput,va mai demult si in sens invers, adica de la ultima postare in jos,, lectura blogului, nu credeam ca voi intalni si scriitori de stanga

    un an bun cu cat mai multe puncte, daene si celelalte
    LA multi ani !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: